Currently Reading

 “Cate pagini ai scris la licenta?”

“Te rog nu ma fa sa spun lucruri rusinoase in  public.”

Ti-ai promis ca licenta asta va fi gata la sfarsitul lui mai. Stii tu -data gata, scrisa glorios, copertata in rosu pasional – in doua luni de studiu intens si mult suflet. Pentru ca nu-i asa, voi astia de la Jurnalism sunteti mai smecheri si va alegeti voi cu spor fix ce tema va place, sa povestiti despre ea cu drag in fata comisiei de licenta. Si pen’ ca ati terminat o facultate de Jurnalism (si Stiinte ale Comunicarii pe deasupra!) voi sunteti aia de aveti surse numeroase de documentare ( a naibii, vi cere sa le dezvaluiti la sfarsit, s-a dus tot secretul) asa ca n-aveti probleme.

Clar.

Stiati ca exista o carte numita “Invingerea amanarii”? Un amic de-al meu amana s-o citeasca pentru ca, nu-i asa, a tot amanat sa scrie o licenta. Mi-ar fi placut s-o inving si eu la timp in loc sa-mi aman cu gratie o prioritizare si sa accept un job temporar, mai multe joburi temporare, un serial nou pe Vplay, o seama de carti cu nici o legatura cu documentatia mea si o viata sociala care implica un “Yes, Sir!” la orice prietena/ prieten care avea chef de o iesire.

Hey, pot sa vad sprancenele alea ridicate in semn de judecata! Dar cum poti sa stai in casa cand in campus se canta la chitara, Copoul miroase divin a tei si terasele sunt deschise pana tarziu, iar berea e ieftina in barurile pentru studenti? Nu poti!

Cand scrii o licenta sunt doua lucruri de care trebuie sa tii cont 1- Sa-ti faci un plan de atac. 2- Sa respecti planul acela de atac. Altfel te vei ataca cu siguranta in luna iunie cand ai de predat proiecte peste proiecte si ploua peste tine cu examene. Oh si mai ai si un banchet si un curs festiv, sa-ti aminteasca constant ca la naiba!- viata de student se termina si pe tine te termina sprancenele ridicate ale parintilor care te intreaba cand vei fi independent… financiar.

Mama, tata… si eu astept ziua aceea cu nerabdare.

Dar inapoi la licenta. Nopti albe, dureri de stomac, foi xeroxate, sute de linkuri, carti imprumutate, admiratia teribila pentru jurnalismul american din anii ’60, mailuri scrise tremurand catre oameni pe care-i admiri, felul total entuziasmat in care povestesti prietenilor despre ce e licenta ta si degetele paralizate cand vine vorba sa treci pasiunea in Word. Ciuc Radler, Milka de caramel, dor de mare, scrisori de la prieteni de peste mari si tari, Nestea de piersici, Pall Mall Slims Mentholate, chipsuri pe terasa si flori in par si momentul nefast cand fericirea de dupa doua beri piere in fata numarului ranchiunos de mic afisat de Word in dreptul licentei tale.

Momentul cand imaginatia o ia razna si te apuci sa scrii o carte pe care stii ca n-o vei termina niciodata dar pentru care ai o dedicatie atat de mare, incat tastezi febril pentru ca e o chestiune de viata si de moarte sa-i trimiti cate un capitol pe zi unei prietene – care si ea scrie o licenta – si care iti spune ca avea nevoie de o astfel de proza ingramadita in documentatia pentru “licenta vietii.”

Profesorul coordonator e de treaba. Te cheama la el in birou, ii expui problema, iti da indicatii si te trimite acasa cu un teanc de carti si nu, nu tipa la tine cum te asteptai si nu, nu te critica ca ai amanat lucrurile pana acu. Si “Da, domnisoara, e un subiect interesant” apoi “Nu, nu poti scapa de diacritice sub nicio forma.” Iar tu iti iei capul in maini si realizezi ca mai de lucrat de zece ori pe atat.

O seama de oameni care nu pot intra in licenta, fie pentru ca i-a picat un profesor – de acum celebru pe grupurile secrete de Facebook – fie pentru ca n-au bani sa-si plateasca taxa. O alta seama de oameni pentru care verbul “a procrastina” a devenit “a great and terrible beauty” si care traiesc pe baza de Cola si se cazeaza cu ora la biblioteca.

Si nu, inca nu intelegem ca peste doua luni vom rade cu lacrimi de toate astea,  pana cand trecem on the other side mai avem multe de lamurit.

Dar nu-i bai: data viitoare vorbim de un ghid de supravietuire a licentei.

P.S.: voi cate pagini ati scris? :))

 

Sursa foto: musicpsychology.co.uk

Acelasi sentiment in...

3 Responses

  1. Júlia says:

    Aoleu, când îmi aduc aminte de mine și de licența mea, deși a trecut deja un an…. :)) Dar sincer, a fost o perioadă de coșmar, din mai multe motive. După ce am tot pendulat între două materii [Drept și Filosofie], în cele din urmă a rămas Filosofia și o licență cu un subiect complex și cu materiale nu chiar suficiente, dar dificile. Nu are rost să spun cât de târziu am terminat licența și cum a fost ultima mea noapte albă… O noapte albă și multă disperare! Plus că fix pe toată durata în care mi-am scris licența, îmi izolau blocul și de dimineață până seara se spargea și se muncea, nu glumă! Și nu cred că știu mulți cum e să stai la etajul 7, dar dimineața la 7-8 să fii trezit de oamenii pe care-i auzi și vezi plimbându-se în fața geamului tău…stând la 7! Awesome! :))

    În fine, să revenim la tine! Mult succes, Jacqueline! :-bd

  2. Frumos ca nu sunt singura in situatia asta.

  3. Nu am roșii! Nu pot scrie la licență dacă nu am roșii… :)) succes!

Leave a Reply