Posts Tagged ‘polonia’
“ Si aici… aici este ghetoul evreiesc in care au suferit…” O motocicleta neagra trece in goana pe langa si ghidul nostru inchide gura suparata pentru cateva secunde. In orice caz soferii polonezi nu se prea sinchisesc sa mearga cu mai putin de 70 la ora. Zgomotul se pierde in distanta, undeva in celalalt capat al orasului: baietii rai stau intotdeauna de cealalta parte a râului.
Cracovia este cel mai vizitat oras polonez si la fiecare colt de strada auzi franceza sau spaniola. Aparent oamenii sunt fascinati de stradutele inguste, interminabile, de piata imensa din centru, magazinul medieval si de arhitectura originala. Pentru ca spre deosebire de Varsovia, unde totul a fost reconstruit de la 0 dupa al doilea razboi mondial, in Cracovia totul e autentic, pastrat in conditii admirabile. Bisericile, monumentele, muzeele, castelele… totul e la fel ca acum cateva sute de ani.
Cu toate acestea sunt o multime de strazi gri pe care iti cam pierzi directia si entuziasmul. Stradute goale si un cer fara nori, fara culoare.
Cracovia poate sa-ti placa, sau poate sa-ti stranga putin inima. Mai greu sa-ti fie indiferenta. Pentru turisti e un oras plin de istorie si clar mai ieftin decat capitala: pentru 15 zloti (1 zlot = 1 leu) mananci o masa traditionala fantastica iar daca esti cat de cat descurcaret platesti doar 30 zloti pe noapte la hostel.
De vazut sunt multe, dar daca ai de gand sa vii aici nu cadea in capcana tururilor imbietoare. Cracovia se descopera pe cont propriu, chiar daca asta inseamna sa bati la pas cativa kilometri pe zi. Fluviul Vistula se vede mult mai frumos de sus atunci cand ajungi acolo transpirat.
Intelegi in Cracovia cat de legati sunt polonezii de trecutul lor: in cripta bisericii sunt morminte de regi, dar si mormantul lui Lech Kaczyński, presedintele care a murit anul trecut in accidentul de avion. Mai intelegi ca se pot face bani seriosi din trecut cand vezi pe fluturase cat costa un tur la Auschwitz.
Si ca tot veni vorba, Cracovia e plina de reminescente ale perioadei negre ale istoriei: exterminarea evreilor. In mijloculul imbietoarelor tururi o studenta ridica in aer o plancarda cu Free Tour: follow us. N-am urmat-o de dimineata pentru ca ne-am vrut viteji cu harta in mana. Am intalnit-o din nou spre seara, de cealalta parte a Vistulei, in cartierul evreiesc. Unde ne-a povestit despre ororile ghettoului evreiesc si ne-a dus sa vedem fabrica lui Schindler. Da, Schindler cel din Schindler’s List.
Ferestre blindate inca si ceva greu in aer. Unele fete plangand. Lumea tacuta sau facand in soapta glume rasiste despre evrei. Vocea incarcata de emotie a povestitoarei aratand spre pozele catorva dintre cei 1098 de oameni salvati de la camerele de gazare de Oskar Schindler.
Cartierul evreiesc. 68 de scaune (pentru cei 68000 de evrei care au locuit in ghetou)
Cracovia e frumoasa, dar foarte aproape de Auschwitz. Iar despre Auschwitz vorbim in postul urmator.
Marea e un suflet.
Marea te curata de toate nimicurile pe care le aduni din lipsa de intelepciune, din goana dupa nimic. Marea te umple de liniste, o liniste atat de binefacatoare incat atunci cand o tii in palme ti se pare ca nici nu te-ai nascut inca, esti inca in uterul mamei, acolo unde nimic rau nu ti se poate intampla. Acolo unde e loc de minuni si inima ta nu cunoaste inca nimic.
Timpul se opreste in mare. Valurile nu tin cont de secunde. Valurile pot sa aiba sau sa n-aiba rabdare, nu le masoara nimeni orele. Ele tin in brate corabii si uneori si pe tine, atunci cand te lasi pe spate si plutesti cu ochii in cer. Si nu se sfarsesc niciodata. Intotdeauna e unul dupa altul, pentru tine, pentru ce vrei sa lasi in urma, pentru ce vrei sa cunosti dupa…
Gdansk e un oras undeva in nordul Poloniei. Unul in care 10 studenti Erasmus au fugit in week-end si de unde nu s-ar mai fi intors prea curand. Asta pentru ca Gdansk e la malul Marii Baltice. Genul de oras cu marea la doi pasi, un centru istoric de toata frumusetea.
Cunoscut drept si capitala internationala a chihlimbarului si principalul port al Poloniei, Gdansk e de asemenea orasul in care s-au pus bazele miscarii SOLIDARITATEA, care a jucat un rol major in terminarea erei comuniste in tara.
Dar asta gasiti si pe Wikipedia. Pentru noi, studentii cu esarfele dupa gat, a fost o aglomerare de strazi inguste pe care le-am batut la cap intorcand capul dupa fiecare cladire. Plimbandu-ne pe langa vapoare si ferryboat-uri am cunoscut un loc in care sa evadam astfel incat sa putem numi “Varsovia” acasa, la intoarcere. Si ne-a placut. (stiti imaginile acelea cu japonezi mega-entuziasti care pozeaza fiecare statuie, fiecare restaurant? Cam asa eram si noi). Iar dupa-masa ne-am cufundat picioarele in mare la 10 grade C si am stiut ca suntem in locul potrivit. Ca in orice colt de Europa ne-am intoarce, am impartasit momentul ala in care nimic rau nu ne putea atinge.
Traind studenteste intr-un hotel ieftin si jucand Time’s Up! seara inainte de culcare nu prea ne-a pasat de ce se intampla in afara granitelor orasului. Marea in stanga, catedrala St. Mary in dreapta. Sunt 400 de trepte pana sus, dar de acolo se vede tot orasul. Acolo sus te simti de parca esti suspendat deasupra tuturor: Dumnezeu e in icoane, dedesubt, iar deasupra e cerul, iar toate celelalte lucruri sunt la picioarele tale.E un aer rece, inghetat, dar soarele straluceste mai tare decat in orice alta parte. Acolo sus nu sunt limite, acolo sus sufletul tau te intalneste pe tine, cel adevarat.
A fost prima mea zi de nastere pe drum. Cu oameni care au ratat trenul cu 10 secunde, cu bilete care nu sunt bune si polonezi care ne-au plimbat printr-un oras marunt, ne-au dus sa mancam si apoi ne-au lasat in gara potrivita, dupa ce au invatat cum se spune “Everything is going to be alright” in 5 limbi. Cu La multi ani zis in gari, in statii de autobuz si prin telefon de la cei de acasa.
Pentru ca da, am acum douazeci SI UNU de ani. 
N-am cumparat suveniruri din Gdansk. Felul meu de a-mi spune ca ma voi intoarce acolo.
PS: poze pe pagina de Facebook. Si posturi noi saptamana asta. Avem multe de vorbit.
Duminica, 16 octombrie s-a implinit o luna. Am realizat cat a trecut undeva la marginea orasului, asteptand inceputul unui horse racing. Cu aparatul de fotografiat in mana si toti din jurul meu vorbind o englezo-poloneza in care nu prea se regasea nici unul. Totul garnisit cu un frig de prima clasa in mijlocul unui cer cu mult soare. Go figure.
E acasa aici? Nu, dar nici nu e nevoie sa fie. N-am inca nevoie de o casa.
Imi place aici? Atat de mult incat as mai ramane un an si ceva.
E frumos orasul asta. Si extraordinar daca stii unde sa mergi. Cu cat descopar mai multe, cu atat realizez ca mai sunt o mie de lucruri de explorat. De la parcurile imense la cartierul unde stau baietii rai, dar are cea mai frumoasa arhitectura.
E rece orasul asta. Temperaturile scad tot mai mult in fiecare zi si oamenii au figuri impietrite. E ciudat sa vezi barbatii – discreti si sic in centru – injurand de mama focului langa jockeys de la curse si privind intens, cu ochii intodeauna albastri deschis, fiecare femeie care le trece prin fata. Zau ca nici macar privirile unora dintre macho romani nu se compara: te ingheata. Si printre ei zeci de copii mereu blonzi, mereu cu ochii albastri. Ca tot veni vorba de curse da, se perinda pe acolo si femei frumoase imbracate in stilul anilor ’40 si domni cu masini de epoca. Dar sunt prea putini.
Nu e un singur curs la facultatea asta care sa nu ma impulsioneze sa fac masterul in afara. Pe langa sistemul de invatamnt care iti permite sa-ti alegi cam ce cursuri iti plac tie mai tare si mai tare, pe langa cursurile de poloneza si cele de franceza, mai ai dreptul si la o ora de sport pe saptamana. Cam orice sport vrei. La care mai adaugi cursuri on-line la care toate locurile sunt deja luate, dar poti negocia cu profesorii, right? Profesorii care stiu tot ce trebuie dar au anumite probleme cu privitul in ochi pentru ca nu stiu daca e un lucru ok in tara din care vii: si cand ai asiatici si europeni in aceeasi camera zau ca e greu.
De obicei cam toata Europa iese la bere. Uneori toata Europa iese in club dar atunci e mai problematic. Ramanem deci la cafenele si pubs unde se serveste piwo sokiem – adica bere cu suc si narghilea (stiu un loc bun daca veniti vreodata in Varsovia si aveti pofta!). Unde ai cate 10-12 oameni stransi in jurul aceleasi mese. Unde din cand in cand se danseaza si din cand in cand se vorbeste cu patima despre politica si sfarsitul lumii. Pentru ca, in timp ce polonezii se trateaza cu shot-uri, Erasmusii se trateaza cu bere si vodca (pentru ca asta stiu sa comande in poloneza momentan) si discutii despre al doilea razboi mondial sau posibilul sfarsit al lumii. Si cu toate ca discutia devine inflacarata nimeni nu-si iese din fire, nimeni nu da peste nas celuilalt.
Toata lumea place pe toata lumea. Uneori platonic, alteori nu. Incerci tare, tare, tare de tot se te feresti de stereotipii dar e greu cand ai in jur o multime de spanioli, francezi si turci. Sunt peste tot. Se impart mereu tigari si invitatii la petreceri. Pricep franceza si spaniola, asa ca le inteleg conversatiile. Unii sunt incantati, altii mai putin.
Diferentele de gandire dintre estici si vestici sunt majore. Un exemplu? Un gest de curtoazie din partea unui rus a fost interpretat drept macho de o belgianca. Femeile din vest sunt mai independente si mai emancipate decat ai crede. In Varsovia (care e pe deasupra si un oras destul de sigur) femeile iau singure autobuzul la doua noaptea fara nici cea mai mica problema. Sa va spun ce emotii am trait prima data cand am facut acelasi lucru?
Se leaga prietenii? Da si nu. Vezi in gesturile fiecaruia cum fiecare are nevoie de un prieten. Francezii sunt poate cel mai fericit exemplu de loialitate: stau tot timpul impreuna, dar in acelasi timp sunt foarte prietenosi cu toata lumea, te iau la ei acasa, te servesc cu cafea si-ti povestesc problemele lor. Si daca vine vorba problema rromilor romani din Franta iti spun niste lucruri nu foarte frumoase despre presedintele lor. Da, stiu, ca asta se intampla doar la cei tineri, nu-mi fac iluzii ca toata tara gandeste asa.
Am aflat in ultima luna ca unii oameni te testeaza inainte sa-ti fie prieteni. Te scot din sarite, iti testeaza sensibilitatea patriotica si abia apoi te invita la cina. Cand le spui ce te enerveaza iti spun ca e “character building” si apoi iti spun ca te apreciaza si ca o sa-ti fie alaturi doar ca daca toata lumea este draguta cu tine n-ai cum sa inveti prea multe. Si le dai dreptate. Mai sunt apoi oameni care te scot la bere si oameni care vor doar sa vorbeasca cu tine pentru ca nu au cui altcuiva sa spuna ce ii doare. Oameni care vor ceva de la tine si oameni in care cauti ceva.
Si la sfarsitul zilei e ciudat sa vezi cum dupa atatea diferente sunteti in esenta aceeasi.
Mituri destramate? Stiti palatul acela inalt din Varsovia care apare in toate pozele de pe Google? In realitate noaptea nu e luminat galben ci albastru-mov. Dar nu apare asa in nici o poza. )
E frig. Nu e acasa, dar nici nu am nevoie sa fie.
Merg sa explorez Polonia. Va povestesc si despre alte colturi de tara.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments