Posts Tagged ‘inspiratie’
Intreba un amic pe Facebook recent daca lumea mai are nevoie de eroi. Poate pentru a creste cota filmelor americane, caci zau, noi ne descurcam singuri.
Sau macar ar trebui sa realizam ca ne descurcam.
Oamenii n-au nevoie de eroi. Eroii sunt o scuza ca sa fim lenesi si sa nu gasim o solutie pe cont propriu. Eroii sunt o inchipuire gresita, care ne impiedica sa realizam cate lucruri extraordinare am fi in stare sa realizam pe cont propriu. Daca ai trecut de sublima varsta de 12 ani si inca il astepti pe Daredevil sa te salveze, am vesti cam proaste pentru tine.
Ce-i drept, e mult mai usor sa te rezemi de coltul tau si sa spui ca viata e dura dar lucrurile nu se rezolva asa. Suntem toti doar oameni: daca asteptam de la ceilalti sa fim salvati, de ce sa nu asteptam acelasi lucru de la noi? Daca respectivul erou din ziare, ajuns “from rags to ritches” a reusit sa se ridice pe picioarele sale, tu de ce n-ai fi in stare?
Vanam povesti din ziare si citim biografii in cautarea inspiratiei salvatoare, a oamenilor care s-au desprins de restul si au mers pana la capatul pamantului pentru o idee. Pentru ca oamenii aceia n-am putea fi noi, nu-i asa? Ne luam o supradoza de filme cu eroi ai natiunii ca sa ne convingem ca totul o sa fie bine. Urmarim stirile minut cu minut, poate-poate or vorbi despre vreun personaj pe care sa-l imitam, fie el si udat cu apa sfintita a PR-ului.
Suntem atat de paralizati de ideea de “salvare a natiunii” incat aproape ca nu ne vine sa credem toate lucrurile pe care le-am putea realiza singuri. Intotdeauna asteptam un Superman sa imparta orizontul in bine si rau, cum a impartit Moise apele, si sa loveasca fara mila in ce ne doare. Si apoi sa aplaudam cu evlavie si sa scapam o lacrima in coltul ochiului ca am scapat.
Nu stiu cum e la voi, dar eu sincer, n-am prea vazut Supermani de vanzare nicaieri.
E la fel de fiecare data. Ni se intampla cate o semi-tragedie si avem grija sa ne plangem de ea in sapte parti, poate-poate s-o gasi cate un amic care sa ne vindece, sa fie eroul nostru personal. Suferim o dezamagire emotionala si apoi da-i cu plansul incontinuu pe umarul unui prieten care probabil are job, are o viata si poate chiar are si un partener, dar pe care noi am vrea sa-l inecam cu totul in paharul nostru de venin si daca se poate sa ne mai aline mai ceva ca ingerul pazitor.
Daca problema noastra e umana atunci de ce asteptam pe cineva de la care cerem puteri supranaturale?
De ce minima asta incredere in capacitatile noastre? Sau s-o numesc lene? Ce te opreste sa-ti dai doua palme (cu dragoste pentru fiinta ta, ca sa le simti), sa te uiti in oglinda, sa vezi tot ce ai construit pana in momentul ala si sa mergi mai departe? Sa realizezi ca ai doua maine, doua picioare si un cap cu posibilitati infinite, care pot sa te duca oriunde iti propui daca muncesti destul pentru asta.
“Un prieten poate fi un erou.” imi spunea alta prietena. Adevarat. La fel si un parinte care te scoate din toate belelele pana la varsta majoratului.E un miracol sa ai un prieten la care sa te poti duce de fiecare daca cand ti se naruie lumea. Dar la un moment ar fi bine sa inveti s-o reconstruiesti pe cont propriu. Sincer, as prefera sa fiu omul la care vin ceilalti sa ceara sfaturi si sa spuna ce ii doare decat sa fiu ea care face lucrurile astea. Voi nu?
Nu zic ca trebuie sa fii superom. Nu e nevoie. Plangi daca trebuie. Razi daca trebuie. Da-te cu fundul de pamant de sapte ori cate sapte. Dar ridica-te de acolo fara sa faci drama si sa astepti ca lumea sa se opreasca in loc si Batman sa apara in supermasina lui sa te duca intr-un loc in care nimic nu te poate atinge.
Batman nu exista, Batman nu ti-a creat problema, problema ta n-are forte supranaturale. Simplu.
Sa nu intelegeti acum ca fac pe Xena, printesa razboinica si dau sfaturi de pe pedastalul meu unde nu ma atinge nimic. Nici o problema, am fost si eu acolo, cu sunat prieteni in miez de noapte, cu suspinat pe sub gene, cu pus intrebari absurde Universului. Dar cumva, in mijlocul haosului astuia realizezi ca nu te salveaza nimeni pana nu te salvezi tu singur. Ca un dependent de tigari pe care n-are cum sa-l convinga nimeni sa se lase de fumat pana nu ia singur decizia asta.
Deci ce ai sa faci cand o sa te loveasca tragedia, durerea, pericolul? O sa te uiti in felinare dupa Harry Potter sau o sa-ti pui mintea la contributie?
Sursa foto: weheartit.com
“Thank you. For being a creator. A catalyst. An entrepreneur. An artist. A technologist. A designer. A scientist. A thinker. A doer. But more than anything, thank you for doing this in Iasi.”
TED.com. Daca n-ai auzit de el, acum este momentul sa intalnesti oamenii fantastici care au revolutionat lumea. Fiind extraordinari de buni in ceea ce fac si inspirand milioane de suflete.
In spiritul TED s-a desfasurat si conferinta TEDx Iasi ieri, 9 iulie 2011, cu tema Creeaza-ti lumea. In timpul evenimentului moderat de Carmen Olaru, timp de patru ore, 8 oameni remarcabili au impartasit experientele lor de viata, ideile cu potential si au daruit celor din sala o bucata de suflet. Pentru ca motivatia inseamna, intr-adevar, mai mult decat o poza draguta si un citat frumos.
A inceput cu Marius Ursache, specialist in branding si un om care isi propune sa schimbe fata Iasiului. Sa-l transforme, din orasul in care te impiedici in drum spre altceva, intr-un loc plin de povesti pentru care ai plati sa le descoperi. Ideile lui implica multa culoare, imaginatie si oameni dispusi sa schimbe mediul in care traiesc.
A continuat cu Carmen Avram, jurnalista care militeaza pentru excelenta si realizeaza spectaculoasa emisiune de reportaje In premiera. M-am bucurcat sa o descopar altfel decat la televizor. Vorbind despre toxicitatea mediei actuale, greutatea si frumusetea meseriei ei.
L-am intalnit la TEDx si pe Iulian Zonestain, directorul medical al spitalului Arcadia, vorbind despre oameni si intamplari care l-au inspirat. Si pe Liviu Smântânică, cel mai bun papusar din lume. Care si-a fermecat fara drept de apel audienta, asa cum farmeca iubitorii teatrului. Despre trei lucruri a vorbit cu patima: iubire, pasiunea pentru ceea ce face si prieteni. Si arta, dar pe aceea o traia.
Dana Tudor, editor la revista Cariere a vorbit despre curajul de a incepe ceva de la zero, atunci cand toti iti spun ca nu ai cum sa reusesti. Tot ea ne-a fermecat povestindu-ne despre toti oamenii faini pe care i-a intalnit din postura de jurnalist.
L-am intalnit la conferinta si Mihail Musat, fondator Lumebuna.ro pe care am avut ocazia sa-l cunosc si la IASHINGTON 2010. Un om care crede in oameni si in puterea de a schimba lucrurile.
Ultimul speaker a fost Alina Serban. 23 de ani, actrita, om cu o poveste de viata impresionanta. A vorbit despre vulnerabilitatea fiecaruia. Despre limite depasite si despre forta pe care fiecare o are in el. Dar pe care nu multi o exploreaza. De teama, de lene, de prejudecati.
Tot de la ea am invatat ca cea mai buna competitie este cea cu tine insuti.
Mai adaugati la toate acestea si speech-ul fantastic al celebrului Jamie Oliver, pe care l-am privit toti online .
Dar ce a prins cel mai tare publicul insa au fost sa vada cealalta fata a acelor oameni. Acei oameni, de la care te astepti sa fie sobri, distanti, inchisi in ei, au fost cei care au avut emotii, care ne-au privit in ochii, care au stat de vorba cu noi de parca le-am fi prieteni.
In 2011 TEDx a fost organizat de o echipa de oameni tineri. Extrem de tineri. Care au reusit intr-adevar sa aduca o schimbare in vietile participantilor. Macar prin faptul ca pentru patru ore le-au umplut sufletul de frumos.
Tot la TEDx s-a lansat si sucul de fructe Naive. Pentru ca, daca urmariti discursul carismaticului Jamie Oliver de mai sus, aflati ca avem nevoie disperata de hrana naturala. 
I may be a little biased, recunosc.
Dar…
“Never doubt that a small group of thoughtful, committed people can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.” (Margaret Mead)
PS: gasiti cateva poze de la eveniment pe pagina de Facebook. Dar nu va asteptati la performante prea mari de la cei 5MP ai telefonului meu.
N-ati fost niciodata genul care sa-si spuna ca se iubesc. Care sa se laude unul pe altul in fata amicilor sau care sa ajunga la aceeasi concluzie.
Nu v-ati promis niciodata ca veti ramane mereu in acelasi oras, in acelasi mediu. De fapt esti foarte constienta ca niciodata n-ai avut radacini in locurile astea si ca spiritul tau nu are o casa. Ca o sa colinzi lumea asta fara sa stii daca te mai intorci sau nu.
N-ati fost niciodata siguri daca maine o sa va intelegi bine sau o sa va certati. Nu v-ati impartasit prea multe secrete iar discutiile voastre s-au oprit mai mult asupra stirilor zilei, lucruri pe care le uitati prea repede si starea notelor tale. Care trebuiau, musai, sa fie cele mai bune.
Nu prea ati inteles cum s-a potrivit sa aveti aceleasi idealuri, cand urmati drumuri atat de diferite. Dar intelegeti ca exista o forta invincibila in faptul ca sunteti acolo, unul pentru altul. In felul vostru tacut, calm, dar tulburat constant de micile drame zilnice. In cuvintele pe care le cititi unul in chipul altuia si din felul cum intrati pe usa.
Te invaluie. Te ranesc. Sunt singurii capabila sa-ti dea siguranta aceea necesara planurilor de viitor si tot singurii care pot sa o faca sa dispara. Printr-o singura fraza.
Nu sunt ca in filme. N-au avut niciodata zambetele de revista si cuvintele potrivite. Dar ochii lor au luminat in acel fel anume, care a stiut sa alunge umbrele indoielii. Si glasurile lor lor n-au semanat niciodata cu cele din pauzele publicitare.
Iti aduci aminte ultima palma luata de la mama si cat de rau l-au durut pe tatal tau cuvintele pe care le regreti si acum, pentru ca e omul pe care il admiri cel mai mult din lumea asta. Iti aduci aminte cand ai promis -nimanui in particular – ca pleci si nu te mai intorci, doar ca sa-ti gasesti drumul inapoi spre usa cu doua incuietori.
Lectii de viata care se invata doar in familie.
Intotdeauna o sa fiu a lor si intotdeauna o sa traiasca in mine, indiferent unde vom fi in lumea asta.
Intotdeauna o sa-mi doresc fratele pe care nu l-am avut niciodata.
Si intotdeauna o sa-i iubesc.
Sursa poze: pinterest.com
Da, stiu; Nimeni n-a dormit destul, patul n-a fost destul de confortabil. Suntem suparati ca ne trezim singuri. Suntem nervosi ca persoana cu care am dormit ne-a furat plapuma jumatate de noapte.
Doar ca o zi buna se cunoaste de dimineata. Si diminetile frumoase ti le faci tu singur.
1. Trezeste-te inainte de ora la care trebuie sa te trezesti.
Chiar daca asta inseamna ca in loc sa fii in picioare la afurisitu’ de 6 o’clock, esti la 5:30. Ai jumatate de ora in care sa stai sub patura, bucurandu-te ca inca nu trebuie sa alergi nicaieri. In care poti sa-ti aduci aminte ce ai visat. In care poti sa planuiesti ce o sa-ti faca ziua frumoasa. Sau, dupa caz, in care poti sa continui ce ai inceput aseara, daca ai pe cine iubi.
2. Cafea.
Sau ceai negru. Sau ceai verde. Sau orice lichid care iti da energia aceea in stare sa invinga dorul de pat. Adauga zahar, frisca si orice altceva. Si daca tot vorbim de substante militez pentru Centrum, Vitamax si alte asemenea minunatii ale lumii moderne. Anything to give that energy boost. Well, not anything actually. Ntz, ntz…
3. Mic dejun. Neaparat.
Nu stiu voi cum sunteti, dar pentru J micul dejun e un ritual. Fara meditatii over the toast and yogurt nu se poate. Fara sunat sau trimis mesaje intre doua inghituri de cafea nu se poate incepe ziua bine. Plus: there’s no diet food for the mornings: the burnings in organisms are way too fast.
4. Sport.
Jogging pentru cei ambitiosi. Genoflexiuni si abdomene pentru cei care vor sa se dezmorteasca. Stop complaining about muscles: the afterwards thrills are amazing!
5. Look good. Damn good!
Nu iesi in lume cu hairstyle-ul de cearsaf, ci iesi cu o camasa noua. Do your shoes. Wear them stylishly. Ruj rosu pentru zile negre, pentru femei si o cravata impecabila pentru a cuceri lumea, pentru barbati.
6. Iesi din casa cu un zambet pe buze.
Asculta muzica aia, mananca o ciocolata, deschide geamul si fumeaza-ti tigara, reciteste o pagina din cartea preferata, danseaza ceva. Nu ma intereseaza ce faci atata timp cat zambesti; inspira lumea, nu o deprima.
Now go out there and make it legendary!
Sursa poze: pinterest.com
“Find a girl who reads. You’ll know that she does because she will always have an unread book in her bag.She’s the one lovingly looking over the shelves in the bookstore, the one who quietly cries out when she finds the book she wants. You see the weird chick sniffing the pages of an old book in a second hand book shop? That’s the reader. They can never resist smelling the pages, especially when they are yellow.
She’s the girl reading while waiting in that coffee shop down the street. If you take a peek at her mug, the non-dairy creamer is floating on top because she’s kind of engrossed already. Lost in a world of the author’s making. Sit down. She might give you a glare, as most girls who read do not like to be interrupted. Ask her if she likes the book.
Buy her another cup of coffee. [...]
Fail her. Because a girl who reads knows that failure always leads up to the climax. Because girls who understand that all things will come to end. That you can always write a sequel. That you can begin again and again and still be the hero. That life is meant to have a villain or two.
Why be frightened of everything that you are not? Girls who read understand that people, like characters, develop. Except in the Twilightseries.”
Bineinteles, stimate domnisoare, asta nu inseamna ca daca cititi aveti dreptul sa ignorati lumea si sa traiti doar in realitatile paralele din carti. Ca “dumneavoastra sunteti inteligente” asa ca rujul sau fondul de ten nu-si mai au sensul. Ca orice barbat pe care il intalniti nu este suficient de bun pentru ca nu se aseamana cu eroul vostru preferat . O fata care citeste ar trebui sa stie cum sa foloseasca lucrurile pe care le cunoaste, ca sa-si faca realitatea de zece ori mai frumoasa. Stie cat de mult conteaza puterea inspiratiei.
Si in fine…
“Date a girl who reads because you deserve it. You deserve a girl who can give you the most colorful life imaginable. If you can only give her monotony, and stale hours and half-baked proposals, then you’re better off alone. If you want the world and the worlds beyond it, date a girl who reads.
Or better yet, date a girl who writes.”
O duminica plina de inspiratie sa aveti! 
Paste luminat!
Postul complet il gasiti aici. Va recomand si site-ul ei www.themonicabird.com
“Today, at the age of 70, my grandfather graduated from college with a bachelor’s degree in business studies. He’s been a successful business owner most of his life, but he told me he earned his degree to fulfill a promise he made to his mother before she lost her battle with cancer 50 years ago.”
“Today, as a young ‘up and coming’ lawyer, everyone in the firm was congratulating me for winning my first big case this morning. And all day long all I could think about is how I used a technicality in the law to help a murderer walk away a free man.”
“Today, my father’s mistress saved my mother’s life when she ran into our fire-engulfed house and pulled my mother out to safety two minutes before the roof collapsed.”
“Today, my son and I were in a car accident. I came out of it with just a cut over my eye, but my son fell into a coma. The doctor said if he doesn’t wake up soon his chances of a full recovery greatly decreases. An hour ago he opened his eyes and said a word I thought I’d never hear again, “Mommy.”
Gasiti lista completa aici.
Pentru oricand va simtiti lipsiti de motivatie sau nu apreciati viata destul va recomand www.marcandangel.com
VMA 2009. Madonna, vorbind despre Michael Jackson, Madonna, making grown men cry.
“Michael Jackson was born in August, 1958. So was I. Michael Jackson grew up in the suburbs of the Midwest. So did I. Michael Jackson had eight brothers and sisters. So do I. When Michael Jackson was 6 he became a superstar and was perhaps the world’s most beloved child. When I was 6 my mother died. I think he got the shorter end of the stick.
I never had a mother, but he never had a childhood. And when you never get to have something, you become obsessed by it. I spent my childhood searching for my mother figures; sometimes I was successful. But how do you recreate your childhood when you are under the magnifying glass of the world for your entire life?
There is no question that Michael Jackson was one of the greatest talents the world has ever known. … That when he sang a song at the ripe old age of 8, he could make you feel like an experienced adult was squeezing your heart with his words. … That the way he moved had the elegance of Fred Astaire and packed the punch of Muhammad Ali. … That his music had an extra layer of inexplicable magic that didn’t just make you want to dance, but actually made you believe that you could fly, dare to dream, be anything that you wanted to be.
Because that is what heroes do. And Michael Jackson was a hero.
He performed in soccer stadiums around the world, he sold hundreds of millions of records, he dined with prime ministers and presidents. Girls fell in love with him, boys fell in love with him, everyone wanted to dance like him, he seemed otherworldly, but he was also a human being. Like most performers, he was shy and plagued with insecurities.
I can’t say we were great friends, but in 1991 I decided I wanted to get to know him better. I asked him out to dinner: I said, ‘My treat, I’ll drive, just you and me.’ He agreed and showed up to my house without any bodyguards. We drove to the restaurant in my car. It was dark out, but he was still wearing sunglasses. I said, ‘Michael, I feel like I’m talking to a limousine, do you think you could take off those glasses so I could see your eyes?’ He paused for a moment, then he tossed the glasses out the window, looked at me with a wink and a smile and said, ‘Can you see me now, is that better?’
In that moment, I could see both his vulnerability and his charm. The rest of the dinner, I was hell-bent on getting him to eat French fries, drink wine, have dessert and say bad words, things he never seemed to allow himself to do. Later, we went back to my house to watch a movie and we sat on the couch like two kids, and somewhere in the middle of the film, his hand snuck over and held mine. It felt like he was looking for a friend more than a romance and I was happy to oblige him. And in that moment he didn’t feel like a superstar, he felt like a human being. We went out a few more times together and then for one reason or another we fell out of touch. Then, the witch hunt began and it seemed like one negative story after the other was coming out about Michael. I felt his pain. I know what it’s like to walk down the street and feel like the whole world has turned against you. I know what it’s like to feel helpless and unable to defend yourself because the roar of the lynch mob is so loud that you are convinced your voice can never be heard.
But I had a childhood, and I was allowed to make mistakes and find my own way in the world without the glare of the spotlight. When I first heard that Michael had died I was in London, days away from the opening of my tour. Michael was going to perform in the same venue as me a week later. All I could think about in that moment was that I had abandoned him. That we had abandoned him. That we had allowed this magnificent creature that once set the world on fire to somehow slip through the cracks. While he was trying to build a family and rebuild his career, we were all busy passing judgment. Most of us had turned our backs on him.
In a desperate attempt to hold onto his memory, I went on the Internet to watch old clips of him dancing and singing on TV and onstage and I thought, ‘My God, he was so unique, so original, so rare. And there will never be anyone like him again.’ He was a king. But he was also a human being and alas, we are all human beings and sometimes we have to lose things before we can truly appreciate them.
I want to end this on a positive note and say that my sons, age 9 and 4, are obsessed with Michael Jackson. There’s a whole lot of crotch-grabbing and moonwalking going on in my house, and it seems like a whole new generation of kids has discovered his genius and are bringing him to life again. I hope that wherever Michael is now, he is smiling about this.
Yes, yes Michael Jackson was a human being, but dammit, he was a king.
Long live the king.”
You can hear the speech here.
MORE.
Intotdeauna vrem mai mult. Orice experienta pe care o traim ne poarta mai departe. Orice ne cladeste, ne cere mai mult. De aceea ma intreb: cum am putea sa alegem rutina tocmai in secolul vitezei? Cand timpul e al naibii de pretios!
Suntem oamenii care cred in libertate, pentru ca o traiesc mai intens decat toti predecesorii lor. Suntem cei care, la 16 ani, au trait deja toate experientele pe care parintii lor le experimentau la 25. In orice facem avem nevoie de motivatii puternice pentru ca, pe masura ce ne tehnologizam, si totul devine “curat si confortabil” cu atat devenim mai instinctuali: mai multa tehnologie, mai multa nevoie de a simti ceva puternic, care sa compenseze.
Fie traim cu nevoia unei “injectii de adrenalina” si facem tot ce ne sta in putinta pentru asta, fie ne lasa genunchii si traim ascunsi.
Inainte, erai un succes in oras daca faceai o facultate. Astazi, pentru un job platit decent, ai nevoie de facultate, master si vreo 10 internship-uri.
Inainte, te casatoreai dupa prima, maxim a doua relatie “pe bune”. Astazi nu se concepe o casatorie fara “experimentarea” cat mai multor posibilitati inainte.
In spatiul din jurul nostru “No regrets” e noua religie. La 20 de ani ne consumam timpul cu o voluptate pe care o tanjim infinita, la 40 timpul pare sa fi expirat. Si totusi traim pana la 70.
In 2011 nu prea mai vrem sa auzim ca “nu le putem avea pe toate.” In 2011 “the pursuit of happiness” e un lucru tangibil, goana dupa ea e iremediabiala, setea noastra de mai mult ne poarta in toate colturile lumii.
Fara granite, fara prejudecati. Fara limite, fara sa ne uitam inapoi. We own the world or, at least, that’s how we paint the picture.
In principiu pentru ca da, se poate.
Vrem mai mult. Vrem ca lucrurile la care lucram sa fie si mai challenging, vrem ca experientele pe care le traim sa fie si mai intense,and of, course, we want to see the world and the world see us.
And we want to live like kings of our own twisted worlds. E o replica rece cea care-mi vine in minte; the Joker in filmul The Dark Knight, spune: ” If you’re good at something, never do it for free.”
Pentru ca si muzica pe care o ascult in casti este intotdeauna la maxim, dar inima mea e o furtuna tacuta. Pentru ca, oricat ne-am da in stamba, oricat am tipa de pe un varf de munte, oricat de tare am rade de fericire si oricat de intense ar fi orgasmele noastre, lucrurile cele mai importante se intampla inauntrul nostru.E o sete care, fie ne consuma, fie o depasim incercand sa traim cat de cat impacati cu noi insine.
Dar reusim vreodata?
Cu totii avem momentele noastre gri. In care sa ne trezim inainte de 10 pare o pedeapsa pentru ceva de care sigur nu suntem vinovati si, mai ales, in care inspiratia pentru o zi noua lipseste cu desavarsire. Si apoi, ce existenta e aia fara un minim strop de inspiratie?
Alarma, cafea pe fuga, mecanismul unei noi zile fara entuziasm si fara culoare. Bagaje si trenul prins mereu in ultima clipa: uneori totul pare sa se repete si asta nu e mod de a ne trai vietile.
S-a aratat la inceput agasat de trollerul si rucsacul meu intinse pe doua scaune si in fata lui. Citea ziarul de duminica cu o privire critica si rece. Era trecut de 50 de ani,slab, dar nu uscativ, cu ochi ageri si seriosi si o plasa mare langa el. In regimul domnilor care vor ramane mereu domni statea picior peste picior si cu ziarul larg deschis in fata lui. Incercam sa-i ghicesc profesia si ma enervasem ca imi uitasem cartea ”de tren” acasa, pentru ca literatura abia pe tren apuc sa citesc.
E posibil sa ma fi vazut cam pierduta si in nevoie acuta de asa ceva. Sau e posibil sa fi vrut sa aiba un partener de lectura.
“Domnisoara, poftiti suplimentul asta de lectura. Eu citesc ziarul acum, si ca sa nu va plictisiti…”
Am ramas surprinsa placut si i-am luat suplimentul din mana cu un” Multumesc!” spus sincer. Si n-am regretat o clipa. Exista prejudecata asta, ca orice sintagma care contine cuvantul”cultura” duce in mod sigur la ceva in totalitate plictisitor si imposibil de citit. Nimic mai neadevarat daca ne referim la suplimentul de cultura a Ziarului de Iasi, care e departe de “geniile in turn de fildes” care considera ca a fi scriitor inseamna sa te izolezi si sa-ti spui in oglinda cat de talentat esti si ce inferiori suntem noi, muritorii de rand. Astia de nu intelegem geniul dumnealor.
Supliment alb-negru. Pe prima pagina deschidere cu ecranizari celebre, bune ori nu. O poza din Fight Club si un Brad Pitt in prim-plan, pentru ca pana la urma oricine trebuie sa vanda. Si titluri incitante.
Eu una nu digeram nici ideea unor asemenea suplimente. Pe acesta insa l-am citit din scoarta in scoarta. Un rasfat pentru suflet intr-o zi cu ploaie, in care n-ai chef decat sa-ti hranesti sufletul si, eventual sa uiti ca maine e luni si ca esti in pana de idei. Pentru ca nimic nu-ti condimenteza mai bine mintea decat un comentariu cu fler si savoare. Pentru ca inima are mereu nevoie e o carte buna si nesiropoasa, departe de cliseele traumatizante pentru mintea unei femei tinere. Iar ziarul iti ofera 2-3 pagini dintr-o carte buna si te face sa “ask for more” mai ceva ca dupa o reclama Pepsi. Pentru ca iti hranesti spiritul si mintea incepe sa-si largeasca orizonturile. Si, in final, pentru ca afli ca un artist roman are tupeul sa cante melodiile lui George Enescu in acorduri de jazz.
Eu una m-am hranit intr-o ora cu inspiratie cat pentru o saptamana intreaga. Asta ca persoana care isi trimite constant muza la maraton si nu stie s-o ierte atunci cand nu da randament.
Lumea nu e gri si tu nu esti captivul “mecanismului” de zi cu zi. Sa te salvezi de ignoranta si sa fii fericit depinde doar de tine.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments