Posts Tagged ‘tineri’
In ultimii trei ani am participat, fara exagerare, la zeci de conferinte. Pentru una dintre ele am fost chiar si in comitetul de organizare. La celelalte am fost simplu participant, platitor sau nu de taxa de intrare, dar interesat cu siguranta de ceea ce aveau de impartasit speakerii/ trainerii din fata mea.
Amvazut in conferinte instrumente pentru purtatorii de sange tanar care sa-i ajute sa-si dea seama de mediul in care se invart, de oamenii pe care sa-i ia drept exemplu si de ce sesiuni de invatare au nevoie. Adica prilej de scos capul in lume, pe romaneste, si de acumularea unor noi si bune cunostinte.
Dar sunt unele lucruri care diferentiaza clar o conferinta de success, genul despre care scrii a doua zi cu toata convingerea, de una la care unii se incumeta sa mai dea pe langa, ca “merge-asa”.
Prin urmare asta e lista mea de lucruri care nu se fac la o conferinta, impartita pe categorii.
A. Pentru SPEAKERI.
1. NU ridici la cer compania pe care o reprezinti.
Ca si participanti ne bucuram de obicei cand vine un reprezentant al unei companii, ascultam cu interes cand acesta prezinta, IN LINII MARI, domeniul de activitate, valorile si cateva proiecte. Daca te incadrezi in acestea trei este perfect decent, iar daca vom avea nevoie de mai multe informatii te vom aborda intr-una dintre coffee break-uri.
Prin urmare n-ai nici un motiv sa ocupi jumatate din timpul pe care-l ai la dispozitie laudandu-ti compania. Descriindu-ti compania pe care o reprezinti cu lux de detalii. Nu de asta suntem acolo. Da, stim ca ai sponsorizat evenimentul, dar asta nu inseamna ca esti in fata noastra ca sa reciti poezia companiei, ci ca sa transmiti ceva. Da-ne noua sansa sa ne interesam, nu ne agasa cu detalii care ii vor face pe unii sa te vrea afara din sala cat mai curand.
2. NU spune lucruri pe care le stie toata lumea.
Ar trebui sa fie un lucru de baza, nu? Fiecare speaker este chemat, de regula, pentru a aduce un plus de valoare conferintei/ evenimentului. Sa spuna lucruri bazate pe experientele sale profesionale sau personale, iar nu sa aduca in discutie aceleasi retete de viata din programele TV sau din cartile de self-help. Adu ceva nou, spune-ne un lucru pe care l-ai trait doar tu, da exemplu de o situatie prin care ai trecut TU. Restul s-ar putea sa-l stim si noi. Si s-ar putea sa-ti pierzi credibilitatea.
3. NU te spovedi la conferinta.
Din moment ce esti in fata noastra ne intereseaza, IN LINII MARI, unde ai lucrat pana acum, ce studii ai, ce idei ai implementat. De aici si pana la a istorisi cat de tare te certai cu al tau coleg de banca din clasa a patra e o cale lunga pe care nu vrem sa o parcurgi. Regula de aur? Atata timp ca nu e ceva din care putem invata sau care sa ne smulga un zambet de relaxare, nu reusesti decat sa plictisesti.
4. NU veni nepregatit pentru vorbitul in public.
Ok, esti un speaker cu o experienta de viata din care putem invata toti ceva, dar esti timorat cand te afli in fata noastra. Intelegem asta. Ce nu intelegem este sa vii fara o structura a prezentarii care sa te ajute, sa nu stii exact ce vrei sa transmiti. Nu-ti cere nimeni sa fii extraordinar de carismatic, sa debordezi de energie sau sa spui cele mai bune bancuri. Dar fii sigur ca stii ce vrei sa spui.
5. NU ignora publicul.
Suntem acolo pentru tine. Unii dintre noi poate te admira, poate au venit la conferinta dorind sa asiste la prezentarea ta in mod special. Altii te stiu doar din auzite. Nu te comporta de parca noi nu existam, iar tu esti acolo ca sa livrezi o poezie invatata pe de rost. Uita-te in sala, observa cat de implicata iti este audienta si actioneaza corespunzator. Daca suntem toti pleostiti pe scaune, verificam telefoanele sau radem pe infundate, atunci ceva e in neregula. Garantat.
6. Bonus: fa mici surprize participantilor. Da, tu in fata esti un plus de valoare foarte mare si apreciem faptul ca impartasesti cu noi cunostintele tale, dar uneori o carte drept premiu pentru cel mai activ participant, sau posibilitatea unor internship-uri in compania pe care o reprezinti ti-ar face publicul de doua ori mai atent. Depinde doar de tine ce alegi sa oferi in plus.
B. Pentru PARTICIPANTI.
1. NU intra si iesi din sala de 10 ori pe ora.
Urmarim si noi un power-point, ascultam un speaker, incercam sa fim atenti. Stii tu, lucruri din astea care se mai intampla pe la conferinte.
2. NU intrerupe speaker-ul din 5 in 5 minute.
De obicei, dupa fiecare sesiune se aloca cinci minute pentru intrebari si feedback. Uneori mai mult. Asta inseamna ca acelea sunt minutele in care poti pune intrebarile notate pe agenda ta, sau poti comenta un anumit aspect al prezentarii. In minutele acelea, iar nu in timpul prezentarii in sine (decat daca ai argumente ca speaker-ul greseste sau dispui de un detaliu vital), nu din cinci in cinci minute. Pentru ca noi suntem acolo sa ascultam speaker-ul, iar nu pe tine. Data viitoare treci tu in fata si mai vorbim, pentru ca din scaunul publicului nu convingi pe nimeni prea tare.
3.NU te imbulzi la Coffee/ Lunch breaks
Ca nu-i frumos. Si pentru ca ai cei sapte ani de acasa.
4. NU agasa speakerii.
Si ei sunt obositi, si ei au fost atenti la sesiuni. Inainte de a-i aborda asigura-te ca nu ii intrerupi din drumul spre baie si vezi daca sunt dispusi sa vorbeasca cu tine. Unii dintre ei mentioneaza in timpul sesiunilor ca sunt deschisi la discutii mai detaliate pe durata pauzelor. Altii au un tren/avion de prins dupa. Daca e pauza de cafea propune-i speaker-ului sa mergeti la masuta de cafea astfel incat sa fii sigur ca e in largul lui (can’t keep a good man without coffee). Recunosc, asta nu-i o regula de nicaieri, doar un gest politicos care te-ar putea face sa cresti in ochii respectivului.
5. NU imparti carti de vizita in stanga si in dreapta.
Daca vrei sa faci networking e foarte bine pentru tine (eu una n-am fost niciodata maestra in arta networking-ului si am regretat asta), dar nu te arunca asupra tuturor celor prezenti impartind carti de vizita “fara numar”. E OK sa lasi cateva oamenilor pe care ii stii catusi de putin, sau cu care ti-ai dori sa colaborezi. Dar nu esti la targ.
6. NU barfi fiecare participant/speaker din sala.
Sa mai explic? Sa mai spun ca dupa ceva timp ajungi la un nivel in care toata lumea se stie cu toata lumea si barfa se propaga extrem de rapid?
6. NU deveni piscotar.
Esti acolo pentru conferinta, nu pentru produsele sponsorilor ei. E firesc sa vrei sa incerci ce are de oferit brandul care a sponsorizat evenimentul, dar de aici si pana la a te reprezi sa pui mana/ gura pe tot ce vezi… Judecati si singuri.
Cam acestea sunt observatiile mele dupa trei ani de mers pe la diverse conferinte si interactionat cu oamenii prezenti acolo. Tin, in mod expres, sa mentionez deci ca punctele atinse mai sus nu se refera la o singura conferinta, ci la experienta acumulata de-a lungul anilor (ca sa folosesc un limbaj de lemn-mobila vintage).
Acum ca ne-am inteles, ne vedem prin Iasi la conferinte, dragilor, eu vin cu dor de invatat de lucruri noi. Si poate ma ajutati voi la partea de networking. 
Sursa foto: weheartit.com
Am invatat pe bancile aceluiasi liceu din clasa a cincea. Din ambitia mea si orgoliul parintilor am dat examen la sfarsitul clasei a patra ca sa intru la ceea ce se numea “cel mai bun liceu din oras“. Tin minte si acum ca am intrat cu 8.88.
Am ramas acolo si in 9-12, desi imi dorisem, in secret, sa fi migrat la un liceu din Iasi. Avusesem media pentru ce se chema “cel mai bun liceu din Iasi”, dar ar fi fost prea complicat din prea multe puncte de vedere. Asa ca am ramas, eleva intr-o clasa de matematica-informatica (in ideea ca, daca faci cel mai greu profil, dupa ai cate sanse vrei tu) si nici prin cap nu-mi trecea ca voi ajunge la o facultate de Jurnalism. Desi printr-a noua am avut cateva profesoare dragi care au tinut sa ma transfer. Dar in fiecare liceu sunt antipatii si prejudecati destule: clasa de Filologie era cea in care se ascundeau “lasii“, cei care fugisera de matematici si isi cautau fericirea si timpul de distractie in ceva ce suna mai simplu. Sau ma rog, cei care voiau sa dea la Drept.
Eu n-aveam habar ce voiam. Iubeam orele de romana si cele de engleza, dar ma incapatanam sa nu citesc mai mult decat ce-mi cerea programa pentru ca ma enervau cartile pe care mi le baga tata pe gat (da, acum imi pare rau). Ma rog, si dintr-un orgoliu al elevului care stie ca e destul de bun incat sa aiba intotdeauna zece la romana, chiar daca nu se straduieste prea mult. Si pentru ca aveam o relatie tare buna cu profesoarele de romana si o iubeam pe cea de Psihologie.
N-am fost genul copilului rebel de liceu. Nu in sensul clasic. Nu-mi doream prea mult sa petrec in discoteci si nu-mi faceam poze despuiate pentru hi5 (desi incercam eu sa fiu sexy si alea-alea). N-am prea chiulit pana printr-a unspea, dar lipseam destul de la fizica. Cu toate ca tineam tare mult la dirigintele meu (de fizica) care a fost cel mai carismatic profesor pe care l-am avut si care chiar s-a chinuit sa facem dirigentie. Sar’mana, domn profesor!
Printr-a 9a imi placeau rock-ul si Mariah Carey si ma indragosteam des. Printr-a zecea incepusem o relatie serioasa care avea sa se termine cam tragic intr-a doispea si sa-mi dea niste lectii de viata pe care ma bucur ca le-am invatat devreme. Cred ca orice adolescent ar trebui sa-si franga tare inima in liceu, pentru ca altfel inveti greu de tot si ai un handicap al naivului incredibil de grav. Pana intr-a doispea insa nu stiam decat ca sunt lucruri de invatat si le invatam pas cu pas: ce inseamna un iubit, ce inseamna un prieten, ce inseamna sa pierzi.
Am trait tot liceul cu dorinta de a ajunge la facultate, desi habar n-aveam la care. Scriam in draci. Pe calculator, pe foi albe, aveam caiete intregi cu povesti dramatice pe care le aduceam la scoala si le imprumutam colegelor sa citeasca si “sa-mi spuna ce cred”. Scriam poezii pe un site de poezii romanesc. Cu sutele. Scriam proza scurta pe un site englezesc pentru amatori. De acolo mi-a ramas si pseudonimul, Jacqueline.
Sursa foto: weheartit.com
N-am fost populara, dar m-a durut fix in cot, atata timp cat in clasa aveam gasca mea de prieteni si eram toti faini. Ma uitam, ca si acum, cu un ochi sarcastic la toate “divele” in bluze colorate care barfeau la baie si carora noi le spuneam “grupul fetelor cu fata portocalie” pentru ca purtau un fond de ten de culoarea morcovului. Mi se parea ca oamenii aceia, gastile de copii populari sunt tare, tare pierduti si mi se parea ca-s de zece ori mai fericita decat ei. Acum realizez ca aveam dreptate.
Imi iubeam prietenii nebuneste. Ii iubesc si acum si chiar au aparut oameni si mai faini la orizont. Intr-a unspea au fost majoratele. Nu scapam nici unul. Imi placea mai ales momentul in care sarbatoritul se urca pe masa si striga cat il tineau plamanii “Fac ce vreau, cand vreau, cat vreau, cu cine vreau si unde vreau!” Intotdeauna aplaudam. Imi placea euforia pustilor care se credeau oameni maturi, faptul ca trebuia intotdeauna sa port ceva frumos, faptul ca ai mei ma lasau mai cu draga inima la astfel de petreceri. Intotdeauna cineva sfarsea cu capul in closet, dar in principiu eram un grup de colegi care nu se prea dadeau in stamba. Intotdeauna lumea se ametea putin si se spuneau glume desucheate. Era inca perioada in care virginitatea era un subiect atat de prins incat mai ca n-o credeam pe vara-mea, cu 7 ani mai mare, care imi spunea ca “in facultate subiectul asta e deja fumat.” Noi nu credeam atunci ca subiectul asta putea fi vreodata fumat.
Propriul meu majorat a fost un dezastru. Dar imi aduc aminte si acum buchetul superb de crini albi care mirosea divin. A fost cred cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata.
Tot in liceu a castigat unul dreptul de a publica o carte pe o proza de-a mea, ratacita sub numele lui. Si cateva sute de euro. “Nu s-a putut face nimic” a fost ce am auzit dupa si mi-am promis ca n-am sa mai permit vreodata sa se intample asa ceva. La vreo alta intamplare de genul acesta “o sa se poata face destule lucruri”.
Intr-a doispea am inceput sa crestem si noi in oamenii de mai tarziu. Imi aduc aminte o excursie la Vatra Dornei care ne-a apropiat pe cativa dintre noi, desi intuiam de pe atunci ca nu vom fi un grup prea unit. Intr-a doispea au avut loc marile drame, marile despartiri, intrebarile de peste tot in legatura cu facultatea noastra, in timp ce noi ne chinuiam sa dam gata un afurisit de bac cu toata gratia de care eram in stare. Imi aduc aminte de povestile cu unele colege care invatau cu picioarele in apa rece, in timp ce mie mi se parea catastrofala ideea. Intr-a doispea am avut banchet si am purtat o rochie albastra, fix cum dorisem. Tot atunci am purtat toca de absolventa. Tot atunci am luat bacul cu o nota mult mai mare decat mi-as fi dorit chiar.
Dupa ce imi dorisem intai sa dau la Marketing, apoi la Psihologie, apoi la Relatii Internationale, am dat in cele din urma la Drept si la Jurnalism. Intrasem la amandoua, am ales Jurnalismul.
N-am fumat in liceu. Nu m-am indragostit de nici un prof. N-am fugit de acasa, desi fugeam de multe ori in lumea mea. N-am stiut o singura zi ce vreau de la viitorul meu pana tarziu, in mrejele bacalaureatului. Unii ar spune ca am fost plictisitoare. Le dau dreptate, majoritatea experientelor definitorii le-am trait in facultate.
Atunci a inceput si viata mea adevarata.
Ei, hai ca exagerez! )
Despre lucruri faine pentru oameni tineri. Am pentru voi noutati si sanse de a va evidentia. Pentru ca tot potentialul acela trebuie investit cumva.
1. Atelierul Produselor Creative. Sau sansa de a fi mentee-ul unor mentori precum Andrei Rosca (fondator bookblog.ro si General Manager Spada), Emanuel Martonca (Director de Marketing la Coriolan), Marius Ursache (director creatie Grapefruit) si Cristian Manafu (Senior Consultant The Connector & Partners).
Ce trebuie sa faci? Tu vii cu ideile, iar oamenii acestia faini cu ajutorul. Selecteaza o idee, fa-ti o echipa si pregateste-te sa fii remarcat. E probabil o sansa unica. Toate detaliile acestui minunat proiect le gasiti aici .
2. Training pentru organizarea unui eveniment reusit. Organizat de cei de la Crillia, pe 28-29 aprilie. In ideea ca socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea de la eveniment, training-ul isi propune sa ofere un know-how necesar (si aici va rog sa va amintiti toate evenimentele la care v-ati inghesuit la intrare, ati privit la un stalp in loc sa priviti un trainer sau v-a fost servita mancare rece).
Partea si mai faina e ca puteti castiga o invitatie gratuita. 
Informatii complete aici
3. Atelierele Prime. Trei workshop-uri despre branding si campanii, tinute de speakeri cu experienta. Inscrierile se fac pana pe 5 aprilie, iar pretul unui bilet este de 15 lei. Pentru inscrieri si detalii complete dati click aici.
4. Incubator107. Se lanseaza sambata, 7 aprilie si te invata o multime de lucruri nonconventionale. Ah si cum sa-ti faci un nod de cravata! Detalii complete gasesti pe Facebook iar oamenii creativi te asteapta acolo.
Cam atat pentru astazi, revin curand cu alte evenimente. Daca va mai tenteaza un proiect sau ati mai aflat de o oportunitate nu ezitati sa impartasiti descoperirea si cu ceilalti.
Pe voi unde va gasesc?
Sursa foto: blog.coriolan.ro
Va spuneam eu acum ceva timp ca imi propun sa promovez pe blog o serie de evenimente faine, dar mai ales folositoare. Asadar, in fiecare saptamana voi incerca sa va tin la curent cu evenimente concepute pentru “sangele tanar si cu ambitii, domnule!”, conferinte tematice, oportunitati si din in cand si cate o petrecere “cu ștaif”.
La ce sa ne asteptam in saptamana 5 – 11 martie?
1. ZOOM Art Fusion Festival - un eveniment de artă contemporană ce implică peste 150 de artişti locali, naţionali și internaţionali. Festivalul va avea loc în Iași pe durata a două weekend-uri: 9, 10, 11 si 16, 17 si 18 martie. Primul weekend se va concentra pe detalierea și studierea procesului creativ, prin urmare veti avea ocazia sa fiti fata in fata cu artistii locali si sa-i asistati la creearea operelor. Detalii complete gasiti aici.
2. PR OUTlooK, editia a II-a, inscrieri – Cei de la Prime Iasi organizeaza o serie de evenimente nisate tare faine. De data aceasta il au ca invitat la aceasta conferinta pe Kenneth Wetzel – Şeful Biroului de Presă al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, care va vorbi despre The essentials of institutional PR. Inscrierile se fac pana pe 13 martie iar conferinta va avea loc pe 15 martie, la ora 12:00, in corpul R al UAIC. Mai multe informatii gasiti aici: aici.
3. Social Media Summit (SMS) Iasi, editia a II-a, inscrieri – Conferinta va avea loc la sfarsitul saptamanii viitoare, dar daca vreti sa mai prindeti locuri eu spun ca ar trebui sa va grabiti. Ca una care a participat la acest eveniment si anul trecut va spun ca merita sa fiti in sala. Organizata de Revista Biz conferinta aduce la Iasi o serie de speakeri tare faini ca Sebastian Bargau (VisUrat), Victor Kapra sau minunata Cristina Bazavan. Anul acesta particip din nou si sper sa ne intalnim in sala. Mai multe informatii gasiti aici.
4. Adevar sau provocare? La final avem si o petrecere. Cei de la Fructe Naive il lanseaza vineri, 9 martie, in Cafeneaua Vintage pe Cel Sincer, un sortiment nou de sucuri naturale. Cum locurile sunt limitate, va recomand sa va inscrieti din timp. Pentru voie buna si mai multe informatii va las cu Link-ul evenimentului.
Cam atat pentru saptamana aceasta. Daca mai semnalati si alte evenimente faine nu ezitati sa ma anuntati. Eu inca nu m-am hotarat ce fac de 8 Martie, de exemplu. Ceva recomandari?
UPDATE: 7 Martie - Taifasul Politic: “Multiculturalismul la feminin” – Dezbatere despre perceptia asupra femeii in contextul multicultural actual. Informatii complete aici.
7 Martie – Workshopuri in cadrul Social Impact Award. Florin Ghinda si o serie de antreprenori vin la Iasi pentru a le vorbi studentilor despre idei si povesti de succes. Participarea este gratuita iar detaliile completele se gasesc aici.
Sursa foto: radiosocialmedia.wordpress.com
“I’m asking you out!” spune Helene si rade. In strada inghetata din mijlocul Varsoviei rasetul ei vine in contradictie cu tacerea deplina a celor din jur si zapada aliniata la marginea trotuarului. Dar ea zambeste scotand capul din esarfa trecuta de 2 ori in jurul gatului si face semn din mana inainte sa dispara la coltul strazii pe care se plimba Chopin acum doua secole.
Va vedeti joi si in timp ce ea iti gateste risotto si tu sorbi dintr-o cafea imensa, ora de pe telefonul tau se schimba in secunda in care il privesti. Vorbiti despre Franta, despre Romania, despre planuri de viitor si oameni din prezent.
“You’re leaving in two weeks.”
“Yeah. Let’s not talk about this,” spui si te uiti din nou pe geam, apoi zambind la ea. “Let’s talk about what’s here.”
Helene e cea care a distrus toate ideile pe care le aveai despre antipatia francezilor pentru romani. Ea si vreo inca alti zece francezi cu care ai stat de vorba in cafenele, ai petrecut in ore tarzii si ai mers la cursuri in fiecare dimineata. Sau poate ca asta se intampla doar pentru ca francezii acestia sunt Erasmusi si toata lumea stie ca Erasmusii sunt altfel. Ma rog, nu toata lumea, poate doar oamenii care au trait ce ai trait si tu.
Vecinii tai bulgari iti spun “See you later” in tramvai, iar dupa se opresc in statia garii centrale, isi dau bagajele jos si se pregatesc pentru o excursie de zece zile in Tarile Baltice. Si tu te gandesti ca ti-au fost dragi si ca e posibil sa nu-i mai vezi vreodata.
Partenerul tau de conversatie se uita la tine de desupra cafelei si zambeste si spune ca o sa-ti scrie.
“You challenge everything I know,” ii spui, in a treia ora a conversatiei.
“Doesn’t it feel great? “
La ultima petrecere a fost narghilea si muzica buna. Chitara a trecut din mana in mana si cineva a gasit o muzicuta, iar din fundal s-a auzit o voce de fata umpland incaperea. In mijlocul vostru turcul a cantat pana cand i-au sangerat degetele, in timp ce in camera de langa se auzea Britney Spears si oameni dansand. Dar el nu s-a oprit si nici muzicuta si nimeni din incaperea care miroasea inca a narghilea nu s-a desprins din spatiul acela o ora intreaga. Din cand in cand cineva il ruga sa faca dedicatii si cuvintele lui coborau asupra voastra trecand prin filtrul chitarii.
“I’ll sing you a song, Jazzy. “
Sunt -25 grade in Varsovia. Nu conta in dimineata in care te-ai intors la 6 acasa pentru ca vodca poloneza are rostul ei in a mentine o temperatura constanta si nici in noaptea cand, la ora 3, ai iesit afara sa sarbatoresti terminarea eseului cu oameni care voiau neaparat sa fumeze o tigara in ger.
Sunt -25 grade si in dimineata in care pleci. Si e un soare superb pe cer in timp ce toata lumea tremura in statie si oameni se misca fara un scop in aeroport. Nimeni nu pare sa vrea sa plece, desi asteapta toti imbarcarea. E un strain in aeroport care, cand crede ca nu te uiti, te priveste. Tu iti spui ca seamana cu Mihai Petre si ca e diferit de toti ceilalti oameni din aeroport, prin felul in care isi poarta paltonul lung si nu se misca din scaunul lui, dar ochii lui cuprind toata incaperea.
Schimbi doua avioane pana in Bucuresti si fiecare dintre ele are intarziere. Ajungi noaptea, intr-un capitala acoperita de zapada iar mana celui mai bun prieten e calda, dar nu e de ajuns. Cuvintele mor in autobuz si sunt ingropate in metrou, iar oamenii pe care ii vezi au nume si fete, dar incapacitatea de a se exprima pe intelesul tau iar tie iti zboara mintea la ceilalti, la oameni cu care vorbeai aceeasi limba, desi fiecare avea un grai nativ diferit de al tau.
Cafenelele in care se intalnea toata Europa palesc in fata ceainariilor cochete din Bucuresti. Trecatorii care te studiaza cu atentie pentru ca n-ai nici cel mai mic interes sa-ti maschezi accentul de moldoveanca nu seamana sub nici o forma cu polonezii tacuti si respectuosi care te privesc doar cu gandul si tac discret cand aud engleza in jurul lor. Totul e diferit, cand se presupune cand e de fapt acasa.
Trenul din Bucuresti are 3 ore intarziere, dar nimeni n-o spune asa, din prima, nu se cade. Intai sunt 30 de minute. Apoi 50. Apoi 70, 100,120... La 140 trenul dispare de tot de pe panou. Cu doua bagaje de 27 kilograme dupa tine mergi la Informatii si acolo ti se spune ca “e un tren la linia 11, ar trebui sa te duca la destinatie.”
Trenul ramane 11 ore in Ramnicu Sarat. Timp in care afli, fara sa ai cea mai mica intentie, povestea vietii domnisoarei din fata ta, de la locul de munca la numarul de iubiti (“ca doar stii cum e Bucurestiul!”. Stiu?), la drame de familie si Of-uri constante. Oh, cata iluminare! Oh, cum ti-ar fi fost mai bine fara astfel de confesiuni!
Dar drumul e inzapezit pentru ca, nu-i asa, autoritatile au fost “luate prin surprindere” pentru a mia oara. Si da-i Monser cu scandal in vagon si cuvinte infame si comedie, ca doar ai dus dorul peste hotare de asemenea exprimari de caracter. Un grup de doamne si domnisoare maestre in confectii se urca si coboara din tren in decurs de trei ore, pentru ca trenul tot nu vrea sa plece la Focsani. Cand pleaca, un domn stimabil le sfatuieste intelept “Nu plecati acasa fara sa va anuntati sotii, doamnelor! Nu faceti surprize de genul asta.” Apoi cineva scandeaza “Jos Basescu” si “Hai Arafat!” Un calugar se plimba de colo-colo instigand putin la cele nesfinte: un mic protest acolo, dar sa fim toti o voce, sa miscam trenul din loc.
Romania. In toate culorile ei.
Acasa e la fel de frig asa ca iti vine tare greu sa crezi ca ai plecat cu adevarat. Prietenii te iau in brate si tipa cand te intalnesc. Nu-ti ia mult timp sa realizezi ca nu doar viata ta s-a schimbat, in timp ce primesti vesti peste vesti si tot ce poti sa faci e sa privesti lung, fara replica.
Reverse cultural shock. Alter-ego preluand controlul. Cafenele si confesiuni.
Dor de aeroporturi si de posibilitatile lor nemarginite.
P.S.: Photo taken by Andrea Bauman. Center of Warsaw.
Almodovar deschide scena din Imbratisari Frante cu un episod de dragoste pe fuga. Ea, blonda, fierbinte, se lasa tachinata, dezbracata usor de un domn scriitor, orb, de doua ori mai in varsta decat ea. In secventa urmatoarea canapeaua se misca inainte si inapoi iar ei gem in ritm, pe rand.
Dupa episodul de amor spontan, ea se ridica brusc si intreaba unde e baia.
El isi incheie pantalonii si raspunde la usa.
Sfarsit.
Si noi ne intoarcem in fotolii, incercand sa ne dam seama care e scopul dragostei si cum si pe cine iubim diseara. Cu mintea confuza, exemple proaste si sfaturi fara sens de la cei mai in varsta decat noi. Bun venit la Relatiile secolului 21.
Pana acum am intalnit doar doua sau trei cupluri fericite, in sensul acela de implinire deplina. Restul mimau fericirea mai ceva ca Charlie Chaplin in filmele care i-au adus succesul. El ii declara iubirea pe fata, dar mai umbla prin paturi straine din cand in cand, ea se declara implinita, dar ii lipseau prea multe. Noroc cu fardurile branduite si bratarile care fac zgomot. S-ar putea scrie romane intregi despre metodele in care cuplurile falseaza fericirea. Dar stai, s-au scris deja.
Vezi o anumita disperare in ochii celor tineri. Toata lumea vrea pe cineva. Doar ca ti se spune in fata sa nu confuzi dorinta cu eternitatea. Cineva care sa te stranga in brate, dar da-ti hainele jos intai. Cineva care sa asculte ce te doare, atata timp cat soptesti.
Iubeste-ma, dar nu te indragosti de mine.
Nu ma hotarasc daca e influenta Sex And The City sau pur si simplu emanciparea sexuala, dar toata lumea are/cauta friends with benefits. Daca disponibilitatea emotionala e mai scazuta merge si un fuck buddy. Doar sa nu aflu nimeni ca e Secret Discret. Ma rog, sa stie lumea ca ai asa ceva, dar lasa ca e bun misterul, sa nu se stie cine e.
Hollywood-ul traieste in paturile noastre, monser!
In rest se incearca de pe toate fronturile. Ei i-a spus mama ca daca e fata desteapta suceste mintile unuia si e fericita. Sau ca sa citez o prietena draga “nu le pasa pe cine aduc in pat. Atata timp cat unul dintre ei ma duce si la altar.”
De cealalta parte…
Lui i-au spus prietenii ca “nu se merita.” Ca daca e tanar, apoi sexul conteaza, relatiile si complicatiile vin mai tarziu. Sapte oameni si sapte beri la o masa. El, cromozom Y in verva, se intinde peste berea mea sa-i spuna altuia “Girlfriend? Why would you want a girlfriend in Erasmus, are you crazy?”
Dar in lupta dintre sexe nu castiga nimeni. “Prea multa fraternizare cu inamicul.”
Multi se iubesc pe fuga. Intre doua petreceri, intre doua pariuri, intre mai multe nevoi si un sange care clocoteste. Apropierea e atat de pasagera incat “relatie” e un cuvant cu ecou de lacat si zvacniri nervoase. Altii tanjesc sa se iubeasca cu pasiune, lumanari parfumate si juraminte. Sa declare lumii intregi ca si-au gasit implinirea, ca peste cativa ani (unii chiar si anul asta) vor merge la altar si au ales deja numele si nasii copiilor. Relatii adevarate, menite sa dureze, asta in cazul in care respectivii s-au gandit si la cine va plati facturile si randul cui e sa spele vasele. Sa fim cinstiti cu idealismul zic.
In statia de metrou ea e prinsa intre el si perete. El cu mainile fara liniste o saruta de parca si-ar da ultima suflare intre buzele ei. Ea isi retrage capul putin, respira, apoi isi infasoara bratele in jurul lui si il saruta cu si mai mult foc pentru urmatoarele minute. Cand se opreste din nou, ochii ei ard si inteleg, din putina poloneza pe care o stiu, urmatoarele “Esti al meu.”
Nimeni nu vrea sa fie singur.
Sursa foto: kaorunokimi.kobay.org
Iti spui ca e unul dintre acele lucruri de care n-o sa te apuci niciodata.
Cei 10 ani ai tai s-au transformat in 14 si apoi 18 iar singurii care fumau in jur aveau aura unor nelegiuti, un fel de paria ai societatii, cum ti-i prezentau parintii. Erau inconjurati de un sentiment de neliniste tocmai ei, care credeau ca au gasit linistea. Linistea amestecandu-se in aer cu fumul de tigara, alb in noapte ca matasea din lenjeria unei mirese.
Erau cumva zbuciumati si marcati de un tatuaj pe care numai tu si cei care nu se atinsesera de tigari aveau puterea sa le vada.
Si ei erau acolo, impartind bucati de tutun si ratacind brichete. Razand atat de tare dupa magazinul din colt, incat te intrebai la ce bun sa se mai ascunda. Ca actorii pe scena unui spectacol minunat. Intorcandu-se din pauza cu ochii aiurea si un sentiment de culpa colectiva care se transforma intr-o placere superioara. Si tie ti se parea ca or sa si-o ia toti pe copca la un moment dat.
Acelea erau credintele tale atunci.
Si aveai un diriginte, iti amintesti perfect cum, in clasa a doisprezecea a intrebat pe un glas sobru, de parca stia deja raspunsul, cati dintre voi fumeaza. Au ridicat doar doi mana si nu v-a crezut pe nici unul, desi era adevarat. S-a facut ca va crede pana la urma dar a spus ca oricum, majoritatea dintre voi o sa fumeze pana la terminarea facultatii. Si ca e o prostie.
Ai aprobat ferm si apoi te-ai uitat linistita la colega de banca. Bai, ce fericite erati voi in nevinovatia si necontaminarea voastra! Sigur voi doua veti trai mai mult invartind pe degete, in loc de tigari, suplimente naturiste.
Si apoi ai aflat ca oamenii aceia nu sunt atat de rai. Dar sunt atat de multi… Cumva toti inca rad tare, dar rasetul lor are alt ecou. Si apoi se intorc in aceeasi incapere in care esti si tu si glumesc in continuare. Despre lucruri de care tu n-ai habar, de parca au trait intr-o realitate paralela in cele cinci minute cat au fost plecati “jos, la un fum!”.
Te uiti la ea. Dezaprobator. Si ea stie. Dar cumva, stangaci inca, tine intre doua degete un bat alb pe care apoi il duce intre buze. Si il aprinde chinuindu-se, pentru ca tu inca te uiti transant, dezaprobator, asteptand sa se opreasca. Nu se opreste, doar intoarce capul in alta parte, in timp ce ochii tai inca o acuza si mintea ta nu intelege cand s-a apucat. O tigara se transforma in doua, doua se transforma in trei, iar intre timp cineva ii cere un foc. Te uiti la mana si la fața care ia bricheta, aprinde o tigara si apoi se chinuie sa inceapa o conversatie. Ea rade putin si apoi intoarce spatele. Dar se simte bine.
Tu taci. Se ofera sa-ti dea si tie o tigara. Sa te invete. Tu ai incercat mai demult. Dunhill negre, ti-au ars gatul la doua noaptea, iar el s-a uitat la tine razand impaciuitor. “Ai irosit tigara,” ti-a zis, razand. Apoi a tacut cateva clipe, inghetat in zapada si s-a uitat lung la tine” Te-ai ametit?” ”Nu, nu simt nimic.”
Se spune ca oamenii se apuca de fumat din curiozitate sau dintr-o depresie amoroasa. Tu n-ai stiut de ce ,un an si ceva mai tarziu, primavara, dimineata, ai intrat in magazinul de langa facultate si ai cerut un pachet de tigari (stiai de care de la altii). Si o bricheta. Le-ai ascuns rapid in geanta si ai mers la cursuri cu un zambet triumfator.
Pe prima n-ai incercat-o singura. Ai fost la o prietena careia i-ai destainuit repede achizitia. A ras de tine si de cum tii tigara. Ti-a spus ca nu asa se face, dar ce mai conta?
Au mai aflat altii pe parcurs. Nici unul nu s-a uitat cu ochi buni la tine, nici chiar fumatorii. Ti-au amintit de tine din liceu. Pana la urma un pachet s-a transformat in trei. Apoi o luna de pauza, pentru ca nu-ti placea cum se adancea mirosul de tutun sub unghii si nu iesea cu nimic. Si cum se imbacsea parul, parul tau cel lung, care miroase intotdeauna a balsam si iti mangaie umerii, de parca i-ar imbratisa. Pana ai descoperit Kent Menthol. Dupa care ai descoperit ca nu-ti ajung banii. Si ca nu, nu stii sa fumezi cum trebuie.
Asa ca ai transformat toata tarasenia intr-un experiment personal. E ceva incredibil de intim in felul cum iti aprinzi tu tigara. Nu-ti place sa te vada nimeni cand focul prinde viata din varful brichetei tale albastre, nu vrei sa faci asta cu nimeni in preajma, decat daca ti-e drag. E un tabiet de noapte sau de situatie. Parintii n-au nevoie sa stie. Undeva, dupa ora 12, te ridici pe pervaz, cu genunchii aproape de piept si capul pe spate, cautand aiurea luna pe cer. Fumul se aseaza inauntru si toate gandurile rele afara. E liniste, cumplit de liniste si de bine iar noaptea vezi intotdeauna focul din varful tigarii. De o parte e camera ta, de cealalta cerul e un acoperis imbracat in haine de carnaval.
Ai observat, in ultimele luni ca nu te mai deranjeaza fumul din cafenele, dar inca urasti cand cineva iti sufla fumul in fata. Fum greu pentru ca altii sunt atinsi mult mai greu ca tine, temerari. Pentru ca atunci cand stingi tigara, martora a fiecarei rataciri a ta, stii ca e doar o copie falsa a actului in sine: fumul nu ajunge niciodata in plamani, ci iese intotdeauna repede afara si-l urmaresti secunde bune planand in fata ferestrei tale.
Si apoi revii la laptop si scrii. Pe fereastra larg deschisa o sa intre tantarii, iar mirosul o sa iasa afara. Si atunci revezi in gand filmele cu artistii cu buzunarele goale si tigari intre buze. Oh, da, fetito, tu fumezi cum fac artistii celebri si cum se indarjesc pustii de 13 ani, disperati sa creasca mai repede. Vezi poate reusiti toti sa puneti de-un cancer.
Dar pana una-alta esti destul de tanara incat sa ingropi o intreaga filosofie intr-un pachet de tigari.
Poza de pe sharenator.com, via Dana.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments