Posts Tagged ‘Jacqueline Diana Sofronie’
God, tonight please give me grace
To live inside this one last phrase
That will give birth to words to raise
A whole empire of the great.
~
And I’ll remember all the lives I’ve left behind
The burning fire that ended this empire of the kind,
The restless moments that I buried deep into the twilight
The cornerstones that were misplaced in this chaotic maze.
~
I need the moon to stay in grace in the twelfth hour
So I can rush my heart to beat in madness and devour
Words of my grandparents and visions of the future,
I’ll watch them all from my conscience’s highest tower.
~
No ground rules in this house of my own soul
That rebelled against the very reasons of this world,
So I believe that in the day that I was born
The grace begun to punish me for the unknown.
~
But I stood still and grit my teeth
And cried my tears so silently
I forged my soul to be a treat
For gentle souls and wise men roles,
For I shall never take defeat.
Sursa poza: weheartit.com
That song that the band plays right now… the best thing I’ve heard in a while.
The place I’m in… I missed it badly until tonight.
There is an aura of smoke surrounding her as she dances, around her ruffled hair. And there is sweat on her body glistening in this dim light. She had a few cigarettes between her lips and she has skirt swirling in the air, as her hands are gripping his for balance. As she stepps back and forth, then turns around.
Oh, my, what a lovely view!
The delicate shoulders, the long neck and smooth skin just above her breasts. The short and straight legs that move so swiftly on those high heels. The lips that are always moistened by the tip of her tongue, the starting of all disasters; she uses that tongue to mould words that seduce, to inflate a kiss.
Look at her, look at the way she smiles as if she’d hold the whole beauty of this world in the curve of her cheek! Look at the way she reveals an inch of skin, as if it would be something wise men would have looked for a few maddening centuries! Look, look at the way her palms touch mines and the way their warmth makes my skin feel blessed! Look at how she lets me pull her closer, move her around this dancefloor!
And yet, when I ask her to go further with her hands she tells me:
“Honey, I’ve broke some rules, but I’m not going to prison.”
Picture from: tilatequila321.buzznet.com
Jacqueline Diana Sofronie vrea sa scrie o carte. Isi tot ameninta prietenii cu asta de o buna bucata de vreme si simte in ea ca a venit in sfarsit vremea sa lase liber tot zelul creator din ea.
J a mai scris carti si inainte. A inceput razvratita prin clasa a treia cand, dintr-o ura nebuna pentru compunerile de scoala, a facut o pasiune nebuna pentru cuvinte si imagini, de a ajuns sa ia chiar si premii si sa o puna a ei doamna invatatoare sa citeasca ce-a scris la fiecare ora de romana. Apoi, din recunostinta pentru aceeasi invatatoare s-a apucat sa scrie versuri. I-a dedicat o intreaga poezie la sfarsitul clasei a patra de s-au minunat parintii din sala de pustoaica aceea de le zicea asa frumos.
Apoi cuvintele au murit o perioada. J primea in mana carti “de oameni mari” de la tatal care se chinuia s-o faca sa inteleaga ca ar fi cazul sa invete si niste lucruri care nu se predau la scoala. Le citea si le intelegea pe jumatate, dar recunoastea undeva acolo, arzand intr-un intuneric de posibilitati, ca intr-o zi ar putea scrie si ea la fel. Apoi s-a indragostit si ea prima oara si s-a cam sfarsit cu foile de caiet pentru ca timpul ei se umplea de meditatii eminesciene si alte asemenea.
Lucrurile s-au complicat cand a ajuns la liceu. Pentru ca a inceput sa scrie caiete intregi, zeci de povesti incepute si neterminate. Care au devenit si mai febrile cand a facut rost de un calculator, pentru ca gandurile ei calatoreau repede si gasise un instrument care sa tina pasul.
Pana intr-o zi cand a realizat ca mai toate povestile se repetau intr-o anumita masura si a decis, din nou, sa nu mai scrie. Sa nu mai scrie pana cand n-o sa traiasca experiente din care o sa se nasca povesti pline de talc. Pana cand nu va sti destule incat sa-i trezeasca si pe altii. Pana cand nu va arde intr-atat incat sa trebuiasca sa incendieze totul in jurul ei.
Asa ca a tacut. Primul an de facultate a fost dedicat in totalitate articolelor “de gazeta”, consemnarilor ratacite si intocmirii agendei de a doua zi.
Si apoi a izbucnit din nou. Ca un tumult pe care nu-l poate controla si care a facut-o sa inteleaga ca undeva in spiritul ei traieste un vulcan care nu va stinge pana la ultima ei rasuflare. Ca un râu care curge intotdeauna spre miazanoapte, facandu-si loc prin orice munte de nelamuriri. Ca pamantul de sub picioarele ei care se cutremura daca ea nu tremura in ritmul cuvintelor ei.
Asa ca acum crede ca a venit timpul. Are ideea, isi vede personajele, isi simte randurile. Stie titlul si prevede noptile de tumult cu Sade, Patrice si Gotan Project. Si nu da inapoi.
Acum J stie foarte bine ca o sa-i vina sa renunte la un moment dat.
Ca se va infuria, va pierde sirul, va injura stupid si va cere tigari, desi nu fumeaza.
O s-o cuprinda disperarea pentru ca n-are habar cum documentele Word se pot transforma in carti pe raftul unei librarii.
O sa aiba de infruntat critici si se va bate cu limba romana pentru ca engleza ii transpune mult mai bine gandurile pe hartie.
Spera totusi ca ai ei prieteni vor fi acolo in momentul in care o sa zica ca renunta. Desi ea nu renunta. Perseverence or nothing. Pentru ca se imbarca singura pe un vapor care va avea de infruntat furtuni si va naviga intotdeauna la granita dintre intunericul ideilor si lumina efectelor lor. Un vapor care o va purta in cea mai minunata calatorie a vietii ei. Asa ca, stimate cititor, ramai alaturi de ea si spune-i…
Tu i-ai citi cartea?
Cand vrei ceva cu adevarat, cand intr-adevar iti doresti ceva din tot sufletul investesti mai mult din tine decat ai crezut vreodata ca esti capabil . Cand ai un vis, un scop, nu il traiesti in sesiuni de daydreaming. Nu, iesi afara din zona ta de confort si te arunci headfirst in cea mai mare provocare a vietii tale. Fara sa privesti un singur minut in urma.
In ultimele 6 luni am trait in geanta laptopului meu.
Mi-am fortat limitele.
Am stat de vorba cu oameni pe care inainte ii vedeam la televizor.
Am trait alaturi de o noua familie de 13 oameni.
IASHINGTON 2010
Inchide ochii. Let’s start a journey.
Cu totii suntem cu mult mai speriati decat vrem sa recunoastem. Unii se tem de paianjeni, unii de cei din jur si in cele din urma de ei insisi. I was downright frightened to take that step. Mi-a fost frica sa ma cunosc.
Not anymore.
Sa incepem de la inceput. Sa organizezi o conferinta internationala nu e un lucru tocmai usor. Sa pui 13 studenti sa o organizeze e si mai greu de realizat. Nu si cand e vorba de oameni care au un crez atat de puternic in ceea ce fac, incat n-au crezut o clipa ca nu vor vedea rezultatul final, oameni care au facut sacrificii cu zambetul pe buze si si-au infruntat temerile zi dupa zi.
IASHINGTON 2010
Organizata de AIESEC Iasi, IASHINGTON a fost o conferinta internationala organizata sub forma unor traininguri de Comunicare, Leadership si Project Management pentru studenti si oameni tineri. O conferinta care a reunit 60 de participanti din Romania si din Europa si 20 de speakeri de renume, totul in numele dezvoltarii personale si profesionale.
Ce am vrut noi de fapt? Fiecare tanar are aripile lui, noi am dorit doar sa-i oferim acel avant care sa-i arate ca da, poate sa zboare.
Slujba mea aici? Speakers Responsabile. Adica acel om care targeteaza, contacteaza si aduce la conferinta speakerii care vor tine seminarii si workshopuri. Sau care pur si simplu vor povesti despre experienta lor intr-o discutie libera.
Ce a insemnat pentru mine?
6 luni de self-discovery in cel mai pur sens al cuvantului. Sute de mailuri trimise si un fel de casatorie temporara cu Gmail. Un laptop plin de documente/poze/ foldere intitulate IASHINGTON. Intotdeauna mult prea multi bani cheltuiti. Mai mult timp petrecut cu echipa decat cu propria familie. Emotii puternice si visions of greatness. Confirmari care mi-au dat aripi si refuzuri care m-au facut sa cred ca n-o sa reusim. Sedinte interminabile si dezbateri fara sfarsit. Planificari si sperante in timpul zilei, team-buildinguri si narghilea seara. Factura la telefon intotdeauna prea mare. Timp liber intotdeauna prea putin si idea de-a valma dupa o zi plina. Nopti nedormite si zile intotdeauna diferite. Motive de a fi fericit.
Si apoi conferinta propriu-zisa? 7 zile de vise implinite si stari ireale. Mandria de a intampina speakerii la Iasi. Curiozitatea de pe chipul participantilor la inceputul sesiunilor si entuziasmul de dupa. I did a good job. Teama ca oamenii aceia se vor uita de sus la mine. Bucuria de a descoperi ca sunt la fel de umani, ca au venit acolo pentru a inspira niste tineri. Ca odata au fost si ei ca noi.
Sa afli cum e sa mananci pe fuga, sa-ti faci agenda pe ziua urmatoare noaptea tarziu si cat de mult poate insemna un feedback pozitiv. Sa faci greseli si sa inveti sa-ti cer scuze. Sa intelegi pe deplin ce inseamna sa lucrezi intr-o echipa. Sa-ti faci prieteni din toata Europa si sa nu poti sa crezi cate lucruri ai de invatat de la ei. Sa gasesti contextul perfect in care sa te apropii de oameni. Sa afli ca viata ti se poate schimba in timpul unei singuri batai de inima si ar fi bine sa stii cum s-o schimbi in bine. Ca depinde doar de tine sa-ti faci visele din timpul noptii realitatea din timpul zilei. Si mai ales ca… THE TIME TO ACT IS NOW!
Poate de aceea nu mi-a fost teama sa moderez un eveniment in care se vorbea despre pasiune. Poate de aceea am reusit sa le vorbesc acelor oameni fara sa-mi fie teama, fara sa am un discurs pregatit. Poate de aceea ma simt pregatita pentru orice urmeaza.
Mai departe? Iashington 2010 a avut parte de urmatorii speakeri: Madalin Matica, Ciprian Gavriliu, Bogdan Theodor Olteanu, Dragos Bucurenci, Ostin Mungiu, Mihail Musat, Laszlo Pacso, Valentin Deac, Cristian Dinu, Lucian Ghinda, Ilie Dragan, Gheorghe Plesu, Deniz Senelt, Iulian Olariu, Andreea Marc, Ovidiu Gavrilovici, Paula Vlad, Marius Ghenea, Catalin Stefanescu, Dr. Cristian Andrei.
Intelegi acum de ce vorbesc cu atata pasiune despre IASHINGTON? Realizezi ce schimbare pot face acesti oameni in vietile celorlalti?
Realizezi ce a insemnat pentru mine sa citesc urmatoarele feedback-uri de la participanti?
“Jacqueline, you can really be a great leader if you continue on this path. And not any leader, but an inspirational and motivated one. Have a great life!”
“Hey, Jacqueline, guess who?
Vreau sa-ti spun ca eu sincer cred ca te-ai descurcat de minune la IASHINGTON, ai adus speakeri foarte faini pentru care iti multumesc fiindca am invatat cate ceva de la ei. Te-ai descurcat foarte fain la speechuri, esti foarte motivata si chiar mi-ar placea sa te vad trainer( daca si tu ti-ai dori asta) pentru ca reusesti sa atragi oamenii spre tine.”
Indrazneste sa-ti schimbi destinul. Nu lasa pe absolut nimeni sa-ti spuna ca nu se poate.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments