Posts Tagged ‘romania’
Doarme pe 2 scaune. In fata si in spate e flancat de alti colegi de lucru mult prea zgomotosi, mult prea liberi in exprimare. E cald in vagon, dar de partea opusa lui sunt locuri libere si tu n-ai chef sa stai in picioare cu troller-ul dupa tine. In fata ta o domnisoara asculta muzica la casti. El se trezeste si incepe sa caute anturaj.
Miroase a bautura. Tricoul lui portocaliu, mult prea larg, sare in ochi iar merge impleticindu-se. Miroase a transpiratie, a praf si ameninta sa cada peste tine. Se aduna vreo cinci insi in jurul lui si tie iti vine sa injuri si tii ochii in cartea din fata si castile in urechi. Unul dintre ei aduce un pet de bere si pahare de plastic. Impart sau varsa berea intre ei, vorbesc de femeile din compartiment si injura ca la usa cortului. Sunt obositi ca un fel de masinarii over-used care stau doar pe modul automat. Sunt ametiti.
Dupa ce beau din paharele de plastic arunca ultimele picaturi pe jos, pe podeaua compartimentului, ca la pomenirea unui mort care nu mai e in preajma. Unul dintre ei, cel in tricou portocaliu se duce sa converseze cu niste domnisoare. Colegii ii arunca razand un ghiozdan roz decorat cu o Barbie murdara, ca un fel de copilarie pe care n-a trait-o niciodata.
Langa mine e un cuplu de varsta a 3-a. El la camasa si ochelari, ea cu palarie si rochie. Cuminti, tacuti in fata scenei de partea cealalta a vagonului, aruncandu-si unul altuia priviri cu subinteles.
Navetistii coboara dupa cateva statii.
Iar cuplul de langa mine incepe sa discute. Despre lipsa de educatie, despre nesimtire, despre “oamenii astia ca vai de capul lor” si despre cat de rusinos s-au comportat. Despre mizeriile pe care au trebuit sa le suporte.
Pentru ca, nu-i asa, ei erau niste domni care-si permiteau sa imparta sentinte si judecati in stanga si-n dreapta. Pentru ca oamenii de langa nu erau mai mult decat niste scursuri ale societatii, care trebuiau sa dispara de pe fata pamantului. Da, nici eu nu sunt de acord cu imbatatul in trenuri, cu agatatul spre hartuire a fetelor tinere sau injuraturile in cel mai spurcat limbaj posibil.
Dar mai sunt constienta ca probabil oamenii aceia n-au cunoscut niciodata alternativa. Ca probabil vin din familii care nu fost cu nimic diferite de ce traiesc ei acum. Ca, dupa cum aratau lucrurile, probabil aveau o slujba care ii obliga sa lucreze opt ore in soare sau intr-o dugheana. Nicidecum intr-un birou, ci intr-un loc mort, din care nu se avanseaza, din care nu se scapa. Din care salariul se duce pe bere la 2L si tigari la bucata.
Si ma intreb daca acei oameni au vreodata o alta sansa. Daca i-a intrebat cineva ce ii doare cand erau mai tineri, daca au avut de unde alege. Pentru ca acum nu reprezinta decat un motiv pentru greturile noastre intelectuale, a domnilor astia de am avut parinti care ne-au purtat de griji si posibilitatea unei educatii. Noi care am avut intotdeauna mic-dejun, pranz si cina, o carte la indemana si cineva sa ne explice importanta ei.
Dar banuiesc ca e mult mai usor sa privesti scarbit si sa palavragesti despre starea natiunii cand ti-e bine. Cand n-ai nici un gram de empatie ca sa intelegi ca oamenii nu sunt asa dintr-o mare fericire.
Ca sansele egale sunt inca o utopie.
Sursa foto: hotnews.ro
In viitorul cat se poate de apropiat ma mut putin in alta tara. Intr-un loc unde va fi mult sange tanar, de prin toata Europa si deci, o mare aglomerare de internationali. 
Pana aici toate bune si frumoase, dar in tot acest mediu global fiecare vrea sa-l cunoasca pe celalalt. Imi imaginez ca intrebarile de baza vor fi “De unde vii si ce e frumos acolo?”. E un proces de descoperire prin care fiecare se asteapta sa fie uimit de originile si minunile celuilalt, sa afle lucruri care sa-l faca sa te placa mai mult sau mai putin.
Acum eu stiu ca Romania e o tara faina de tot. Problema e ca eu n-am apucat s-o cunosc atat de bine. Da, ii stiu romanii, stiu ce locuri frumoase are si ceva din istorie si cu toate acestea simt ca imi scapa ceva.
Ce ati spune unui strain despre Romania?
Cum l-ati convinge ca tara voastra e speciala si ca merita apreciata?
Pentru ca, daca e sa fim sinceri, nu avem o reputatie prea buna nici in afara granitelor si cu atat mai putin in interiorul lor.
Asa ca, dragi oameni care ati calatorit in afara, stimati eurofili, prieteni care ati avut ocazia sa cunoasteti bine alte culturi… voi ce le spuneti despre Romania?
Sursa foto: hotelinfo.com.ro
Sa spunem ca, de astazi, s-ar legaliza casatoriile intre oamenii de acelasi sex. Da, la noi in patrie am avea cupluri formate din domnul si domnul Ionescu, care merg pe strada tinandu-se de maini, maini pe care lucesc verighete noi.
Sa spunem ca, de maine, cand iti scoti copilul in parc, un el si un el se vor saruta de fata cu voi, iar o ea si o ea isi vor spune cuvinte dulci. Ca ele doua, doamna si doamna Popescu ar avea si ele adoptat un copil, care o sa vrea sa se joace cu al tau. De-a mama si de-a mama.
Cum ai reactiona in situatia definitiva in care cuplul n-ar mai insemna simplu, obisnuit “un el” si “o ea”.
Sa indraznesc sa intuiesc?
Adevarul e ca nici eu nu stiu. Obisnuiam sa-i spun unui prieten, intr-o discutie cvasi-filosofica: “I don’t judge, I don’t discriminate.” Si in majoritatea timpului imi iese. Dar imi vine tare greu sa anticipez ce reactie as avea daca o familie de homosexuali s-ar muta in apartamentul de langa. Daca s-ar tine de mana si s-ar saruta in cafeneaua preferata. Daca el ar face avansuri unui alt el in club, pe muzica ametitoare si apoi ar pleca acasa in acelasi taxi.
Poate pentru ca sunt femeie si ideea de a vedea doi barbati impreuna, in loc de a vedea doua femei fericite in bratele lor, ma face sa ma simt incomfortabil. Sau ideea a doua prietene ajungand in fata Starii Civile.
Angoasele de genul asta nu sunt doar ale mele. De cele mai multe ori sunt pusi la zid si impuscati in emotii de prejudecati si ignorante. Aratati cu degetul atunci cand se dau in stamba pe la vreun gay parade (unde, cred eu, e prea putina iubire si prea mult spectacol). Prezenti in buletinele de stiri atunci cand vreun Naomi – fals reprezentat al sentimentelor acestor oameni – e batut in public. Agasati de fanatici religiosi si injurati de cei care n-au o preocupare mai buna in viata decat sa judece vietile altora.
De ce ii judecam cu atata patima, cu atata ranchiuna?
De ce anume ne este asa teama? Pentru ca exagerarea cu care ii atacam si blamam nu face decat sa tradeze fobiile noastre de toate zilele.
Sunt intr-adevar o categorie diferita? Homosexualitatea a fost scoasa de pe lista bolilor de cateva decenii. Biserica inca o condamna cu vehementa.
Michelangelo era gay. Alexandru Macedon era gay. DaVinci era gay.
Si atunci ce ne sperie atat de tare la ei? Nerusinarea? Extravaganta? Iubirea, declarata vadit si nu cum se obisnuieste la noi, sa vorbesti de dragoste cu teama de parca te-ar costa, cu rusine de parca te-ar murdari. Ce trezesc in noi? Dezgustul, pudoarea, tendinta de a ne demonstra superioratea prin premisa ca “noi suntem normali.”? Cumva n-am incredere in ultima premisa.
In orice caz nu e doar despre homosexuali. Intr-un final e foarte mult si despre noi.
Trebuie sa te minunezi putin in fata tendintei aproape bolnave a unora de a-ti baga lucruri pe gat.
Pentru ca in orice adunare de oameni gasesti macar un specimen care are credinta obtuza ca e el mai cu mot. Fie ca e vanzatorul de bilete la Superbingo din colt ori precupeasa care iti agita o sticla de lapte in fata ta spunandu-si poezia cu rol de advărtaizing.
Eu si alte cateva sute de fete ca mine o sa te placem extrem de putin, madam vanzatoare de rochii in 7 culori, daca imi pui in brate un maieu pe care nu l-as purta nici in a noua viata. Eu si alti cativa sute de oameni agasati o sa grabim pasul cu naduf, cand ne bagi formularul in ochi, domnu’ promotor de colt!
Sunteti agasanti. Pentru oamenii care isi vad de viata lor si poarta o conversatie decenta.
Intr-un grup de prietene este intotdeauna una care trebuie sa demonstreze ca ea e aia mai smechera si iti baga pe gat nume de parfumuri si calitatile amorezului ei de vara. La o conferinta este intotdeauna un speaker care are ceva de promovat cand oamenii din sala sunt atinsi emotional de intelepciunea sa. La magazin – orice fel de magazin – este intotdeauna o muiere de vanzatoare care te priveste de parca ti-ar face o favoare, asteapta cu gatul incordat ca un animal de prada si apoi ia de pe rafturi o incurcatura de chestii pe care ti le pune pe tejghea, deja scotandu-ti banii din portofel.
Iar taica-meu trebuie sa-mi explice 10 min beneficiile pastailor, de fiecare data cand le gateste, desi stie ca le urasc din frageda pruncie.
Voi ce alte asemenea ati mai patit?
Sursa poza: weheartit.com
“Vive la Roumanie!”
Mesajul lui Lucian Bute catre televiziunile internationale, in conditiile in care este campion mondial.
Lesson learned.
Snobism. De un snobism de balta, alimentat de stirile de la ora 5 m-am simtit vinovata cand l-am auzit pe Lucian Bute vorbind in franceza in fata a milioane de oameni. Despre tara sa si atasamentul lui pentru ea. Snobism garnisit, pana aseara, de dorinta frenetica de a pleca din Romania, inainte sa vad cati oameni faini se gasesc aici. Inainte sa realizez ca, desi poate si-au gasit implinirea peste hotare, sunt oameni fantastici care s-au nascut si au fost crescuti in aceasta tara.
Lucian Bute este campion mondial. La box. Este romanul pe care au venit sa-l vada luptand Cuba Gooding Jr. si Dolph Lundgren. Cel pentru care Andra a interpretat imnul Romaniei in cel mai frumos mod posibil. Dar mai mult decat atat, cel care tine prima pagina a tuturor ziarelor romanesti de astazi pentru ca e campion. ATENTIE:pentru un lucru bun deci!
Nu m-am simtit niciodata patriota, ba din contra. Niciodata nu am vazut tara asta ca una a posibilitatilor. Momentan, nici nu este. Oamenii pe care ii formeaza uneori insa… pot sa fie fantastici. O dovedeste asta un campion care a demonstrat o modestie rara. Care n-a picat in nici una dintre capcanele vanitatii intinse de jurnalistii.
Campion care, prima data a multumit tuturor, si abia dupa s-a bucurat. Si ne-a dat o lectie, asa, ca la mama ei.
Si ne-a facut sa realizam ca sub tot jegul coruptiei politice, vedetismelor femeilor de mana a doua si noroiul pe care il aruncam unul in fata altuia exista si oameni neatinsi. Oameni care au ales sa se rupa de tot teatrul de strada muncind pentru visurile lor. Care nu s-au plans si care nu si-au abandonat planurile la primul esec. Si care au muncit. Si au muncit. Fara sa se planga, dar parca am mai spus asta.
Acum ganditi-va daca ar fi macar 365 de oameni ca el. 365 de romani care sa tina prima pagina a ziarelor prin lucrurile faine pe care le fac.
Cum s-ar schimba Romania intr-un an de exemple pozitive?
Cum ar fi sa fii TU unul dintre ele?
Surse poze: www.jurnalul.ro si cristv.ro
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments