Posts Tagged ‘romani in jurul lumii’
Hy, my name is Ioana
Studiez un “Master of Science” in “Computing with International Business”. Am pregatire in ambele domenii si m-am decis sa aplic pentru programul asta destul de repede. De fapt… asta si cautam: voiam sa fac informatica dupa ce am terminat facultatea in economie, insa nu voiam sa incep iar cu 3 ani…
De ce aici? Pentru ca mi-au dat sansa sa fac master in informatic cu background universitar in… economie! Sunt extrem de recunoscatoare ca au avut incredere in mine; pana la urma, dupa ce am ajuns, m-au mutat cu bucurie pe un master mai greu ca sa n-o iau la capat cu ce facusem in liceu. Inca-mi pare de necrezut ce traiesc de 9 luni incoace! Celalalt motiv important – aici am prins si bursa. Deci combinatia perfecta. 
Once upon a Recently…
Ok, in primul rand, n-am beneficiat de servicii de pick-up de la aeroport and stuff. Am incercat sa iau legatura cu ei pentru asta, insa n-a mers pana la urma. Deci nu m-a tinut nimeni de mana, it was all me si sunt mandra de asta. Chiar imi doream sa imi ies complet din zona de confort! N-am avut nicio emotie extraordinara, doar plecam intr-o “English speaking country”. Am invatat sa fiu ceva mai independenta in calatorii, asa ca n-a fost asa mare problema. Oamenii sunt foarte prietenosi si dispusi sa te ajute, fie ca sunt de la universitate, fie ca ii intalnesti pur si simplu pe undeva prin aeroport in asteptarea avionului catre Edinburgh, fie prin train station in Edinburgh asteptand trenul catre Dundee. Prin Londra am patit la fel, in victoria Station, prin oras, si asa mai departe.
Mi s-a parut destul de simplu sa ajung in Dundee. Niste oameni foarte draguti m-au ajutat cu bagajele pana in parcarea din fata statiei de tren din Dundee, apoi am mers la un hostel pentru ca nici accommodation nu imi stabilisem. Aici e invers: daca vrei cazare cat mai ieftina, atunci nu te bazezi pe facultate.
Impresia initiala despre UK se potrivea cu ceea ce ma asteptam sa fie.
Tot in prima saptamana, inainte sa ne mutam in apartamentul unde stau acum, au avut loc festivitatile de deschidere a anului scolar si de integrare a studentilor internationali. Am primit multe materiale (nu am avut DE CE sa cumpar pana acum vreun pix sau caiet, marker etc.) de la facultate, inclusiv un stick university branded. Dulciuri, vouchere de reduceri la diverse locale around town, invitatii la tot felul de evenimente si petreceri, toate erau pe capul nostru! Mi-ar trebui cred o rubrica mult mai mare decat imi poti oferi sa “put down everything”. In mare, un oras nou, tara noua, oameni noi, un mediu extrem de international, un mediu prietenos si oameni deschisi… mi-a facut placere sa ma integrez.
Baby, it’s a different land
Un prim soc cultural a fost limbajul. La fel ca restul dintre noi cred, am crescut cu BBC English si American English si aici nu prea gaseam ceva care sa semene cat de cat macar, la inceput. Accentul Dundonian mi se parea de-a dreptul inpenetrabil. Inca mi se pare… Colegii mei de prin alte tari se plang si de Glaswegian si de Scotiana vorbita in Edinburgh, dar se poate muuult mai “stalcit”. Upside: te obisnuiesti de la o vreme. Mie mi-au fost necesare 6 luni, acum chiar nu mai dau atentie accentelor scotiene, irlandeze, englezesti s.a.m.d., desi inca mai am probleme cu modul de a vorbi al internationalilor de aici. “Could you please repeat that?” – la loc de cinste! mai ales cu pigeon english-ul celor din Africa…
Un al doilea soc cultural – diferenta intre ce credeam eu ca voi gasi aici si ce e de fapt. UK are si puncte tari si… puncte slabe. Un lucru ciudat care ti se intampla curand - incepi sa privesti Romania pozitiv din multe puncte de vedere. Incepi sa cantaresti exact the good and the bad pentru fiecare loc pe care il vizitezi, si incepi sa iubesti fiecare loc pentru exact ceea ce ofera. De exemplu – Scotia e “putin” (eufemism) mai friguroasa decat restul UK, insa e plina de castele, traditie, oameni prietenosi. Am invatat sa ma concentrez pe ceea ce-mi place. Insa, cum planuisem de la bun inceput sa ies total din zona de confort, am trecut cu timpul peste bariere, neintelegeri, am invatat la ce sa ma astept si… inca mai sunt impresionata pozitiv si astazi, deci e ok.
Un al treilea – clima. In Dundee, pe buna dreptate zic localnicii ca “poti avea parte de toate sezoanele in aceeasi zi”. Dupa ce m-am imbolnavit de mult mai multe ori decat as fi facut-o acasa, am inteles – oricat de mult s-ar lua de tine localnicii, nu se merita sa renunti la geaca groasa, nici cand spun la radio ca vor fi 20+ grade. Nu exista zi in care sa fie numai cald, sau numai frig, sau, in fine, o vreme “bland”. Cand ploua… ploua. Foarte putin probabil sa te ajute doar o umbrela, ai nevoie de faimoasa pelerina inventata, de altfel, in Scotia, din cate ni s-a zis la inceput . Toamna si iarna se intuneca foarte repede si se face lumina tarziu – pe buna dreptate incep orele de la 9 aici. Am fost pana acum doua uragane pe care eu, cel putin, nu le-am luat in serios. Nu o singura data era sa zbor de pe strada efectiv. ) Si, ciudat… unul a venit tocmai de pe coasta de vest a Americii. Am fost si la Loch Ness toamna trecuta, prin noiembrie. Superba zona, amazing Highlands pe drum, insa un frig… localnicii sunt foarte bine adaptati, in schimb. N-au nicio problema in a nu folosi umbrele pe ploaie normala si ii mai vezi si fara geci atunci cand ceilalti europeni suntem imbracati cu paltoane. Eu m-am invatat minte ca moda e moda, insa nu pe frigul de aici sometimes. Spre exemplu, acum (Mai) sunt 7 grade si ploua… la voi sunt 30 presupun!
Hi, I’m Romanian, have you heard of me?
In genere, Scotienii nu stiu mai nimic despre Romania. Ceea ce inseamna ca, depinzand apoi de persoana, exista sansa sa ne dea o sansa sa ne afirmam, sau… sa ne bage in aceeasi oala cu Bulgarii si Polonezii. Concluzia atunci pentru varianta 2 va fi ca am venit aici sa le luam locurile de munca, suntem messy, nedisciplinati etc. In schimb, cei care au avut contact real cu Romania mereu iti zic altfel. La ore am avut surpriza placuta sa aud ca se cauta programatori romani pentru ca sunt foarte buni. Prin laborator, niste colegi Scotieni mi-au povestit despre anul trecut cand au fost in Romania pentru a lua parte la o competitie lansata de Yahoo! si ca… Romanii au luat toate premiile. Am simtit recunoasterea sincera din partea lor si m-am simtit mandra. Mai tarziu, la o sesiune de prezentare a unei companii multinationale de aici, un tip spunea de conexiunile lui prin Romania, si cum o Romanca “brilliant” venita la master acum 2-3 ani i-a ajutat sa se extinda in Asia, stabilind un “Marketing Information System” acolo. Asemenea momente te fac sa realizezi care e de fapt bogatia cea mai mare a tarii noastre.
La inceput mi se parea ireal cat de frumos se poarta oamenii pe aici. Iti tin usa la intrare si la iesire, sunt foarte respectuosi si manierati… chit ca exista, bineinteles, si exceptii. Sunt deschisi fata de internationali, exista activitati menite pur si simplu pentru noi (la care eu particip de fiecare data cand am ocazia) si fac tot posibilul sa fim ok aici. Imi place mult la ei faptul ca au incredere in tine, sunt deschisi la minte. Sunt extrem de recunoscatoare ca am putut veni aici si ca au fost destul de deschisi incat sa ma mute de pe masterul mai usor pe altul mai greu, chit ca pe website scrie clar ca ai nevoie de prerequisites. Se spune despre Britanici ca sunt incuiati, rigizi, insa am intalnit cei mai deschisi si de incredere oameni aici unde studiez. Ma simt norocoasa.
Bineinteles, spun din nou, exista si exceptii. Marea problema a Scotienilor e ca beau prea mult. Si, ca orice alta tara din Europa de Vest, are o rata ridicata de oameni cu probleme self-fabricated. In sensul asta, am intalnit oameni depresivi fara absolut niciun motiv extraordinar pentru a fi asa. Consider ca tine foarte mult de educatie, cred ca ar avea nevoie de un reality check, sa vada cat de greu e prin alte parti.
Me, a foreigner. You, what do you have to offer?
Cred ca e cam mult sa aleg acum, la nici macar un an, incat sa le stiu pe toate. I guess I like them all. Sincer. Altfel trece timpul cu ele… Au un festival pentru orice, oamenii astia stiu sa se distreze! Spring festival, Women Engineers festival, Science festival, Environmental Awareness festival, Movie festival – name it, they have it! Imi pare rau ca n-am putut participa la toate, din cauza lipsei de timp. Mi-au placut mult si Bonfire Night, Hogmanay, Easter, si, cel mai mult, Christmas Light Night. Mi-ar fi placut sa pot vizita centrul orasului cu familia…
In rest, lucruri pur-locale care-mi plac cel mai mult sunt oamenii. Poti sa te amagesti ca vreun fel de mancare (eu nu fac asta pentru ca nu-mi place deloc stilul lor de viata in sensul asta 
), sau ca vreun eveniment, adevarul e ca oamenii fac totul. In organizatia care a avut grija de noi anul asta mi-am facut multi prieteni. Sper sa tin legatura cu ei si peste ani, ne-am apropiat mult unii de altii in timpul asta, mai ales ca am fost toti departe de casa, de familie si de prieteni.
The Good, The Bad and The Scottish People
Putini oameni traiesc sanatos aici… nu ma mir ca au probleme aici, in UK. In sensul asta, inca traiesc romanesc, cu multa optimizare. Odata ce vii aici si ii observi, recunosti imediat greselile pe care si tu le faceai. Deschizi ochii. Deci stil de viata in sensul negativ (baut prea mult, mancat aiurea, fumat, droguri, folosirea masinii in excess vs. mersul pe jos etc.) – nu.
Well, in ultima vreme e peste tot la stiri ca au scazut locurile de munca pentru absolventii de facultate. Insa in informatica that’s just not true. Depinde cred si de domeniul in care esti. Daca ai studiat greaca veche si latina, mai greu, dar nu cred ca e imposibil. 
In genere e plin mediul de oportunitati pentru mai toate domeniile, mai ales ca avem multe companii in parteneriat cu universitatea care ofera de doua ori pe an targuri de cariera. Vin nume destul de mari. Scoala de Computing e afiliata cu Wolfson, Amazon, IBM si asa mai departe, fiecare facultate are partenerii ei. Oamenii de valoare sunt recrutati curand. Diferenta e ca aici incepi cu “Graduate programme” si inveti mai intai ce inseamna sa lucrezi acolo, esti ca un fel de intern. Dupa doi ani- trei ani abia devii “senior”. Mie mi se pare super oricum – pana la urma universitatea nu-ti poate oferi tot ce ai nevoie sa stii pentru un anume job.
Am observat in schimb o orientare catre vocational – in martie am dat proba pentru niste cursuri in animatie si am fost admisa. E vorba de niste cursuri online care te pregatesc pentru o cariera anume, respectiv animator, specialist in Maya, Blender etc. Practic exista angajatori care prefera ca tu sa fii facut cursurile astea facultatii, pentru ca astfel treci direct la treaba, pe cand, daca ai facut informatica generala pana atunci, va fi nevoie de ceva timp sa te acomodezi. Plus ca poti ajunge sa descoperi ca nu asta voiai, de fapt! Deci da, sanse sunt, pentru oamenii cu potential. Dar nu cred ca Romanilor le lipseste talentul…
Traditions and folklore.
Nu mai au atatea ca in trecut. Nu mai vorbesc galeza (deci accentele aiurea vin din pura crestere), nu se mai imbraca in kilt si haine traditionale decat la nunti si inmormantari si uneori nici atunci, practic se mentin mai mult evenimentele si castelele/cetatile/cladirile/ corabiile din trecut.
E o traditie care m-a speriat putin. Nu tin minte exact cum se numeau, insa exista o grupare “religioasa” de oameni care, atunci cand le murea un cunoscut, se organizau astfel incat sa fie cineva care sa ii “absoarba” pacatele inainte sa moara. Practic, asta insemna ca respectivul va merge in Rai, fara pacate, iar chestia asta era facuta din generatie in generatie, pentru a-i ajuta pe cei dragi sa se “odihneasca” cu bine. Era imperativ sa te asiguri ca familia va continua sa se perpetueze, pentru ca asa aveai rude care sa iti ia pacatele asupra lor inainte sa mori. Weird, huh? In rest, doar urban legends.
Are we going to stay here, Sir?
Da, m-am gandit, insa nu la Scotia, ci la Anglia. Ramane insa de vazut, pentru ca sunt si raman Romanca 100% si sunt mandra de chestia asta. S-ar putea sa mai calatoresc, s-ar putea sa raman, s-ar putea sa vin acasa. Depinde de tot felul de factori, insa in special de locul unde am sanse mai mari in domeniul ales. Nu am un raspuns definitiv pentru moment.
Acesta este un post din seria Romani in jurul lumii. Dacă ești un român care locuiește/lucrează/învață în altă țară scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com și hai să arătam tuturor cât de faini sunt românii!
Exista oameni care realizeaza lucruri a caror excelenta ramane valabila peste decenii. Unii dintre acesti oameni sunt romani.
Nadia Comaneci e prima gimnasta din istorie care a reusit o nota de zece. La zeci de ani de atunci inca mai scrie despre ea CNN. Si acum, in pragul unei noi olimpiade, o statie de metrou din Londra ii va purta numele. Numele ei se va afla undeva intre statii ca Rafael Nadal sau Michael Phelps. Si va inlocui numele popularei King’s Cross.
Nadia este “Zeita de la Montreal.” La vremea acea era o pustoaica de 14 ani cu sperante mari si un antrenament serios in spate. Astazi este unul dintre cei mai celebri sportivi ai lumii. Si este o romanca.
S-a tot vorbit vreo saptamana de acest eveniment. In sfarsit ne-am scos capul din stiri despre crime, politica romaneasca, violuri, politica romaneasca, jeguri si mizeri, politica. Si l-am scos cu nasul in aer si cu un zambet larg pe fata. Ea e Nadia. Nadia a noastra, de care ne place din nou dupa ce ni s-a parut ca-i ceva suspect la ea pentru ca facea reclama la margarina.
Ne-am bucurat sa citim stirea.
Apoi ne-am intors la crime, violuri si politica romaneasca.
Si daca am aminti zilnic de cate o Nadia? Nimic nu m-ar mai bucura mai mult decat sa aud ca unul dintre romani, dintre romanii mei, ar ajunge intr-o zi o stire pozitiva in revista Time. Coperta chiar. Oamenii acestia sunt deja foarte faini, darimaginati-va cum ar fi sa reuseasca macar unul dintre ei sa demonstreze potentialul pe care l-a demonstrat Nadia.
Daca ar fi unul dintre noi viitoarea Nadia?
Surse foto: time.com si gandul.info
(Partea intai o gasiti aici)
In momentul de fata (Nota autorului: intre trimiterea intrebarilor si raspunsul lui Ionut au trecut doua luni) in Nigeria sunt destule conflicte, care ameninta chiar (conform presei internationale) sa se transforme intr-un razboi civil: criza subventiilor legate de petrol, confruntarile dintre musulmani si crestini: care este de fapt situatia?
Criza subventiilor de cand m-am apucat sa scriu pana cand ti-am raspuns s-a terminat. Oamenii au iesit in strada in anumite zone dar toti au facut greva. In perioada asta de 2 saptamani de greva, nimeni nu a lucrat, toti nigerieni au fost solidari si nu au iesit la munca si totul de la scoli, benzinarii, aeroporturi sau supermarketuri au fost inchise sau au lucrat cateva ore pe zi in situatiile speciale. Poporul a reusit sa puna presiune pe guvern si dupa lungi negocieri au stabilit un pret comun. Pe 31 ianuarie benzina era 60 Naira litrul,iar pe 1 ianuarie era undeva la 130-140 Naira litrul. (*160 Naira = 1 USD). La finalul negocierilor s-a ajuns la pretul comun acceptat de ambele parti si anume 90 Naira/litru.
Pentru Guvern situatia e nasoala pentru ca ei subventionau cam de 10 miliarde USD pe an dar problema ca o parte din combustibil nu ramanea pe teritoriul Nigeriei, ci ajungea in alte parti pe sume mai mari si ei si-au dat seama de chestia asta si au vrut sa impuna ceva radical dar nu le-a mers pentru ca populatia a fost foarte afectata de scumpirea asta a benzinei care, bineinteles, a afectat si celelalte preturi si cum la localnici salariile sunt infime era normal sa se ajunga la revolte.
Cat despre razboiul inter-etnic dintre musulmani si crestini, nu cred ca se va termina vreodata. Tine de prea mult timp si nu o vor da la pace niciodata, si nu vorbesc doar de Nigeria pentru ca pana la urma e valabil in toata lumea. E un razboi fara sens care nu ajuta pe nimeni, ba dimpotriva provoaca si victime nevinovate si daune irecuperabile.
In nordul Nigeriei sunt musulmanii care sunt afectati de secete si implicit sunt mai saraci, iar in sud unde sunt crestinii si bineinteles se afla si cea mai mare parte din petrol si din resurse, deci automat sunt mai bogati asa ca fiecare se acuza reciproc dar doar musulmanii reactioneaza cu violente prin gruparea islamista Boko Haram care sunt raspunzatori de toate atentatele si violentele din Nigeria.
Din pacate toate conflictele interne afecteaza foarte mult dezvoltarea Nigeriei care are un potential fantastic si dispune de resurse multe dar securitatea interna nu atrage pe nimeni din afara, asa ca are foarte mult de pierdut.
Te-au afectat in vreun fel intamplarile acestea?
Pe mine in mod direct intamplarile astea, nu m-au afectat atat de mult, am avut ceva provizii facute in casa, de umblat prin oras nu prea e cazul in general asa ca m-am bucurat de vacanta fortata. Iar recentele atentate din fericire nu au vizat Abuja deci e ok si-n general situatia in capitala e relativ buna si nu e chiar asa rau famata cu se crede.
Bineinteles sunt anumite restrictii dar in general sunt aceleasi restrictii ca in toata lumea, gen sa nu mergi noapte in x zone din orase, sa nu mergi singur in afara orasului, sa nu reactionezi violent la diverse altercatii si sa incerci sa eviti situatiile care pot genera pericol.
Cu toate acestea sunt lucruri/ evenimente pe care le-ai vazut acolo si ai vrea sa le implementezi in Romania?
Tinand cont ca aici domina saracia, coruptia si un razboi etnic vechi de zeci de ani, chiar nu prea as avea ce sa implementez in Romania. Personal incerc sa adopt starea asta de spirit locala, sa nu mai ma stresez pentru orice lucru neimportant, sa ma bucur de viata asa cum e ea oricat de multe hopuri as intalni .
Si ca lucru material, as zice cateva din retetele lor traditionale care dupa ce te obisnuiesti cu ele devin chiar interesante si merita incercate si-n Romania dar cu ingrediente europene.
Cum se descurca tinerii nigerieni?
Situatia nu este foarte diferita de Romania. Sunt multe joburi dar nu prea se angajeaza fara experienta sau recomandari de la oameni importanti. Dar totusi daca se tin de scoala si chiar invata bine la un moment dat li se ofera cateva oportunitati bune. Unele companii au programe de angajare special concepute pentru tineri absolvenit si le ofera destule posibilitati de afirmare sau diferite forme de internship. Ei sunt obligati la un moment dat sa faca timp de un an un fel de practica/serviciul in folosul comunitatii si au diverse domenii unde pot face chestia asta si o parte din ei prefera sa faca practica pro bono sau sume modice la diverse companii, unde ulterior raman si angajati.
Problema tinerilor aici este sistemul educational care nu-i ajuta foarte mult, dar totusi ei pun pret pe educatie si profita de orice sansa care se iveste, deci si asta poate fi ceva ce s-ar putea incerca in Romania pentru ca asa s-ar crea sanse pentru mai multi tineri cu potential dar fara experienta profesionala.
Care a fost cel mai greu moment?
Cel mai greu moment a fost sa ma obisnuiesc cu caldura care de multe ori devine insuportabila si fara aer conditionat cred ca ar fi infernal. Clima este foarte ciudata…vara incepe undeva prin noiembrie si se termina prin mai, iar apogeul verii vine undeva prin martie cand temperaturile ajung la peste 40 de grade Celsius si aerul devine sufocant. In momentul cand scriu afara este Harmattan care cred a inceput undeva pe la jumatatea lui decembrie si mi se pare asa ciudat.
Nu stiu cum as putea sa definesc harmattanul dar in esenta e un fel de furtuna de nisip mai lejera fata de cele intalnite in Sahara, e mai mult o pacla de praf care acopera tot orasul si cerul si totul capata o culoare gri-rosiatica, iar daca stai prea mult pe afara ajungi la un moment dat sa simti praful in gura si nu e foarte placut, dar prefer caldura asta uscata si nisipoasa decat sezonul de toamna-iarna care va incepe prin iunie si implica cantitati importante de averse de ploaie si din cate am inteles peisajul devine foarte ciudat in din cauza ploii combinate cu pamantul rosiatic si drumurile foarte proaste, umiditatea creste considerabil si temperaturile de 20-25 de grade devin si mai insuportabile decat cele din sezonul cald.
Alt moment greu pot sa spun ca a fost adaptarea la viata asta traita permanent in alerta din cauza incertitudinii prezente 24h/24h. Iar faptul ca nu nu am libertatea pe care o aveam in Bucuresti, sa pot sa iau orasul la pas si sa descopar Abuja asa cum mi-as dori, imi ingreuneaza un pic adaptarea la viata de aici dar stiam in ce ma bag asa ca incerc sa accept situatia si sa-mi vad de treaba.
Iar mancarea cred ca ar pune probleme la orice om care nu e obisnuit sa manance picant si chiar daca am trait in Mexic, popor care a inventat salsa si care aveau inclusiv dulciuri picante, nigerieni ii intrec la pas. Am mancat niste chestii atat de picante incat nu mi-a venit sa cred ca exista asa ceva pe lumea asta.Din pacate mancarea ca sa zic asa europeana este scumpa, asa ca personal merg pe un mix intre bucataria europeana, nigeriana si libaneza si sper s-o pot tine asa pana termin toata aventura asta.
Te-ai stabili definitiv acolo?
Inca e prea devreme sa ma pronunt, dar personal sunt dispus sa mai raman o perioada, in jur de 2-3 ani in plus dupa absolvirea masterului daca apare o oferta financiara foarte atragatoare. De fapt asta e si motivul pentru care vin multi straini sa lucreze aici, sunt salarii mari spre foarte mari plus multe facilitati care sunt foarte atragatoare, chestie valabila doar pentru straini, desi sunt si localnici care castiga bine dar doar pe pozitii importante sau joburi tenhice.
Ai regretat vreodata ca ai plecat?
Nu, nu sunt genul de om care sa regrete deciziile sau evenimentele petrecute de-a lungul vietii. Am luat decizia asta dupa ce am cercetat si analizat situatia din Africa si Nigeria. M-am gandit la ce pot castiga si ce pot pierde daca vin aici, am facut tot felul de planuri si m-am gandit foarte mult la toate pericolele ce pot aparea pe parcurs. Dar una peste alta ma consider o persoana cu spirit de aventura si de extrem, am mai trait in diverse orase si am avut de-a face cu tot felul de chestii imprevizile asa ca mi-am zis ca asta poate fi aventura vietii mele si trebuie sa traiesc momentul.
Acesta este un post din seria Romani in jurul lumii. Dacă ești un român care locuiește/lucrează/învață în altă țară scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com și hai să arătam tuturor cât de faini sunt românii!
Am 22 de ani impliniti recent si sunt plecat din Romania de cand aveam aproximativ 6-7 luni. Am locuit 3 ani si jumatate in Franta, 2 ani si cateva luni in Grecia, 2 ani si jumatate in Mexic, 6 luni in Egipt si 5 luni in SUA si in Nigeria sunt de 2 luni. Intre fiecare destinatie am avut o pauza de 2-3 ani in care am stat in Romania.
El e Ionut si momentan studiaza in Nigeria. Daca pana acum v-am obisnuit cu romani care, de regula ,emigrasera in tari vestice, care ofereau mai multe perspective de dezvoltare decat Romania, de data aceasta schimbam putin registrul. Avem de-a face cu ceea ce mie imi place sa numesc “un wonderluster”; un om care a locuit pana acum in 7 tari diferite, rasfirate pe 3 continente.
De ce a ales tocmai Nigeria dupa toate experientele de pana acum?
Absolut toti m-au intrebat, ca si tine, de ce tocmai la capatul lumii in Nigeria ? De ce nu undeva aproape, undeva in Europa? Iti dai seama ca a fost un soc in sine si pentru mire daramite pentru cei din jurul meu. Initial o parte din prieteni mei au crezut ca glumesc, dar cand intradevar s-au convins ca voi pleca, socul a fost destul de mare pentru toata lumea desi reactiile lor au fost relativ diferite. De la “omule esti nebun” pana la “tu stii cel mai bine ce-ti doresti in viata”.
Si cand a ales acest drum si-a asumat toate experientele pe care avea sa treaca. Cum au fost primele zile in Abuja?
Dupa un drum epuizant de aproape 20 de ore (Bucuresti-Istanbul-Cairo-Abuja) am aterizat la jumatate de ora dupa miezul noptii pe aeroportul international “Nnamdi Azikiwe” unde am fost intampinat de o caldura aproape infernala. Dupa ce-am coborat din avion si am ajuns la frontiera am facut cunostinta cu deja celebra coruptie nigeriana, dar avand ceva experienta si poate si noroc am reusit sa trec de toate formalitatile fara sa bag mana in buzunar. Am fost intampinat de un membru al ambasadei si de consilierul de la Agentia de Burse care s-a ocupat de dosarul meu.
Totul a fost un soc pentru mine, totul este diferit fata de ceea ce stiam, totul este diferit fata de ceea ce am vazut in poze pe internet sau carti. Abuja este un oras mic dar foarte aerisit dar totusi in care daca nu ai masina personala, deplasarea devine foarte grea si trebuie sa te descurci cum poti. Exista transport in comun dar este slab dezvoltat si pentru straini este si destul de riscant din punctul de vedere al securitatii personale.
A mers la Agentia Federala de Burse nigeriana unde am cunoscut partea de conducere, mi-au facut o scurta introducere in ceea ce inseamna Nigeria, Abuja si viata academica. Apoi am mers si la cele 2 campusuri ale universitatii din Abuja pentru a ma familiariza si pentru a cunoaste profesorii.
De ce a ales Nigeria ca destinatie pentru master?
Chiar daca sa zic asa, o declaratie impotriva mea, o sa recunosc ca sistemul educational din Nigeria este mult mai scazut valoric decat cel din Romania. Sunt diferente mari din toate punctele de vedere, de la infrastructura, la profesori. Gradul de analfabetizare este destul de ridicat sustinut din pacate si de saracie. Din cate am inteles ei incep scoala primara undeva la 4 ani si dureaza 9 ani si stiu ca printre materii au engleza, matematica si inclusiv studii islamice si ceva studii legate de cele 3 mari triburi din Nigeria. Apoi urmeaza scoala secundara care dureaza 6 ani, impartita 3 ani junior si 3 ani senior. Deja intre scoala primara si cea secundara multi abandoneaza din diferite motive asa ca la facultate nu ajung foarte multi. Iar dintre cei care doresc sa mearga la universitate si isi permit sa faca asta, prefera de obicei din cauza sistemului universitar nigerian sa plece in afara, prin UK, prin Romania chiar si Egipt. Au universitati cam in fiecare oras mare si se fac investitii serioase dar degeaba in conditiile in care in educatie sunt mereu greve care tin destul de mult si afecteaza mereu anul scolar.
Sincer mai multe lucruri nu pot sa spun, pentru ca la putin timp dupa ce-am ajuns eu pana in luna februarie a fost greva generala, asa ca n-am participat la cursuri deci automat nu pot sa fiu mai concret. Am participat insa in luna februarie la un program de culturalizare si orientare in Ilorin la 600 km de Abuja. Workshop-ul a fost realizat de Agentia Federala de Burse din Nigeria si Universitatea Ilorin din Kwara State. Au fost doar studentii straini veniti in Nigeria fie prin bursele bilaterale sau prin bursele commonwealth. Au fost studenti din Sierra Leone, Romania si Cuba, pel lista erau si cativa studenti chinezi dar au renuntat pe ultima suta de metri.
Care a fost procedura de admitere?
Procedura de admitere a fost foarte complexa si a fost compusa din mai multe etape. Totul a inceput prin a lua legatura cu Agentia de Credite si Burse de Studiu pentru a ma informa despre ce trebuie facut. Dupa ce-am primit informatiile necesare, am inceput procurarea actelor si celorlalte documente necesare prin luna iunie adica aproximativ cu o luna si jumatate inainte de sustinerea examenului de licenta. A fost foarte multa alergatura pentru ca ai nevoie de multe documente pe care trebuie sa le autentifici, sa le legalizezi sa le traduci si tot asa, mai ales ca este vorba de o bursa bilaterala intre Guvernul Roman si cel Nigerian. Totodata la dosarul de admitere am avut nevoie si de niste recomandari si bineinteles de un proiect de studiu complex si un program de valorificare a cunostintelor dobandinte pe parcursul masterului realizat impreuna cu Universitatea din Romania.
Apoi, dupa prima etapa eliminara, si anume partea administrativa adica verificarea si validarea documentelor, am fost acceptat la etapa pentru sustinerea interviurilor, psihologic si academic. Dupa sustinerea interviului psihologic si cel academic (undeva pe la jumatatea lunii august) am fost declarat admis de partea romana ( inceputul lunii octombrie) urmand ca eu sa obtin scrisoare de pre-acceptare de la universitatea nigeriana. In ceea ce priveste partea nigeriana, am avut parte de un sprijin important de la Ambasada Romaniei in Nigeria care m-au indrumat in procesul de obtinere a documentelor de la Universitatea din Abuja, documente ce au sosit in Romania undeva spre a doua jumatate a lunii octombrie, asa incheinduse acceptarea mea la studii printr-o bursa bilaterala completa de masterat in Republica Federala Nigeria oferita de A.C.B.S.
Ultima etapa a insemnat procurarea biletului de avion, obtinerea vizei si bineinteles inevitabila vizita la Institutul “Victor Babes” pentru obtinerea celebrului carnet galben, necesar pentru deplasarea in continentul african. Eu personal am facut doar vaccinul pentru febra galbena care este obligatoriu, iar in ceea ce priveste malaria nu exista vaccin, ci doar niste pastile care insa nu sunt recomandate pentru termen lung, iar cum eu trebuie sa stau 2 ani aici, am primit doar niste sfaturi si instructiuni care ma vor ajuta pe timpul sederii in Nigeria.
Cat de diferita este societatea nigeriana de cea romaneasca?
Socuri culturale…hmm…greu sa zic. Nu au un nivel cultural foarte dezvoltat, inca ma chinui sa gasesc un muzeu in Abuja sa merg sa vizitez Ei au preluat cate un pic de la fiecare, au ceva influente europene, orientale dar si americane si mai nou si asiatice, dar nu consider ca e ceva special sau ceva care sa ma fi socat. Ok, la ei nu e problema sa-ti faci nevoile fiziologice cam pe unde iti vine sau nu e o problema sa strigi dupa altii in toate felurile Nu stiu, nu a fost atat de socant pe cat credeam, adica contrar tuturor opiniilor au depasit etapa aceea de oameni din triburi care vaneaza folosind sulita, in prezent se afla intr-o continua modernizare si dezvoltare.
Sunt diferiti, dar nu atat de diferiti pe cat s-ar crede. Nu stiu altii ce cred, dar eu ii consider niste oameni OK, de la care noi romanii avem ce invata. In primul rand sunt foarte optimisti si se bucura de viata in fiecare moment al zilei. Si am observat ca apreciaza gesturile simple, gesturile care in mor normal noua ni se par niste banalitati. Sunt destul de sociabili, destul de respectuosi in general dar o parte din ei sunt si foarte lenesi dar cred ca scuza lor ar fi caldura sufocanta, care oricat ai vrea sa faci ceva, in timpul zilei te doboara fizic.
Probleme mai sunt si din cauza ca indiferent de ce-ai face nu sunt punctuali si te poti trezi in situatii neplacute din cauza lor.
Care este atitudinea lor fata de straini si ce stiu despre Romania?
In mare parte nu prea au habar de Romania DAR sunt destui de multi care au fost in Romania sa studieze si ramai surprins cand ii auzi vorbind in limba romana. Din cei batrani, cate unii isi mai aduc aminte de Ceausescu si de Romania de acum 30-40 de ani care exporta tot felul de marfuri in Africa si implicit in Nigeria. Desi sunt mari amatori de fotbal nu prea au auzit de Hagi sau de vreun alt fotbalist mare al Romaniei. Un singur tip pe care l-am cunoscut intr-o piata si-a adus aminte de ceva si citez “that crack-head player…Mutu from Chelsea”. Singura chestie ciudata care nu m-as fi asteptat sa se intample tocmai in Nigeria si care m-a “enervat” a fost ca in doua cazuri un profesor si un inspector de politie au facut deja celebra confuzie “Bucharest=Budapest”. In schimb dupa ce le explici ca suntem o tara europeana, deja devin mult mai interesati si pun tot felul de intrebari de la istorie la turism pana la posibilitati de emigrare .
In general ii respecta pe straini si in mod special pe cei albi. Fiind o tara nu foarte sigura din toate punctele de vedere, chiar nu prea am vazut turisti in Nigeria, sau cel putin nu in Abuja care este un oras nou cu putina istorie si fara prea multe puncte de atractie.
Imigranti spre surprinderea mea sunt destul de multi dar tot timpul vin si pleaca. Sunt cateva companii mari, in mod special companii ce se ocupa cu proiectare, arhitectura si bineinteles constructii care angajeaza personal de pe tot mapamondul. Am intalnit turci, irakieni, afgani, chinezi, coreeni, rusi, italieni, nemti, americani, filipinezi, foarte multi libanezi (comunitate importanta in Nigeria) si bineinteles romani, care sunt foarte apreciati de angajatori si de cele mai multe ori promoveaza rapid pe scara ierarhica.
Nigerienii sunt convinsi ca fiind alb, automat esti mult mai destept ca ei si bineinteles inseamna esti foarte bogat ceea ce uneori tinde sa devina agasant mai ales in pietele locale unde pur si simplu esti asaltat de toata lumea care vor sa le dai ceva, nu conteaza suma ci doar sa le dai ceva.
Personal tind sa cred ca le este un pic frica de albi si tocmai de aici cred ca vine si forma asta de respect semi-fortata dar e OK, toata lumea te saluta, te intreaba ce faci iti ureaza diverse chestii care personal ma binedispun.
O problema cu atitudinea este ceea a “fetelor usoare”de prin anumite zone care cauta cu disperare sa intre in conversatie cu tine si folosesc cam orice metoda posibila, de multe ori chiar nu prea ortodoxa. Chiar am fost atentionat de foarte multe persoane sa am grija cu ele si sa ma feresc cat pot de mult si ca cel mai bun lucru de facut in situatii din astea este sa nu le dai atentie sub nici o forma.
Cu toate acestea, motivatia lui ramane aceeasi.
Am calatorit destul de mult prin lume si am avut ocazia sa vad multe lucruri asa ca vroiam sa continui aventura. Apoi am primit si niste recomandari interesante de la un bun prieten care a stat aici. Am cautat posibilitatea de bursa, m-am interesat in stanga si-n dreapta si am hotarat ca momentan era varianta cea mai interesanta pentru mine atat din punct de vedere personal cat si profesional dar si posibilitatea de aventura si de a cunoaste o noua cultura, de a trai o noua viata si de a vedea locuri incredibile.
(Sfarsitul partii intai. Vorbim in partea a doua de conflictele recente din Nigeria si cat de periculoase au fost de fapt, ce are Nigeria si nu are Romania si daca Ionut s-ar stabili sau nu acolo.)
Am avut pana acum pe blog trei povesti ale studentilor romani din afara: din Danemarca, Anglia si Franta. Acum e randul tau.
De ce sa studiezi in afara?
Pentru ca in sfarsit poti. Pentru ca Romania este conectata la reteaua internationala mai mult ca intotdeauna, iar vechile frontiere au fost doborate. Daca acum 10 ani sa spunem studiul in afara era rezervat doar celor cu generoase resurse financiare, acum balanta s-a echilibrat, oportunitatile s-au diversificat, iar timpul tau a venit.
Pentru ca iti doresti asta. Pentru ca ai aruncat un ochi in jur si ai inteles ca ai nevoie de mai mult decat iti ofera mediul din jurul tau. Pentru ca e vremea sa intelegi ca sunt universitati din lumea asta care te pot ajuta sa-ti explorezi potentialul intr-un fel in care acasa (inca) nu se poate. Universitati care acele nise de studiu pe care nu le gasesti aici, fie ele in arhitectura, comunicare sau politica.
Pentru ca traiesti intr-un mediu international. Romania nu mai e de ceva vreme un punct izolat pe harta Europei. Sunt deja zeci de mii de studenti care au indraznit sa se pregateasca in afara. Traim in era globalizarii si nu mai poti pretinde ca nu stii, nu te intereseaza ce se intampla in celelalte parti ale lumii. Esti deja parte din celelalte parti ale lumii.
Pentru ca nu mai este atat de costisitor. In Danemarca si Suedia invatamantul este gratuit. In Marea Britanie se acorda burse. Cu putina ambitie studiul in afara devine din misiune imposibila vis realizat.
Pentru ca iti schimba definitiv perceptia. Din perspectiva unui fost student Erasmus va spun ca internationalismul este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ti se pot intampla. Sa fii intr-un mediu in care sunt oameni din toata lumea iti releva foarte multe lucruri despre tine in primul rand, punandu-te fata in fata cu noi experiente, iar apoi despre ceilalti. Gandeste-te cum este sa traiesti zilnic inconjurat de studenti din toate colturile lumii. Gandeste-te la conversatiile pe care le poti avea, la lucrurile pe care le poti descoperi, la prietenii pe care ti-i poti face.
Orice prejudecata pe care o aveai despre o anumita natiune poate fi demitizata… si te poti alege cu altele.
Pentru ca te formeaza. Sa fii pe cont propriu intr-o tara straina nu e lucru putin. Va spune cineva care a trecut prin asta. Dar nivelul de educatie pe care il primesti, experientele cu care te confrunti, adaptarea la un mediu total diferit sunt lucruri extrem de valoroase pe care n-ai cum sa le dobandesti altfel.
Da, sunt de acord ca si Romania are facultati de prestigiu, dar nu e cazul sa ne batem cu pumnul in piept inca, iar inainte de a te decide ce facultate sa urmezi este esential sa iei in considerare si ce oportunitati ai in afara.
Cine te poate informa cel mai bine?
Targul de Universitati RIUF 2012: www.riuf.ro. Pentru informatii complete despre universitatile la care poti studia si cum poti ajunge acolo exista ROMANIAN INTERNATIONAL UNIVERSITY FAIR (RIUF). Targul are loc luna aceasta in trei mari orase ale tarii: pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.
De ce sa mergi la RIUF? Pentru ca acolo te intalnesti cu reprezentati ai:
- Universitatilor la care poti studia;
- Scoli de limbi straine si centre de testare;
- Institutii guvernamentale reprezentative: CampusFrance, British Council, Comisia Fulbright, DAAD, OEAD;
- Programe si servicii de consiliere pentru studii si cariera;
- Organizatii non-guvernamentale;
- Institutii care ofera finantare pentru studii in strainatate (burse, granturi, imprumuturi etc.);
- Parteneri Media si companii multinationale interesate de targetul de varsta;
Tot acolo poti participa la SPOT ADMISSIONS, numitele admiteri pe loc. Cum ti-ar placea sa afli in 15 minute daca esti admis la universitatea visurilor tale?
Detalii complete despre cum sa te pregatesti pentru acest pas gasesti la acest link.
Iar daca nici asta nu te-a convins organizatorii vor organizare si workshopuri si tombole cu premii. Eu va las cu fragmente din marturiile studentilor din afara cu care am vorbit deja.
Marius, 22 de ani, masterand in Danemarca
Da! Master in Danemarca! „Îmi place cum suna asa ca mai zic o data: „Master în Danemarca!”. Sunt în primul an/primul semestru/prima sesiune în cadrul unui program de master denumit foarte trendy: “Corporate Communication”. Programul este în cadrul Aarhus School of Business („Aarhus” scris ori cu dublu „a”, ori cu „a cu moț” – „Å å” – care de fapt se pronunță „o”), care aparține de Aarhus University (cotată undeva în primele 100 universități din lume). Alegerea facută a fost influențată de experiența prietenilor de aici (nu de faptul că „a”-ul are moț și se pronunță „o”) și, bineinteles, a fost definitivă și irevocabilă în urma researchului făcut pe oraș și pe universitate. Practic, vroiam sa îmi continui studiile în comunicare și, în același timp, să fac asta în afara perimetrului mioritic.
Alexandra, 24 de ani, absolventa in Franta
“Procesul de inscriere in universitatile franceze nu presupune un grad ridicat de dificultate. Toate informatile necesare prealabile admiterii se gasesc pe siteurile universitatilor. Daca inaintea aderarii Romaniei la Uniune existau obstacole legate de obtinerea titlurilor de sejur si de recunoastere a diplomelor, acum procedura a fost semnificativ simplificata. Elevii si studentii care au intentia de a se inscrie intr-o universitate de drept (pentru ca aici ma pricep) trebuie doar sa verifice informatile cu aproximativ un an inainte de inceperea anului universitar pentru care doresc sa aplice. Sistemul de invatamant universitar in domeniul stiintelor juridice este organizat pe trei cicluri de invatamant : 3 ani pentru licenta; un prim an de master intr-un domeniu specific, urmat de ceea ce francezii si doar ei numesc Master 2, fara de care nu se poate obtine un ciclu complet de studii universitare si care poate avea o durata de un an sau doi. In functie de finalitatea masterului, studentii au doua optiuni: fie sa se inscrie in Master profesional pentru absolvirea caruia vor fi obligati sa efectueze un stagiu, fie sa aplice pentru un Master de cercetare angajandu-se la redactarea unui memoire, ce ar putea constitui punctul de plecare a unui eventual viitor doctorat.”
Roberta, 22 de ani, studenta in Anglia
Am avut intotdeauna o dorinta ascunsa de a pleca din tara, dar nu cred ca am vorbit vreodata deschis despre asta, cel putin nu in familie. Mi s-a oferit ocazia de a aplica pentru o bursa intr-o tara din Orient, in ultimul an de liceu, dar parintii mei nu au fost de acord asa ca mi s-a nazarit ca trebuie sa ma duc la Londra. Eram ahtiata dupa limba engleza si cred ca am avut mereu o fascinatie pentru Londra, desi nu o vizitasem niciodata. De ce nu in Bucuresti? In primul rand, am vrut intotdeauna sa fac limbi straine dar nu prea exista perspective bune pentru domeniul asta chiar si in Bucuresti. La Londra insa e altceva. Momentan sunt in ultimul an la University College London si studiez Limbi Straine, asa cum mi-am dorit.”
Ne vedem la RIUF!
Sursa foto: england.edu
Alexandra este prima romanca care mi-a scris cand am inceput seria “Romani in jurul lumii.” Mi-a scris sa imi spuna ca ii place initiativa mea si ca rezoneaza cu lucrurile pe care le citeste, pentru ca traieste in Paris. Ori nu puteam trece cu vederea ca am dat peste o romanca in legendarul Paris.
A fost de acord sa-mi spuna povestea ei. Am asteptat raspunsurile, ca de fiecare data cand vorbesc cu un roman care e gata sa-mi impartaseasca experienta lui de peste hotare, cu multa curiozitate si chiar si mai mult entuziasm. Despre cum se simte viata in Franta aflam in randurile urmatoare.
Alexandra a lasat in urma Romania acum patru ani. Crezul ei?
Povestile pe care le ducem in spate ne definesc si ne formeaza in mod continuu, dar curajul asta aproape inconstient al copiilor de 22 ani care vor sa cucereasca lumea, sacrificand ce e stiut pentru ce urmeaza a fi descoperit si nu oricum, ci orbeste, imi da puterea de a lupta cu distanta, ploaia, destinul si tot ceea ce ne inconjoara si ne pune obstacole in drumul pe care noi il consideram luminos.”
Si-a dorit sa locuiasca in Paris din copilarie. Dar pe cand multe dintre visurile noastre din copilarie mor pe parcurs, al ei a devenit realitate; a facut facultatea acolo.
Acolo, in locul unde par sa se nasca cele mai mari prejudecati despre romani. Dar ce parere au oamenii obsinuiti despre toata tevatura televizata?
Acesta este un subiect foarte delicat. Eu nu cred in opinii generalizate despre un anumit popor sau cel putin nu ofer credibilitate oamenilor care judeca in acest fel. Parerile sunt diverse in functie de gradul de cultura si de nivelul de cunostinte al fiecarui individ, incat opinia mediatica poate trece neobservata uneori. Am avut ocazia sa cunosc oameni care vizitasera tara noastra si nu se limitau la imaginea creata de documentare realizate in sate uitate ale Romaniei, oameni care il citisera pe Eliade si care stiau ca Ionescu este de origine romana. Totusi imaginea pe care o au este aceea pe care am creat-o noi in tara lor si continuam sa o facem. Eu am incercat din rasputeri sa arat o fata “normala” a tarii din care veneam, cu adevaruri si realitati. Ar fi fost hilar sa exagerez sau sa nu recunosc faptul ca suntem victime ale unei politici de adaptare sociala precara si a unui grad de analfabetism ridicat la nivel national, cand adevarul de cele mai multe ori e sub ochii lor, la fiecare colt de strada.
Din fericire am o mare capacitate de adaptare si m-am integrat relativ repede. Nu m-am simtit neaparat tratata diferit deoarece eram romanca. Am sesizat de-a lungul timpului diferente de tratament in comparatie cu nationalii doar pentru ca eram straina, fara tangente cu statul meu de origine.
Deosebiri si … asemanari.
Vorbim de un popor mai educat decat al nostru, cu toate avantajele care ar putea decurge de aici.
O majoritate coplesitoare de lucruri diferite, dar nimic socant. Avem totusi origini latine comune, uneori am constatat ca in medii plurinationale exista o anumita solidaritate intre romani si francezi. O complicitate care m-a surprins in mod placut.
Facultatea franceza. Cum functioneaza si cum pot studia romanii acolo?
De cand am acceptat propunerea ta, am dorit ca aceasta prezentare sa ajute studentilor care intentioneaza sa urmeze cursuri in Franta. De aceea, voi lasa literatura deoparte si ma voi axa pe informatile de ordin tehnic.
Procesul de inscriere in universitatile franceze nu presupune un grad ridicat de dificultate. Toate informatile necesare prealabile admiterii se gasesc pe siteurile universitatilor. Daca inaintea aderarii Romaniei la Uniune existau obstacole legate de obtinerea titlurilor de sejur si de recunoastere a diplomelor, acum procedura a fost semnificativ simplificata. Elevii si studentii care au intentia de a se inscrie intr-o universitate de drept (pentru ca aici ma pricep) trebuie doar sa verifice informatile cu aproximativ un an inainte de inceperea anului universitar pentru care doresc sa aplice. Sistemul de invatamant universitar in domeniul stiintelor juridice este organizat pe trei cicluri de invatamant : 3 ani pentru licenta; un prim an de master intr-un domeniu specific, urmat de ceea ce francezii si doar ei numesc Master 2, fara de care nu se poate obtine un ciclu complet de studii universitare si care poate avea o durata de un an sau doi. In functie de finalitatea masterului, studentii au doua optiuni: fie sa se inscrie in Master profesional pentru absolvirea caruia vor fi obligati sa efectueze un stagiu, fie sa aplice pentru un Master de cercetare angajandu-se la redactarea unui memoire, ce ar putea constitui punctul de plecare a unui eventual viitor doctorat.
In ceea ce priveste stagiul, acesta poate ridica o serie de probleme care s-ar traduce printr-un blocaj la obtinerea diplomei din cauza concurentei si lipsei posturilor aferente stagiilor. De aceea procesul de cautare trebuie sa inceapa din timp si cu foarte multa rabdare si trebuie luat in calcul faptul ca stagiul este o veritabila metoda de recrutare. Din acest motiv selectie e stricta si cere experienta profesionala deja realizata, iar acesta nu e neaparat cazul unui absolvent de facultate. Este o dificultate demna de luat in calcul inaintea unei decizii referitoare la tipul stagiului care va fi urmat.
O alta imagine obiectiva ce trebuie luata in calcul este disponibilitatea pe piata muncii. Din cauza faptului ca Parisul este cel putin o varianta de atractiva ca oras in care am dori sa ne incepem cariera, in domeniul juridic, piata muncii e relativ blocata. Obtinerea unui stagiu de prestegiu presupune rezultate exceptionale la finalul masterului si recomandari din partea profesorilor.
Iar o zi din viata unui student in Franta arata…Am avut o surpriza sa vad ca viata studentului din Franta e net diferita de cea a studentului roman. Din cauza controlului continuu, studentii sunt nevoiti sa isi petreaca o mare parte din timp la biblioteca si sa se pregateasca in mod regulat. Visul pregatirii pentru examene in perioda imediat premergatoare sesiunii nu exista. De aceea experienta ca student e marcanta si presupune ca o mare parte din timpul cotidian sa fie alocat studiului.
Momente grele si regrete.
Cel mai greu moment se repeta de fiecare cand imi conduc mama la aeroport la plecare.
Atunci cand am ajuns la un nivel de maturitate suficient incat sa inteleg ca trebuie sa imi asum alegerile, nu am regretat nimic . Si din fericire, intuitia a fost de partea mea, iar alegerea de a face studii la Paris a fost cu siguranta corecta.
Parisul, cliseu turistic?
Inutil sa explic de ce Parisul e cliseu turistic )). Merita sa fie si va fi mereu. E suficient sa mergi o singura data pentru a transa clar chestiunea. Ca orice metropola este victima propriului succes, dar asta nu inseamna ca trebuie demitizat. Viata localnicilor e diferita, nu mai face nimeni sute de fotografii dupa ce trece a o mia oara prin fata turnului ( pe care, de altfel, parizienii il detesta ), insa sunt toti imbatati de atmosfera si de frumusete si mandri de asta. Daca ar fi sa criticam aspecte dincolo de idioteniile care se vehiculeaza legate de lucruri neinsemnate la adresa unui oras minunat, cu siguranta nu suntem noi romanii in postura a o face pentru ca nu dispunem inca de nimic similar.
Si in minunea de oras care starneste pasiuni si intretine fantezii sunt multe lucruri de iubit.
Zambesti, dar nu stii cat de lunga ar fi lista. Nu o sa fac o insiruire a locurilor si lucrurilor care imi plac, dar, ca fiecare om, am o succesiune de mici placeri bine intiparite in suflet, la care m-as intoarce oricand si care nu se gasesc decat acolo. Doar ca sa iti dau un exemplu, de fiecare data cand am avut senzatia ca viata o ia inainte ca eu sa gasesc forta de a tine pasul cu lumea inconjuratoare, ma plimbam pe cheiul Senei in apropiere de Grand Palais, Podul Alexandre III, esplanada din fata Domului pentru a imi aminti de ce am ales sa fiu acolo. Si a functionat de fiecare data. Am locuri mici, imagini, mese in restaurante, parfumuri, peisaje din anumite perspective, in momente precise ale anului si ale zilei pe care le iubesc si care sunt unice si pentru care as da orice sa le revad.Dar nimic in lumea asta nu e gratis…Daca tot discutam de mituri in Paris, acesta este unul adevarat. Viata e scumpa, preturile cazarilor sunt exorbitante si spatiile oferite sunt foarte mici. In ceea ce priveste alimentatia, Franta nu e cel mai scump stat. Preturile la mancare sunt acceptabile. Distractiile sunt costisitoare si de aceea rare.
Paris for ever?
Nu m-am gandit sa ma stabilesc nicaieri inca .
Paris, je t’aime. Dar dupa patru ani dragostea pentru oras ramane aceeasi?
Poate mai puternica decat atunci pentru ca eu cu Parisul am avut un mariaj reusit.
“Sunt un dinozaur deja,” spunea în glumă Bogdan în timp ce învăța un grup de studenți de anul întâi să-și facă un cont pe o platformă online. Avea în spate câțiva ani serioși de experiență în IT, dar nu de asta era acolo. Era cu noi pentru că eram un grup care nu se cunoștea mai deloc, majoritatea prinși în teribilismul primului an de facultate, și aveam nevoie de un îndrumător. Pentru că asta a fost întotdeauna și de atunci până acum pot să fac o listă lungă cu mulțimea de oameni pe care i-a ajutat prin experiența în IT și nu numai, atunci când nu îndrăzneau să meargă la altcineva. O listă de oameni care îl sună cu o voce mică, care îi dau mailuri în care cer ajutor (Ghici, ghicitoarea mea/ Cine-a facut blogul s-arate așa?!), care întotdeauna par să aiba nevoie de ceva de el.
N-are nici o obligație către nici unul dintre și nu e ca și cum are prea mult timp de risipit (are două telefoane care țâraie încontinuu, vă spun, am asistat) iar, pe de altă parte, oameni care “au nevoie de serviciile lui” și îl plătesc pentru asta. Noi, cei care-l cunoaștem, nu l-am plătit niciodată. Tot ce am știut să spunem a fost “Mulțumesc” și să dezvoltăm dorința de a fi ca el “când o să creștem mari” adică profesioniști, calmi, generoși.
Bogdan nu mai e de ceva vreme în Iasi. Momentan locuiește în Austria, în Linz. A plecat în 2009 și se întoarce în țară din când în când, moment precedat de un anunț și oameni care se abonează la o cafea cu el în primele 5 minute după anunț. E omul care impune un anume respect cald și care te ambiționeaza să încerci să fii mai bun. Prin urmare un român de care avem de ce să fim mândri. Cam asta spun si austriecii despre el.
Un informatician în Austria. De ce tocmai acolo?
Dificil de depistat un singur motiv, fix și palpabil Cred că la început au fost o serie de avantaje contextuale: mulți cunoscuți plecați acolo, o cultură apropiată de a noastră şi în care te adaptezi foarte uşor, o societate foarte tehnologizată şi în care trăieşti mai uşor etc. Apoi, a fost sentimentul ăsta minunat că te afli în mijlocul istoriei și că nu e kitsch ce vezi aici, că noul și vechiul pot conviețui împreună într-o cultură care pe lângă faptul că oferă lumii an de an noi valori, a reușit să și le păstreze pe cele vechi intacte. Şi nu în ultimul rând, pentru că e “buricul târgului”, locul din care iau avionul şi în 3 ore ajung în vizită în orice colţ de Europă.
Când ai plecat din țară și cum e jobul tău? Cum și cât lucrează austriecii?
Prima oară în 2009. Aveam avantajul experienței în IT, așa că cei din AIESEC-ul de aici m-au solicitat să-i ajut să își perfecționeze partea asta de online (site, metode și unelte de comunicare și tot ce mai implică asta). A fost o sarcină nu foarte complicată așa că am avut ocazia să și vizitez orașul, să ajung să simt și să iubesc cultura de aici. M-am întors în țară la sfârșitul proiectului, însă cred că niciodată pe de-a-ntregul; după 6 luni îmi găseam un stagiu de practică (tot prin AIESEC) în Austria. Nu în Viena ci în Linz, însă eram deja ferm convins că o să-mi placă (și după un an jumătate aici mă bucur să spun că nu m-am înșelat deloc).
Job-ul meu… Pe scurt, lucrez la aplicații web de mari dimensiuni, în Java. Pare poate plictisitor pentru cineva din afara IT-ului, însă mie îmi place mult ce fac aici, proiectele în care sunt implicat și în plus contează mult nu doar ceea ce faci efectiv, ci și mediul în care o faci: colegii din echipă, modul în care se lucrează, înclinația austriecilor spre performanță și excelență… E drept că personal am lucrat şi pentru compania din România într-o manieră similară, într-o echipă deschisă şi axată pe performanță. Am fost norocos din punctul ăsta de vedere, am făcut mereu lucruri care mi-au făcut plăcere și în echipe frumoase. Diferența e că în România nu știu cum se face că mai mereu intervine o surmenare, o stare de rutină în viața ta care-ți scade încet-încet randamentul dacă nu schimbi decorul. Dacă ar fi să fac o comparație puțin romanțată, aș spune că austriecii muncesc timp de 8 ore cu aceeași pasiune pe care ar oferi-o un român în 12 ore. Ce-mi place cel mai mult aici e că dimineața în drum spre serviciu văd până și pe lucrătorul de la salubritate pasionat de munca sa, jovial și încrezător în viață. Cred că în România va mai trece enorm de mult până să se ajungă la nivelul ăsta de implicare.
Cum a fost inceputul într-un teritoriu total străin?
Ohh! A fost haotic, ăsta e probabil cuvântul cel mai potrivit ))) Întâi de toate pentru că nu mi-am coordonat sosirea cu programul colegilor care trebuiau să mă întâmpine aici, așa încât m-am găsit pe la 1 după prânz, la sfârșit de iulie pe o căldură infernală, singur-cuc într-o stație de tramvai și fără un număr de telefon la care să sun să-i anunț pe colegii mei că trebuie să mă ridice :p Apoi, a fost faptul că a doua zi era duminică (îți zic de ce la șocuri culturale, ăsta a fost cam cel mai puternic deși n-ar părea nimic deosebit). Mă rog, am trecut și peste duminică, a venit luni – prima zi la serviciu, alte chestii interesante: tramvaie și autobuze mereu punctuale, lift la serviciu într-o clădire cu doar două etaje (bineînțeles că m-am facut așa de comod încât urc foarte rar pe scări :p), şi chiar lângă firmă o tonetă de fast-food deţinută de o româncă. Cred că partea cu care m-am împăcat cel mai greu a fost distanţa mare dintre serviciu şi casă (în fiecare zi pierd pe tramvai aproximativ 50 de minute la dus şi alte 50 de minute când revin de la serviciu). Tot în prima săptămână am mai descoperit în căminul studenţesc în care locuiesc alte surprize foarte simpatice: automate de cafea, sucuri si dulciuri, piscină, sală de fitness, un peisaj extraordinar vizibil de la geamul meu şi alte chestii mici dar care dau atât de multă culoare vieţii.
Românii, în general, se tem. Când pleacă afară, parcă pleacă din start cu un handicap, cu un stigmat și teama continuuă că vor fi priviți prin prisma reputației proaste pe care o are România în afara granițelor. Cum reacționează austriecii când le spui că ești român? Care e impresia lor despre România?
Sincer, cred că nu există austriac să nu aibă cel puţin un cunoscut cu origini româneşti în cercul său. Sunt foarte mulţi români aici, aşa că nu-mi pot face o părere despre cum era acum, să zicem, 5-6 ani, însă acum s-au obişnuit cu noi. Şi foarte puţini au o părere proastă sau vreun set de preconcepţii despre români şi România.
Ca regulă generală, austriecii au două calități mari: sunt educați și deschiși, ceea ce le permite să privească expații cu obiectivitate și să cântărească omul și nu originile sale. Majoritatea știu câte ceva despre geografia noastră și orașele mai mari, așa că te întreabă de unde anume vii din România, dacă avem locuri frumoase și ce le-ai recomanda să viziteze dacă ajung pe la noi, și te pot descoase despre tot felul de alte particularități culturale, educative, geo-politice ș.a.m.d. Bineînțeles că sunt și excepții însă nu oameni care nu-i privesc cu ochi foarte buni pe români, ci pe străini în general. Dar dacă ești om cu ei, știu să fie oameni cu tine și le poți schimba mentalitatea prin muncă, discuții, dovezi că au de ce să te aprecieze chiar dacă nu vorbești germana.
Dar tu? Cum îi vezi pe ei?
Îi respect mult pe austrieci mai ales pentru cultura lor, pentru felul în care au știut să-și conserve valorile și tradițiile și să le integreze în lucrurile moderne și mondene. Cred că românii ar putea lua lecții în privința asta pentru că la noi încă e mentalitatea că trebuie să dăm jos lucrurile vechi pentru a face loc celor noi, în loc să construim pe trecut. Discriminat nu – ca să sincer nu m-am simțit niciodată 100% străin… Modul de viață (dincolo de condițiile mai bune de trai) e apropiat de al nostru, apoi mulți vorbesc engleza aici (chiar și dintre oamenii în vârstă) așa încât nu ai o prea mare problemă de comunicare dacă nu cunoști germana, și nu în ultimul rând e felul ăsta simpatic al lor de-a se uita la oameni, de a-i judeca individual și pe merit, pe măsură ce ajung să-i cunoască. Ca să-ți dau un exemplu, unul din cei doi șefi ai firmei pentru care lucrez, avea o părere destul de proastă despre angajații veniți din afara Austriei (avusese și câteva experiențe nu foarte pozitive cu alți expați); acum vreun an era mereu încruntat când mă vedea, neîncrezător și bănuitor cu mine doar pentru că nu eram “de-al casei”. A ajuns ca, acum câteva seri către sfârșitul programului, să iasă 10 minute dintr-o conferință cu un client, doar ca să stea de vorbă cu mine și să mă felicite pentru că mă achitasem foarte bine de o sarcină pe care el o superviza (și pe care clientul respectiv o apreciase). Din punctul meu de vedere discriminarea e cam relativă – cel puțin aici: ei tratează egal pe toată lumea, iar tu poți să te simți sau nu discriminat în funcție de cum interpretezi comportamentul unui austriac față de tine. Dar, repet, pentru mine n-a fost nicio clipă vorba de nimic de genul ăsta.
Diferențe însă există. Cu ce șocuri culturale te-ai confruntat?
Au fost câteva, însă majoritatea pozitive și toate destul de mici. Încep cu cel negativ de care pomeneam și puțin mai sus: ziceam de ziua de duminică; ei au aici o lege care interzice magazinelor (mă rog, cu excepția celor din preajma gărilor) să lucreze duminica… Și mai ales în prima duminică petrecută în Linz, când nu aveam de mâncare, a fost o experiență tare ciudată (ca să fiu blând); în sfârșit, am găsit o benzinărie deschisă, de pe unde puteam cumpăra biscuiți și bomboane, sau pizza congelată pe care ar fi trebuit să o coc într-o tigaie pe care nu aveam de unde s-o cumpăr… Na, între timp m-am acomodat (experiența te învață mai abitir decât orice povață de la prieteni) însă la momentul respectiv chiar a fost un șoc. Din seria șocurilor pozitive aș menționa mai întâi faptul că pe la ei mijloacele de transport în comun nu au aproape niciodată întârzieri, sunt mult mai dese decât pe la noi și întregul sistem e gândit în interesul cetățeanului și nu al regiei de transporturi. Apoi ar fi lipsa completă și absolută a câinilor vagabonzi, un imens plus pentru ei! Și nu în ultimul rând, politețea aproape patologică de care dau dovadă austriecii în trafic: își acordă prioritate și chiar se invită unii pe alții să treacă în față, nu claxonează mai deloc (auzi cred maxim un claxon pe lună aici, pur și simplu nu au de ce să claxoneze) și chiar și dacă ești neatent și bătut în cap (cum am pățit-o și eu de câteva ori, mai aerian fiind) să treci strada pe roșu – încetinesc, opresc, îți zâmbesc, îți fac semn să continui și apoi pleacă liniștiți mai departe.
Cât de greu se integrează un străin?
Greu de zis…
Un român se integrează ușor, asta pot spune sigur: pe lângă experiența personală, mi-am format aceeași idee din discuții cu mulți alți români stabiliți aici temporar sau permanent.
Pe de altă parte, cât am stat aici am luat contact cu multe alte naționalități, și cu siguranță nu e pentru toți la fel de ușor. Am avut un coleg din india care nu prea s-a acomodat, era pe de-o parte și din pricina felului său de-a fi, mai timid și nu prea dornic de-a experimenta, însă și datorită unei diferențe mai mari între cele două culturi… Am prieteni din Cehia, Croația, Bulgaria, Marea Britanie și chiar Egipt sau Liban care s-au integrat destul de ușor și complet în tot ceea ce înseamnă Austria, deci presupun că majoritatea străinilor se integrează ușor. Excepția cred că o reprezintă cei veniți din culturile asiatice, cu un stil de viață și obiceiuri foarte diferite de ceea ce privim noi ca fiind “normalitatea”.
2009-2012. Ce îți place cel mai mult acolo?
Pe scurt, faptul că aici nu te simți ca și cum fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire. Pentru că în România de azi practic așa e: ești mereu copleșit de griji, de îndoieli, denesiguranță. În anii cât am lucrat în țară simțeam acut chestia asta însă nu o conștientizam, practic nu poți s-o conștientizezi până nu petreci ceva timp în afară ca să sesisezi diferența.
Care a fost cel mai greu moment? Ai regretat vreodata că ai plecat acolo?
Nu, regrete nu. Nici momente grele nu au fost – cred că cel mai greu a fost să ies din zona mea de comfort și să iau decizia asta de-a mă despărți de România, decât să mă integrez aici. Însă cu toate că nu am regrete, nici nu îmi fac planuri să stau aici definitv. Probabil încă 2, maxim 3 ani, după care vreau să revin în țară.
Vestul Europei,visul nostru american. Cum se vede din interior?
Vezi tu, întrebarea asta ar fi fost probabil un adevăr până în 2009. Acum parcă aici sunt din ce în ce mai multe probleme, parcă mai multe ca la noi. În România așteptăm ca alții să ne dicteze o direcție și o urmăm, aici ei sunt cei care trebuie să gândească direcțiile astea. Și dacă sunt greșite, să suporte oprobiul public. Poate că din România nu se vede așa, însă de aici diferențele alea mari pe care le conștientizam altă dată în nivelul de trai, salarii etc. tind să se estompeze. Aud din ce în ce mai mulți cunoscuți, tineri austrieci, că se gândesc și ei la emigrare! E ciudat, dar cam asta e realitatea: așa cum visăm noi la vestul Europei, visează și ei la Țările Nordice și la Marea Britanie. Cred că atinsesem ceva mai sus anumite aspecte din cum se vede visul ăsta – au și ei bune și rele, reușite și eșecuri, golanii lor, corupții lor, ghetourile lor. Însă au un fler pentru a-și scoate în față și a-și dezvolta chestiile bune, pozitive din realitățile lor…
Care sunt șansele pentru tineri în Austria?
Am sa iau aici ca exemplu piața de IT – o sa vorbesc despre ea pentru că pe asta o cunosc foarte bine: știu din surse serioase că au un deficit de vreo 30.000 de programatori. E drept că nu poți să vii aici de pe băncile liceului, majoritatea companiilor caută oameni cu un minimum de experiență practică, însă e o cifra mare deci locuri ar fi petru cei pe care i-ar atrage un loc de munca aici, și probabil că cifre similare ar fi și prin alte domenii. Bineînțeles, trebuie să cauți, să aplici, să-ți obții permisul de muncă, să dovedești că ești muncitor și în cele din urmă să fii sau să devii destul de bun încât să dorească să te țină pe tine angajat aici în locul unuia “de-al lor”. Dar șanse sunt – posibilități poate mai mari decât în alte locuri, datorită modului lor de-a privi străinii și de-a evalua și cultiva performanța.
Cât de scumpă e viața acolo? (mancarea, inchirierea unui apartament, etc?)
În general, prețurile sunt comparabile cu cele din România. Poate o idee mai mari la mâncare, sau la închirierea unui apartament în capitală, însă e destul de ciudat de făcut o comparație per total – ca peste tot, unele lucruri sunt mai ieftine altele mai scumpe. În plus, o dată ce te obișnuiești să faci calculele în Euro, nu stai mereu să faci conversii în minte între leu și Euro. Așa trăiam cu impresia înainte de-a veni aici, însă sincer te uiți cât ai salariul și cât îți permiți să cheltuiești, și în funcție de asta decizi dacă iei sau nu un lucru sau închiriezi sau nu o anumită locuință. Ca și nivel de trai, nu diferă foarte mult de ce e, să zicem, în București: ai un salariu care îți permite să trăiești bine, poate să călătorești o idee mai mult decât ai face-o în România, însă nu prea multe altele. Dacă vrei să investești, să zicem, într-o casă sau mașină, îți trebuie și aici ori un salariu puțin peste “decent”, ori un credit la bancă.
Spiritul austriac? Există așa ceva?
Spiritul austriac e în același timp tradiționalist și modern, verde și hi-tech, creativ și pragmatic… Spiritul austriac e într-un echilibru unic și foarte plăcut, pe care nu cred să-l mai întâlnești în alt colț de lume. Spiritul austriac de cele mai multe ori te cucerește din prima, și cu siguranță nu te lasă niciodată indiferent.
Mituri și mituri: Viena, cel mai frumos oras european?
N-o să știu 100% sigur până nu le vizitez pe toate! Ce pot sa spun însă e că este cu siguranță cel mai frumos pe care l-am vizitat până acum. E imposibil să stai în Viena mai mult de-o săptămână fără să te îndrăgostești iremediabil de tot ce înseamnă acest oraș: arhitectura minunată, oazele de verdeață, reperele turistice (Catedrala Stephansdom, Castelul Schönbrunn cu grădinele sale magnifice, Palatul Parlamentului și arhitectura sa deosebită, Cartierul muzeelor, Mariahilferstraße – cea mai lunga strada de shopping din Europa, cu ale sale 125 de supermarketuri, parcul de distracții Prater – al doilea ca mărime din Europa, și câte și mai câte locuri de neuitat)!
Te-ai gândit vreodată să te stabilești definitiv acolo?
Spuneam pe undeva mai sus că Austria e o țară frumoasă, în care aș vrea să-mi mai petrec încă doi-trei ani. Însă sunt un idealist și de aceea cred că “se poate și la noi” așa încât probabil la un moment dat voi reveni în România. Poate e și profesia “de vină”, pentru că IT-ul e o activitate cu adevărat globală, în sensul că poți lucra absolut de oriunde pentru clienți din orice alt punct din lume, așa că ideea de a-mi permite să lucrez de oriunde mă face ca deocamdată să nu mă gândesc să prind rădăcini aici sau oriunde în altă parte.
Galerie foto personala, cu poze din Austria.
Acesta este un post din seria Romani in jurul lumii. Dacă ești un român care locuiește/lucrează/învață în altă țară scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com și hai să arătam tuturor cât de faini sunt românii!
In 2008 Roberta imi povestea entuziasmata de interviul telefonic cu una dintre universitatile din Marea Britanie, la care aplicase: “Am crezut ca nu ma voi descurca, pentru ca a fost si in engleza si in spaniola, dar a fost bine!”. Acum e in anul patru la Limbi Straine, la University College London (UCL), una dintre cele mai prestigioase universitati din Regat. A facut primii doi ani la Londra, al treilea in Madrid ( politica facultatii) si acum se pregateste sa-si incheie studiile, din nou la Londra.
Roberta a scris chiar un Guest Post pe blog, care s-a situat in Top 3 cele mai citite articole. Si tot Roberta e romanca care a fost in Kenya, intr-o “misiune” pentru ziarul The Guardian. Povestea ei in Anglia insa o aflam abia acum.
Am avut intotdeauna o dorinta ascunsa de a pleca din tara, dar nu cred ca am vorbit vreodata deschis despre asta, cel putin nu in familie. Mi s-a oferit ocazia de a aplica pentru o bursa intr-o tara din Orient, in ultimul an de liceu, dar parintii mei nu au fost de acord asa ca mi s-a nazarit ca trebuie sa ma duc la Londra. Eram ahtiata dupa limba engleza si cred ca am avut mereu o fascinatie pentru Londra, desi nu o vizitasem niciodata. De ce nu in Bucuresti? In primul rand, am vrut intotdeauna sa fac limbi straine dar nu prea exista perspective bune pentru domeniul asta chiar si in Bucuresti. La Londra insa e altceva. Momentan sunt in ultimul an la University College London si studiez Limbi Straine, asa cum mi-am dorit.
In patru ani, a redescoperit totul despre ea.
Am venit in Anglia cu trei bagaje gigante si sperante si mai mari. Era ca un fel de taram al fagaduintei, dar uitandu-ma inapoi am realizat ca era ceva mult mai important. In ultimii patru ani am invatat totul de la zero. De la lucruri practice cum ar fi gatitul, spalatul si orasul in sine cu mii de stradute intortocheate, pana la chestii abstracte de tip reguli de politete sau cum sa scrii eseuri asa cum vor englezii. M-a schimbat in sensul ca am cerut mai mult de la mine pentru ca asteptarile erau altele. Acum citesc mai mult, vorbesc mai mult, vad mai mult si imi doresc sa dublez cel putin cantitatile astea. Este pur si simplu o motivatie in plus de a te depasi. Cred ca aici s-a vazut cea mai mare schimbare.
Fascinatia penrtru facultatile din afara a crescut tot mai mult in ultimii ani. Ziarul Financiar spunea, in 2010, ca dintre toti studentii romanii, in afara studiaza intre 22000 si 50000 de studenti. Dar ce e atat de diferit si de atractiv la Londra?
Am observat lucruri diferite inca din prima zi de facultate. Se pune accent pe latura practica a materiei. Nu se face nimic din ce nu e folositor. Apoi, in Anglia sunt foarte interesati in munca proprie a studentului. Nu se da nimic mura in gura si am observat diferenta asta in ultimul an, unde desi am mai putine ore decat in anii trecuti munca mea de acasa e aproape dubla. Aici se intocmesc eseuri de 3000 de cuvinte la care trebuie sa anexezi o bibliografie de cel putin zece carti citite pe subiect si nu asa copiate de pe internet sau facute de altii. Plagiarismul este pedepsit, te poate costa 4 ani de facultate. Avem un sistem online la noi in facultate care scaneaza fiecare eseu in parte ca sa vada daca ai copiat ceva si il analizeaza in functie de sute de mii de surse care le au stocate in baza de date. E foarte serios.
Despre reputatia proasta a romanilor am auzit destule mituri. Dar se pare ca in Marea Britanie, “dracul nu e asa negru pe cat pare.” Ce stiu ei despre noi si cum ii vede Roberta?
Britanicilor le place Dracula, dar nu asa de mult precum altor natii. De obicei, cand spun ca sunt romanca se arata foarte interesati si ma intreaba mereu de Ceausescu pe care il gasesc ca fiind un personaj… sa zicem, fascinant. Stiu destul de multe despre comunism si intrebarile lor sunt foarte pertinente. Nu s-a vorbit niciodata de hoti sau tigani cu referire la romani pentru ca nu au o problema cu ei in Anglia.
Pot spune cu toata sinceritatea ca nu mi s-a intamplat niciodata sa fiu discriminata/ tratata diferit din cauza faptului ca sunt romanca.
Cand m-am mutat in Anglia, aveam stereotipul ala in cap cu britanicii care sunt foarte rezervati, aproape fitosi. Evident, stereotipul asta este inoculat peste tot de oameni care nu au fost niciodata in Anglia si in consecinta, e eronat. Englezii sunt foarte protocolari dar numai cand este nevoie. Ca prieteni si familie sunt foarte deschisi dar isi respecta intimitatea unul altuia. Nu ai sa vezi niciodata un vecin batand la usa celuilalt decat daca este nevoie. Exista un respect pentru ceilalti care nu il vad in tarile latine. Am locuit un an in Madrid si clar asa ceva nu exista. In Anglia nu se vorbeste despre salarii, sau cat a costat o masina, o casa sau chiar o pereche de pantofi decat daca este un cadru foarte familiar. Stiu cupluri casatorite care dupa vot, nu-si spun pe cine au ales ca prim-ministru. Preferintele politice sau religioase nu se discuta pentru ca se merge dupa principiul gusturile nu se discuta.
Englezii au un simt al umorului sec dar care se invata repede. Sunt de asemenea foarte politicosi. Eram surprinsa in prima zi de facultate cand barbatii imi tineau usa ca sa intru sau imi ofereau locul lor in autobuz.
Este insa o lume chiar atat de diferita?
Soc cultural… nu cred ca a fost vorba de asta vreodata. Anglia e foarte `occidentala` dar mai are niste vestigii ale traditiei englezesti. Spre exemplu, in caminul in care am stat eu fiind destul de vechi ca si cladire, au doua robinete in continuare unul pentru apa calda si unul pentru rece, inclusiv la baie. Asa ca ma spalam pe dinti in fiecare dimineata fie cu apa in clocot, fie cu apa foarte rece. De fapt, daca stau sa ma gandesc la fel si in apartamentul in care stau acum. Dar din nou, vorbim de o cladire veche.
Dincolo de stralucirea titlului de “student la Londra” se afla la fel de multe momente grele si momente bune ca pentru toti ceilalti. Cel mai greu dintre toate?
Cred ca plecatul asta constant, pentru ca in ultimii patru anii am petrecut verile in tara, asa ca mereu eram suparata ca trebuie sa plec pentru trei luni si apoi iar trebuia sa o iau de la capat. Alt apartament, alta zona, alti colegi de casa. Nu aveam nici un pic de stabilitate pentru ca mereu plecam. Asa ca in fiecare an trec printr-un moment greu cand las tot ce am acumulat intr-un an in urma si apoi trebuie sa ma intorc si sa o iau de la zero. Cred ca nu mai e nevoie sa spun ca am schimbat patru case de cand m-am mutat in Anglia si abia anul asta am indraznit sa imi cumpar o piesa de mobilier – un birou pentru ca in ceilalti trei ani am scris pe masa de la bucatarie. E destul de greu cateodata pentru ca nu detin mare lucru. Am fost foarte bucuroasa anul asta ca mi-am cumparat perne si pilota de aici si ca nu am mai imprumutat de la colegii mei.
Asa ca exista vreun regret?
Nu. Si iti spun de ce. Am plecat acum patru ani si mi-am promis ca orice s-ar intampla nu o sa ma uit inapoi. Asta era noua mea viata si sansa mea de a face lucruri care nu le-as putea face in tara. Pot spune cu mana pe inima ca nu imi e dor de casa si nici de familie. Nu pentru ca nu ii iubesc sau ca sunt meschina, ci pentru ca viata mea este aici. Si iubesc fiecare zi in care sunt aici. Mi-ar fi dor de tara daca nu as fi fericita, dar sunt. In fiecare zi.
Londra, asa cum o vede Roberta.
Ahhh de unde sa incep. In fiecare marti, merg 4 km pe jos dus-intors de acasa pana la o alta facultate unde fac un curs de araba. Strabat cam jumatte din centrul propriu-zis al Londrei. Facultatea asta e pe malul Tamisei, langa podul Waterloo. In fiecare marti ma duc pe pod si ma uit catre Casa Parlamentului pe partea dreapta si Catedrala Sfantul Paul pe partea stanga. Este pur si simplu cea mai frumoasa vedere pe care am vazut-o in viata mea. Cateodata e frig dar merg pe jos oricum pentru ca imi place sa privesc oamenii si cladirile din jurul meu.
Londra mai are si niste locuri foarte interesante. Spre exemplu, e un club de jurnalisti Frontline Club in Paddington care tine in fiecare zi cate un eveniment. Ma duc cel putin de doua-trei ori pe luna. E mic si mascat de restaurantul de la parter dar la etaj, se pun filme si se tin discutii. In Londra, exista cate ceva pentru orice personalitate.
Dupa ani de locuit la Londra, te hotarasti ce lucruri ai lua de acolo si le-ai implementa la tine in tara.
Seriozitatea, in primul rand, si nu ma refer aici doar la nivelul job-ului. Exista un grad de seriozitate in tot ce se face aici: la scoala, la facultate, pe strada, la supermarket etc. Probabil si etica as importa-o. Etica, ca si seriozitatea sunt foarte importante. In tot ce se face, exista in sens de responsabilitate morala. Cand guvernul analizeaza o situatie, se gandeste la aspectul moral sau la motivele de natura etica din spatele unei decizii. Si cred ca nu numai guvernul face asta, ci si cetateanul englez in general.
Sunt o tanara in UK. Cam care sunt sansele mele?
Momentan englezii trec prin cea mai mare criza de angajari din istoria lor, dar se face ceva macar pe tema asta. Tineretul e in avantaj pentru ca iese foarte bine pregatit si majoritatea au ceva experienta in domeniul lor cand ies din facultate, un stagiu sau o slujba de vara cel putin. Sunt mai multe oportunitati decat in Romania, dar ca sa fiu foarte sincera, slujbele sunt pe merit. Daca esti capabil, te angajeaza. Daca nu, nu. Exista slujbe, dar pentru cei care arata ca sunt persoana potrivita pentru treaba care trebuie facuta.
Roberta isi doreste (ca si mine de altfel) sa devina jurnalist. Am rugat-o deci sa faca paralela intre jurnalismul din RO si jurnalismul in UK.
Cred ca fiecare tara are problemele sale in jurnalism, si nu cred ca depinde de sistem in sine ci de fiecare jurnalist, in mod individual. Nu exista jurnalism prost, ci jurnalisti prosti. De curand, au avut si ei un scandal foarte mare cu privire la ce libertati primesc anumite publicatii si posturi de televiziunea in functie de ce afilieri politice si economice au, dar se fac comisii si sa speram ca se va pedepsi. Nu pot sa spun cu mana pe inima ca exista o singura publicatie in UK care nu e `patata` intr-un fel sau altul. Dar pot sa vorbesc de jurnalisti integri care scriu despre lucruri cu adevarat importante si nu se tem de consecinte. Stiu jurnalisti care scriu despre banci, guverne, coruptie si razboi. Si nu ii numar pe degetele de la mana. Despre cati asemenea jurnalisti putem sa vorbim in tara in momentul de fata?
Cat de mult costa visul londonez?
Uuui, foarte scump totul. Mancarea e ok la pret, mai ales in comparatie cu salariile care le au. Apartamentele sunt foarte scumpe, in centru de la 150 de lire pe saptamana de persoana(in conditiile in care imparti cu altii apartamentul) si nu vorbim aici de lux sau conditii excelente. Dar la periferie preturile scad si calitatea creste. De iesit in cluburi nu ies foarte des pentru ca e scump intr-adevar. Si prefer sa fac alte lucruri, dar la pranz mai mananc in oras si beau ceai pe banda rulanta in diverse cafele. Asta e pentru mine o distractie in sine
“Te-ai gandit sa te stabilesti definitiv acolo?
De-asta am venit. Ca sa ma stabilesc ”
Post scris pentru seria Romani in jurul lumii. Daca esti un roman care locuieste/lucreaza/invata in alta tara scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com si hai sa aratam tuturor cat de faini sunt romanii!
Da! Master in Danemarca! „Îmi place cum suna asa ca mai zic o data: „Master în Danemarca!”. Sunt în primul an/primul semestru/prima sesiune în cadrul unui program de master denumit foarte trendy: “Corporate Communication”. Programul este în cadrul Aarhus School of Business („Aarhus” scris ori cu dublu „a”, ori cu „a cu moț” – „Å å” – care de fapt se pronunță „o”), care aparține de Aarhus University (cotată undeva în primele 100 universități din lume). Alegerea facută a fost influențată de experiența prietenilor de aici (nu de faptul că „a”-ul are moț și se pronunță „o”) și, bineinteles, a fost definitivă și irevocabilă în urma researchului făcut pe oraș și pe universitate. Practic, vroiam sa îmi continui studiile în comunicare și, în același timp, să fac asta în afara perimetrului mioritic.
“Noi să fim sănătoși si părul să ne stea bine!” Cam asta spunea Marius echipei in perioada in care lucram impreuna. Ma intreb cat de bine ii sta parul in plaiurile umede ale Danemarcei. Dar stiu sigur ca o duce bine cu atitudinea si planurile de viitor. La urma urmei Marius era omul care avea o replica care ne facea pe toti sa izbucnim in ras, atunci cand ne venea sa ne paruim. Probabil singurul om pe care l-am vazut zambind incurajator chiar si atunci cand injura cu patos.
Prin urmare e un om de care ne e dor, noua, cei care-l cunoastem. Care a facut un paas mare inainte, asa, cu pasiune, si i-a placut din prima. Din prima saptamana zic, pentru ca am avut grija sa-l intreb cum i-a fost.
Mamă! Cred că a fost una din cele mai pline săptămâni din viața mea. Mulțumită prietenilor de aici și după 2 zile intense de cărat, mutat prin cameră și aranjat, am început să experimentez câteva din deliciile pe care le oferă Aarhus. În primul rând trebuia să ne asigurăm că ne bucurăm legal, așa că am rezolvat problema cu actele de ședere aici. Apoi m-am asigurat că pot vorbi despre asta și am făcut rost de internet.
Apropo! Dacă în România RDS-ul vine abia după 30 de zile să îți instaleze internetul, aici totul se rezolvă în 30 de minute, din care 15 minute stai la coadă și semnezi contractul, iar 15 minute bagi modemul în priză și aștepți să se conecteze!
După ce am rezolvat cu astea, am început: mâncare în oraș la un restaurant chinezesc absolut mor-tal, plimbare la malul mării (de unde stau eu durează cam 20 de minute pe bicicletă să ajungi acolo), petrecut o dupa-amiază minunată alături de niște căprioare insistente pe care le-am hrănit cu mere și morcovi, vizitat Parcul Regal și casa de vacanță a reginei, participat la Summer Fest, una din petrecerile populare de aici și, cel mai exciting pentru mine, am petrecut o zi la Tivoli Friheden, un parc de distracții super-awesome, unde ne-am dat în tot ce am prins și unde am sarit pentru prima oară în gol de la 50 de metri altitudine (http://www.youtube.com/watch?v=p0WXYybj-cg). Per total, a fost ce mai faină săptămână din viața mea până acum.
Bine, bine, toate bune si frumoase. Dar cand noi am aflat ca pleaca…
Având în vedere că înscrierea mea s-a întins pe o perioadă destul de lungă (Februarie – August cu tot cu perioada de așteptare), ai mei nu au avut vreo problemă cu asta. Mai tare s-au îngrijorat când au auzit că vreau să deschid agenția cu prietenii (Marius e Creative Partner la Pepperpoint) Cel mai tare s-a bucurat sora mea, pentru că ea era deja stabilită într-un alt oraș din Danemarca de un an de zile și urma să fim mai aproape. Părinții au fost îngrijorați puțin la început, dar în cele din urmă s-au obișnuit cu ideea și totul a fost OK: tatăl meu încrezător că am să mă descurc, mama mai îngrijorată decât restul și cu un flow de sfaturi care mai de care mai important. Și sora care era emoționată și aștepta să primesc odată confirmarea și să vin.
Marius a plecat în Danemarca să studieze. Ce a găsit acolo și nu găsea acasă citiți în continuare.
Facultatea de aici este foarte diferită de cea de acasă. Sistemul nordic de învățământ are o abordare diferită față de ce sunt obișnuit, dar pentru asta am venit! Cea mai mare diferență este că se pune accent pe team work și study groups. Partea proastă este că uneori se pune prea mult accent pe team work, în sensul că trebuie să discuți 5 minute în grup de 4 răspunsul la o întrebare banală gen „care este diferența dintre imaginea unei corporații și identitatea ei?”. Universitatea este foarte bine echipată din punct de vedere tehnologic, adică peste tot unde întorci capul vezi numai gadgeturi cu un măr mușcat pe spate, asta ca să nu mai vorbim că au și defibrilator pe holuri (nu am apucat să fac încă fotografie). Toată lumea vine cu Mac-ul la școală, pe care ia notițe conștiincios (uneori prea conștiincios, alteori doar stau pe Facebook) și toată lumea pune întrebări și răspunde la cursuri, ceea ce este foarte bine. Ce nu este așa de bine e că profesorii tind să dea dreptate tuturor, chiar dacă răspunsul dat de student este complet greșit. Mie mi se pare aberant și aș prefera să merg mai departe cu o palmă emoțională peste emisferele cerebrale și informația corectă decât cu o convingere falsă și un ego intact – but that’s just me. Profesorii vin cu prezentări faine, pe care cu siguranță le-ar putea face mai faine dacă ar avea un pic de interacțiune cu publicul sau măcar ceva fluctuație în voce. Studenții (aici mă refer la cei danezi), deși vorbăreți la curs, nu sunt atât de competitivi pe cât mă așteptam, însă interacțiunea la curs, per total, este OK.
Cum să zic, se numește internaționalism.
La masterul de Corporate Communication sunt aproximativ 100 de studenți (cu tot cu studenții veniți aici într-un program de exchange și care stau doar un semestru). Din aceștia, majoritatea au terminat programul de licență împreună și deja se cunosc, iar restul sunt newies picați din cer în prima săptămână. Internaționalism există, fără doar și poate, deși toate semnele și direcțiile din facultate sunt în daneză. Universitatea chiar are parte de o diversitate frumoasă în ceea ce privește naționalitățile, astfel că cel mai des întâlnești persoane din Lituania, Estonia, Norvegia, Spania, China, dar mai sunt și specimene mai exotice, ca să spun așa, din Statele Unite, Venezuela, Cameroon, Somalia, Malayesia, Taiwan sau Tajikistan.
Român în Danemarca. Ce înseamnă asta?
Aici părerile sunt împărțite, la fel cum și românii sunt împărțiți. Majoritatea românilor veniți aici ori studiază, ori lucrează. Cei care studiază, își mai iau cîte un job minor ca să aibă bani de chirie și să mai rămână și de o bere, iar cei care au venit aici doar ca să lucreze, ori s-au mutat definitiv, ori strâng bani pentru a-i trimite în țară. Au fost situații în care am fost întâmpinat cu zâmbetul pe buze și cu replica „a few of my best friends are Romanians”, dar și cu remarci surprinzătoare, de genul „your skin is too white to be Romanian!” (și eu-s mai tuciuriu de felul meu). Există și aici aceleași idei preconcepute de care nu suntem mândri, însă nu au aceeași greutate ca în Spania sau Italia. Există în același timp și români care se ascund de naționalitatea lor și mai degrabă ar spune că sunt polonezi, unguri sau bulgari și evită să vorbească românește sau să aibe contact cu oamenii de aceeași naționalitate. Trist, șocant, dar adevărat! Oricum ar fi, brand ambasadorship-ul e cu mine și oriunde merg, aduc un pic de România și de Bucovina în fața celui care mă primește (asta pe lângă țuica adusă de acasă).
Dar tu cum ii vezi pe ei, Marius?
Danezii sunt… paradoxali! De ce, îți povestesc acușica! Pe de-o parte, în urma unui studiu european, s-a stabilit că danezii sunt cei mai fericiți oameni din Europa. Pe de altă parte, au cea mai mare rată de suicid din Europa. Și lucrurile nu se opresc aici, J. Se autodefinesc drept open – minded, însă din câte am observat, au o mică problemă cu rasismul. Lăsând acestea deoparte, danezii sunt niște oameni faini, amatori de jogging și ciclism, mari consumatori de bere, mândri de țara lor și de steagul care îl poartă, care îți zîmbesc pe stradă și care la început sunt mai timizi, dar după ce le faci cinste cu o bere, devin vorbăreți și te atașezi rapid de ei.
Nu știu alții cum sunt dar eu zic că cinstitul cu bere pe post de metodă de socializare funcționează universal. Atunci cand vine vorba de Marius, e greu să nu-ți placă să-l ai în preajmă. Dacă îți mai face cinste cu bere atunci prieten îi scrii în frunte.
Dar nu se numește experiență dacă nu ne zguduie puțin, să simțim și noi că am plecat ca păsările călătoare și am ajuns in țări calde, dar străine. Șocuri culturale, prietene?
Oricât de mult te-ai pregăti pentru șocurile culturale și oricât de mult auzi cuvântul acesta prin conferințe, nici nu știi ce te așteaptă! Șocuri culturale sunt fără-număr-fără-număr. Primul și cel mai mare, este că, deși sunt în Danemarca, (vorba cuiva:) „am impresia că sunt în Maroc sau așa ceva!”, deoarece sunt foarte mulți musulmani aici, de la turci la arabi și așa mai departe.
Al doilea lucru pe listă: berea este scumpăăăă!!! Și mor de ciudă! Un Tuborg sau un Carlsberg, pe care în țară îl luam de la supermarket cu 2+ lei și din „cliub” cu 6+ lei, aici costă cam 5 lei în supermarket și cel puțin 15 lei în oraș. Partea și mai proastă este că berea de aici se găsește la 0,33, sau cum ar spune băieții, la mărimea „supozitor”. Scăparea noastră este Lidl, unde găsim bere ieftină și bună, care uneori mai e și la ofertă, drept urmare se cuvine să cumpărăm o ladă întreagă.
Al treilea lucru de pe listă: petrecerile la danezi. Fiind obișnuit cu petrecerile din țară, unde lumea, pe lângă faptul că bea și vorbește, dansează toată noaptea, am fost profund surprins să aflu că majoritatea danezilor se opresc după primele 2 acțiuni. Aici se bea și se vorbește la masă, iar apoi se bea și se vorbește în picioare, după care se bea și se vorbește afară, ca spre final să se bea și să se vorbească în autobuz/pe bicicletă.pe jos, în drum spre casă. Aici se poate bea și în public, și în autobuz, atâta timp cât nu există scandal, deci îți dai seama că am facut ochii cât cepele când am vșzut un tip că își desface o bere lângă mine în autobuz…
Al patrulea lucru din lista de șocuri culturale are legătură cu 2 acțiuni fundamentale definite de următoarele verbe: „a mânca” și „a vorbi”. Este OK atunci când le iei separat, dar dacă vorbești în timp ce mănânci, este de-a dreptul dezgustător. Se întâmplă foarte des să vezi doi prieteni pe stradă molfăind dintr-un sandwich și vorbind în același timp. Mă mir ca unul nu fluieră în timp ce celălalt vorbește, pentru că danezii mai au și o problemă cu fluieratul (inclusiv în interiorul magazinelor sau a altor spații publice) dacă se plictisesc sau gândesc intens.
Ultimul lucru (doar de pe listă) ține de narcotice. Am văzut atât de des oameni cu jointul între buze sau cu punguța la purtător încât tind să cred că aici drogurile sunt legale (deși nu sunt). Oameni la colț de stradă, în centru care se uită fix la tine și îți spun discret că au iarbă, dacă vrei, și studenți la petreceri toți grămadă care privesc prietenul lor cum prepară meticulos o țigară – rețetă proprie. Nu știu cât de mult este acest lucru o problemă pentru autorități, însă lucrurile acestea chiar se întâmplă.
This ride is a roller-coaster it seems. Ce ar aduce acasă din toate acestea?
Danezii au foarte multe lucruri faine, de la muzeul lor istoric, Den Gamle By, până la transportul în comun. Au tot felul de conferințe la universitate iar evenimentele sociale sunt un must pentru danezi. Dacă ar fi să iau ceva de aici, ar fi o parte din mentalitatea lor, deoarece sunt oameni care au încredere unii în ceilalți și rareori găsești instituții sau birouri cu sisteme de supraveghere. Asta și infrastructura adaptată pentru traficul bicicliștilor. Personal ador să mă plimb cu bicicleta, însă dacă fac asta acasă risc să fiu călcat sau, în cel mai fericit caz, băgat adânc în origini.
Oamenii faini au deseori tendința să-ți vorbească numai despre lucrurile pozitive din viața lor. Să-ți povestească ore întregi despre ce le place, ce îi face fericiți și oh! cât de fericit ai putea fi și tu alături de ei. Dar asta nu înseamnă că viața fiecăruia dintre ei este întotdeauna “de vis”, ci doar că știu să valorifice ce e mai frumos din ea. Despre momentele grele vorbesc mai rar…
Cel mai greu moment nu a trecut! Se întâmplă chiar și acum… Este vorba de adaptarea la vreme. Acasă eram sus pe deal, ori pe colinele Ieșilor, ori pe dealurile Sucevei, mai aproape de munții din Vatra Dornei. Aici sunt aproape de mare, iar presiunea diferită se simte. Casc de dimineață până seara! Fiind aproape de mare, vremea e mai nehotărâtă decât o puștoaică de 16 ani, astfel că trebuie să am la purtător o geacă și o umbrelă. Majoritatea timpului e înnourat, uneori plouă, iar cel mai curios lucru atunci când se întâmplă asta este că totul în jur miroase a pește. Nu glumesc: pește! Personal, apreciez foarte mult soarele și căldura iar aici am învățat să apreciez și mai mult aceste două lucruri, așa că, dacă e senin afară, lași tot ce faci și ieși la o gură de aer, eventual un drum pe bicicletă spre malul mării.
Cu toate acestea să ne-nțelegem: aici nu e loc de regrete.
De regretat nu am regretat că am plecat, însă nu trece zi fără să îmi fie dor de cineva sau ceva de acasă. Abia acum încep și eu să înțeleg ce înseamnă să îți fie „dor de casă”. Regret că nu voi fi de sărbători aproape de familie și prieteni, că nu pot spune față în față La mulți ani cuiva drag, că nu pot felicita direct succesul cuiva, însă, de data aceasta, scopul scuză mijloacele și într-un an jumate totul va reveni la normal.
Si toate pentru un viitor mai bun. Al lui, al celor pe care îi va inspira.
Un master în afară își oferă o altă perspectivă! Experimentezi pe propria piele ce înseamnă sistemul educațional din altă țară, iei cu tine ce merge mai bine și aduci acasă ce funcționează. Într-adevăr, îți oferă și o diplomă, însă diploma respectivă este egală cu zero barat dacă nu o susții tu prin ceea ce ai învățat și experimentat acolo. Susțin această inițiativă cu studiile în afară, atâta timp cât nu este doar o scuză pentru a emigra ci tu, ca student, te întorci și implementezi în țară ceea ce ai învățat acolo.
Șansele pentru studenții de aici nu sunt extraordinare, însă cresc dacă știi limba daneză. Este și normal să fie așa! Depinde, în același timp unde anume vrei să îți valorifici șansele. Dacă lucrezi într-un domeniu în care iei contact cu mediul public, este necesar să știi limba și angajatorul pune mare accent pe nivelul de cunoaștere a limbii daneze. Cel mai adesea, joburile în programare sunt mai ușor de atins, inițial printr-un internship, apoi part-time.
Și ca să vă faceți o imagine completă, o zi din viața unui masterand român în Danemarca arată cam așa:
Am observat că mă trezesc mai greu aici, probabil de la vreme. În schimb, zilele tind să se aglomereze destul de mult cu proiectele, atât cele de la facultate cât și cele personale. Cert este că, fiecare dimineață începe în fața calculatorului cu o cană de cafea aromată și browserul plin de taburi cu articole diverse iar seara se termină cu un film bun și, eventual, o narghilea și o bere.
Aici și acolo.
Danemarca este scumpă din foarte multe puncte de vedere. Chiria este relativ OK raportată la condițiile oferite, însă garanția, pe românește, te rupe! Chiria pentru o cameră de cămin în zona în care locuiesc eu este de 250 de euro/lună, curent/apă/căldură inclus. Baie proprie și bucătărie la comun (dar nu în stilul căminelor de la noi din România). Dacă garanția la un apartament de genul acesta nu trece de valoarea chiriei pe o lună, în cazul apartamentelor de 2 sau 3 camere, aceasta poate trece lejer de pragul de 1000 de euro, ceea ce înseamnă că trebuie să dispui de ceva fonduri pentru a te muta în ceva mai mare. În rest berea e scumpă, pâinea e scumpă, carnea e scumpă, dar salariile de aici sunt mult mai mari decât în România, chiar și cu taxa lor de 63%.
Ei ce stiu, dom’le, de români?
Oriunde mergi în lumea asta, internaționalii îți relatează cam aceleași lucruri despre România: Dracula, Hagi, București, Ceaușescu, țuică/pălincă, Transilvania, femei frumoase. Încă nu am cunoscut pe cineva care să mă surprindă cu altceva decât ce am spus până acum. O chestiune minoră, care mi s-a părut amuzantă, este faptul că am cunoscut foarte mulți oameni, și danezi și internaționali care au avut sau care încă au o prietenă din România. Se pare că fetele noastre au furat câteva inimi prin lume…
Danemarca sau România? Unde rămâne prietenul nostru de vază?
Fără supărare, dar nu este genul meu de țară și spun asta în mare parte din cauză că limba este ciudată (nu am mai văzut în viața mea atâtea consoane într-un singur cuvânt) iar vremea este un discomfort continuu pentru mine și un subiect de înjurat în fiecare zi (în afară de momentele când e senin și cald). În plus, am foarte multe lucruri neterminate care mă așteaptă acasă și mulți oameni faini alături de care vreau să fiu.
Atât am spus și ne vedem în toamna lui 2013!
Marius este al doilea român pe care l-am intervievat pentru seria “Români în jurul lumii“.Mai multe informatii despre cum e sa studiezi la Universitatea din Aarhus afli aici.
Dacă ești un român care locuiește in afară și vrei sa ne impartasesti experienta ta acolo, scrie un mail la jacquelineblog.info@gmail.com. Hai sa spunem tuturor cat de faini sunt romanii.
In ce colt de lume vrei sa ajungi? Unde te vezi la anul, in ce parte de lume vrei neaparat sa ajungi, in ce oras ti-ai dori sa locuiesti?
Si daca iti spun ca stiu deja un roman care a fost acolo?
Va mai amintiti de Campania 365 romani ? Haideti sa-i cunoastem pe rand, de data asta aceasta pe romanii care si-au ingramadit toata viata intr-una sau doua valize si au plecat sa faca lucruri mari in toate partile mapamondului. Pentru ca nu au vazut granite, pentru ca au avut curajul sa lase vaicarelile, sa-si spuna adiourile si sa mearga intr-o alta lume. Nu doar invizita, ci sa locuiasca acolo.
De Ziua Nationala a Romaniei voi da startul categoriei ROMANI in jurul lumii. In fiecare saptamana vorbim despre
- Un roman care locuieste intr-o tara straina;
- Viata sa de zi cu zi si
- Cultura tarii respective.
Pas cu pas, saptamana de saptamana, vorbim despre oameni care au gasit un alt acasa, intr-un loc in care totul e strain. In fiecare saptamana vedem cum traieste, iubeste, lucreaza, un roman intr-o lume de straini.
Cand strangem destule posturi, facem un blog in engleza si povestim tuturor cate lucruri faine pot face romani.
Daca esti un roman cu o poveste care a trait/ lucrat/ studiat in afara, trimite-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com si spune tuturor despre experienta ta.
Pentru ca daca isteata campanie a celor de la ROM ne spune ca Romanii sunt destepti, acum e timpul sa vedem si cine sunt ei. Pentru ca vorbim despre acei romani care au dus spiritul romanesc in cele patru zari ale mapamondului.
Spune-mi in ce loc de pe lumea asta vrei sa ajungi si eu iti spun ce romani au fost deja acolo.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments