Posts Tagged ‘literatura’
Nu e nimic pe lumea asta care ne vindeca mai bine de noi insine decat arta.
Cred in arta. In puterea ei de a ne sfarma sufletele umplute de pagini in care s-au scris drame si tragedii. In forta ei de a ne reconstrui din nou, ca si cum nimic rau n-a fost vreodata acolo. In nebunia care ne facem sa cred ca am fi toti pasari Phoenix.
Cred in arta. Este singurul râu de frumusete care nu seaca niciodata. Care ne exorcizeaza si ne face sufletele sa explodeze de atata patima. Si care ia apoi bucatile ramase si le dilata pana cand ne simtim cumva inaltati din mizeria societatilor in care traim.
Militez pentru arta atunci cand oamenii mai degraba s-ar dezbraca de evolutie, decat sa puna mana pe o carte. Nu cred ca exista oameni carora nu le place lectura, doar oameni care n-au intalnit cartea potrivita. Militez pentru toti cei care si-au pierdut noptile in cearsafuri rasturnate, o singura lampa aprinsa si paginile unei carti de care nu s-ar desparti cu pretul unei zile de aiureala. Care au trait in acea carte la fel de intens ca si personajele si s-au imbatat de cuvinte si dialoguri pana cand si-au simtit sufletul lipit de cel al eroilor.
Pentru cei care si-au rasturnat banii de salariu pe biroul unei librarii cu motivatia de a sti mai multe decat le spun cei din jur. Care au cautat cu disperare un amalgam de cuvinte care sa le arate urmatorul pas. Care sa-i umple de emotii in care s-au mai gasit o data si care au dat totul ca sa afle care e scopul. Existentei, iubirii, logicii si a tuturor celorlalte.
Cred in arta celor capabili sa traiasca o zi intreaga doar cu muzica. Cei pentru care notele muzicale merg mai departe de piele pana cand intra in vene si se duc spre inima. Si raman acolo. Cei pentru care versurile sunt rugaciuni. Cei care nu indraznesc sa respire atunci cand artistul lor preferat atinge o anumite nota si cei care au un soundtrack pentru anumite momente din viata lor. Cei pentru care muzica starneste o furtuna care le pune trupurile in miscare. Cei care danseaza atat de aprig incat ai impresia ca fac dragoste cu ei insisi pe un ring de dans.
Cred in arta celor care picteaza. Cei pentru care formele din jur le striga secretele si se impregneaza pe o panza sau o foaie de hartie. Cei care simt apusul altfel decat cei care fac o fotografie de vacanta pentru Facebook. Cei pentru care culorile sunt o obsesie si nuantele o realitate. Cei pentru care lumina si intunericul vin in doze. Cei care fac din fotografii istorii ale unor lumi paralele.
Cred in cei care construiesc. Care ridica din ambitii palate si basilici si case care adapostesc generatii. Cei care nu s-ar pierde niciodata intr-un labirint pentru ca a izvorat din mintea lor. Cei care fac miracolele pentru care te-ai da peste cap sa le vezi. Acei demiurgi ai caror creatii te fac sa te opresti minute intregi, cu rasuflarea taiata in fata unor cladiri a caror maretie te face sa te simti mai aproape de divinitate.
Cred ca un film iti poate schimba intreaga perspectiva asupra vietii. Cred ca un actor traieste doua vieti in timpul in care joaca un rol. Ca atunci cand zambeste gratios, la premiera unui film, ascunde in el toata istoria tragediilor personajului sau, de care n-o sa se vindece prea curand.
Mancam mai mult decat trebuie, ne batem cu pumnii in piept ca nimeni nu ne intelege si cheltuim suflet pe lucruri de care n-avem nevoie. Suntem grobieni si ignoranti si ne lafaim in starea asta de spirit, apasati de dureri pe care noi ni le aducem asupra noastra. Cati dintre noi stiu ca arta poate sa ne vindece? Ca, indiferent de ce am face si oriunde ne-am afla, poate sa ne creeze un paradis personal care ne apropie de divinitate, uneori in aceeasi masura ca si religia?
Exista arta in tot ceea ce facem. Chiar si atunci cand facem lucruri mai putin inaltatoare, cele de care n-am vrea sa afle nimeni, dar totusi le spovedim in brate de prieteni si paturi de iubiti pe care ii credem pentru totdeauna. Exista arta in felul cum fiinta noastra calca peste principii si se arunca in haul unui pacat. In felul cum ne imbaiam copii abia nascuti si cum ne simtim umiliti cand nu ni se da restul corect. In felul in care ne abandonam unei tigari si cum injuram cu patos prin cuvinte de care am vrea sa nu ne amintim.
In felul cum uram totul, cum ne auto-pedepsim constant si cum ne mintim fara regrete.
Acesta este un manifest pentru arta al cuiva care inca n-a vazut si n-a simtit destule.
Dar care vrea sa ajunga acolo alaturi de voi.
Actually not my usual stuff. De fapt, total opusul. Dar doua zile n-am putut dormi bine pana nu am terminat-o de scris.
Partea I azi.
Adevarul e ca suntem cu atat mai plini de defecte cu cat ne chinuim sa demonstram ca suntem perfecti. Pe cata meticulozitate punem in aranjarea cravatei sau a ciorapului, pe atat ne uram pe interior si uram reflextia din oglinda.
Intarziem momentul iesirii din casa, amagindu-ne cu o tigara ascunsa in portjartier, reminiscenta a vremurilor in care aveam luxul sa fim rebeli, apoi, exact inainte sa ne urcam in tocurile alea de 10, trasam cu rujul rosu – ars o dunga in oglinda. Amagindu-ne ca e numarul de telefon lasat in baia unui amant pasager.
El isi cauta cheile de la masina, desi sunt chiar in fata lui. El stie ca sunt acolo, le vede lucind in semi-intunericul sufrageriei, dar amana momentul – timp in care tu incerci sa decizi ce parfum sa alegi pentru ca nici unul nu pare destul de scump- imaginandu-si ca el conduce de fapt un BMW albastru metalizat- visul lui dintotdeauna- la volanul caruia va rupe gura targului. Cu vise si pasiuni de genul asta s-a deosebit la petrecerea aia din multime si te-a convins sa va intalniti in Herestrau.
8 si 5. Petrecerea a inceput la 8 si stii ca o sa arate ridicol sa intarziati, atata timp cat apareti acolo intr-o Solenza, dar n-ai chef sa-i spui nimic in seara asta. Asa ca scrasnesti din dinti, iti iei pachetul de tigari si bricheta cu tine si trantesti usa de la baie; cu tine inauntru. Vezi urma de ruj si injuri tare: cum dracu’ de n-ati plecat inca? Ti se face rau si ti se face sila. Iti ridici rochia – aia neagra, ieftina, la reducere – si te asezi pe colacul bej spalacit de toaleta. Realizezi ca ai luat tigarile lui –tari, a naibii de tari – si injuri din nou, dar aprinzi bricheta si dai viata tigarii care, conform statisticilor, o sa te omoare in vreo 10 ani: de ce i-o fi luand asa mult?
Razi de tine insuti: un ras amar, fara nimic melodios sau macar feminin. Stii ca tigara o sa-ti imbacseasca parul, o sa-ti acopere mirosul de lotiune de corp si ca fumul ala o sa ramana doua zile sub unghii. Cu toate astea tragi din ea din nou si te intrebi daca lui o sa-i ia mult timp sa se trezeasca macar la starea lui de semi-realitate constanta.
Stingi tigara in chiuveta – are amprente de ruj pe ea- si apoi iti intinzi culoarea pe buze cu degetele. Te uiti la mainile tale – albe, fine, cu degete lungi si unghii perfect polisate – si iti vin in minte toti barbatii pe spatele carora s-au plimbat in ore de liniste, in camere fara becuri. Si cum au raspuns la atingerea lor. Inchizi ochii si strangi din nou din dinti. Apoi iesi din baie si trantesti usa dupa tine.
Zgomotul pare sa-l destepte din alt vis cu ochii deschisi. Sta in prag, cu usa apartamentului intredeschisa, uitand ca te astepta, de fapt, pe tine. Cand te vede, tragand de marginea rochiei in jos, ridica ochii si se uita in ai tai: goi, candva nervosi, albastri.
Usa masinii nu se deschide din prima, asa ca apasa de mai multe ori pe buton. Te urci in fata si-i pui pachetul de tigari in torpedo: stii ca o sa aiba nevoie de o scuza ca sa iasa afara si sa se ascunda de ochii lor flamanzi de curiozitati pe care n-o sa si le satisfaca niciodata.
E trafic mult pe strada si in acea duminica seara toate semafoarele par setate pe rosu. Iti bati degetele ritmic de torpedo, uitandu-te aiurea la camionul postat in fata voastra. El injura scurt si urat si isi pocneste degetele. La al treilea semafor, una din mainile lui se opreste pe pulpa ta si ingheti. Numeri in gand secundele pana la verde si te intrebi cum de mana lui a ajuns sa fie asa de familiara.
8 si 30. Acum fiecare si-a terminat de parcat masina, sunt inauntru, discutand despre nimic si punandu-si unul altuia etichete. Fiecare isi agita ori mainile cu bratari noi, ori isi aranjeaza discret sacourile. Cand foamea de atentie si de emfaza se potoleste o sa zgaiasca ochii la mese, sa vada exact ce si cum. Au venit toti trecand peste cina, doar ca sa fie siguri ca incearca toate felurile.
El injura din nou. De data asta in gand pentru ca lantul de pe gatul ei luceste brusc in lumina unui bou care semnalizeaza cand va depaseste. Sta cu capul rezemat cand se intampla asta si ii observa mai bine gatul lung. A fost flamand de gatul ala, intr-atat incat il ameninta sa nu-l sature niciodata. Si-a plimbat pe el degetele aspre, imaginand trasee pe drumurile Europei, alaturi de ea, a muscat din el cu buze nervoase, si-a lasat capul sa doarma acolo reconstituind false iluzii paradisiace. Si ea l-a lasat in toata carnea ei, stapan peste vaste intinderi de piele, lipindu-se de ea intr-o fortare continua de a fi un singur trup.
O sa fie multi lupi acolo. Toti flamanzi de aprecieri si linguseli si oferind la schimb acelasi tratament bolnavicios. Toti viciati si imbracand asta in mai multe straturi de camasi si fixativ. El se uita la buzele ei rosii, mai rosii decat atunci cand le musca el. I se par murdare, de parca le-ar fi incercat altcineva cat timp s-a dus la baie. De parca ar fi mancat rodii fara el, pe ascuns.
Mana lui revine pe volan, in timp ce Solenza se pregateste sa intre in niste curbe marcate cu semne ciudate. Tu intorci capul spre geamul din dreapta si respiri. Buzele tale musca din perlele de la mana, apoi te stergi cu un servetel de unica folosinta uitat in geanta aceea nefolositoare in care nu incape nimic.
O sa fiti voi doi intr-o curte mare. Petrecerea e la o vila unde nici unul din voi doi nu vrea sa fie. Sunt felinare stupide la poarta, un leagan si o fantana arteziana in curte: un idealism de duzina, unde fac poze toti plozii prietenilor. Usa de la intrare are o sonerie ce aduce cu un scartait si intotdeauna holul este mult prea luminat, facand pe toti sa para anemici si apatici. Egali si stersi in fata gazdei.
Fata lui e implacabila si ochii lui maro par sticlosi. Intreaga lui fiinta, captiva acolo, intre scaunul incomfortabil si centura mult prea stransa, iti provoaca frig, dar te impietreste in loc. Se uita fix inainte, ca o statuie stirbita si nu intelegi pentru ce nu mai misca. Pana cand, pe geamul din dreapta vezi masini parcate anapoda. Pana cand sentimentul ala sufocant de deja-vu iti invineteste buzele si te anunta ca ati ajuns deja.
Unghiile tale zgarie incuietoarea centurii de siguranta si, cand greutatea fasiei iti elibereaza pieptul, lasi un oftat pe care il regreti imediat. El isi intoarce fata spre tine si inca n-a oprit motorul. Numeri in gand secundele si te bucuri pentru fiecare dintre ele, care trece fara intrerupere. Ai ajuns deja la 15 dar el zanganeste cheile si pierzi sirul. Tocul tau se incalceste, dar el a iesit deja din masina si a trantit portiera in urma lui. Iti lasi capul pe spate pentru doua-trei secunde, apoi incalti din nou pantoful si iesi si tu din masina.
E rece afara. Rochia, ultima gasita pe raft, nu includea si sacou. Pe al lui n-are rost sa-l ceri: un barbat care-si da jos sacoul intr-o ocazie formala ar semana cu o femeie care-si da jos sutienul de fata cu toata lumea. Se uita cu fruntea incretita spre vila si asa, din profil, pare cu 10 ani mai batran. Ochii lui caprui sunt o delta secata desi, undeva, dupa prima partida, prinsi in niste cearsafuri din patul unor prieteni, ti se parea ca ard mocnit si te ard si pe tine.
El se uita la picioarele ei, urcate in tocuri de 10 cm. Prietenii lui obisnuiau sa priveasca in urma lor de fiecare data. Iar mersul ei tinea intotdeauna pasul cu al lui, iar ea nu ramanea in urma cu nimic: intotdeauna punctuala la intalniri, amintindu-si de fiecare data unde erau camasile, sunandu-i mama de ziua ei. Si acum sta langa el, cu picioarele usor departate si mainile incrucisate, rezemandu-se de masina lui. Relieful ascutit ii apasa in spate, dar ea ori nu mai simte, ori nu spune nimic.
Intinde mana spre a ta si tresare cand o intalneste la jumatatea drumului; va uitati unul la altul curiosi, intrebatori, apoi intrebarile mor pe buze si mainile se strang mai tare, caci usa casei se deschide si lumina becurilor va izbeste in ochi. Privesti la ceas si te urasti cu putin mai mult.
Tipatul gazdei – altminteri de un entuziasm nebun – va penetreaza sufletele la fel cum acul de seringa penetreaza pielea fara drept de aparare.
“Aici erati!” – de parca ati putea fi altundeva, de parca ati putea fi unde vreti voi – “Ati intarziat atat de mult!”
Ii simti incheietura mainii zvacnind sub mana ta si brusc par sa te inunde toate gandurile lui: cu siguranta ca matroana asta cam obeza, cu lantul de aur afisat ostentativ si cu vocea unui mamifer periculos rade de masina lui, de costumul lui, de fata lui intreaga; sunteti compatimiti inca dinainte de a pune piciorul in casa.
Trecand peste tine, ca si cum ai inghiti un medicament silnic, te apleci inspre ea si-i saruti amandoi obraji. Te bucuri ca rujul tau nu s-a luat desi poti sa juri ca i-ar sta bine cu obraji rosii, ca de clovn.
Ea te imbratiseaza – o imbratisare de hipopotam batran, care iti striveste sanii – si-i simti ochii impietriti in parul ei ars, impopotonat.
Va conduce inauntru: unul de-o mana si altul de cealalta, de parca ati fi copiii, ba nu, papusile ei, care trebuie aratate in lume in hainele lor cele noi.
Odata pasiti inauntru, un “valet”, aratand gatuit si grotesc in fracul lui, va inmaneaza doua cupe de sampanie. Multumiti amandoi si lasati paharele pe masa in aceeasi secunda. Il iei din nou de mana si te simti ca la proba de 500 m garduri: doar ca nu stii de unde o sa vina primul obstacol.
(Va urma)
Art has died. Long live The Art.
1. Codul bunelor maniere – absolut indispensabila pentru oricine vrea “sa ajunga undeva”. Tupeul e bun in anumite situatii, dar daca nu stii sa te comporti sansele de reusita sunt minime. In orice societate exista un set de reguli nescrise, toate incluse intr-o astfel de carte asa ca, pentru bunastarea ta, te invit s-o citesti cu atentie.
2. Ghid de cultura generala - la fel ca si in cazul de mai sus un minim de informatii este vital. S-ar putea sa fie admisibil sa spui ca Mexicul e capitala Spaniei, dar numai la “Te pui cu blondele?”. In lumea reala informatia inseamna putere si un mijloc de a ajunge la scopul propus.
3. Biblia – pentru ca ai nevoie sa stii in ce crezi ( pentru cei studiosi recomand si Coranul)
4.Popa Tanda de Ioan Slavici – nuvela remarcabila pentru ca e extraordinar de simplu de citit si te invata cu varf si indesat ce inseamna initiativa si puterea exemplului personal.
5. O carte de bucate- pentru ca orice emotie trece prin stomac si pentru ca a sti sa gatesti bine nu mai reprezinta o datorie a femeii maritate, ci o calitate a omului complet.
6. Mizerabilii de Victor Hugo – pentru ca niciodata nu stii la ce sa te astepti de la viata si pentru ca portretizeaza societatea cu toate calitatile si defectele ei.
7. O carte de poezii – fie ca citesti fabule, poezii romantice sau versuri Bacoveniene, o poezie te ajuta sa intelegi cum arta poate dezvalui frumusetea chiar si in cele mai mari dureri ale fiintei umane.
8.Don Juan de Marco sau oricare alta carte de seductie. Pentru ca sexualitatea face parte din cotidianul nostru, fie ca vorbim de Sandra Brown sau Coehlo si pentru ca e alternativa eleganta la cartile erotice pe care le citeam cu totii pe sub patura in adolescenta. (yes, I know you did)
9. O carte de dezvoltare personala – pentru ca mai niciodata nu gasesti toate raspunsurile pe cont propriu iar mentorii se gasesc greu. Fie ca vorbim de volume motivationale, NLP, sau carti de self-discovery, toate te deschid spre lume. Lume pe care, in momentele tale de inspiratie, ” vrei s-o stapanesti.
10. 1001 de nopti – pentru fantezia de care toti avem nevoie si pentru basmele care nu se demodeaza indiferent de epoca sau varsta.
Tu ce carti vezi ca esentiale pentru tine?
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments