Jacqueline's Blog

Alexandra este prima romanca care mi-a scris cand am inceput seria “Romani in jurul lumii.” Mi-a scris sa imi spuna ca ii place initiativa mea si ca rezoneaza cu lucrurile pe care le citeste, pentru ca traieste in Paris. Ori nu puteam trece cu vederea ca am dat peste o romanca in legendarul Paris.

A fost de acord sa-mi spuna povestea ei. Am asteptat raspunsurile, ca de fiecare data cand vorbesc cu un roman care e gata sa-mi impartaseasca experienta lui de peste hotare, cu multa curiozitate si chiar si mai mult entuziasm. Despre cum se simte viata in Franta aflam in randurile urmatoare.

Alexandra a lasat in urma Romania acum patru ani.  Crezul ei?

Povestile pe care le ducem in spate ne definesc si ne formeaza in mod continuu, dar curajul asta aproape inconstient al copiilor de 22 ani care vor sa cucereasca lumea, sacrificand ce e stiut pentru ce urmeaza a fi descoperit si nu oricum, ci orbeste, imi da puterea de a lupta cu distanta, ploaia, destinul si tot ceea ce ne inconjoara si ne pune obstacole in drumul pe care noi il consideram luminos.”

Si-a dorit sa locuiasca in Paris din copilarie. Dar pe cand multe dintre visurile noastre din copilarie mor pe parcurs, al ei a devenit realitate; a facut facultatea acolo.

Acolo, in locul unde par sa se nasca cele mai mari prejudecati despre romani. Dar ce parere au oamenii obsinuiti despre toata tevatura televizata?

Acesta este un subiect foarte delicat. Eu nu cred in opinii generalizate despre un anumit popor sau cel putin nu ofer credibilitate oamenilor care judeca in acest fel. Parerile sunt diverse in functie de gradul de cultura si de nivelul de cunostinte al fiecarui individ, incat opinia mediatica poate trece neobservata uneori. Am avut ocazia sa cunosc oameni care vizitasera tara noastra si nu se limitau la imaginea creata de documentare realizate in sate uitate ale Romaniei, oameni care il citisera pe Eliade si care stiau ca Ionescu este de origine romana. Totusi imaginea pe care o au este aceea pe care am creat-o noi in tara lor si continuam sa o facem. Eu am incercat din rasputeri sa arat o fata “normala” a tarii din care veneam, cu adevaruri si realitati. Ar fi fost hilar sa exagerez sau sa nu recunosc faptul ca suntem victime ale unei politici de adaptare sociala precara si a unui grad de analfabetism ridicat la nivel national, cand adevarul de cele mai multe ori e sub ochii lor, la fiecare colt de strada.

Din fericire am o mare capacitate de adaptare si m-am integrat relativ repede. Nu m-am simtit neaparat tratata diferit deoarece eram romanca. Am sesizat de-a lungul timpului diferente de tratament in comparatie cu nationalii doar pentru ca eram straina, fara tangente cu statul meu de origine.

Deosebiri si … asemanari.

Vorbim de un popor mai educat decat al nostru, cu toate avantajele care ar putea decurge de aici. 

O majoritate coplesitoare de lucruri diferite, dar nimic socant. Avem totusi origini latine comune, uneori am constatat ca in medii plurinationale exista o anumita solidaritate intre romani si francezi. O complicitate care m-a surprins in mod placut.

Facultatea franceza. Cum functioneaza si cum pot studia romanii acolo?

De cand am acceptat propunerea ta, am dorit ca aceasta prezentare sa ajute studentilor care intentioneaza sa urmeze cursuri in Franta. De aceea, voi lasa literatura deoparte si ma voi axa pe informatile de ordin tehnic.

Procesul de inscriere in universitatile franceze nu presupune un grad ridicat de dificultate. Toate informatile necesare prealabile admiterii se gasesc pe siteurile universitatilor. Daca inaintea aderarii Romaniei la Uniune  existau obstacole legate de obtinerea titlurilor de sejur si de recunoastere a diplomelor, acum procedura a fost semnificativ simplificata. Elevii si studentii care au intentia de a se inscrie intr-o universitate de drept (pentru ca aici ma pricep) trebuie doar sa verifice informatile cu aproximativ un an inainte de inceperea anului universitar pentru care doresc sa aplice. Sistemul de invatamant universitar in domeniul stiintelor juridice este organizat pe trei cicluri de invatamant : 3 ani pentru licenta; un prim an de master intr-un domeniu specific, urmat de ceea ce francezii si doar ei numesc Master 2, fara de care nu se poate obtine un ciclu complet de studii universitare si care poate avea o durata de un an sau doi. In functie de finalitatea masterului, studentii au doua optiuni: fie sa se inscrie in Master profesional pentru absolvirea caruia vor fi obligati sa efectueze un stagiu, fie sa aplice pentru un Master de cercetare angajandu-se la redactarea unui memoire, ce ar putea constitui punctul de plecare a unui eventual viitor doctorat.

In ceea ce priveste stagiul, acesta poate ridica o serie de probleme care s-ar traduce printr-un blocaj la obtinerea diplomei din cauza concurentei si lipsei posturilor aferente stagiilor. De aceea procesul de cautare trebuie sa inceapa din timp si cu foarte multa rabdare si trebuie luat in calcul faptul ca stagiul este o veritabila metoda de recrutare. Din acest motiv selectie e stricta si cere experienta profesionala deja realizata, iar acesta nu e neaparat cazul unui absolvent de facultate. Este o dificultate demna de luat in calcul inaintea unei decizii referitoare la tipul stagiului care va fi urmat. 

O alta imagine obiectiva ce trebuie luata in calcul este disponibilitatea pe piata muncii. Din cauza faptului ca Parisul este cel putin o varianta de atractiva ca oras in care am dori sa ne incepem cariera, in domeniul juridic, piata muncii e relativ blocata. Obtinerea unui stagiu de prestegiu presupune rezultate exceptionale la finalul masterului si recomandari din partea profesorilor.

Iar o zi din viata unui student in Franta arata…Am avut o surpriza sa vad ca viata studentului din Franta e net diferita de cea a studentului roman. Din cauza controlului continuu, studentii sunt nevoiti sa isi petreaca o mare parte din timp la biblioteca si sa se pregateasca in mod regulat. Visul pregatirii pentru examene in perioda imediat premergatoare sesiunii nu exista. De aceea experienta ca student e marcanta si presupune ca o mare parte din timpul cotidian sa fie alocat studiului.

Momente grele si regrete.

Cel mai greu moment se repeta de fiecare cand imi conduc mama la aeroport la plecare. 

Atunci cand am ajuns la un nivel de maturitate suficient incat sa inteleg ca trebuie sa imi asum alegerile, nu am regretat nimic . Si din fericire, intuitia a fost de partea mea, iar alegerea de a face studii la Paris a fost cu siguranta corecta.

Parisul, cliseu turistic?

Inutil sa explic de ce Parisul e cliseu turistic )). Merita sa fie si va fi mereu. E suficient sa mergi o singura data pentru a transa clar chestiunea. Ca orice metropola este victima propriului succes, dar asta nu inseamna ca trebuie demitizat. Viata localnicilor e diferita, nu mai face nimeni sute de fotografii dupa ce trece a o mia oara prin fata turnului ( pe care, de altfel, parizienii il detesta ), insa sunt toti imbatati de atmosfera si de frumusete si mandri de asta. Daca ar fi sa criticam aspecte dincolo de idioteniile care se vehiculeaza legate de lucruri neinsemnate la adresa unui oras minunat, cu siguranta nu suntem noi romanii in postura a o face pentru ca nu dispunem inca de nimic similar.

Si in minunea de oras care starneste pasiuni si intretine fantezii sunt multe lucruri de iubit.

Zambesti, dar nu stii cat de lunga ar fi lista. Nu o sa fac o insiruire a locurilor si lucrurilor care imi plac, dar, ca fiecare om, am o succesiune de mici placeri bine intiparite in suflet, la care m-as intoarce oricand si care nu se gasesc decat acolo. Doar ca sa iti dau un exemplu, de fiecare data cand am avut senzatia ca viata o ia inainte ca eu sa gasesc forta de a tine pasul cu lumea inconjuratoare, ma plimbam pe cheiul Senei in  apropiere de Grand Palais, Podul Alexandre III, esplanada din fata Domului pentru a imi aminti de ce am ales sa fiu acolo. Si a functionat de fiecare data. Am locuri mici, imagini, mese in restaurante, parfumuri, peisaje din anumite perspective, in momente precise ale anului si ale zilei pe care le iubesc si care sunt unice si pentru care as da orice sa le revad.Dar nimic in lumea asta nu e gratis…Daca tot discutam de mituri in Paris, acesta este unul adevarat. Viata e scumpa, preturile cazarilor sunt exorbitante si spatiile oferite sunt foarte mici. In ceea ce priveste alimentatia, Franta nu e cel mai scump stat. Preturile la mancare sunt acceptabile. Distractiile sunt costisitoare si de aceea rare.

Paris for ever?

Nu m-am gandit sa ma stabilesc nicaieri inca .

Paris, je t’aime. Dar dupa patru ani dragostea pentru oras ramane aceeasi?

Poate mai puternica decat atunci pentru ca eu cu Parisul am avut un mariaj reusit.

[Show as slideshow]

Acesta este un post din seria Romani in jurul lumii. Dacă ești un român care locuiește/lucrează/învață în altă țară scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com și hai să arătam tuturor cât de faini sunt românii!