Hy, my name is Ioana

Studiez un “Master of Science” in “Computing with International Business”. Am pregatire in ambele domenii si m-am decis sa aplic pentru programul asta destul de repede. De fapt… asta si cautam: voiam sa fac informatica dupa ce am terminat facultatea in economie, insa nu voiam sa incep iar cu 3 ani…

De ce aici? Pentru ca mi-au dat sansa sa fac master in informatic cu background universitar in… economie! Sunt extrem de recunoscatoare ca au avut incredere in mine; pana la urma, dupa ce am ajuns, m-au mutat cu bucurie pe un master mai greu ca sa n-o iau la capat cu ce facusem in liceu. Inca-mi pare de necrezut ce traiesc de 9 luni incoace! Celalalt motiv important – aici am prins si bursa. Deci combinatia perfecta.

Once upon a Recently…

 Ok, in primul rand, n-am beneficiat de servicii de pick-up de la aeroport and stuff. Am incercat sa iau legatura cu ei pentru asta, insa n-a mers pana la urma. Deci nu m-a tinut nimeni de mana, it was all me si sunt mandra de asta. Chiar imi doream sa imi ies complet din zona de confort! N-am avut nicio emotie extraordinara, doar plecam intr-o “English speaking country”. Am invatat sa fiu ceva mai independenta in calatorii, asa ca n-a fost asa mare problema. Oamenii sunt foarte prietenosi si dispusi sa te ajute, fie ca sunt de la universitate, fie ca ii intalnesti pur si simplu pe undeva prin aeroport in asteptarea avionului catre Edinburgh, fie prin train station in Edinburgh asteptand trenul catre Dundee. Prin Londra am patit la fel, in victoria Station, prin oras, si asa mai departe.

Mi s-a parut destul de simplu sa ajung in Dundee. Niste oameni foarte draguti m-au ajutat cu bagajele pana in parcarea din fata statiei de tren din Dundee, apoi am mers la un hostel pentru ca nici accommodation nu imi stabilisem. Aici e invers: daca vrei cazare cat mai ieftina, atunci nu te bazezi pe facultate.

 Impresia initiala despre UK se potrivea cu ceea ce ma asteptam sa fie.

 Tot in prima saptamana, inainte sa ne mutam in apartamentul unde stau acum, au avut loc festivitatile de deschidere a anului scolar si de integrare a studentilor internationali. Am primit multe materiale (nu am avut DE CE sa cumpar pana acum vreun pix sau caiet, marker etc.) de la facultate, inclusiv un stick university branded. Dulciuri, vouchere de reduceri la diverse locale around town, invitatii la tot felul de evenimente si petreceri, toate erau pe capul nostru! Mi-ar trebui cred o rubrica mult mai mare decat imi poti oferi sa “put down everything”. In mare, un oras nou, tara noua, oameni noi, un mediu extrem de international, un mediu prietenos si oameni deschisi… mi-a facut placere sa ma integrez.

Baby, it’s a different land 

Un prim soc cultural a fost limbajul. La fel ca restul dintre noi cred, am crescut cu BBC English si American English si aici nu prea gaseam ceva care sa semene cat de cat macar, la inceput. Accentul Dundonian mi se parea de-a dreptul inpenetrabil. Inca mi se pare… Colegii mei de prin alte tari se plang si de Glaswegian si de Scotiana vorbita in Edinburgh, dar se poate muuult mai “stalcit”. Upside: te obisnuiesti de la o vreme. Mie mi-au fost necesare 6 luni, acum chiar nu mai dau atentie accentelor scotiene, irlandeze, englezesti s.a.m.d., desi inca mai am probleme cu modul de a vorbi al internationalilor de aici. “Could you please repeat that?” – la loc de cinste! mai ales cu pigeon english-ul celor din Africa…

  Un al doilea soc cultural – diferenta intre ce credeam eu ca voi gasi aici si ce e de fapt. UK are si puncte tari si… puncte slabe. Un lucru ciudat care ti se intampla curand - incepi sa privesti Romania pozitiv din multe puncte de vedere. Incepi sa cantaresti exact the good and the bad pentru fiecare loc pe care il vizitezi, si incepi sa iubesti fiecare loc pentru exact ceea ce ofera. De exemplu – Scotia e “putin” (eufemism) mai friguroasa decat restul UK, insa e plina de castele, traditie, oameni prietenosi. Am invatat sa ma concentrez pe ceea ce-mi place. Insa, cum planuisem de la bun inceput sa ies total din zona de confort, am trecut cu timpul peste bariere, neintelegeri, am invatat la ce sa ma astept si… inca mai sunt impresionata pozitiv si astazi, deci e ok.

 Un al treilea – clima. In Dundee, pe buna dreptate zic localnicii ca “poti avea parte de toate sezoanele in aceeasi zi”. Dupa ce m-am imbolnavit de mult mai multe ori decat as fi facut-o acasa, am inteles – oricat de mult s-ar lua de tine localnicii, nu se merita sa renunti la geaca groasa, nici cand spun la radio ca vor fi 20+ grade. Nu exista zi in care sa fie numai cald, sau numai frig, sau, in fine, o vreme “bland”. Cand ploua… ploua. Foarte putin probabil sa te ajute doar o umbrela, ai nevoie de faimoasa pelerina inventata, de altfel, in Scotia, din cate ni s-a zis la inceput . Toamna si iarna se intuneca foarte repede si se face lumina tarziu – pe buna dreptate incep orele de la 9 aici. Am fost pana acum doua uragane pe care eu, cel putin, nu le-am luat in serios. Nu o singura data era sa zbor de pe strada efectiv. ) Si, ciudat… unul a venit tocmai de pe coasta de vest a Americii. Am fost si la Loch Ness toamna trecuta, prin noiembrie. Superba zona, amazing Highlands pe drum, insa un frig… localnicii sunt foarte bine adaptati, in schimb. N-au nicio problema in a nu folosi umbrele pe ploaie normala si ii mai vezi si fara geci atunci cand ceilalti europeni suntem imbracati cu paltoane. Eu m-am invatat minte ca moda e moda, insa nu pe frigul de aici sometimes. Spre exemplu, acum (Mai) sunt 7 grade si ploua… la voi sunt 30 presupun!

Hi, I’m Romanian, have you heard of me?

In genere, Scotienii nu stiu mai nimic despre Romania. Ceea ce inseamna ca, depinzand apoi de persoana, exista sansa sa ne dea o sansa sa ne afirmam, sau… sa ne bage in aceeasi oala cu Bulgarii si Polonezii. Concluzia atunci pentru varianta 2 va fi ca am venit aici sa le luam locurile de munca, suntem messy, nedisciplinati etc. In schimb, cei care au avut contact real cu Romania mereu iti zic altfel. La ore am avut surpriza placuta sa aud ca se cauta programatori romani pentru ca sunt foarte buni. Prin laborator, niste colegi Scotieni mi-au povestit despre anul trecut cand au fost in Romania pentru a lua parte la o competitie lansata de Yahoo! si ca… Romanii au luat toate premiile. Am simtit recunoasterea sincera din partea lor si m-am simtit mandra. Mai tarziu, la o sesiune de prezentare a unei companii multinationale de aici, un tip spunea de conexiunile lui prin Romania, si cum o Romanca “brilliant” venita la master acum 2-3 ani i-a ajutat sa se extinda in Asia, stabilind un “Marketing Information System” acolo. Asemenea momente te fac sa realizezi care e de fapt bogatia cea mai mare a tarii noastre.

La inceput mi se parea ireal cat de frumos se poarta oamenii pe aici. Iti tin usa la intrare si la iesire, sunt foarte respectuosi si manierati… chit ca exista, bineinteles, si exceptii. Sunt deschisi fata de internationali, exista activitati menite pur si simplu pentru noi (la care eu particip de fiecare data cand am ocazia) si fac tot posibilul sa fim ok aici. Imi place mult la ei faptul ca au incredere in tine, sunt deschisi la minte. Sunt extrem de recunoscatoare ca am putut veni aici si ca au fost destul de deschisi incat sa ma mute de pe masterul mai usor pe altul mai greu, chit ca pe website scrie clar ca ai nevoie de prerequisites. Se spune despre Britanici ca sunt incuiati, rigizi, insa am intalnit cei mai deschisi si de incredere oameni aici unde studiez. Ma simt norocoasa.

Bineinteles, spun din nou, exista si exceptii. Marea problema a Scotienilor e ca beau prea mult. Si, ca orice alta tara din Europa de Vest, are o rata ridicata de oameni cu probleme self-fabricated. In sensul asta, am intalnit oameni depresivi fara absolut niciun motiv extraordinar pentru a fi asa. Consider ca tine foarte mult de educatie, cred ca ar avea nevoie de un reality check, sa vada cat de greu e prin alte parti.

 Me, a foreigner. You, what do you have to offer?

Cred ca e cam mult sa aleg acum, la nici macar un an, incat sa le stiu pe toate. I guess I like them all. Sincer. Altfel trece timpul cu ele… Au un festival pentru orice, oamenii astia stiu sa se distreze! Spring festival, Women Engineers festival, Science festival, Environmental Awareness festival, Movie festival – name it, they have it! Imi pare rau ca n-am putut participa la toate, din cauza lipsei de timp. Mi-au placut mult si Bonfire Night, Hogmanay, Easter, si, cel mai mult, Christmas Light Night. Mi-ar fi placut sa pot vizita centrul orasului cu familia…
In rest, lucruri pur-locale care-mi plac cel mai mult sunt oamenii. Poti sa te amagesti ca vreun fel de mancare (eu nu fac asta pentru ca nu-mi place deloc stilul lor de viata in sensul asta ), sau ca vreun eveniment, adevarul e ca oamenii fac totul. In organizatia care a avut grija de noi anul asta mi-am facut multi prieteni. Sper sa tin legatura cu ei si peste ani, ne-am apropiat mult unii de altii in timpul asta, mai ales ca am fost toti departe de casa, de familie si de prieteni.

The Good, The Bad and The Scottish People

Putini oameni traiesc sanatos aici… nu ma mir ca au probleme aici, in UK. In sensul asta, inca traiesc romanesc, cu multa optimizare. Odata ce vii aici si ii observi, recunosti imediat greselile pe care si tu le faceai. Deschizi ochii. Deci stil de viata in sensul negativ (baut prea mult, mancat aiurea, fumat, droguri, folosirea masinii in excess vs. mersul pe jos etc.) – nu.

 Well, in ultima vreme e peste tot la stiri ca au scazut locurile de munca pentru absolventii de facultate. Insa in informatica that’s just not true. Depinde cred si de domeniul in care esti. Daca ai studiat greaca veche si latina, mai greu, dar nu cred ca e imposibil. In genere e plin mediul de oportunitati pentru mai toate domeniile, mai ales ca avem multe companii in parteneriat cu universitatea care ofera de doua ori pe an targuri de cariera. Vin nume destul de mari. Scoala de Computing e afiliata cu Wolfson, Amazon, IBM si asa mai departe, fiecare facultate are partenerii ei. Oamenii de valoare sunt recrutati curand. Diferenta e ca aici incepi cu “Graduate programme” si inveti mai intai ce inseamna sa lucrezi acolo, esti ca un fel de intern. Dupa doi ani- trei ani abia devii “senior”. Mie mi se pare super oricum – pana la urma universitatea nu-ti poate oferi tot ce ai nevoie sa stii pentru un anume job.

Am observat in schimb o orientare catre vocational – in martie am dat proba pentru niste cursuri in animatie si am fost admisa. E vorba de niste cursuri online care te pregatesc pentru o cariera anume, respectiv animator, specialist in Maya, Blender etc. Practic exista angajatori care prefera ca tu sa fii facut cursurile astea facultatii, pentru ca astfel treci direct la treaba, pe cand, daca ai facut informatica generala pana atunci, va fi nevoie de ceva timp sa te acomodezi. Plus ca poti ajunge sa descoperi ca nu asta voiai, de fapt! Deci da, sanse sunt, pentru oamenii cu potential. Dar nu cred ca Romanilor le lipseste talentul…

 Traditions and folklore.

Nu mai au atatea ca in trecut. Nu mai vorbesc galeza (deci accentele aiurea vin din pura crestere), nu se mai imbraca in kilt si haine traditionale decat la nunti si inmormantari si uneori nici atunci, practic se mentin mai mult evenimentele si castelele/cetatile/cladirile/ corabiile din trecut.

 E o traditie care m-a speriat putin. Nu tin minte exact cum se numeau, insa exista o grupare “religioasa” de oameni care, atunci cand le murea un cunoscut, se organizau astfel incat sa fie cineva care sa ii “absoarba” pacatele inainte sa moara. Practic, asta insemna ca respectivul va merge in Rai, fara pacate, iar chestia asta era facuta din generatie in generatie, pentru a-i ajuta pe cei dragi sa se “odihneasca” cu bine. Era imperativ sa te asiguri ca familia va continua sa se perpetueze, pentru ca asa aveai rude care sa iti ia pacatele asupra lor inainte sa mori. Weird, huh? In rest, doar urban legends.

Are we going to stay here, Sir?

Da, m-am gandit, insa nu la Scotia, ci la Anglia. Ramane insa de vazut, pentru ca sunt si raman Romanca 100% si sunt mandra de chestia asta. S-ar putea sa mai calatoresc, s-ar putea sa raman, s-ar putea sa vin acasa. Depinde de tot felul de factori, insa in special de locul unde am sanse mai mari in domeniul ales. Nu am un raspuns definitiv pentru moment.

Acesta este un post din seria Romani in jurul lumii. Dacă ești un român care locuiește/lucrează/învață în altă țară scrie-mi un mail la jacquelineblog.info@gmail.com și hai să arătam tuturor cât de faini sunt românii!

[Show as slideshow]

N-am carnet de conducere. Asta pentru ca am fost un copil destul de prostut incat sa pretind alor mei, care s-au oferit sa ma scoleasca in vara dinainte de a doispea, ca “eu n-am nevoieeee” de asa ceva atunci si “aaaammm timp sa-mi iau carnetul mai tarziu”. Mama ei de intelepciune de saptispe’ ani!

N-am regretat cu adevarat pana cand nu m-am urcat prin vreo masina a colegilor mei de clasa, proaspat soferi care, brusc, devenisera maturi peste noapte dand sfaturi de genul: “Urca usor, vezi sa nu murdaresti bancheta,” sau “Ai grija cu frappe-ul ala, sa nu-l versi pe undeva! Si pune-ti centura!”

Asa deci.

In timp mi-am regretat de cateva ori decizia (dar, nu-i asa, eu aveam saptispe’ ani si le stiam pe toate), mai ales cand, desi tata n-are masina (si nici nu s-a chinuit vreodata sa ia una – si eu si el iubim trenul) as fi avut prieteni/rude care sa ma lase sa exersez pe-ale lor.

Nu stiu mai nimic despre masini, in afara de faptul ca visez uneori ca le conduc prin oras in miez de noapte. Ca-mi trec prin fata luminile stradale si panourile publicitare in timp ce eu conduc pe alei intortocheate si tot ce cunoscusem ziua se vede total altfel in miez de noapte. Iar strazile sunt libere si vitrinele de doua ori mai imbietoare. Si nu, nu gonesc, conduc moderat prin tot orasul ca sa pot prinde tot ce e frumos, de la oamenii intarziati de pe alei, la masinile care gonesc pe langa mine.

Apoi ma trezesc. Si, evident, iau autobuzul.

Dar cand se opreste la semafor si privesc la soferii din masinile de langa nici unul nu pare prea fericit ca are carnet. Prea putini tin mainile pe volan ca si cum se bucura de experienta de a conduce. Prea putini au pozitia aceea de relaxata de stapani ai cailor puteri. Cei mai multi stau cocosati, cu ochii atintiti in secundarul semaforului. Doamnele cauta intotdeauna ceva in geanta. Sau bat enervate cu buricele degetelor in materialul volanului. Domnii vorbesc la telefon sau stau impietriti. Sau injura.

Nu toti poarta centura de siguranta. Si eu, care chiar m-am lasat mintita de cartea aceea cu legislatia si sute de semne de circulatie…

Dar eu cum as fi? Mie mi-ar placea sa am o masina veche.  Veche de vreo 15 sau 20 de ani, dar sa reziste, cat de cat, la gropile din Romania.  Sa zicem un Chevrolet Camaro din ’94, rosu. La mana a doua, n-am pretentii. O masina care sa ma duca oriunde am nevoie fara sa arate la fel de neagra si depresiva ca majoritatea celorlalte. O masina pentru care trebuie sa mai lucrez cativa ani, ca pe ebay se gaseste.

Dar lasa ca ma fac eu mare.

Intre timp admir masini de prieteni (cand nu se grabesc sa intre frontal in vreun tir sau sa spuna “Ooops” cand trec pe rosu”) si incerc sa mai prind din zbor ce-i ala un cauciuc de iarna, ce inseamna asigurari RCA, cum se face un calcul RCA, si cam cat costa un GPS. Incerc sa includ undeva, in planurile de viitor, o Scoala de Soferi si un traseu de parcurs.

Si visez la o gasca de prieteni pe bancheta din spate si vant in par si ieftinirea benzinei.

Serban Ionescu este indragitul actor raman care sufera de boala Lyme. Boala pentru care trebuie sa fie tratat la Viena si pentru a carei tratament are nevoie de o suma considerabila de bani.

Pentru prima oara dupa toate neghiobiile cu Share&Like de pe Facebook, in care toata lumea avea impresia ca salveaza planeta daca da share la o poza cu un urs panda pe cale de disparitie, in sfarsit a fost organizata o campanie in care un magazin online (ZorileStore.ro) a donat 0.5 lei pentru fiecare share al unei fotografii cu actorul. Rezultatul?

” Multumim tuturor celor care au dat share si s-au implicat in aceasta actiune umanitara. Datorita implicarii voastre am strans suma de 100 de milioane de lei (10.000 RON) in mai putin de 5 ore. Acesta a fost bugetul maxim pe care compania noastra l-a alocat actiunii pe Facebook. Nu putem suplimenta acest buget destinat share-ului pe Facebook, dar vom dona 1% din cifra de afaceri in perioada 15.05 – 15.06.2010 pentru a suplimenta fondurile. Va multumim inca o data si va asteptam pe site.”  de aici

10 000 RON in 5 ore. Plus 1% din cifra de afaceri. Adica o sansa reala pentru un om de arta confruntat cu o boala crunta, dureroasa (Pentru ca PRO TV-ul nu s-a sfiit sa posteze pe site imagini cu autorul acuzand dureri).

Pe langa aceasta initiativa, potrivit Evenimentul Zilei ”Premierul Victor Ponta a anunțat azi că actorul Șerban Ionescu ar putea primi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru a urma tratamentul în străinătate de care are nevoie.” Daca va fi cu adevarat ajutat aflam insa abia maine.

Pana atunci fiecare dintre noi poate contribui. Puteti face o donatie pentru autor intr-un cont special dedicat:

Număr cont: RO 19RNCB0318050015460001
Titular: ŞERBAN IONESCU
Banca Comercială Română
Sucursala Piaţa Rosetti

Mi-ar placea insa daca am putea salva pe toti cei care sufera de aceasta boala. Anul trecut au fost in jur 430 de bolnavi care sufereau de aceasta boala.

430.

Loneliness is a cigarette on your own on a Sunday evening. It’s a call to an old friend that lives far away. Loneliness is walking side by side with yourself in a crowd of noisy people.

Loneliness is a cup of coffee enjoyed for long minutes with your eyes closed and your mind loose. It’s music in your headphones so you won’t be forced to talk to other people when you don’t feel like. It’s the newspaper you buy when you’re tired of getting your news from Facebook.

Loneliness is going shopping on your own. It’s walking into stores and hearing petty conversations and small dramas that you never noticed before. It’s remembering your best friend and having no one around to tell you it’s ok if your finances are low right now.

Loneliness is planning ahead without including a better half in your decisions. It’s realizing that you would have probably taken the same decisions with that better half too.

Loneliness is not finding your place for a while. Changing countries and perspectives, names and languages and realizing that in the end all of us are alone. Just that some people hide their loneliness in a crowd. It’s realizing there’s nothing wrong with a little more logic and a little less infatuation. Nothing to pity in a Christmas spent with unfamiliar people.

Loneliness it’s that dress you buy for an event and not for a partner. It’s the thrill of a new adventure and not a a new skin. It’s a daily planner that doesn’t include anywhere the word “Baby.” It’s the lack of heart shaped forms on the back of your notebook and realizing that sad songs are just that: sad songs. It’s the lack of glorification of Princes Charming in the books you read and the lack of any adoration towards old people holding hands.

Loneliness it’s no tragedy. I’ll never get the overflow of tears in movies and cheap dramas in the conversations from the parks. After all, if you’re not capable of being on your own you’ll never be capable of being with someone else either. If you’re not ready to cherish yourself no one else will. If your new shoes can’t freaking walk down the street without you stumbling on your fears that be sure no one else it’s going to hold your hand in the near future.

Loneliness it’s enjoying a good book without thinking of a possible next date. It’s talking to opposite sex without seeing in each one of them possible partners. It’s digging deeper into your character and really finding out the best and the worst. It’s, you know, getting your sh** together and figuring things out without  crying like a baby for a knight in shining armour/ a princess to play the part of your mother.

Loneliness it’s something that happens from time to time with no real evil repercussions. It’s something we’ve been told to fear for too long, so we’re almost handicapped when it comes to embracing it. But you can be alone even when somebody tells you sweet words and holds your hand and makes plans. You can feel alone in a large group friends, where everybody wants to congratulate you.

Everything is relative, right, Mr. Einstein?

So take it step by step and learn to appreciate the moments of solitude and their wisdom. When you are only faced with yourself that’s when you find out who you are.

Find out who you are. On your own first.

Sursa foto: 500px.com

Muzica da viata. Unor idei, unor personalitati, unor momente care raman intiparite in mintea noastra pentru totdeauna.

De aceea poate se spune ca “The real problem with life is that there’s no background music.” Ca in filme, cand la scena sarutului se aude o muzica superba in fundal. Poate ca si vietile noastre ar fi putin mai frumoase daca atunci cand am iesi de la job s-ar auzi jazz in fundal.

Sau poate ne sta in putere sa aducem muzica in vietile noastre, mai departe de melodiile din casti. Mai departe de fundalul comercial din supermarket-uri. Poate reusim chiar sa schimbam vieti prin muzica.

Da, reusim.

Sunt 20 de tineri la master care, in parteneriat cu Asociația Rotaract Iași 2000, organizeaza un eveniment mare. Un fel de muzica pentru viata, in practica.  Sub denumirea Jazz for Life au planuit un spectacol caritabil, unde, in schimbul jazz-ului spera sa obtina o sansa la viata pentru un grup de copii frumosi. Din banii obtinuti se va cumpara un cistoscop pediatric, pentru imbunatatirea conditiilor de tratament a copiilor din Spitalul de Copii Sfânta Maria Iasi.

Sustin cu toata inima evenimentul acesta pentru ca defineste cel mai bine o situatie Win/Win. Pentru pretul unui bilet tu primesti o seara superba de muzica jazz, iar banii stransi vor reprezenta sansa la o viata mai buna pentru aproximativ 150 de copii, in fiecare an.

Iar invitatii care vin sa cante sunt Luiza Zan si Iulian Canaf si Alex Man. La sfarsitul articolului aveti o mostra din arta lor.

Prin urmare va astept pe 26 mai, incepand cu ora 19:00 la Aula Magna a Universitatii de Agronomie, din Copou, sa potrivim un altfel de fundal vietilor noastre.  Biletele au fost puse deja in vanzare si pot fi gasite  in FEAA, Felicia, Iulius Mall, Acaju si Cărturești si se impart in 3 categorii: 50 lei, 35 lei sau 25 lei (20 de lei pentru grupuri de 4 persoane sau mai mari). Cum obiectivul lor este sa stranga  15000 de lei (minim 14000 pentru a-si atinge cauza) va astept sa gustam muzica buna.

Jazz for Life au si blog pe care vorbesc despre muzica buna si va tin la curent cu ultimele noutati. Eu am avut ocazia sa ma intalnesc cu unul dintre organizatorii si planuiesc sa va impartasesc povestea completa a acestui eveniment frumos, de la nasterea ideii la reactiile de dupa 26 mai. Va fi povestea reala a unui eveniment unic.

Jazz for Life indeed.

Mie, de regula, imi vine greu sa cred.

In paranomal, in lucruri eterne, in religii. In oameni care spun prea multe si fac prea putine, in cuvinte mult prea jucate la ruleta ruseasca a sentimentelor. In povestile neverificate si orase negustate.

Asa ca fac greu promisiuni. Asa ca mi-e greu sa le cred pe ale altora.

Dar oricat de mult m-as indoi de biblia promisiunilor pe care oamenii le arunca in stanga si in dreapta, ca seminte care nu vor rodi niciodata, sunt unele lucruri care, slava universului, merg mai departe de tot ce inventam noi.

Sentimentele.

Cele care se simt in adancul venelor, cele care ni se opresc in gat si ne fac sa intindem mainile ca un S.O.S. catre inima celuilalt. Cele pe care le invocam in orice forma de arta si cele care ne pecetluiesc alegerile mai mult decat am crede.

Oamenii promit mai mult printr-o strangere de inima decat prin toate cuvintele pe care le spun intr-o zi. Si asta vine de la cineva care lucreaza cu mii de cuvinte zilnic.

Asa ca astazi vorbim despre promisiunile prin sentimente. Dar despre promisiunile acelea pe viata, care inseamna daruiri totale si moartea subita a orgoliului. Despre promisiunile acelea care se fac in biserici si la Starea Civila in acel schimb de priviri in umarul caruia pare sa stea inteaga planeta. In acele cuvinte care curg de pe buze care tremura si maini care se gasesc instinctiv. Din suflete de oameni a caror noua nebunie este sa dea tot ce e al lor pentru a primi sufletul celuilalt in trupul pe care l-au purtat singuri de la nastere.

Despre promisiunea unei casatorii.

Acum, ca sa intelegeti where I stand, vorbiti cu o cinica intr-ale promisiunilor asumate cu spectatori. Genul acela care inca se indoieste ca doi oameni pot trai o viata doar unul pentru altul si ca cei mai multi aleg prea devreme. Pentru care nuntile la care a fost au avut destule defecte acoperite copilaresc cu zambete false si decoruri stridente. Unde lucrurile nu se potriveau nicidecum, iar mirii mai degraba se uitau la ce aducea chelnerii la mese, decat in ochii celuilalt. Ori nu asa faci o promisiune.

Nunti la care lucrurile erau potrivite prost, ca la un fel de puzzle unde piesele nu se potrivesc, dar le retezi marginile. Si toate promisiunile facute in fata altarului si toate sentimentele acelea paleau in fata melodiilor de duzina, repezind oamenii pe ring. Si toate promisiunile acelea, rafinate in ochii mirilor cadeau in derizoriul situational.

Asa ca mi-am promis mie ca, daca va fi sa fac vreodata asemenea promisiune, totul va fi (aproape) perfect. Ca voi invata cum sa-mi ingrijesc momentele frumoase, decorul, invitatii, muzica, astfel incat mie sa nu-mi ramana decat sa ma bucur de maini calde si felicitari ale oamenilor dragi.

Iar pentru asta e nevoie de ajutor profesionist si va povestesc de un eveniment special gandit pentru oameni asa ca mine, care sunt nemultumiti atunci cand lucrurile in care se implica nu le poarta amprenta. Merg duminica, 3 iunie, la  ”The Promise”, un workshop de organizare de nunti, adus pentru ajutorul vostru de cei de la TheGathering. Vin acolo profesionisti intr-ale organizarii care ii vor invata pe participanti cum sa faca promisiunea completa, de la ceremonia in sine pana la luna de miere.

Pentru ca unele promisiuni nu se pot face decat o data in viata. Si atunci iti doresti sa iasa totul dupa sufletul tau. Prin urmare va astept sa fiti si voi acolo, cu dragostea voastra si dorinta de a invata cum se fac lucrurile bune.

Va urez sa aveti parte de promisiunea cea mai frumoasa. Ca sa va ajut cu asta, va spun niste tips-uri de dupa eveniment.

P.S. Inainte sa ma acuzati de un idealism crunt, va asigur ca stiu ca nuntile se fac si din interes si din orgoliu si ca riscul divorturilor pandeste la fiecare colt de strada. Dar nu despre acel fel de promisiuni voiam eu sa vorbesc in articol.

Sursa foto: weheartit.com

Doarme pe 2 scaune.  In fata si in spate e flancat de alti colegi de lucru mult prea zgomotosi, mult prea liberi in exprimare. E cald in vagon, dar de partea opusa lui sunt locuri libere si tu n-ai chef sa stai in picioare cu troller-ul dupa tine. In fata ta o domnisoara asculta muzica la casti. El se trezeste si incepe sa caute anturaj.

Miroase a bautura. Tricoul lui portocaliu, mult prea larg, sare in ochi iar merge impleticindu-se. Miroase a transpiratie, a praf si ameninta sa cada peste tine. Se aduna vreo cinci insi in jurul lui si tie iti vine sa injuri si tii ochii in cartea din fata si castile in urechi. Unul dintre ei aduce un pet de bere si pahare de plastic. Impart sau varsa berea intre ei, vorbesc de femeile din compartiment si injura ca la usa cortului. Sunt obositi ca un fel de masinarii over-used care stau doar pe modul automat. Sunt ametiti.

Dupa ce beau din paharele de plastic arunca ultimele picaturi pe jos, pe podeaua compartimentului, ca la pomenirea unui mort care nu mai e in preajma. Unul dintre ei, cel in tricou portocaliu se duce sa converseze cu niste domnisoare. Colegii ii arunca razand un ghiozdan roz decorat cu o Barbie murdara, ca un fel de copilarie pe care n-a trait-o niciodata.

Langa mine e un cuplu de varsta a 3-a. El la camasa si ochelari, ea cu palarie si rochie. Cuminti, tacuti in fata scenei de partea cealalta a vagonului, aruncandu-si unul altuia priviri cu subinteles.

Navetistii coboara dupa cateva statii.

Iar cuplul de langa mine incepe sa discute. Despre lipsa de educatie, despre nesimtire, despre “oamenii astia ca vai de capul lor” si despre cat de rusinos s-au comportat. Despre mizeriile pe care au trebuit sa le suporte.

Pentru ca, nu-i asa, ei erau niste domni care-si permiteau sa imparta sentinte si judecati in stanga si-n dreapta. Pentru ca oamenii de langa nu erau mai mult decat niste scursuri ale societatii, care trebuiau sa dispara de pe fata pamantului. Da, nici eu nu sunt de acord cu imbatatul in trenuri, cu agatatul spre hartuire a fetelor tinere sau injuraturile in cel mai spurcat limbaj posibil.

Dar mai sunt constienta ca probabil oamenii aceia n-au cunoscut niciodata alternativa. Ca probabil vin din familii care nu fost cu nimic diferite de ce traiesc ei acum. Ca, dupa cum aratau lucrurile, probabil aveau o slujba care ii obliga sa lucreze opt ore in soare sau intr-o dugheana. Nicidecum intr-un birou, ci intr-un loc mort, din care nu se avanseaza, din care nu se scapa. Din care salariul se duce pe bere la 2L si tigari la bucata.

Si ma intreb daca acei oameni au vreodata o alta sansa. Daca i-a intrebat cineva ce ii doare cand erau mai tineri, daca au avut de unde alege. Pentru ca acum nu reprezinta decat un motiv pentru greturile noastre intelectuale, a domnilor astia de am avut parinti care ne-au purtat de griji si posibilitatea unei educatii. Noi care am avut intotdeauna mic-dejun, pranz si cina, o carte la indemana si cineva sa ne explice importanta ei.

Dar banuiesc ca e mult mai usor sa privesti scarbit si sa palavragesti despre starea natiunii cand ti-e bine. Cand n-ai nici un gram de empatie ca sa intelegi ca oamenii nu sunt asa dintr-o mare fericire.

Ca sansele egale sunt inca o utopie.

Sursa foto: hotnews.ro

Capitolul doi din colectia de link-uri cu lucruri frumoase. Enjoy!

#Inspirationale

1. O poveste adevarata a unui om pe care l-as da exemplu in orice moment. Ti se pare ca viata ta e prea complicata si rea? Arunca o privire aici si afla How to quit your job, move to paradise and get paid to change the world.

2. O serie de esee foto la cel mai inalt nivel. Un alt fel de a spune povesti.

3. Cum sa iti ucizi creativitate. Sau si mai bine, cum sa o pastrezi.

4. Ignorance is not bliss sau un text foarte fain despre de ce este necesar sa-ti faci numele auzit.

#LIfestyle & Arts

1. Un altfel de Totul despre sex spus de scriitorul si filosoful Alain de Botton. De tinut minte. Iubiti-va mult, zic!

2. \”Kate Beckinsale wants republicans in her vagina!\“ Va las pe voi sa aflati despre ce e vorba.

3. Unora nu le place Parisul. De ce aflati in articolul din link.

4. Cum distrugi lumea, un articol bun de citit, un articol care sper eu sa trezeasca multe constiinte. Da, e exagerat pe alocuri, insa ideile punctate sunt de retinut si de impartasit si celorlalti. Felicitari autorului!

5. Despre dietele minune care chiar functioneaza si o recomandare de carte. Plus un blog simpatic.

#Jurnalism

1. Un interviu tare fain luat de Daniel Radcliffe actritei Helena Bonham Carter.

2. Un editorial scris de Vlad Mixich despre “cinstea ministrilor de pe la noi.

3.  Un tool online care a starnit destule controverse in presa romaneasca si titluri de genul “AFLA cine iti cauta numele pe Google”. In registrul “UITEEEE cat au crescut sanii vedetei X.”

Bonus: Filmul saptamanii e The Rum Diary.  Bine facut, bine de vazut.

A Bucket List este o lista cu lucrurile faine pe care vrei sa le faci inainte sa mori. Dar ca sa nu fim drastici hai sa spunem ca e o lista cu planurile faine pe care vrei sa le indeplinesti in urmatorii ani.

Pregatit? 

1. Scrie pe o foaie toate lucrurile pe care ti-ai dorit sa le faci la un moment dat. Oricat de fantezist ar suna, esti doar tu si foaia alba si toate lucrurile care ti le-ai dorit sa faci. Cum ar fi calatoria in America Latina. Sau sa-ti cumperi o decapotabila din anii ’70. Scapa de delimitari si pune totul acolo. Doar tu si foaia.

2. Gandeste-te la planurile tale de viitor. Ce vrei sa faci in urmatorii 5 ani? Dar stii, nu in termenii in care raspunzi la un interviu de angajare, ci in termenii care ti-ar placea tie, fie ca asta inseamna sa iei cursuri de echitatie sau sa lucrezi intr-o editura.  Sau sa faci cliff diving.  Pune-le pe acestea pe alta hartie. Intr-o dupa-amiaza in care ai muzica buna pe fundal. Sau dupa ce ai facut sport. Oricand te simti tu mai inspirat si mai liber sa doresti orice.

3. Ia cele doua liste si imagineaza-ti cum ar fi daca toate lucrurile de acolo se vor implini. Apoi realizeza carora dintre ele li s-ar aplica zicala ” ai grija ce-ti doresti ca se poate indeplini.” Sterge-le de pe lista (sau pastreaza-le pentru o alta).

4. Pune toate visurile ramse pe o foaie noua, in ordine cronologica. Adica in ordinea in care ti-ai dori sa se indeplineasca. Imagineaza-ti viata ta infrumusetata de toate acele visuri implinite. In ce ordine ar trebui sa decurga? Vrei mai intai sa fii intr-o croaziera pe Mediterana sau sa lucrezi pentru ONU? Scrie fix cum iti convine.

5. Acum incearca sa iei doua-trei puncte din lista de mai sus si sa te gandesti cum ar putea sa se adevereasca si in cat timp. De exemplu: vreau sa merg in Buenos Aires. Un gand negativist ti-ar zice: prea departe, bani putini, alte proiecte de terminat. Bucket List-ul tau ti-ar zambi frumos si ti-ar pune in miscare rotitele imaginatiei. Care ar ajunge la concluzia ca sunt programe pentru voluntari care ti-ar da sansa sa lucrezi drept in inima orasului. Mai sunt, de asemenea internshipuri acolo. Unele dintre ele chiar platite. Traim intr-o lume in care frontierele dispar pe an ce trece. Buenos Aires-ul o fi la un ocean distanta, dar nu mai e chiar atat de departe.

Acum e randul tau.

6. Apuca-te de indeplinit un punct din cele selectate mai sus exact cand ai terminat pasul anterior. Nu, nu maine, nu peste o ora, nu dupa-masa. ACUM! Incepe cu ceva, fie chiar si cu un search pe Google. Sau suna un prieten care stii ca te sustine si ar fi la fel de entuziasmat ca tine. Cu cat incepi mai repede, cu atat ajungi mai departe. Cu cat te pornesti mai entuziasmat cu atat iti e mai usor sa continui.

7. Fa un plan de actiune cronologic. Imparte pasii pana la implinirea visului tau in saptamani. Apoi in segmente mai mici, pe luni. Apoi pe zile. Apoi gandeste cate ore – ore frumoase, fascinante, in care ajungi tot mai aproape de ceea ce ti-ai propus – ti-ar trebui zilnic.

8. Mai pastreaza, pe langa un vis mare, cateva mai mici. Daca ti-ai propus, de exemplu, sa calatoresti intr-o tara straina, incearca sa indeplinesti in acelasi timp planul de a face, in sfarsit, karaoke. Micile victorii iti dau curajul necesar sa le urmaresti si pe cele mari.

9. Inconjoara-te de lucruri pozitive care au legatura cu visul tau. Daca iti plac cuvintele de exemplu, inconjoara-te de cele mai frumoase. Eu sunt in proces de printare a celor mai frumoase citate din carti, fragmente din mailurile prietenilor si replici de film si lipirea lor pe peretii camerei mele. E modul meu de a-mi aduce constant aminte unde vreau sa ajung si mai ales DE CE. Si au un rol fantastic in a-mi mentine o stare de spirit entuziasta.

10. Indeplineste visul. Bucura-te de victorie. Apoi ia-o de la capat cu urmatorul punct de pe lista ta. Realizeaza ca viata e fantastica. Ca tu ai facut-o asa.

Nu spun ca o sa fie usor. Din contra s-ar putea , ca sa folosesc un termen destul de sclifosit, sa te demotivezi. In sensul ca s-ar putea sa vrei sa te dai cu capul de pereti. De mai multe ori. Dar pe de alta parte, daca ar trebui doar sa bati din palme ca sa se indeplineasca nici nu ti-ai mai dori acel lucru asa de mult. Trebuie sa depui ceva efort care iti educa sufletul. Cam ca atunci cand cauti cu patos un tirbuson ca sa deschizi o sticla buna de vin.

Uita-te la The Bucket List daca te ajuta. Am auzit ca actorii sunt buni, dar actiunea nu chiar atat de credibila. Eu pun pariu ca povestea ta va fi mai buna.

Cere ajutorul altora. Exista un site fain de tot unde oamenii se ajuta unii pe altii sa bifeze lucruri din Bucket Lists de pe tot mapamondul. Unde poti sa-i ajuti si tu pe ceilalti.

Inspira-te din pasiunile celorlalti. Ai 1000 de idei din care poti alege.

Ai o singura viata. Si poate sa fie geniala.

 P.S.: spuneti-mi si mie ce minunatii ati include in listele voastre. Eu v-am impartasit cateva mai sus, deci va fi schimb pe schimb.

Sursa foto: bucketlistnation.com

In ultimii trei ani am participat, fara exagerare, la zeci de conferinte. Pentru una dintre ele am fost chiar si in comitetul de organizare. La celelalte am fost simplu participant, platitor sau nu de taxa de intrare, dar interesat cu siguranta de ceea ce aveau de impartasit speakerii/ trainerii din fata mea.

Amvazut in conferinte instrumente pentru purtatorii de sange tanar care sa-i ajute sa-si dea seama de mediul in care se invart, de oamenii pe care sa-i ia drept exemplu si de ce sesiuni de invatare au nevoie. Adica prilej de scos capul in lume, pe romaneste, si de acumularea unor noi si bune cunostinte.

Dar sunt unele lucruri care diferentiaza clar o conferinta de success, genul despre care scrii a doua zi cu toata convingerea, de  una la care unii se incumeta sa mai dea pe langa, ca “merge-asa”.

Prin urmare asta e lista mea de lucruri care nu se fac la o conferinta, impartita pe categorii.

A. Pentru SPEAKERI.

1. NU ridici la cer compania pe care o reprezinti.

Ca si participanti ne bucuram de obicei cand vine un reprezentant al unei companii, ascultam cu interes cand acesta prezinta, IN LINII MARI, domeniul de activitate, valorile si cateva proiecte. Daca te incadrezi in acestea trei este perfect decent, iar daca vom avea nevoie de mai multe informatii te vom aborda intr-una dintre coffee break-uri.

Prin urmare n-ai nici un motiv sa ocupi jumatate din timpul pe care-l ai la dispozitie laudandu-ti compania. Descriindu-ti compania pe care o reprezinti cu lux de detalii. Nu de asta suntem acolo.  Da, stim ca ai sponsorizat evenimentul, dar asta nu inseamna ca esti in fata noastra ca sa reciti poezia companiei, ci ca sa transmiti ceva. Da-ne noua sansa sa ne interesam, nu ne agasa cu detalii care ii vor face pe unii sa te vrea afara din sala cat mai curand.

2. NU spune lucruri pe care le stie toata lumea.

Ar trebui sa fie un lucru de baza, nu? Fiecare speaker este chemat, de regula, pentru a aduce un plus de valoare conferintei/ evenimentului. Sa spuna lucruri bazate pe experientele sale profesionale sau personale, iar nu sa aduca in discutie aceleasi retete de viata din programele TV sau din cartile de self-help. Adu ceva nou, spune-ne un lucru pe care l-ai trait doar tu, da exemplu de o situatie prin care ai trecut TU. Restul s-ar putea sa-l stim si noi. Si s-ar putea sa-ti pierzi credibilitatea.

3. NU te spovedi la conferinta.

Din moment ce esti in fata noastra ne intereseaza, IN LINII MARI, unde ai lucrat pana acum, ce studii ai, ce idei ai implementat. De aici si pana la a istorisi cat de tare te certai cu al tau coleg de banca din clasa a patra e o cale lunga pe care nu vrem sa o parcurgi. Regula de aur? Atata timp ca nu e ceva din care putem invata sau care sa ne smulga un zambet de relaxare, nu reusesti decat sa plictisesti.

4. NU veni nepregatit pentru vorbitul in public.

Ok, esti un speaker cu o experienta de viata din care putem invata toti ceva, dar esti timorat cand te afli in fata noastra. Intelegem asta. Ce nu intelegem este sa vii fara o structura a prezentarii care sa te ajute, sa nu stii exact ce vrei sa transmiti. Nu-ti cere nimeni sa fii extraordinar de carismatic, sa debordezi de energie sau sa spui cele mai bune bancuri. Dar fii sigur ca stii ce vrei sa spui.

5. NU ignora publicul.

Suntem acolo pentru tine. Unii dintre noi poate te admira, poate au venit la conferinta dorind sa asiste la prezentarea ta in mod special. Altii te stiu doar din auzite. Nu te comporta de parca noi nu existam, iar tu esti acolo ca sa livrezi o poezie invatata pe de rost. Uita-te in sala, observa cat de implicata iti este audienta si actioneaza corespunzator. Daca suntem toti pleostiti pe scaune, verificam telefoanele sau radem pe infundate, atunci ceva e in neregula. Garantat.

6. Bonus: fa mici surprize participantilor. Da, tu in fata esti un plus de valoare foarte mare si apreciem faptul ca impartasesti cu noi cunostintele tale, dar uneori o carte drept premiu pentru cel mai activ participant, sau posibilitatea unor internship-uri in compania pe care o reprezinti ti-ar face publicul de doua ori mai atent. Depinde doar de tine ce alegi sa oferi in plus.

B. Pentru PARTICIPANTI.

1. NU intra si iesi din sala de 10 ori pe ora.

Urmarim si noi un power-point, ascultam un speaker, incercam sa fim atenti. Stii tu, lucruri din astea care se mai intampla pe la conferinte.

2. NU intrerupe speaker-ul din 5 in 5 minute.

De obicei, dupa fiecare sesiune se aloca cinci minute pentru intrebari si feedback. Uneori mai mult. Asta inseamna ca acelea sunt minutele in care poti pune intrebarile notate pe agenda ta, sau poti comenta un anumit aspect al prezentarii. In minutele acelea, iar nu in timpul prezentarii in sine (decat daca ai argumente ca speaker-ul greseste sau dispui de un detaliu vital), nu din cinci in cinci minute. Pentru ca noi suntem acolo sa ascultam speaker-ul, iar nu pe tine. Data viitoare treci tu in fata si mai vorbim, pentru ca din scaunul publicului nu convingi pe nimeni prea tare.

3.NU te imbulzi la Coffee/ Lunch breaks

Ca nu-i frumos. Si pentru ca ai cei sapte ani de acasa.

4. NU agasa speakerii.

Si ei sunt obositi, si ei au fost atenti la sesiuni. Inainte de a-i aborda asigura-te ca nu ii intrerupi din drumul spre baie si vezi daca sunt dispusi sa vorbeasca cu tine. Unii dintre ei mentioneaza in timpul sesiunilor ca sunt deschisi la discutii mai detaliate pe durata pauzelor. Altii au un tren/avion de prins dupa. Daca e pauza de cafea propune-i speaker-ului sa mergeti la masuta de cafea astfel incat sa fii sigur ca e in largul lui (can’t keep a good man without coffee). Recunosc, asta nu-i o regula de nicaieri, doar un gest politicos care te-ar putea face sa cresti in ochii respectivului.

5. NU imparti carti de vizita in stanga si in dreapta.

Daca vrei sa faci networking e foarte bine pentru tine (eu una n-am fost niciodata maestra in arta networking-ului si am regretat asta), dar nu te arunca asupra tuturor celor prezenti impartind carti de vizita “fara numar”. E OK sa lasi cateva oamenilor pe care ii stii catusi de putin, sau cu care ti-ai dori sa colaborezi. Dar nu esti la targ.

6. NU barfi fiecare participant/speaker din sala.

Sa mai explic? Sa mai spun ca dupa ceva timp ajungi la un nivel in care toata lumea se stie cu toata lumea si barfa se propaga extrem de rapid?

6. NU deveni piscotar.

Esti acolo pentru conferinta, nu pentru produsele sponsorilor ei. E firesc sa vrei sa incerci ce are de oferit brandul care a sponsorizat evenimentul, dar de aici si pana la a te reprezi sa pui mana/ gura pe tot ce vezi… Judecati si singuri.

Cam acestea sunt observatiile mele dupa trei ani de mers pe la diverse conferinte si interactionat cu oamenii prezenti acolo. Tin, in mod expres, sa mentionez deci ca punctele atinse mai sus nu se refera la o singura conferinta, ci la experienta acumulata de-a lungul anilor (ca sa folosesc un limbaj de lemn-mobila vintage).

Acum ca ne-am inteles, ne vedem prin Iasi la conferinte, dragilor, eu vin cu dor de invatat de lucruri noi.  Si poate ma ajutati voi la partea de networking.