Posts Tagged ‘dragoste de viata’
Stii momentele alea in care cafeaua chiar n-ajuta?
Vin de-a valma ori inainte de cel mai important examen din viata ta (fiecare dintre ele e, right?), ori dupa o noapte in care stii clar ca trebuia sa te opresti dupa a X-a bere. Clar!
Noptile studentului nu sunt facute pentru a fi dormite. Pentru somn studentul are la dispozitie dupa-amiazele in care a promis diverse chestii mai multor prieteni sau diminetile in care rateaza prezenta profesorului mult-iubit pentru ca ii este incapabil sa se ridice din pat. Incapabil de tot, parol!
Studentul e cumva cea mai mizerabila minunata faptura pe pamantul asta: numai el e capabil s-o dea in bara de atatea ori si sa se viseze totusi Donald Trump. Neaparat in urmatorii cinci ani, dar nu spune niciodata asta la interviurile de angajare. Pe care le da din obisnuinta la un moment dat. Pentru ca atunci cand se trezeste in sfarsit realizeaza ca are buzunarele goale si parintii au platit deja chiria pe luna in curs. De doua ori.
Dar adevaratul student realizeaza undeva intre a doua cafea si a treia tigara ca lucrurile nu se limiteaza doar la asta. In oasele lui e intotdeauna nevoia de mai mult: mai multe lucruri de invatat, oameni mai inteligenti de intalnit, munca mai multa. El stie ca un shot e zece ori mai bun cand e baut dupa o zi in care si-a muncit nervii si visele. Ca sa intalnesti oameni noi vine mai simplu atunci cand ai ce sa le spui despre tine. Ca, spre deosebire de invatatul pentru examen, care se intampla fix in noapte de dinainte, lucrurile mari se fac pas cu pas. One foot in front of the other, one coffee to start the game.
Studentul ia ce e mai bun de la viata: sangele tanar si banii parintilor. Se arunca in cam orice pentru ca inca ii este permis sa greseasca si profita din plin de asta: nothing worth knowing can be taught, right? Are nevoie sa-i spui ca ceva e imposibil si atunci stii ca va incerca sa demonstreze ca nu e adevarat. Chiar daca asta inseamna ca va face cea mai mare prostie. Nu e inca timpul sa fie foarte intelept.
Stii momentele acelea in care nimic altceva nu conteaza?
Fum de tigara, parfum nou, bani cheltuiti aiurea si apoi nopti albe. Mirosul covrigariei la 7 dimineata, un nume nou care nu-ti mai iese din minte, iubire pentru toata viata care dureaza doar cateva luni. Cursuri imprastiate si mintea aiurea. Cafea la 1 leu, bilet de autobuz la 2 si ceva de mancat la 3. Joburi de o luna. Oameni care impart totul cu tine. Mereu si mereu de la capat.
Student pana in maduva oaselor.
Leapsa de la incredibil de draga Ioana. O dau mai departe oricui se simte student. 
Sursa foto: weheartit.com
MORE.
Intotdeauna vrem mai mult. Orice experienta pe care o traim ne poarta mai departe. Orice ne cladeste, ne cere mai mult. De aceea ma intreb: cum am putea sa alegem rutina tocmai in secolul vitezei? Cand timpul e al naibii de pretios!
Suntem oamenii care cred in libertate, pentru ca o traiesc mai intens decat toti predecesorii lor. Suntem cei care, la 16 ani, au trait deja toate experientele pe care parintii lor le experimentau la 25. In orice facem avem nevoie de motivatii puternice pentru ca, pe masura ce ne tehnologizam, si totul devine “curat si confortabil” cu atat devenim mai instinctuali: mai multa tehnologie, mai multa nevoie de a simti ceva puternic, care sa compenseze.
Fie traim cu nevoia unei “injectii de adrenalina” si facem tot ce ne sta in putinta pentru asta, fie ne lasa genunchii si traim ascunsi.
Inainte, erai un succes in oras daca faceai o facultate. Astazi, pentru un job platit decent, ai nevoie de facultate, master si vreo 10 internship-uri.
Inainte, te casatoreai dupa prima, maxim a doua relatie “pe bune”. Astazi nu se concepe o casatorie fara “experimentarea” cat mai multor posibilitati inainte.
In spatiul din jurul nostru “No regrets” e noua religie. La 20 de ani ne consumam timpul cu o voluptate pe care o tanjim infinita, la 40 timpul pare sa fi expirat. Si totusi traim pana la 70.
In 2011 nu prea mai vrem sa auzim ca “nu le putem avea pe toate.” In 2011 “the pursuit of happiness” e un lucru tangibil, goana dupa ea e iremediabiala, setea noastra de mai mult ne poarta in toate colturile lumii.
Fara granite, fara prejudecati. Fara limite, fara sa ne uitam inapoi. We own the world or, at least, that’s how we paint the picture.
In principiu pentru ca da, se poate.
Vrem mai mult. Vrem ca lucrurile la care lucram sa fie si mai challenging, vrem ca experientele pe care le traim sa fie si mai intense,and of, course, we want to see the world and the world see us.
And we want to live like kings of our own twisted worlds. E o replica rece cea care-mi vine in minte; the Joker in filmul The Dark Knight, spune: ” If you’re good at something, never do it for free.”
Pentru ca si muzica pe care o ascult in casti este intotdeauna la maxim, dar inima mea e o furtuna tacuta. Pentru ca, oricat ne-am da in stamba, oricat am tipa de pe un varf de munte, oricat de tare am rade de fericire si oricat de intense ar fi orgasmele noastre, lucrurile cele mai importante se intampla inauntrul nostru.E o sete care, fie ne consuma, fie o depasim incercand sa traim cat de cat impacati cu noi insine.
Dar reusim vreodata?
Avem adresa noua, avem pretentii noi. Si invitati de calibru. Si sarbatorim primul guest post. Ne delectam cu “Intr-o zi o sa fie bine.” Powered by Simina
Si a venit si vremea sa apara guest postul meu mult asteptat pe blogul lui JLN (taci, asa imi place sa-ti spun). M-a rugat in repetate randuri sa scriu frumos si pe blogul ei, numai ca sincer, nu-i inteleg motivele. Un outcast ca mine n-ar putea decat ii raneasca popularitatea, pentru ca, hai sa fim seriosi, cine imi citeste mie blogul? In cazul asta, voi o sa credeti ca e un avantaj pentru mine pentru ca imi face putin PR. Intrebati-o pe ea. Nu e chiar asa(te rog sa nu-i minti…daca te intreaba cineva).
Bun. Introducere am facut. Altceva. Despre ce sa scriu… Sa vedem (searching…searching…).
Webloop. Asta se intampla cand stai pe net si stai degeaba. Dar hai sa recunoastem: ne place la nebunie sa stam degeaba. Si de ce nu ne-ar placea? La urma urmei, dupa atatea ore muncite “degeaba”, de ce sa nu mai si stam putin? Tot “degeaba”, ca doar e acelasi lucru.
Mai ales tinerii! Tinerii astia, dom’le, nu fac nimic decat sa stea degeaba. Nu este deloc adevarat ca tinerii studenti se trezesc la 6 dimineata ca sa prinda autobuzul spre Universitate (autobuz in care stau in picioare, pentru ca la Universitate mai merg si tinerele doamne trecute de 65 de ani…), sa se aseze frumos in banca din fata(pentru ca pe aia din spate deja au ocupat-o astia din camin care ajung mai devreme), si sa asculte si sa noteze tot ce le trece printr-o ureche si le iese pe cealalta de dimineata pana seara, pentru ca apoi seara sa-si dea seama ca nu pot dormi de prea multa oboseala.
Noi stam degeaba (da, si eu sunt o tanara). Mergem la targuri de job-uri si nu gasim nimic pentru ca nu avem tripla specializare… si abia ne-am chinuit sa facem doua, in paralel, in 3 ani, plus in inca 2 ani de master obligatoriu (un mic exemplu de la litere).
Asa ca, daca nu ne vrea nimeni, mai stam putin degeaba pe bancile facultatii. Sarbatorim cu pasiune cand e zi libera in pub-uri cu intrare libera. Nu bem nimic care sa coste peste 5 RON. Si daca se intampla totusi sa depasim, e singura bautura pe seara aceea. Stam la rand in ploaie la abonamente RATP. Daca n-au, mergem 3 statii pe jos, pana la urmatorul ghiseu. Singurul ziar pe care il citim e Opinia Veche. Uneori, si Adevarul de Seara. Pentru ca sunt GRATIS. Mancam la cantina, chiar daca muzica e proasta. Bem cafea la 1 leu 20. Fericiti cei cu banii care beau cu 8 lei in Time Out. Cumparaturile le facem la reduceri, pentru ca, din cand in cand, da bine o pereche de cercei de la Meli Melo, chiar daca au costat doar 5 RON.
De iubit ne iubim rar, pentru ca n-avem timp. De-atata stat degeaba.
Si ne vaicarim toata ziua pe bloguri. Si pe Facebook. “Social media”, ce sa-i faci?
Si pana la urma, tot noi suntem viitorul tarii, al Europei, al lumii. Nu realizam cata presiune se exercita asupra noastra. Viitorul tarii… Care nu sta degeaba in bancile Parlamentului. Ar fi frumos sa le vedem o data pline. Noi ne-am invatat sa nu lipsim de la cursuri, pentru ca ne tin profii minte si ne mai pun 0.50 in plus la examen, pe ochi rimelati. Acolo nu-ti pune nimeni 0.50 pentru stat degeaba.
Dar intr-o zi o sa fie bine. Si o sa emigram. Sau ramanem in tara si poate mostenim ceva.
Si totusi, e bine sa fii tanar.
M-am nascut intr-o dimineata de octombrie, pe la ora 9, martea. Si azi se fac 20 de ani de atunci.
Nu stiu altii cum sunt si, sincera sa fiu acum nici nu-mi pasa, caci eu, de ziua mea, ma simt ireal de bine o saptamana inainte si una dupa.:) Da, imi place sa mi se ureze la multi ani, imi plac oamenii care-mi zambesc si mai ales cei care reusesc sa formeze un gand din inima.
De ziua mea sunt fericita. De ziua mea imi simt prietenii mai aproape de suflet si visurile mai aproape de implinire.Pentru ca am 20 de ani si sunt prea tanara sa cred ca unele lucruri sunt imposibile.
Pe 23 octombrie gandesc mult. La toate lucrurile pe care le-am facut in anul precedent, la cat am crescut, la ce am facut bine si la ce am facut rau. Si ma felicit si ma cert in egala masura, si cred cu tarie ca lucrurile vor fi si mai bune de acum incolo. Si multumesc divinitatii si celor din jurul meu pentru ca am ajuns pana aici
De ziua mea imi pun o dorinta, fie ca am tort sau nu. Si nimic, dar absolut nimic nu ma poate convinge ca acea dorinta nu se va implini. Si imi doresc un lucru pe care sa il primesc de la viata si alte 10 pe care sa am puterea sa le dobandesc. Cum imi place mie sa spun:” God, give me health, so I can make my own wealth.”
Si am speranta ca nu ma voi opri niciodata si ca voi da lumii asteia tot ce am eu mai bun. Cred cu tarie ca am venit in lumea asta cu un scop.
M-am nascut pe 23 octombrie, dimineata.
Si am sa fac lucruri mari.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments