Tot ce ai nevoie sa stii

“Tradatoare mica!”

Asta a fost prima reactie primita dupa ce am declarat ca mi-am cumparat Kindle.

Hai sa lamurim niste chestiuni deci: iubesc si cartile in format fizic. Daca ai crescut in casa cu un tata care vorbeste despre carti ca despre singura religie adevarata si care a inceput sa te invete sa citesti cam de pe la 4 ani, ca sa fie sigur ca vei citi tot ce prinzi, e greu sa nu dezvolti o anumita adoratie pentru sus-numitele. Cand iti amintesti cum miroseau cartile din casa bunicilor, cu copertile scorojite pe margini si paginile ingalbenite de vreme, iti raman mereu intiparite in minte urmele de cafea pe margini si camera mirosind mereu a duminica. Beat that, Tumblr! :)

Dar, trecand peste notiunile romantice, peste pozele boeme cu fete frumoase (si cam dezbracate. Subtil, asa) citind intr-o gradina si peste conspirationistii die-hard, care cred ca digitalizarea cartilor este vreun semn al apocalipsei, s-ar putea ca un Kindle (sau orice alt E-Reader) sa va transforme in cititori si mai avizi. Zic eu, dupa ce m-am enamorat definitiv de noua jucarie.

Care sunt avantajele unui E-Reader?

In primul rand spatiul economisit. Daca stai in chirie, ca respectiva, si nu ai idee unde o sa fii la anul, atunci nu prea poti sa cari zece genti de carti dupa tine, oricat “o arzi sentimental” ca te doare sufletelul dupa paginile acelea frumoase pe care le-ai citit in nopti tarzii de vara. Am si eu cateva carti de suflet, dar pana cand n-am o casa doar a mea, nu-mi umplu o biblioteca cu volume hardcover. Ci tin una virtuala. Unde in cei 2GB disponibili intra cateva zeci sau sute de carti. Super pont pentru calatori, deci.

E-INK. Adicatelea cerneala electronica, care da ecranului un aer vintage, aviz amatorilor de Instagramat citate si celor care iubesc culoarea cafenie a volumelor invechite. Dar, mai ales, celor pe care-i dor ochii cand citesc pe o tableta normala. Eu am cel mai simplu model de Kindle (deci fara touchscreen, sunt aproape hipster, ce sa mai!), ceea ce a dat bine pentru buzunarul meu si pentru capacitatea mea de concentrare. Care, nu-i asa, pe o tableta simpla si-ar fi dat mult prevazutul duh, intre doua aplicatii. Modelul meu de Kindle este cel pe care Facebook-ul se vede in alb si negru (e inca ireal) si de la care nu ma dor ochii, pentru ca cerneala electronica imita cat se poate de bine o pagina normala de hartie. Pentru ceva mai multe mofturi recomand totusi si versiunea PaperWhite.

Acces la carti in cateva minute. Si in orice loc cu Wi-Fi. Click-click-click! Nu dureaza mai mult de cateva minute sa cumperi carti de pe Amazon si sa le primesti direct pe Kindle. Sau sa le descarci, cu ajutorul USB-ului, de pe orice site care ofera acces la carti gratuite. Legal, zic (nu piratati, mai copii, scriitorii au si ei facturi de platit). Iar Amazon-ul ofera si sample-uri de cateva pagini pentru orice carte care va tenteaza, pentru a va face o idee daca este pentru voi sau nu.

Economiile. Va spuneam mai sus de site-urile cu mii de carti gratuite. Daca dati un singur search pe Google la “free e-books” gasiti zeci de asemenea comori. Hai, bine, daca sunteti faliti si promiteti ca atunci cand veti fi mari si bogati veti cumpara toata opera scriitorului preferat, puteti sa aruncati un ochi, in cazuri disperate, pe  vechiul piratebay.:)

Adaptabilitatea. Formatul standard pentru Kindle este AZV3. De citit insa citeste cam toate formatele disponibile. Dar daca aveti carti in alt format si vreti o experienta optima pentru Kindle, aveti la dispozitie site-ul acesta minunat, care converteste orice in AZW3. Sau orice in orice. :) Iar tinand cont de faptul ca E-reader-ul asta e atat de usor si poate fi tinut cu o mana, il puteti adaposti in orice geanta sau poseta.

Sa zicem ca exista si dezavantaje: pentru ca nu are o lumina interna, va trebui sa achizionati si o lampa, de dimensiuni foarte mici, pe care o gasiti pe internet (costa aprox. 30 lei) sau si mai bine, o husa cu lampa integrata (aprox 100 lei). De asemenea, daca vreti sa o folositi pentru citit reviste sau pentru carti cu scheme si desene va recomand un Kindle HD sau o tableta propriu-zisa.

M-am indragostit deci. Presimt ca vom construi o relatie frumoasa, din care vor rezulta o serie de lecturi placute.

In rest, lecturi placute. De la cineva care citeste de 2-3 ori mai mult ca inainte. No, si ca sa demonstram dara, voi incerca sa scriu pe blog de acum inainte de ce carti minunate am descoperit. ;)

 

 

Stati de vorba cu cineva care a facut o facultate din placere. Dar care a realizat lucrul acesta abia cand si-a pus in cap toca si a tinut  discurs la absolvire in fata unui amfiteatru posomorat si plin de ganduri negre si regrete.

Pentru ca atunci cand mi-am depus dosarul de Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii tot ce stiam e ca imi place sa scriu si ma gandeam ca facultatea aceasta o sa-mi deschide sute de porti spre a-mi exercita pasiunea si a face bani din ea. Si inainte sa ma acuzati de cinism, tineti minte doar ca vine o vreme cand fiecare trebuie sa-si plateasca facturile pe cont propriu, iar nu sa stea cu mana intinsa la mamica si taticu.

Prin urmare, pentru ca pornisem cu asemenea idei, m-am trezit ca la primele ore abia stiam sa numesc trei jurnalisti pe care ii admir si trei ziare din afara. Lectie invatata. La fel cum cred ca, ale mele colege care declarau in anul intai ca ele “isi doresc sa ajunga ca Andreea Esca” au realizat ca lucrurile nu functioneaza atat de usor.

Cu toate astea, dupa trei ani de facultate si cu o pleiada de colegi dezamagiti in spatele meu si cu toate ca nu lucrez in domeniu n-as schimba facultatea facuta cu nicio alta. Pentru ca pentru mine a fost o facultate de cultura generala, de povesti adevarate despre viata si de epifanii continue.

Dar mai ales, pentru ca nu m-am bazat niciodata pe faptul ca facultatea o sa fie cea care-mi va asigura o slujba dupa aceea. Oh, nu!

Sunt doar vreo 2-3 facultati care pot sa faca asta. Si nu toata lumea este facuta pentru ele. Pentru ca nu toata lumea este in stare, de exemplu, sa tina un bisturiu in mana si sa faca minuni cu el. Indiferent de ce sunt convinsi unii parinti.

Asadar, cand ai 18 ani, cand toata lumea are asteptari de la tine si cand ti se spune constant ca “trebuie sa faci bani”, cum alegi o facultate, astfel incat “sa nu mori de foame” fiti mai destepti decat majoritatea si realizati ca facultatea o veti face mai mult pentru diploma si notiuni de baza, iar nu pentru a va imbogati. Si alegeti ce simtiti voi ca vi se potriveste, iar nu ce va preseaza ceilalti sa faceti, pentru ca, in 9 cazuri din 10, veti renunta din anul doi sau o veti uri mai mult decat orice altceva pe lume si veti ajunge studenti frustrati si absolventi mediocri. Iar voi stiati ca puteati mai mult de atat.

Asa ca sfatul meu este sa va luati cateva zile de liniste, departe de familie, departe de prieteni si sa analizati, atat cat se poate, cine sunteti si ce va doriti. Realizati ca la 18/19 ani n-aveti cum sa aveti toate raspunsurile si sa nu stiti in detaliu ce veti face mai departe. Life doesn’t come with a plan that reveals to you at 18. Mai realizati ca nimeni in afara de voi nu poate sa va decida soarta, aceea va apartine!

Ganditi-va la ce v-a placut sa faceti in liceu. Ce faceati cand chiuleati de la orele de fizica. In ce activitati de voluntariat sau proiecte va implicati fara sa va impinga profesorii de la spate? La ce materie fie studiati cu spor, fie va prindeati din prima despre ce e vorba? Si, cand veti cresteti voi, “oameni mari”, ce ati vrea sa transmiteti celorlalti? Cate din lucrurile care va pasioneaza au doar potential de hobby si carora dintre ele ati dedica o cariera? Poate parea putin, dar lucrurile acestea va spun mai multe decat ati crede.

Stiu ca parintii vostri sunt ingrijorati in privinta securitatii financiare de care veti avea sau nu veti avea parte. Stiu ca va ganditi ca toata lumea ar trebui sa fie informatician sau doctor sau inginer ca sa traiasca decent, dar in practica sunt sute de “college dropouts” care s-au lasat de facultate fie pentru ca n-au putut face fata, fie pentru n-au simtit nicio conexiune cu domeniul ales si mai degraba vindeau in Mall decat sa fie farmaciste. Sau profesoare.

Dar, repet a doua oara: in foarte putine cazuri facultatea iti garanteaza un job dupa. Si inca un lucru de tinut minte: job-urile cautate pe piata acum s-ar putea sa nu mai fie aceleasi pana terminati voi facultatea. Uitati doar ce se intampla cu cei din economie acum. Cati absolventi produce anual FEEA din Iasi sau ASE din Bucuresti? Cati dintre acestia, care s-au inscris la aceste facultati doar pentru ca erau cautate, credeti ca mai gasesc job acum? Sa-mi fie iertate previziunile negre, dar presimt ca acelasi lucru se va intampla cu facultatile de comunicare, pentru ca fiecare domnita draguta este astazi “PR Specialist”.

In acelasi timp este foarte clar ca unii dintre noi sunt facuti sa fie PR. Si altii economisti. Dar trebuie sa fii sigur ca vrei asta. Alege cu mintea, nu adopta spiritul de turma si nu te imbulzi unde se buluceste toata lumea! Cred cu tarie ca generatia asta poate sa faca niste alegeri mult mai bune decat precedenta. Cred ca poate sa aleaga independent de presiunea familiei si a mediului in care traiesc. Si pentru cei mai idealisti, realizati ca daca aveti un vis, daca vreti sa fiti performanti, va trebui sa munciti pentru asta. :)

Si fiti destepti, fiti creativi, cercetati cu atentie! Daca va place pictura nu va ganditi doar ca veti ajunge pictori celebri, ganditi-va si la ce joburi adiacente mai sunt in domeniul acesta. Fiti deschisi la alternative, convingeti-va familia cu argumente concrete, iar nu doar cu un lamentabil “Dar, mami, mie imi place fotbalul!!!!!” Sta in puterea voastra.

Si acum, la final, cate ceva din intelepciunea unui absolvent care a facut o facultate despre care majoritatea sunt convinsi ca produce “muritori de foame.” Mi-a placut fiecare seminar, chiar si la cele la profesorul pe care nu il suporta toata facultatea. Mi-a placut sa declar oricui ma intreba ca studiez Jurnalism. Mi-a placut sinceritatea profesorilor, mi-a placut sa merg in Erasmus, mi-a placut sa realizez ca nu stiu nimic despre domeniu si sa ajung la concluzia ca jurnalistii adevarati sunt cei mai frumosi oameni din lume. Am terminat o facultate care mi-a educat niste gusturi, care mi-a deschis mintea, care m-a invatat ce inseamna respectul pentru oamenii care isi dedica viata unui scop. Am terminat o facultate care m-ar fi facut jurnalista, daca mi-as fi dat interesul mai mult, daca as fi fost facuta pentru munca de teren constanta. Si da, am terminat o facultate de jurnalism in conditiile in care tata m-ar fi vrut doctorita si mama profesoara.

Curios insa, ma intretin singura. De ce? Pentru ca experienta din lucru am luat-o din trei ani de voluntariat si vreo 2 internship-uri. Asa am invatat niste treburi despre lucrul intr-o companie, asa am cunoscut oameni de la care am avut ce invata, asa am invatat cum stau lucrurile in materie de job-uri in orasul asta. Iar nu din facultate. Pentru ca nu te angajeaza nimeni daca ii fluturi in fata o diploma de absolvent, ci toata lumea te va intreba :“Ce stii sa faci?” si “Ce ai facut in timpul facultatii?”

Asa ca aveti doua optiuni. Unu, sa va conformati si sa faceti o facultate doar de dragul de a o face. Doi – sa faceti o facultate in care sa puneti suflet si sa deveniti atat de buni incat veti fi a naibii de greu de ignorat de orice angajator.

Decizia e a voastra.

Si inainte sa va decideti, pentru cei care stau la cozi la depus dosare anul acesta, am pentru un voi si un pont, despre Admiterea Online.

Sa alegeti ce e mai bun pentru voi si sa va bucurati de anii de facultate pentru ca acestia sunt cei mai frumosi si cei mai intensi din viata voastra. :)

Dragi companii (si dragi PR-isti si oameni de marketing),

Pentru ca observ in ultima perioada o minunatie de articole super suparate de la bloggeri care merita ceva respect (uneori chiar mai mult) si pentru ca si subsemnata s-a confruntat cu astfel de situatii, m-am gandit sa fac putina lumina si sa va zic cum stau lucrurile cu bloggerii de la care emiteti pretentii si de care aveti nevoie pentru a promova un eveniment sau un produs.

In primul rand, as vrea sa constientizati ca un blogger serios nu e doar un om care insira si el niste randuri pe o platforma din lipsa de ocupatie, ci o persoana care aloca timp si suflet pentru cititorii sai si ar vrea sa-l tratati ca atare. In al doilea rand, as dori sa lamurim un pic cum arata o comunicare eficienta cu acest “instrument” al vostru care va ajuta sa ajungeti la oamenii care sunt in “target” (daca tot mizam pe denumiri corporatiste). Stiu ca bugetele de marketing sunt restranse si ca, de la caz la caz, ati vrea sa dati banii in fata sefului insirandu-i suta de bloggeri care au scris despre acelasi produs  “moca, tata!”, dar daca vorbim de persoane care fac lucrul de cativa ani s-ar putea sa nu iasa chiar atat de frumos. S-ar putea ca cei minunati 100sa fie niste bloggeri de care n-a auzit si pe care nu-i citeste nimeni, iar cei de care intr-adevar aveti nevoie sa publice o serie de articole suparate care o as va faca sa va arda obrazul de rusine. Iar audienta lor o sa-i urmeze.

Asa ca ar trebui sa aveti grija cum va comportati cu ei.

Asadar, fara alte adaugiri…

Un blogger scrie GRATIS (cam) in urmatoarele situatii:

1. Cand il contactati pentru a sprijini o cauza/o valoare in care si el crede. Unii bloggeri cred, de exemplu, in educatie (treceti-ma si pe mine in lista asta). Prin urmare vor sustine cu entuziasm evenimente din acest domeniu, povesti de succes. Asta NU inseamna ca vor accepta sa scrie advertoriale gratuite despre ghiozdane, carti sau caiete pe care voi le vindeti. Si asta nu inseamna ca daca produsul vostru are un brand ale carui valori se identifica cu cele ale bloggerului (de exemplu, daca el crede in viata sanatoasa si voi vindeti medicamente de detoxifiere) el va fi foarte fericit sa faca pe agentii de vanzare, gratuit.

2. Cand este vorba despre un eveniment care afecteaza comunitatea locala. Pentru ca bloggerul are o serie de cititori interesati de ce se intampla in jurul lor si care cred in recomandarile lui. Asta NU inseamna ca daca este un eveniment cu intrarea platita cu bani grei care intra lejer in buzunarul celor care il organizeaza, sau daca e o lansare de produs despre care, nu-i asa, ar fi placut sa scrie lumea moca, bloggerul va consimiti bucuros sa scrie neremunerat.

3. Cand ii place lui mult de tot ceea ce faci. Ca de exemplu, esti un brand preocupat de actiunile ecologice si vrei sa dai sfoara in tara ca organizezi una. Daca stii ca bloggerul e ecologist, go for it, o sa-i faca si lui placere sa promoveze ceva in care crede si o sa te ajute si pe tine sa strangi o serie de oameni care sa iti cunoasca mai bine valorile. Ba chiar s-ar putea sa ai surpriza sa scrie despre tine fara sa-l rogi. Atunci ar fi chiar dragut din partea ta sa-i trimiti un mail de multumire. :)

4. Cand esti prieten cu el. Prieten insemnand ca relatia dintre voi consta in ceva mai mult decat un like pe Facebook la pagina ta. Prieten insemnand ca v-ati intalnit la o cafea si v-ati povestit unul altuia niste treburi care v-au legat si acum ii ceri ajutorul. Altfel nu-ti prea permiti sa-l abordezi in felul urmator: “Frate, fii atent ce chestii cool am pentru tine!”

Alte feluri in care sa nu jignesti un blogger.

Nu-i oferi un parteneriat de tip barter decat daca esti sigur ca ii ofera ceva care il intereseaza. Nu cred in concursurile in care speri ca 100 de bloggeri sa scrie despre o geanta ca sa o castige unul dintre ei. Pentru cei care au deja un public bine format este umilitor, iar audienta celorlalti nu e chiar relevanta pentru tine, nu-i asa?

Nu-i oferi 5 lei pe un articol. Mi-a ajuns recent la urechi o cerere de “advertoriale profesioniste pentru 5 lei.” Cum sa nu realizezi cat de rau e gandita treaba asta? De acord cu voi ca unii bloggeri inteleg advertorialul ca pe un copy/paste din comunicatul de presa, dar poti oricand sa verifici advertorialele deja scrise de acestia, astfel incat sa te convingi de calitatea oferita.

Nu-l intreba daca nu stie pe cineva care ” ia mai ieftin” sau ” scrie gratuit”, atunci cand te refuza. Putin bun-simt?

Si mai ales, cand te refuza, nu te comporta de parca e dusmanul tau de moarte: nu-ti datoreaza nimic.

Dupa indelungi citiri de frustrari si dureri de bloggeri, la care contorizez si ale mele interactiuni cu unii publicitari, cam la concluziile de mai sus am ajuns. Daca mai stiti si altele, hai sa le adaugam la lista, poate trezim niste PR-isti rataciti in campul muncii. :)

Sa scrieti cu pasiune in continuare, zic, si sa cereti respect pentru asta. :)

Sursa foto: mastergoogle.com

Snooze. Si apoi inca o data. Dar a treia oara te ridici pat, scoti capul intre jaluzele sa vezi cum e vremea afara si apoi mergi sa-ti speli ochii somnorosi. Ceaiul verde pe aragaz, cerealele pe masa si camasa de pe umeras. Ti-ai stabilit jumatate de ora pana pleci de acasa si inca 15 minute pe drum: trebuie sa ajungi la job.

“Hai sa schimbam niste vieti azi,”e de regula motto-ul pe care mi-l spun dimineata, cand nu ma pot trezi. Ma rog, exagerez, oamenii cu care lucrez eu sunt deja decisi sa-si schimbe vietile in bine, eu doar le facilitez un pic munca si-i ajut cu formalitatile. Nu, nu fac munca de caritate, nici nu lucrez la alcoolici anonimi, dar lucrez cu oameni tineri si frumosi care isi doresc mai mult de la viitorul lor.

E primul job serios. Am intarziat la interviu (joi nu e miercuri, iar mailurile se citesc de 2 ori, au fost epifaniile mea din acel moment), dar cumva am fost “cea mai cool candidata pe ziua de azi.” Asa de cool aparent ca, desi n-am fost prea populara in liceu, am luat job-ul la care visam.

Cred ca pot sa ma numesc un om norocos, care, dupa absolvirea facultatii si-a gasit job din prima incercare. Doar ca nu sunt fana a cuvantului “noroc” si mi-am zbuciumat studentia cu fel de fel de proiecte si mult voluntariat. Yes, they paid off. Nu, nu lucrez in domeniu, dar de ceva vreme oricum ajunsesem la concluzia ca jurnalismul va fi doar o pasiune. Imi place ceea ce fac? Teribil.

Dupa 3 luni de job, abia atunci observi cum te schimba trecerea de la fuga la seminare, la intalnirile cu oamenii care ajung cu jumatate de ora inainte de timpul stabilit si cu listele de intrebari in mana. Cand stai de partea celalata a biroului realizezi ca profesionismul nu e o vorba in vant si faptul ca esti tanar nu scuza nimic. Prin urmare aici sunt observatiile mele dupa primele 3 luni de job serios. Si frumos. :D

1. Este esential, absolut esential sa faci ceva ce-ti place. Sau macar sa ai capacitatea sa te educi sa-ti placa ceea ce faci. Toate orele de munca in plus,toate lucrurile pe care le inveti fara sa-ti dai seama te schimba in bine, te aduc mai aproape de persoana care iti doresti sa fii.

2. Cauta un job care sa te rasplateasca pe masura eforturilor. “Timpul trece, leafa merge” creeaza mediocri. In schimb,  un job care te provoaca sa-ti impingi un pic limitele, sa dai mai mult decat ai crezut tu ca poti, pentru ca stii ca vei fi recompensat pe masura, te tine focusat. Alert. Multumit de tine insuti. Si te face sa te bucuri de zece ori mai mult cand vine ziua de salariu.

3. Sunt putine lucruri care se compara cu independenta financiara. Sa te intorci seara acasa si sa vezi ca acasa nu mai inseamna o camera de camin pe care o imparti cu alti oameni, ci spatiul tau cu lampa ta din colt, cartile si revistele pe care le-ai cumparat TU. Sa-ti suni parintii doar ca sa-i intrebi de sanatate, iar nu ca sa le ceri bani. Sa stii ca tu trebuie sa-ti stabilesti bugetul si daca ai musai chef sa-ti cumperi un lucru mult prea costisitor pe care probabil n-o sa-l folosesti niciodata… poti sa faci si asta. Sa stii ca  daca vrei sa o iei de aiurea prin Europa, depinde doar de tine. Ca s-o citez pe colega de banca din liceu, actuala studenta in anul 4 la Medicina “Adica tu acum traiesti exclusiv pe banii tai, nu?”, “Da.” “Ce frumos trebuie sa fie!”

4. Timpul liber este un lux si nu trebuie irosit… Sau cum am adormit eu cu nasul in revista Esquire la 7 seara, de oboseala. Abia cand lucrezi 8 ore pe zi realizezi cat de mult conteaza toate orele libere pe care le iroseai inainte. Abia cand ai zile cand abia ai timp sa respiri intelegi ca timpul se planifica cu atentie, ca sambata si duminica trebuie valorificate la maxim, ca daca ajungi acasa si doar dormi atunci habar n-ai sa cheltui banii pe care se presupune ca-i castigi ca sa-ti faci viata frumoasa.

5. Conteaza incredibil de mult sa-ti placa de oamenii cu care lucrezi. Sa stii ca poti sa pui mana pe telefon si ca persoana de la celalalt capat o sa-ti raspunda cu rabdare desi e a cincea oara cand o suni azi si ea iti repeta ca ti-a trimis deja doua mail-uri in care e explicat totul. Persoana de HR sa trimita bomboane de ciocolata pentru ca ai completat chestionarele la timp. Seful tau sa nu se enerveze ca n-ai invatat inca sa faci o factura online iar angajatii statului ti-au intarziat formularele cu cel putin o luna.

6. Mediul tau si obiceiurile se schimba foarte mult. De la obiceiurile alimentare, la evenimentele la care te duci si oamenii cu care interactionezi. E o diferenta intre a spune ca esti student si a-ti declara functia ocupata. E o diferenta dintre deadline-ul unui proiect la facultate si un deadline de care depinde viitorul unor oameni. E o diferenta dintre a fi politicos pentru ca asa te-au invatat parintii si a fi amabil si calm 8 ore pe zi, in timp ce repeti aceeasi poezie.  E o diferenta dintre planurile si aspiratiile tale din studentie si planurile care chiar se pot concretiza de acum.

7. Riscul de a uita ce-ti doreai inainte de job e foarte mare. Descoperi rapid riscul de a pica in lenea si sentimentul de siguranta pe care ti-l da un job si tinzi sa nu-ti mai doresti nimic altceva . Riscul de a evita sa mai muncesti si pentru visele tale, pentru ca te simti obosit  e la tot pasul. A job to pay the bills and a job to pay the dreams, that’s what I always say, dar cumva lucrurile se schimba cand stii ca maine te intorci la birou si nu traiesti cu nesiguranta ca nu stii ce vei face mai departe. Nu uita ce ti-ai dorit inainte sa fii sigur ca la data X a lunii iti va intra salariul in cont. Sunt si alte lucruri care te definesc, pe langa job-ul tau de luni pana vineri.

Iar in final…

8. E tare, tare misto sa fii tanar si sa ai un job care iti place. Va spun eu, din proprie experienta. :D

Sursa foto: beemaria.wordpress.com

Pentru fiecare 100 tineri care se plang ca la ei in tara nu se poate face nimic, exista unul care tace si face performanta. Pentru fiecare 100 de oameni care se simt cu mainile legate, exista un pusti care nu intelege ideea de “nu se poate.” Pentru fiecare “Nu” izbit in fata multora, exista un tanar care nici nu s-a gandit sa intrebe: doar sa actioneze.

De tinerii nostri faini v-am mai povestit. Acei tineri pentru care imposibilul este doar o alta provocare. E frumos cand intalnesti unul singur, dar ganditi-va ce idei faine ar putea iesi, daca acesti tineri ar avea un loc unde sa se intalneasca si sa fie antrenati pentru performanta. :)

Niste oameni cu initiativa au gasit solutia. Fundatia Comunitara Iasi isi propune sa puna in miscare o comunitate intreaga si sa infiinteze primul club al olimpicilor din Romania. Si eu sunt tare bucuroasa ca in orasul meu exista asemenea initiative si ma simt intr-adevar mandra sa va povestesc despre ei.

Ce se va intampla practic la acest club? Olimpicii din liceele noastre vor avea parte de programe de educare a caracterului , de dezvoltare a abilitatilor personale (pentru ca nu-i asa, au de unde :) si activitati de tip club de film sau carte (like in the good, old times). Gasiti aici lista completa de activitati si dotari, sa vedeti ce sustineti! ;)

Pentru ca partea cea mai importanta din tot articolul acesta este ca si voi puteti avea o contributie esentiala la infiintarea clubului acesta. Pana la urma, cu totii ne intrebam cum putem face ceva prin care sa schimbam lumea in bine, nu? Aici este raspunsul pentru ziua de azi.

Pana in data de 16 decembrie, toti cei care doresc sa sprijine înfiintarea la Iasi a primului club al olimpicilor din România o pot face trimitand un SMS in valoare de 2 euro la 8862 (valabil in Orange, Vodafone si Cosmote).

Da, e atat de simplu.

Acum, imaginati-va cum ar fi daca ati reusi sa va convingeti cinci prieteni sa dea un SMS. Daca acestia 5 ar convinge fiecare alti cinci. Ganditi-va cum s-ar mobiliza o mobilitate pentru o cauza care merita toata atentia. Pentru o mana de oameni frumosi care, cel mai probabil, vor ajunge intr-o zi sa transforme pozitiv lumea din jurul lor.

Avem nevoie de ei. SMS la 8862.

Cand lucrezi cu oamenii esti cea mai buna versiune a ta. Nu te infurii, nu arunci priviri ofticate, nu raspunzi in dodii, indiferent de cate cafele ai abuzat in ziua respectiva. Ca nu reusesti tu sa-ti gestionezi activitatile nu e vina lor.

Cand lucrezi cu oamenii zambesti frumos chiar si cand explici acelasi lucru pentru a mia oara. E a mia oara pentru tine, pentru omul din fata ta, care are nevoie de informatie, e ceva total nou, care trebuie inteles foarte bine. Prin urmare pui intrebari, raspunzi cu calm, oferi solutii.

Cand lucrezi cu oamenii incerci sa-i faci sa se simta confortabil in preajma ta, fie ca asta inseamna sa le oferi o cafea sau sa-i intrebi daca au avut o zi buna. N-am vrea cu totii sa ne intrebe cineva daca am avut o zi buna?

Cand lucrezi cu oamenii asculti mult. Lasi omul sa termine fraza. Si apoi sa mai adauge inca 3. Sa tina un monolog cinci minute incontinuu in care iti povesteste lucruri pe care tu chiar nu voiai sa le stii. Dai din cap aprobator si zambesti incurajator. Poate ca esti singurul care a binevoit sa faca asta pentru el de saptamani intregi si nici n-ai idee cat conteaza asta.

Cand lucrezi cu oamenii ego-ul tau trece in plan secund. Daca nu esti superstar si oamenii cu care lucrezi nu-s un soi de groupies care abia asteapta sa lesine in prezenta ta, atunci mai usor cu aroganta. Ei sunt cei importanti, tu doar un ajutor. Diplomatia e atributul tau de baza.

Sa lucrezi cu oamenii e dificil. Oamenii au preferinte, mofturi, se enerveaza usor, te trateaza ” de sus” . Te suna de zece ori pe zi si cer explicatii ca la copii. Nu inteleg ca tu n-ai program si la 8 seara sau in week-end, pentru ca tu “trebuie sa-i servesti, ca de asta esti platit, nu?” Au pretentia sa le faci si partea lor de treaba. Se supara daca nu raspunzi,” musai in 24 de ore!” Cand lucrezi cu oamenii “o sa ti se strice feng shui-ul des!” Depinde de tine sa gasesti inspiratia de a continua.

Dar, uneori, oamenii zic “Multumesc!”. Zambesc larg. Reusesc, cu ajutorul tau, sa obtina exact ce si-au dorit, sa inteleaga ce n-au inteles, sa simta ca se pot baza pe cineva. Vorbesc calm si ii vezi construind ceva frumos. Ii vezi recunoscatori.

Sa lucrezi cu oamenii nu-i o joaca de copii. E altceva cand te bati cu hartii, coduri sau masini. Acolo esti liber sa te exprimi in orice fel vrei, acolo e un cod predefinit de rezolvare, de fiecare data. In schimb nu ai cum sa gasesti nicaieri doi oameni exact la fel, trebuie sa-ti rezervi timp sa-i cunosti pe fiecare in parte.

Voi ce probleme ati mai intampinat in lucrul cu oamenii?

Daca s-ar putea, bloggerii ar vrea doar sa scrie articolul intr-un Word, iar apoi acesta sa ajunga in mod magic catre o audienta cat mai mare. In cazul in care nu sunt oameni din IT, bloggerilor le-ar placea sa scrie jumatate de ora fara sa se mai gandeasca ei (nu e deja prea mare efortul de a scrie un articol?) la cum sa-l publice, unde, cu ce se mananca wordpress-ul, ce e ala un domeniu, un hosting si toate celelalte.

In viata reala lucrurile nu stau chiar asa. Bloggerii mari (A-listerii adica) au blogurile “minate”de zeci de pluginuri, domenii usor de tinut minte (nu ca al meu, de m-au intrebat zeci de oameni cum se scrie Jacqueline) si  gazduire web de calitate ca sa nu pice blogul cand simt ei ca au scris ‘al mai calitativ articol posibil.

Daca pentru partea de plugin-uri va recomanda WordPress-ul cam tot ce e posibil si explica ca pentru clasa intai cum trebuie instalate, iar la nume de domenii va ganditi voi, astazi vorbim de hosting. Pentru ca daca incercati sa accesati un site, dar dureaza o tinerete intreaga, atunci s-ar putea sa tina mai putin de conexiunea la net pe care tindet sa o  injurati si mai mult de gazduirea site-ului respectiv.

Ca sa mearga treaba ceas, eu va recomand Top Level Hosting . Acum, stiu ca sunt atatea firme de hosting pe piata incat par toate o apa si-un pamant, dar tin sa va prezint ce atuuri au: un sistem de backup profesional, echipamente profesionale, suport tehnic 24x7x365. Si mai sunt si parteneri RoTLD pentru inregistrarea domeniilor. Ca sa va faceti o idee despre clientii lor multumiti verificati turistinfo.ro  (cu vreo 60 000 de unici pe zi) sau medicaltours.ro.

Desigur, pe langa gazduire buna, mai ai nevoie si de un pic de dedicare ca sa iasa blogul tau mandru in lume, dar asta ma bazez ca aveti, dragi cititori si scriitori care mai ajung pe aici, ba chiar mai si revin (ce  sa zic, am oameni faini care ma citesc).

Pana atunci mare grja la detaliile mediul online sa aveti!

Si se scrie JA – CQUELINE. Cu CQ! :D

 

Sursa foto: patrickjohnlledo.blogspot.com

Am adoptat un olimpic.

Nu v-am zis ca am o inima mare si incap acolo o multime de oameni frumosi? Nu? Se rezolva.

Se face ca o mana de oameni frumosi s-au gandit ca e timpul sa sustina alti oameni oameni la fel de frumosi, dar ceva mai tineri si sa-i promoveze. Asta asa, ca sa aflam si noi ca in oceanul de Breaking News cu stiri care de care mai negative mai exista si vesti bune si persoane care merita sa faca un pas in fata si sa primeasca niste aplauze sau aprecieri. Cam la asta s-au gandit si cei de la Icar Tours, cand au provocat bloggerii activi din Iasi la o excursie in care sa-i cunoasca pe copiii faini (si ce se vor supara pe mine ca le spun copii, la aproape 18 ani :) ) ai orasului, olimpicii. Asa se face ca sambata dimineata, Andreea Marc ne-a asteptat alaturi de Maria Lazar, ghidul nostru, in centrul targului, gata de aventura.

Iar bloggerii si olimpicii au facut traseul Iaşi- Cucuteni- Ipoteşti- Mosia Cai de Vis (Vârfu Câmpului), socializand (da, stiu, greu de crezut, dar bloggerii au o viata si in offline) si bucurandu-se de ziua frumoasa de toamna. Chiar a fost o excursie bine gandita, iar in dupa-amiaza de la Cai de Vis am facut echitatie si am apucat sa ne cunoastem mai bine. Am  capatat astfel incredere ca mai sunt oameni care merita toata aprecierea noastra.

Iar unul dintre ei este Paula Gherghel. Sau Carmen, cum ii place sa i se spuna. Adica olimpica pe care am adoptat-o eu. :)

Carmen este eleva in clasa a doisprezecea la Colegiul National “Emil Racovita”, iar pana acum a fost de trei ori la olimpiada de biologie, faza nationala. Viseaza sa ajunga medic si vrea sa dea la facultate la Cluj.  Iar concertul la care si-ar dori cel mai mult sa mearga este cel al trupei… Rammstein.

Stiind toate prejudecatile despre olimpici (“omuletii aia care stau toata ziua cu nasul in carti si n-au viata sociala”) am intrebat-o care sunt pasiunile ei. Lui Carmen ii plac foarte mult sporturile (joaca baschet, tenis de camp si tenis de masa), iar daca ar castiga zece mii de euro pe luna s-ar imbraca la fel ca Audrey Hepburn. :)  Olimpicei mele ii mai place sa citeasca, dar n-o face prea des. Asta pentru ca o carte are darul de a o atrage asa de mult, incat evadeaza complet din realitate si traieste fiecare rand.

In afara de biologie, lui Carmen ii plac si dezbaterile si recunoaste ca e o perfectionista. Lucru care nu-i chiar de rau augur pentru o viitoare doctorita. :)

Am intrebat-o si daca a fost vreodata recompensata pentru rezultatele ei de autoritati sau de scoala. Mi-a spus ca de la liceu se dau in fiecare an 300 lei, iar de la stat 120. La care se mai adauga carti de la sponsori. Dar ea spune asa:

“Acum, nu stiu cat ar trebui ca statul ,,sa sustina” un olimpic, financiar. E mai important sa ii fie asigurata pregatirea, adica profesori bine pregatiti si motivati, care castiga suficient incat sa isi permita sa-si foloseasca timpul liber pentru copii dornici sa stie ceva mai mult. Ideal ar fi sa creeze un mediu eductaional in care sa vrei sa inveti pentru tine inca de foarte tanar ( si nu pentru bac ). 
Da, cum spune profu meu de istorie, asa suntem noi firi tinere si idealiste, care vor sa schimbe chestii, dar o sa ne uniformizam noi, pacat ca uniforimizarea e ceva negativ la noi :)).”

Suna bine, nu? As vrea sa stiu cati tineri de 18 ani au aceeasi mentalitate, in conditiile in care, well… partea cea mai complicata a vietii lor pare sa fie trecerea bacalaureatului. Eu o sustin pe Carmen cu tot dragul si mi-ar placea ca si cei care citesc randurile astea sa faca ceva frumos pentru un olimpic.

Nu sunt acestia genul de oameni tineri care vrem sa ne reprezinte?

Niciodata nu m-am priceput la cadouri. Ok, poate va intrebati de ce o persoana care marturiseste fara nicio rusine ca nu se pricepe la cadouri, scrie un articol tocmai despre cadouri.

Am mintit.

Ma pricep la cadouri. Mai ales cand am suficiente economii. Dar cadourile la care ma pricep sunt cele pentru prieteni foarte apropiati, alaturi de care cresc, cei care imi spun cam toate secretele lor si cei pe care pot sa-i sun la 1 noaptea, fara sa li se para ceva ciudat. Dar asta pentru ca oamenii acestia mi-au dat oportunitatea sa-i cunosc, astfel incat stiu ce fel de muzica asculta in casti la maxim, ce culori n-ar purta niciodata (Color pink must die. Now!) si mai ales care sunt lucrurile acelea marunte care le fac ziua mai buna.

Nu ma pricep insa la cadouri de curtoazie. Ce ii cumperi unui fost profesor cand il vizitezi dupa mult timp? Ce cadou alegi pentru ziua unui prieten al verisoarei tale? Cum stii ca nu dezamagesti teribil mama tipului cu care te intalnesti?

Care sunt acele cadouri care nu dau gres niciodata?

Hai sa vorbim despre un loc unde gasesti cadourile potrivite pentru oameni diferiti. De la high- class pana la cadourile personalizate  pentru prieteni. Pentru ca sunt moduri frumoase in care poti arata ca ai invatat sa cunosti persoanele de langa tine.

Si, da stiu, gestul conteaza, dar parca gestul conteaza mai mult cand e insotit de un cadou potrivit. Un lucru care sa aduca zambet pe chipul unei persoane dragi, de fiecare data cand il priveste. Sau un obiect care sa fie folositor unei persoane pe care o admiri. Uneori, conteaza foarte mult daca oferi cuiva primul buchet de flori gasit la colt de strada, sau ceva gandit, ales cu grija, care vorbeste cum trebuie si despre tine.

De aceea imi sunt dragi cei de la Ilux.ro. Pentru ca au, aranjate pe categorii tot felul de cadouri pentru toti cei din jurul tau. Sau, daca vreti sa punem altfel problema, tot felul de cadouri speciale la care ravnesti, si pe care le poti “sugera” celor carora le esti drag. J Si sunt daruri alese cu grija, classy, minunate.

Adica exact genul de cadouri care te scot din orice impas.

Sa nu ziceti ca nu v-am venit in ajutor!

Ah, si cred ca ar trebui sa va spun din timp; mai sunt cam doua luni pana la ziua mea! ;)

Sub nicio forma daca te astepti sa devii Andreea Escu sau Mircea Badea, imediat cum iesi de pe bancile facultatii. Facultatea asta nu e de facut daca astepti ca imediat dupa sa-ti deschida portile spre un paradis financiar ingeri ai angajarii. Facultatea asta nu se face daca te astepti sa ploua in amifiteatre cu notorietate si fani disperati dupa autograful tau.

Facultatea asta se face pentru ca te trezeste la realitate.

Fa o facultate de jurnalism pentru ca este una dintre cele mai frumoase din Romania. Pentru ca este o facultate de cultura generala inainte de toate, care te conecteaza la ce se intampla in jurul tau. Fa o facultate de jurnalism ca sa-ti deschizi mintea si nu ca sa-ti umpli buzunarul.

Fa o facultate de jurnalism pentru sufletul tau. Fa o facultate de jurnalism ca sa intalnesti profesori care lucreaza in domeniu si care n-ar putea trai fara presa, care iti povestesc cu tot patosul de experientele lor. Nu te astepta sa fie toti profesorii asa si invata sa te feresti de cei care n-au nimic sa-ti spuna.

Fa o facultate de jurnalism, fie ca iti doresti sau nu sa lucrezi in presa. Vei afla pe parcurs de ce.

Fa o facultate de jurnalism daca nu ti-e teama de tine insuti. Nu vei scrie niciodata in ziare  daca ti-e teama sa incepi un blog. Nu vei face niciodata radio daca ti-e teama sa dai o proba fie si la radio-ul facultatii. Si, in fine, nu vei aparea niciodata pe sticla daca stai mereu in randul doi.

Fa o facultate de jurnalism ca sa intelegi ce inseamna jurnalismul. E convingerea mea personala ca unii dintre angajatii tabloidelor sunt ospatari, coafeze si soferi, angajati cu ora dupa ce au prins un amantlac pe langa bacsisul lasat. Jurnalismul nu e despre culoarea chilotilor Danielei Crudu.

Fa o facultate de jurnalism daca esti dispus sa “walk the extra mile “. Sa muncesti un pic mai mult decat restul, sa citesti mai mult decat ce trebuie pentru a trece un examen. Jurnalismul e “de tine” daca iti place sa asculti oamenii din jurul tau, din orice categorie sociala (nu, jurnalismul nu inseamna doar breaking news, ci si reportaje si interviuri). Trei ani de facultate mi s-a repetat ca si femeia de serviciu pe langa care trec zilnic ar putea constitui un subiect de articol. La fel ca si vatmanul tramvaiului pe care il iei zilnic, sau vanzatoarea care iti serveste covrigi calzi in fiecare dimineata.

Fa o facultate de jurnalism daca esti dispus sa lucrezi in echipa. Intr-o redactie depinzi si de un fotograf si de un editor (sau ar trebui sa depinzi). Nu esti buricul pamantului si nici nu vei deveni starul ziarului la care scrii, de la primele articole. Pentru o trezire la realitatea presei romanesti recomand cu drag articolul “Soc, groaza si exclusivitati” de Andrei Postelnicu, din numarul 9 al revistei Decât o Revistă.

Tine minte un lucru insa: o facultate de jurnalism nu te face jurnalist. Un jurnalist nu se construieste pe bancile facultatii, ci se rafineaza in redactii. Si uneori nici acolo. Sa termini o facultate si sa ai pretentia ca esti maestru in domeniu e cel putin ridicol.

Si adu-ti aminte ca mass-media actuale nu sunt cum scrie in manualele tale. E o jungla acolo si iti trebuie ceva calitati de Tarzan civilizat. In acelasi timp jurnalismul e o meserie ca un drog. Nu se face de la 9 la 5, nu-ti da timp sa te plictisesti si nu-ti mai iese din sange.

Si, spre norocul tau si spre dezaprobare profesorilor din facultate, a fi jurnalist inseamna mai mult decat sa fii reporter la ziar sau sa transmiti de pe teren, in direct, la Realitatea (randomly picking). Poti lucra si online, poti face si jurnalism de revista. Bazele sunt insa aceleasi. Prin urmare, chiar daca ai urat munca de teren in facultate, fara ea nu prea te descurci (vorbesc din experienta).

Fa o facultate de jurnalism daca iti place (sau poti invata sa-ti placa) sa citesti presa zilnic. Am avut seminare de la ora opt dimineata in care primul lucru care eram intrebati era daca stim subiectele zilei. Nu le stiam, noi dormisem cu drag si dor. In anul trei insa, discutam intre noi subiectele zilei la cursuri. Si cand zic presa, zic si cea internationala, BBC si CNN macar.

Mesajul acesta este scris de cineva care si-a iubit facultatea. Care a auzit in primul an, la primul seminar replica “veti descoperi, pe parcurs, ca nu sunteti toti facuti pentru facultatea asta.” Si care crede ca, “chiar si pentru cei care n-au fost facuti pentru asta”, tot a fost experienta frumoasa.

De aceea ar trebui sa faceti Facultatea de Jurnalism. Sau de aceea n-ar trebui. ;)

As vrea sa subliniez, in final, ca n-am pretentia ca as fi jurnalist (inca). Mai vorbim peste cativa ani.