Posts Tagged ‘educatie’
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma demotiveaza des aceasta comparatie dintre vremurile trecute si vremurile actuale, prin prisma careia se lauda unii cum s-au descurcat ei bravi in vremurile grele.
De genul “Ei, ce-ti trebuie tie atata facultate? Pe vremea mea aveau oamenii meserii serioase si iaca au trait si bine si fara atata carte.”
sau “Ce-ti trebuie tie laptop? Ce sa-ti povestesc, va dati toti moderni!”
Sunt cuvintele unei mamaie pusa pe polemica de dragul polemicii, sau a unor parinti extra-moralisti care vor ca plodul lor “sa ajunga mare”, dar nu inteleg ca astazi nu se mai ajunge mare in acelasi fel in care se ajungea acum 30 de ani.
Dar au acesti Monseri o mandrie a dreptatii in ei de nu-ti vine sa crezi! Ce-i cu descoperirile astea revolutionare, cu obiceiurile astea noi.?Atata timp cat oamenii nu mai ajung inca o data pe Luna sunt doar mofturi! De parca omul ar reusi sa ajunga pe Luna tot cu Apollo 11 (asta daca nu bagam in seama conspirationistii, care spun ca de fapt omul nici n-ar fi pus piciorul pe teren selenar).
Dar tocmai inadaptarea asta opreste progresul de nu-ti vine sa crezi. In mod clar nu tot ce e nou e si bun, dar tot ce e nou trebuie intai studiat si abia apoi declarat rau sau bun. Ca daca ne batem cu pumnul in piept ca timpurile noastre au fost glorioase si astazi lumea nu face decat sa se invarta in jurul cozii, atunci o s-o cam patim si o sa ramanem undeva in umbra societatii, cu o eticheta pe care scrie” inadaptat social” lipita in frunte.
Cam cum sunt unele companii care inca sustin ca promovarea pe internet este un moft si intind in orase zeci de metri de afise ultrascumpe la care nu se uita decat tractoristii plictisiti la semafoare. Cum sunt inca zeci de mii de studenti care se asteapta ca doar terminand o facultate sa se realizeze profesional intr-un mod remarcabil. Cand nici macar facand facultate+internship+voluntariat+alte mii de lucruri n-ai nici o siguranta.
Cum sunt unii oameni care nu realizeaza ca planeta se schimba radical de la o zi la alta.
Si atunci ma intreb ce-o sa le spunem noi copiilor nostri in vreo 20 ani? “Bai, Gigele, ce vrei tu birou cu touchscreen, eu pe vremea ta nici tableta n-aveam!”
Ah si tare fericit ai fost!
Sursa foto: mirrored-minds.net
Despre protestele de la noi, acum in ultimele zvacniri de agonie, am mai scris. La rece, calm, cat sa-mi castig o injuratura zdravana de la un comentator furios ca nu mi-am manifestat entuziasmul incredibil fata de ceea ce se petrecea in strada. Nu ca nu mi-ar fi placut sa vad romanii cerandu-si drepturile (in sfarsit!), dar mi-ar fi placut de 10 ori mai mult sa-i vad organizati si clari, astfel incat chiar sa obtina ceva.
Pentru ca au lipsit multe asa-zisei revolutii. Pentru ca stim ca ne doare si sa cautam vinovati pentru asta, dar nu stim spre ce solutii sa aspiram. Astfel fiecare s-a dus cu pancarda lui, de s-a ajuns sa se umple blogosfera de liste de pancarde si nici o reusita.
Si ar fi cazul sa invatam sa ne cerem drepturile. Pentru ca altfel iar va vui presa de filmulete cu huligani devastand tot in calea lor si vor pune undeva in coltul ecranului pecetea “revolutie”. Pentru ca iar vor aparea filmulete pe Youtube cu “Imi fac doar datoria…” in care un respectiv care se autointituleaza jurnalist are grija sa se aventureze in ganguri unde niste tineri debordand de o adrenalina neobisnuita calca in picioare un panou publicitar. Dar nu ar prinde un singur cadru cu protestarii calmi. Cam ca aici:
TU cum ai vedea schimbarea?
Tu cum ti-ai educa copiii, ca in 20 de ani de acum incolo sa poata organiza o revolutie prin care sa-si obtina drepturile? Dreptul la, vorba aceea “O tara ca afara.” Astfel incat sa fie in stare de o revolutie totala a ideilor, a modului de gandi si a trai, a muncii pentru un viitor mai bun?
Ce a lipsit in educatia ta astfel incat sa te declari, undeva la 22-23 de ani cand termini facultatea, un om complet, capabil de un salariu decent si posibilitati mai mari? Pentru ce ai vrut sa iesi in strada si sa protestezi? Ce lectii ti-au lipsit la timp si ai vrea sa le dai mai departe celor mai tineri?
Pentru ca suntem produsul educatiei pe care o primim si a celei pe care ne-o impunem noi singuri. Si traim intr-un mediu de educatie care nu e adaptat vremurilor care traim se vede in faptul ca nu reusim sa tinem pasul cu secolul acesta al nebuniei, al vitezei, al revoltelor. Dar despre educatie, va vorbeste Sir Ken Robisnon acompaniniat eminent de artistul din filmuletul urmator.
Simplu si genial! Pentru ca, daca e o revolutie pe care o sustin din tot sufletul, e cea a mentalitatilor.
Citeam recent in ziarul Gandul ca Ministerul Educatiei iar face restructurari, fumuri de idei in care nu mai crede nimeni.
Dar pentru ca legea e lege, elevii romani – cei care n-au trecut bacul si care au ajuns in ochii lor la un nivel delirant de incompetenta, cei care s-au lepadat deja de orice credinta cum ca scoala poate sa insemne un lucru pozitiv – trebuie sa mai treaca prin niste experimente esuate. Asa, de dragul restructurarii.
S-au gandit de data asta ca ar fi bine sa testeze elevii de cum pun piciorul in scoala, la toamna. Asta imi miroase a pedeapsa in vazul lumii pentru toti din cauza celor care au picat bacul. In septembrie, fiecare dintre ei o sa dea teste peste teste din aceeasi materie chinuitoare pe care o baga pe gat cu sila. Dupa o vara in care s-au scarbit de temele de vacanta (pe care le-am urat cu toata patima in liceu si pe care acum le vad la elevi sub forma de sute de exercitii la matematica si esee la romana) si au injurat fiecare ecuatie acum mai sunt si testati la orice materie? In regim organizat chiar?
Drag Minister al Educatiei si din ce anume testezi dumitale? Din matematica pe care, dupa terminarea liceului, elevul n-o mai aplica nicaieri in viata lui sau din romana in care nu este inclus mai nici un autor strain, incat ar crede elevul ca literatura intrega e scrisa exclusiv de romani. Ce sens au Victor Hugo sau Oscar Wilde, daca il avem pe Sadoveanu ne-am rezolvat!
Dar teste de evaluare dadeam si eu in fiecare an, la inceputul scolii, de-mi era atat de drag liceul incat as fi vrut sa nu-l vad decat in pauza (si o spune asta un elev care a avut medii mari de tot). Chestiunea e ca, dupa rezultatele acestor testari, fiecare clasa va intra intr-o anumita categorie. Oana Badea, secretar de stat Ministerul Educatiei spune ca, citez din Gandul”
“Nu e nici urmă de discriminare. Nu e o ierarhie afişată public. Are legătură cu programul de lucru al profesorului, nu cu clasamentele. Părinţii nu trebuie să se îngrijoreze. Noi nu facem ierarhizări. Copilul va scrie cât ştie. Asta este oglinda lui”
Serios? Mai degraba oglinda unui sistem ratat care cere totul fara sa dea nimic. Pentru ca atat de putine lucruri invatate in scoala chiar sunt folositoare dezvoltarii personale si profesionale ale elevului. Poate oglinda incompetentei celor care iau masurile acestea.
Pentru ca, inca o data, se cere totul de la elev fara sa i se dea nimic. Si el iar o sa se simta neputincios si aratat cu degetul de parinti –care o sa-i tipe ca nu invata -, de media – care il arata drept un cap al tuturor rautatilor-, de profesori – care vor mazgali in catalog niste note care ii vor scrie ratare pe frunte.
Oh, scolarii nostri!
Un singur lucru bun vad in toate masurile astea: introducerea orelor de intelegere a unui text in programa pentru clasele I-IV. Dar daca textele raman aceleasi relicve, daca nu se ia in discutie nici un autor contemporan, iar daca istoria inca se preda gresit atunci la ce bun?
In sistemul meu ideal de invatamant elevii ar invata cum sa deosebeasca o carte buna de una proasta, altfel incat pustoaicele de liceu sa nu mai citeasca tot felul de balarii si dupa sa se simta inaltate deasupra gloatei” ca ele citesc.”. Fetito, n-ai valoare, zau!
In sistemul meu ideal de invatamant elevii ar avea ore de orientare profesionala si activitati de dezvoltare personala incluse in programa. Si macar o data pe luna ar fi conectati cu vesti despre concursuri internationale si initiative concepute special pentru ei. Astfel incat sa nu mai toceasca ore ca sa treaca un test ci sa invata ce inseamna conexiunea la lumea exterioara.
In sistemul meu ideal voluntariatul ar fi promovat pana la refuz, ca metoda de a deschide mintea si a vindeca de prejudecati.
Matematica invatata ar fi chiar cea folositoare si aplicabila.
Geografia n-ar include numai fiecare ungher din Romania ci elevii ar descopera America, Africa si Asia. Oh, chiar si putina Australia, dar poate sunt pretentioasa de acum, e prea mult.
As chema cadre universitare sa predea istorie pentru ca majoritatea profesorilor de liceu nu fac decat sa dicteze dintr-un manual invechit si prost, fugariti de programa, astfel incat copilul nu mai simte nici un gust pentru actele de curaj ale stramosilor, ci inghite niste ani pe care oricum o sa-i uite in doua saptamani.
In sistemul meu ideal de invatamant s-ar preda filosofia ca materie care te invata sa te gandesti de doua ori si ecologia ca materie care iti releva, draga elev, ca e mai bine sa vrei sa ajungi bogat ca sa iti cumperi o cabana la munte decat un SUV.
Si as angaja profesori care chiar isi doresc sa faca meseria asta, astfel incat sa fie in stare sa transmita elevilor de ce manelele nu inseamna muzica si ca Buddha Bar nu e un veceu public la care se servesc bauturi. Care sunt in stare sa explice pustoaicei de 15 ani ca menirea ei in viata nu este sa aiba silicoane si sa traiasca pe banii “bunicului” cu bani.
Pentru ca oamenii iesiti din sistemul asta vor fi cei care vor tine in palme Romania de maine.
Tu cum vezi sistemul ideal de invatamant?
Sursa poza: blogs.smarter.com
… sa vorbesc frumos cu oricine si pot- daca vreau – sa fiu cea mai draguta persoana din lume. Si vreau de obicei pentru ca mi-a intrat in sange sa fiu diplomata pana in panzele albe. Sa ghicesc ca mergi pe cararile nesimtirii din primele secunde si sa tac si sa ascult cuviincioasa pana binevoiesti sa-mi dai dreptul la replica. Am abilitatea de a astepta sa te calmezi pentru a-ti expune punctul meu de vedere si a te face sa razgandesti.
Si crede-ma: pot sa te fac sa te razgandesti.
Dar nu mai vad multi ca mine. In ziua de azi se urla, se trece peste cuvinte, se arunca ironii mai evidente decat un panou publicitar in miez de noapte. Fiecare trebuie sa aiba dreptate, nu conteaza ce face pentru asta. Ca se zbate, ca se agita, ca traieste in paranoia constanta ca fiecare e gata sa sara pe el daca nu are gura mare. Ca e mai bine sa-l infude pe el primul.
Welcome to the jungle; exit stage right… oh,wait, there’s no way out!
Nu atata timp cat singurul tau mod de a te demonstra este sa inchizi gura celui de langa tine. Cand nu suporti sa nu ai dreptate pentru ca ai orgoliu. Cand instinctul animal din tine urla dupa suprematie intr-o lupta cu toti si nimeni. Si in care, privit intr-o oglinda, arati a circar.
Sunt unii care au urechi doar pentru a-si auzi ecoul propriei voci. Care nu sunt capabili sa priceapa nimic din ce nu-i aproba. Care mai degraba s-ar bate cu pumnul in piept ca urangutanii, decat sa asculte o singura parere contrara.
Si daca se intampla – caz excesiv de rar – sa aiba dreptate, atunci te vor toca cu insuportabila lor logoree saptamani intregi. Or sa-ti aduca aminte de “dreptatile lor” la fiecare minuscul pas gresit si o sa rada tare si fals. Cu ecou de oaie.
Si eu inca cedez locul “doamnei de varsta a treia”, care se uita la mine atat de ofensata, incat ai spune ca i-am furat pensia din care trebuia sa-si ia inca un baton de ruj roz, tipator. Si inca te ascult pana la capat, cand vorbesti despre lucruri despre care n-ai habar, dar care suna bine in mintea ta neantrenata. Si inca raspund frumos, educat si cu vocea potolita.
Dar nu-mi impinge limitele.
Il cheama Storm si e copilul care nu are sex. Are 4 luni iar parintii refuza vehement sa dezvaluie daca Storm e fata… sau baiat.
“”In fact, in not telling the gender of my precious baby, I am saying to the world, ‘Please can you just let Storm discover for him/herself what s (he) wants to be?!.”
Toate acestea se intampla in Toronto, Canada. Parintii mai au doi copii – Jazz si Kio – ambii baieti, dar care au parul lung si se imbraca , ocazional, in roz. Si care sunt educati acasa, pana in momentul in care vor avea maturitatea sa decida singuri ce sau cine vor sa fie. Despre scoala traditionala parintii declara urmatoarele: “it’s “not something that happens by rote from 9 a.m. to 3 p.m. weekdays in a building with a group of same-age people, planned, implemented and assessed by someone else.”
Si atunci te intrebi: libertate de a alege sau incercarea disperata a unor parinti de a iesi in evidenta prin intermediul copiilor lor?
Cum ar fi daca fiecare dintre noi s-ar naste intr-adevar liber -acea libertate pe care o dorim cu disperare, dar in fata careia nu stim cum sa ne purtam)- liber sa aleaga cine este, ce face cu viata lui, pe cine iubeste.
Cum se imbraca, unde iese, ce nationalitate are, ce orientare sexuala il defineste.
N-am prea vazut oameni, generatii care sa stie cum sa reactioneze la (jumatate de) libertate; de obicei, atunci cand nu sunt probleme majore, avem un extraordinar talent nativ de a ne complica viata singuri. Dar daca ne-am naste fara constrangeri cum am trai?
Sursa de inspiratie a acestor parinti a fost:” a book from 1978, titled X: A Fabulous Child’s Story by Lois Gould. X is raised as neither a boy or girl, and grows up to be a happy and well-adjusted child.” Daca vor reusi sau nu sa transpuna ideile in realitate, asta ramane de vazut.
Dar pana la urma cata libertate de alegere avem? Ne nastem si crestem cu o mie de conventii sociale care ne ingradesc mintea pana intr-atat incat “think outside the box” este un act de curaj care sperie si trezeste admiratii ascunse.
Da, societatea are nevoie de reguli ca sa functioneze in haosul organizat pe care il reprezinta. Dar nu avem nevoie sa ne limitam pe noi insine.
Arunca un ochi si pe articolul integral. S-ar putea sa-ti dea de gandit. Poza cu baby Storm de pe news.yahoo.com
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments