Tot ce ai nevoie sa stii
Snooze. Si apoi inca o data. Dar a treia oara te ridici pat, scoti capul intre jaluzele sa vezi cum e vremea afara si apoi mergi sa-ti speli ochii somnorosi. Ceaiul verde pe aragaz, cerealele pe masa si camasa de pe umeras. Ti-ai stabilit jumatate de ora pana pleci de acasa si inca 15 minute pe drum: trebuie sa ajungi la job.
“Hai sa schimbam niste vieti azi,”e de regula motto-ul pe care mi-l spun dimineata, cand nu ma pot trezi. Ma rog, exagerez, oamenii cu care lucrez eu sunt deja decisi sa-si schimbe vietile in bine, eu doar le facilitez un pic munca si-i ajut cu formalitatile. Nu, nu fac munca de caritate, nici nu lucrez la alcoolici anonimi, dar lucrez cu oameni tineri si frumosi care isi doresc mai mult de la viitorul lor.
E primul job serios. Am intarziat la interviu (joi nu e miercuri, iar mailurile se citesc de 2 ori, au fost epifaniile mea din acel moment), dar cumva am fost “cea mai cool candidata pe ziua de azi.” Asa de cool aparent ca, desi n-am fost prea populara in liceu, am luat job-ul la care visam.
Cred ca pot sa ma numesc un om norocos, care, dupa absolvirea facultatii si-a gasit job din prima incercare. Doar ca nu sunt fana a cuvantului “noroc” si mi-am zbuciumat studentia cu fel de fel de proiecte si mult voluntariat. Yes, they paid off. Nu, nu lucrez in domeniu, dar de ceva vreme oricum ajunsesem la concluzia ca jurnalismul va fi doar o pasiune. Imi place ceea ce fac? Teribil.
Dupa 3 luni de job, abia atunci observi cum te schimba trecerea de la fuga la seminare, la intalnirile cu oamenii care ajung cu jumatate de ora inainte de timpul stabilit si cu listele de intrebari in mana. Cand stai de partea celalata a biroului realizezi ca profesionismul nu e o vorba in vant si faptul ca esti tanar nu scuza nimic. Prin urmare aici sunt observatiile mele dupa primele 3 luni de job serios. Si frumos. 
1. Este esential, absolut esential sa faci ceva ce-ti place. Sau macar sa ai capacitatea sa te educi sa-ti placa ceea ce faci. Toate orele de munca in plus,toate lucrurile pe care le inveti fara sa-ti dai seama te schimba in bine, te aduc mai aproape de persoana care iti doresti sa fii.
2. Cauta un job care sa te rasplateasca pe masura eforturilor. “Timpul trece, leafa merge” creeaza mediocri. In schimb, un job care te provoaca sa-ti impingi un pic limitele, sa dai mai mult decat ai crezut tu ca poti, pentru ca stii ca vei fi recompensat pe masura, te tine focusat. Alert. Multumit de tine insuti. Si te face sa te bucuri de zece ori mai mult cand vine ziua de salariu.
3. Sunt putine lucruri care se compara cu independenta financiara. Sa te intorci seara acasa si sa vezi ca acasa nu mai inseamna o camera de camin pe care o imparti cu alti oameni, ci spatiul tau cu lampa ta din colt, cartile si revistele pe care le-ai cumparat TU. Sa-ti suni parintii doar ca sa-i intrebi de sanatate, iar nu ca sa le ceri bani. Sa stii ca tu trebuie sa-ti stabilesti bugetul si daca ai musai chef sa-ti cumperi un lucru mult prea costisitor pe care probabil n-o sa-l folosesti niciodata… poti sa faci si asta. Sa stii ca daca vrei sa o iei de aiurea prin Europa, depinde doar de tine. Ca s-o citez pe colega de banca din liceu, actuala studenta in anul 4 la Medicina “Adica tu acum traiesti exclusiv pe banii tai, nu?”, “Da.” “Ce frumos trebuie sa fie!”
4. Timpul liber este un lux si nu trebuie irosit… Sau cum am adormit eu cu nasul in revista Esquire la 7 seara, de oboseala. Abia cand lucrezi 8 ore pe zi realizezi cat de mult conteaza toate orele libere pe care le iroseai inainte. Abia cand ai zile cand abia ai timp sa respiri intelegi ca timpul se planifica cu atentie, ca sambata si duminica trebuie valorificate la maxim, ca daca ajungi acasa si doar dormi atunci habar n-ai sa cheltui banii pe care se presupune ca-i castigi ca sa-ti faci viata frumoasa.
5. Conteaza incredibil de mult sa-ti placa de oamenii cu care lucrezi. Sa stii ca poti sa pui mana pe telefon si ca persoana de la celalalt capat o sa-ti raspunda cu rabdare desi e a cincea oara cand o suni azi si ea iti repeta ca ti-a trimis deja doua mail-uri in care e explicat totul. Persoana de HR sa trimita bomboane de ciocolata pentru ca ai completat chestionarele la timp. Seful tau sa nu se enerveze ca n-ai invatat inca sa faci o factura online iar angajatii statului ti-au intarziat formularele cu cel putin o luna.
6. Mediul tau si obiceiurile se schimba foarte mult. De la obiceiurile alimentare, la evenimentele la care te duci si oamenii cu care interactionezi. E o diferenta intre a spune ca esti student si a-ti declara functia ocupata. E o diferenta dintre deadline-ul unui proiect la facultate si un deadline de care depinde viitorul unor oameni. E o diferenta dintre a fi politicos pentru ca asa te-au invatat parintii si a fi amabil si calm 8 ore pe zi, in timp ce repeti aceeasi poezie. E o diferenta dintre planurile si aspiratiile tale din studentie si planurile care chiar se pot concretiza de acum.
7. Riscul de a uita ce-ti doreai inainte de job e foarte mare. Descoperi rapid riscul de a pica in lenea si sentimentul de siguranta pe care ti-l da un job si tinzi sa nu-ti mai doresti nimic altceva . Riscul de a evita sa mai muncesti si pentru visele tale, pentru ca te simti obosit e la tot pasul. A job to pay the bills and a job to pay the dreams, that’s what I always say, dar cumva lucrurile se schimba cand stii ca maine te intorci la birou si nu traiesti cu nesiguranta ca nu stii ce vei face mai departe. Nu uita ce ti-ai dorit inainte sa fii sigur ca la data X a lunii iti va intra salariul in cont. Sunt si alte lucruri care te definesc, pe langa job-ul tau de luni pana vineri.
Iar in final…
8. E tare, tare misto sa fii tanar si sa ai un job care iti place. Va spun eu, din proprie experienta.
Sursa foto: beemaria.wordpress.com
Pentru fiecare 100 tineri care se plang ca la ei in tara nu se poate face nimic, exista unul care tace si face performanta. Pentru fiecare 100 de oameni care se simt cu mainile legate, exista un pusti care nu intelege ideea de “nu se poate.” Pentru fiecare “Nu” izbit in fata multora, exista un tanar care nici nu s-a gandit sa intrebe: doar sa actioneze.
De tinerii nostri faini v-am mai povestit. Acei tineri pentru care imposibilul este doar o alta provocare. E frumos cand intalnesti unul singur, dar ganditi-va ce idei faine ar putea iesi, daca acesti tineri ar avea un loc unde sa se intalneasca si sa fie antrenati pentru performanta. 
Niste oameni cu initiativa au gasit solutia. Fundatia Comunitara Iasi isi propune sa puna in miscare o comunitate intreaga si sa infiinteze primul club al olimpicilor din Romania. Si eu sunt tare bucuroasa ca in orasul meu exista asemenea initiative si ma simt intr-adevar mandra sa va povestesc despre ei.
Ce se va intampla practic la acest club? Olimpicii din liceele noastre vor avea parte de programe de educare a caracterului , de dezvoltare a abilitatilor personale (pentru ca nu-i asa, au de unde si activitati de tip club de film sau carte (like in the good, old times). Gasiti aici lista completa de activitati si dotari, sa vedeti ce sustineti! 
Pentru ca partea cea mai importanta din tot articolul acesta este ca si voi puteti avea o contributie esentiala la infiintarea clubului acesta. Pana la urma, cu totii ne intrebam cum putem face ceva prin care sa schimbam lumea in bine, nu? Aici este raspunsul pentru ziua de azi.
Pana in data de 16 decembrie, toti cei care doresc sa sprijine înfiintarea la Iasi a primului club al olimpicilor din România o pot face trimitand un SMS in valoare de 2 euro la 8862 (valabil in Orange, Vodafone si Cosmote).
Da, e atat de simplu.
Acum, imaginati-va cum ar fi daca ati reusi sa va convingeti cinci prieteni sa dea un SMS. Daca acestia 5 ar convinge fiecare alti cinci. Ganditi-va cum s-ar mobiliza o mobilitate pentru o cauza care merita toata atentia. Pentru o mana de oameni frumosi care, cel mai probabil, vor ajunge intr-o zi sa transforme pozitiv lumea din jurul lor.
Avem nevoie de ei. SMS la 8862.
Cand lucrezi cu oamenii esti cea mai buna versiune a ta. Nu te infurii, nu arunci priviri ofticate, nu raspunzi in dodii, indiferent de cate cafele ai abuzat in ziua respectiva. Ca nu reusesti tu sa-ti gestionezi activitatile nu e vina lor.
Cand lucrezi cu oamenii zambesti frumos chiar si cand explici acelasi lucru pentru a mia oara. E a mia oara pentru tine, pentru omul din fata ta, care are nevoie de informatie, e ceva total nou, care trebuie inteles foarte bine. Prin urmare pui intrebari, raspunzi cu calm, oferi solutii.
Cand lucrezi cu oamenii incerci sa-i faci sa se simta confortabil in preajma ta, fie ca asta inseamna sa le oferi o cafea sau sa-i intrebi daca au avut o zi buna. N-am vrea cu totii sa ne intrebe cineva daca am avut o zi buna?
Cand lucrezi cu oamenii asculti mult. Lasi omul sa termine fraza. Si apoi sa mai adauge inca 3. Sa tina un monolog cinci minute incontinuu in care iti povesteste lucruri pe care tu chiar nu voiai sa le stii. Dai din cap aprobator si zambesti incurajator. Poate ca esti singurul care a binevoit sa faca asta pentru el de saptamani intregi si nici n-ai idee cat conteaza asta.
Cand lucrezi cu oamenii ego-ul tau trece in plan secund. Daca nu esti superstar si oamenii cu care lucrezi nu-s un soi de groupies care abia asteapta sa lesine in prezenta ta, atunci mai usor cu aroganta. Ei sunt cei importanti, tu doar un ajutor. Diplomatia e atributul tau de baza.
Sa lucrezi cu oamenii e dificil. Oamenii au preferinte, mofturi, se enerveaza usor, te trateaza ” de sus” . Te suna de zece ori pe zi si cer explicatii ca la copii. Nu inteleg ca tu n-ai program si la 8 seara sau in week-end, pentru ca tu “trebuie sa-i servesti, ca de asta esti platit, nu?” Au pretentia sa le faci si partea lor de treaba. Se supara daca nu raspunzi,” musai in 24 de ore!” Cand lucrezi cu oamenii “o sa ti se strice feng shui-ul des!” Depinde de tine sa gasesti inspiratia de a continua.
Dar, uneori, oamenii zic “Multumesc!”. Zambesc larg. Reusesc, cu ajutorul tau, sa obtina exact ce si-au dorit, sa inteleaga ce n-au inteles, sa simta ca se pot baza pe cineva. Vorbesc calm si ii vezi construind ceva frumos. Ii vezi recunoscatori.
Sa lucrezi cu oamenii nu-i o joaca de copii. E altceva cand te bati cu hartii, coduri sau masini. Acolo esti liber sa te exprimi in orice fel vrei, acolo e un cod predefinit de rezolvare, de fiecare data. In schimb nu ai cum sa gasesti nicaieri doi oameni exact la fel, trebuie sa-ti rezervi timp sa-i cunosti pe fiecare in parte.
Voi ce probleme ati mai intampinat in lucrul cu oamenii?
Daca s-ar putea, bloggerii ar vrea doar sa scrie articolul intr-un Word, iar apoi acesta sa ajunga in mod magic catre o audienta cat mai mare. In cazul in care nu sunt oameni din IT, bloggerilor le-ar placea sa scrie jumatate de ora fara sa se mai gandeasca ei (nu e deja prea mare efortul de a scrie un articol?) la cum sa-l publice, unde, cu ce se mananca wordpress-ul, ce e ala un domeniu, un hosting si toate celelalte.
In viata reala lucrurile nu stau chiar asa. Bloggerii mari (A-listerii adica) au blogurile “minate”de zeci de pluginuri, domenii usor de tinut minte (nu ca al meu, de m-au intrebat zeci de oameni cum se scrie Jacqueline) si gazduire web de calitate ca sa nu pice blogul cand simt ei ca au scris ‘al mai calitativ articol posibil.
Daca pentru partea de plugin-uri va recomanda WordPress-ul cam tot ce e posibil si explica ca pentru clasa intai cum trebuie instalate, iar la nume de domenii va ganditi voi, astazi vorbim de hosting. Pentru ca daca incercati sa accesati un site, dar dureaza o tinerete intreaga, atunci s-ar putea sa tina mai putin de conexiunea la net pe care tindet sa o injurati si mai mult de gazduirea site-ului respectiv.
Ca sa mearga treaba ceas, eu va recomand Top Level Hosting . Acum, stiu ca sunt atatea firme de hosting pe piata incat par toate o apa si-un pamant, dar tin sa va prezint ce atuuri au: un sistem de backup profesional, echipamente profesionale, suport tehnic 24x7x365. Si mai sunt si parteneri RoTLD pentru inregistrarea domeniilor. Ca sa va faceti o idee despre clientii lor multumiti verificati turistinfo.ro (cu vreo 60 000 de unici pe zi) sau medicaltours.ro.
Desigur, pe langa gazduire buna, mai ai nevoie si de un pic de dedicare ca sa iasa blogul tau mandru in lume, dar asta ma bazez ca aveti, dragi cititori si scriitori care mai ajung pe aici, ba chiar mai si revin (ce sa zic, am oameni faini care ma citesc).
Pana atunci mare grja la detaliile mediul online sa aveti!
Si se scrie JA – CQUELINE. Cu CQ!
Sursa foto: patrickjohnlledo.blogspot.com
Am adoptat un olimpic.
Nu v-am zis ca am o inima mare si incap acolo o multime de oameni frumosi? Nu? Se rezolva.
Se face ca o mana de oameni frumosi s-au gandit ca e timpul sa sustina alti oameni oameni la fel de frumosi, dar ceva mai tineri si sa-i promoveze. Asta asa, ca sa aflam si noi ca in oceanul de Breaking News cu stiri care de care mai negative mai exista si vesti bune si persoane care merita sa faca un pas in fata si sa primeasca niste aplauze sau aprecieri. Cam la asta s-au gandit si cei de la Icar Tours, cand au provocat bloggerii activi din Iasi la o excursie in care sa-i cunoasca pe copiii faini (si ce se vor supara pe mine ca le spun copii, la aproape 18 ani ) ai orasului, olimpicii. Asa se face ca sambata dimineata, Andreea Marc ne-a asteptat alaturi de Maria Lazar, ghidul nostru, in centrul targului, gata de aventura.
Iar bloggerii si olimpicii au facut traseul Iaşi- Cucuteni- Ipoteşti- Mosia Cai de Vis (Vârfu Câmpului), socializand (da, stiu, greu de crezut, dar bloggerii au o viata si in offline) si bucurandu-se de ziua frumoasa de toamna. Chiar a fost o excursie bine gandita, iar in dupa-amiaza de la Cai de Vis am facut echitatie si am apucat sa ne cunoastem mai bine. Am capatat astfel incredere ca mai sunt oameni care merita toata aprecierea noastra.
Iar unul dintre ei este Paula Gherghel. Sau Carmen, cum ii place sa i se spuna. Adica olimpica pe care am adoptat-o eu.
Carmen este eleva in clasa a doisprezecea la Colegiul National “Emil Racovita”, iar pana acum a fost de trei ori la olimpiada de biologie, faza nationala. Viseaza sa ajunga medic si vrea sa dea la facultate la Cluj. Iar concertul la care si-ar dori cel mai mult sa mearga este cel al trupei… Rammstein.
Stiind toate prejudecatile despre olimpici (“omuletii aia care stau toata ziua cu nasul in carti si n-au viata sociala”) am intrebat-o care sunt pasiunile ei. Lui Carmen ii plac foarte mult sporturile (joaca baschet, tenis de camp si tenis de masa), iar daca ar castiga zece mii de euro pe luna s-ar imbraca la fel ca Audrey Hepburn. Olimpicei mele ii mai place sa citeasca, dar n-o face prea des. Asta pentru ca o carte are darul de a o atrage asa de mult, incat evadeaza complet din realitate si traieste fiecare rand.
In afara de biologie, lui Carmen ii plac si dezbaterile si recunoaste ca e o perfectionista. Lucru care nu-i chiar de rau augur pentru o viitoare doctorita.
Am intrebat-o si daca a fost vreodata recompensata pentru rezultatele ei de autoritati sau de scoala. Mi-a spus ca de la liceu se dau in fiecare an 300 lei, iar de la stat 120. La care se mai adauga carti de la sponsori. Dar ea spune asa:
“Acum, nu stiu cat ar trebui ca statul ,,sa sustina” un olimpic, financiar. E mai important sa ii fie asigurata pregatirea, adica profesori bine pregatiti si motivati, care castiga suficient incat sa isi permita sa-si foloseasca timpul liber pentru copii dornici sa stie ceva mai mult. Ideal ar fi sa creeze un mediu eductaional in care sa vrei sa inveti pentru tine inca de foarte tanar ( si nu pentru bac ).
Da, cum spune profu meu de istorie, asa suntem noi firi tinere si idealiste, care vor sa schimbe chestii, dar o sa ne uniformizam noi, pacat ca uniforimizarea e ceva negativ la noi ).”
Suna bine, nu? As vrea sa stiu cati tineri de 18 ani au aceeasi mentalitate, in conditiile in care, well… partea cea mai complicata a vietii lor pare sa fie trecerea bacalaureatului. Eu o sustin pe Carmen cu tot dragul si mi-ar placea ca si cei care citesc randurile astea sa faca ceva frumos pentru un olimpic.
Nu sunt acestia genul de oameni tineri care vrem sa ne reprezinte?
Niciodata nu m-am priceput la cadouri. Ok, poate va intrebati de ce o persoana care marturiseste fara nicio rusine ca nu se pricepe la cadouri, scrie un articol tocmai despre cadouri.
Am mintit.
Ma pricep la cadouri. Mai ales cand am suficiente economii. Dar cadourile la care ma pricep sunt cele pentru prieteni foarte apropiati, alaturi de care cresc, cei care imi spun cam toate secretele lor si cei pe care pot sa-i sun la 1 noaptea, fara sa li se para ceva ciudat. Dar asta pentru ca oamenii acestia mi-au dat oportunitatea sa-i cunosc, astfel incat stiu ce fel de muzica asculta in casti la maxim, ce culori n-ar purta niciodata (Color pink must die. Now!) si mai ales care sunt lucrurile acelea marunte care le fac ziua mai buna.
Nu ma pricep insa la cadouri de curtoazie. Ce ii cumperi unui fost profesor cand il vizitezi dupa mult timp? Ce cadou alegi pentru ziua unui prieten al verisoarei tale? Cum stii ca nu dezamagesti teribil mama tipului cu care te intalnesti?
Care sunt acele cadouri care nu dau gres niciodata?
Hai sa vorbim despre un loc unde gasesti cadourile potrivite pentru oameni diferiti. De la high- class pana la cadourile personalizate pentru prieteni. Pentru ca sunt moduri frumoase in care poti arata ca ai invatat sa cunosti persoanele de langa tine.
Si, da stiu, gestul conteaza, dar parca gestul conteaza mai mult cand e insotit de un cadou potrivit. Un lucru care sa aduca zambet pe chipul unei persoane dragi, de fiecare data cand il priveste. Sau un obiect care sa fie folositor unei persoane pe care o admiri. Uneori, conteaza foarte mult daca oferi cuiva primul buchet de flori gasit la colt de strada, sau ceva gandit, ales cu grija, care vorbeste cum trebuie si despre tine.
De aceea imi sunt dragi cei de la Ilux.ro. Pentru ca au, aranjate pe categorii tot felul de cadouri pentru toti cei din jurul tau. Sau, daca vreti sa punem altfel problema, tot felul de cadouri speciale la care ravnesti, si pe care le poti “sugera” celor carora le esti drag. J Si sunt daruri alese cu grija, classy, minunate.
Adica exact genul de cadouri care te scot din orice impas.
Sa nu ziceti ca nu v-am venit in ajutor!
Ah, si cred ca ar trebui sa va spun din timp; mai sunt cam doua luni pana la ziua mea!
Sub nicio forma daca te astepti sa devii Andreea Escu sau Mircea Badea, imediat cum iesi de pe bancile facultatii. Facultatea asta nu e de facut daca astepti ca imediat dupa sa-ti deschida portile spre un paradis financiar ingeri ai angajarii. Facultatea asta nu se face daca te astepti sa ploua in amifiteatre cu notorietate si fani disperati dupa autograful tau.
Facultatea asta se face pentru ca te trezeste la realitate.
Fa o facultate de jurnalism pentru ca este una dintre cele mai frumoase din Romania. Pentru ca este o facultate de cultura generala inainte de toate, care te conecteaza la ce se intampla in jurul tau. Fa o facultate de jurnalism ca sa-ti deschizi mintea si nu ca sa-ti umpli buzunarul.
Fa o facultate de jurnalism pentru sufletul tau. Fa o facultate de jurnalism ca sa intalnesti profesori care lucreaza in domeniu si care n-ar putea trai fara presa, care iti povestesc cu tot patosul de experientele lor. Nu te astepta sa fie toti profesorii asa si invata sa te feresti de cei care n-au nimic sa-ti spuna.
Fa o facultate de jurnalism, fie ca iti doresti sau nu sa lucrezi in presa. Vei afla pe parcurs de ce.
Fa o facultate de jurnalism daca nu ti-e teama de tine insuti. Nu vei scrie niciodata in ziare daca ti-e teama sa incepi un blog. Nu vei face niciodata radio daca ti-e teama sa dai o proba fie si la radio-ul facultatii. Si, in fine, nu vei aparea niciodata pe sticla daca stai mereu in randul doi.
Fa o facultate de jurnalism ca sa intelegi ce inseamna jurnalismul. E convingerea mea personala ca unii dintre angajatii tabloidelor sunt ospatari, coafeze si soferi, angajati cu ora dupa ce au prins un amantlac pe langa bacsisul lasat. Jurnalismul nu e despre culoarea chilotilor Danielei Crudu.
Fa o facultate de jurnalism daca esti dispus sa “walk the extra mile “. Sa muncesti un pic mai mult decat restul, sa citesti mai mult decat ce trebuie pentru a trece un examen. Jurnalismul e “de tine” daca iti place sa asculti oamenii din jurul tau, din orice categorie sociala (nu, jurnalismul nu inseamna doar breaking news, ci si reportaje si interviuri). Trei ani de facultate mi s-a repetat ca si femeia de serviciu pe langa care trec zilnic ar putea constitui un subiect de articol. La fel ca si vatmanul tramvaiului pe care il iei zilnic, sau vanzatoarea care iti serveste covrigi calzi in fiecare dimineata.
Fa o facultate de jurnalism daca esti dispus sa lucrezi in echipa. Intr-o redactie depinzi si de un fotograf si de un editor (sau ar trebui sa depinzi). Nu esti buricul pamantului si nici nu vei deveni starul ziarului la care scrii, de la primele articole. Pentru o trezire la realitatea presei romanesti recomand cu drag articolul “Soc, groaza si exclusivitati” de Andrei Postelnicu, din numarul 9 al revistei Decât o Revistă.
Tine minte un lucru insa: o facultate de jurnalism nu te face jurnalist. Un jurnalist nu se construieste pe bancile facultatii, ci se rafineaza in redactii. Si uneori nici acolo. Sa termini o facultate si sa ai pretentia ca esti maestru in domeniu e cel putin ridicol.
Si adu-ti aminte ca mass-media actuale nu sunt cum scrie in manualele tale. E o jungla acolo si iti trebuie ceva calitati de Tarzan civilizat. In acelasi timp jurnalismul e o meserie ca un drog. Nu se face de la 9 la 5, nu-ti da timp sa te plictisesti si nu-ti mai iese din sange.
Si, spre norocul tau si spre dezaprobare profesorilor din facultate, a fi jurnalist inseamna mai mult decat sa fii reporter la ziar sau sa transmiti de pe teren, in direct, la Realitatea (randomly picking). Poti lucra si online, poti face si jurnalism de revista. Bazele sunt insa aceleasi. Prin urmare, chiar daca ai urat munca de teren in facultate, fara ea nu prea te descurci (vorbesc din experienta).
Fa o facultate de jurnalism daca iti place (sau poti invata sa-ti placa) sa citesti presa zilnic. Am avut seminare de la ora opt dimineata in care primul lucru care eram intrebati era daca stim subiectele zilei. Nu le stiam, noi dormisem cu drag si dor. In anul trei insa, discutam intre noi subiectele zilei la cursuri. Si cand zic presa, zic si cea internationala, BBC si CNN macar.
Mesajul acesta este scris de cineva care si-a iubit facultatea. Care a auzit in primul an, la primul seminar replica “veti descoperi, pe parcurs, ca nu sunteti toti facuti pentru facultatea asta.” Si care crede ca, “chiar si pentru cei care n-au fost facuti pentru asta”, tot a fost experienta frumoasa.
De aceea ar trebui sa faceti Facultatea de Jurnalism. Sau de aceea n-ar trebui.
As vrea sa subliniez, in final, ca n-am pretentia ca as fi jurnalist (inca). Mai vorbim peste cativa ani.
”Cate pagini ai scris la licenta?”
“Te rog nu ma fa sa spun lucruri rusinoase in public.”
Ti-ai promis ca licenta asta va fi gata la sfarsitul lui mai. Stii tu -data gata, scrisa glorios, copertata in rosu pasional – in doua luni de studiu intens si mult suflet. Pentru ca nu-i asa, voi astia de la Jurnalism sunteti mai smecheri si va alegeti voi cu spor fix ce tema va place, sa povestiti despre ea cu drag in fata comisiei de licenta. Si pen’ ca ati terminat o facultate de Jurnalism (si Stiinte ale Comunicarii pe deasupra!) voi sunteti aia de aveti surse numeroase de documentare ( a naibii, vi cere sa le dezvaluiti la sfarsit, s-a dus tot secretul) asa ca n-aveti probleme.
Clar.
Stiati ca exista o carte numita “Invingerea amanarii”? Un amic de-al meu amana s-o citeasca pentru ca, nu-i asa, a tot amanat sa scrie o licenta. Mi-ar fi placut s-o inving si eu la timp in loc sa-mi aman cu gratie o prioritizare si sa accept un job temporar, mai multe joburi temporare, un serial nou pe Vplay, o seama de carti cu nici o legatura cu documentatia mea si o viata sociala care implica un “Yes, Sir!” la orice prietena/ prieten care avea chef de o iesire.
Hey, pot sa vad sprancenele alea ridicate in semn de judecata! Dar cum poti sa stai in casa cand in campus se canta la chitara, Copoul miroase divin a tei si terasele sunt deschise pana tarziu, iar berea e ieftina in barurile pentru studenti? Nu poti!
Cand scrii o licenta sunt doua lucruri de care trebuie sa tii cont 1- Sa-ti faci un plan de atac. 2- Sa respecti planul acela de atac. Altfel te vei ataca cu siguranta in luna iunie cand ai de predat proiecte peste proiecte si ploua peste tine cu examene. Oh si mai ai si un banchet si un curs festiv, sa-ti aminteasca constant ca la naiba!- viata de student se termina si pe tine te termina sprancenele ridicate ale parintilor care te intreaba cand vei fi independent… financiar.
Mama, tata… si eu astept ziua aceea cu nerabdare.
Dar inapoi la licenta. Nopti albe, dureri de stomac, foi xeroxate, sute de linkuri, carti imprumutate, admiratia teribila pentru jurnalismul american din anii ’60, mailuri scrise tremurand catre oameni pe care-i admiri, felul total entuziasmat in care povestesti prietenilor despre ce e licenta ta si degetele paralizate cand vine vorba sa treci pasiunea in Word. Ciuc Radler, Milka de caramel, dor de mare, scrisori de la prieteni de peste mari si tari, Nestea de piersici, Pall Mall Slims Mentholate, chipsuri pe terasa si flori in par si momentul nefast cand fericirea de dupa doua beri piere in fata numarului ranchiunos de mic afisat de Word in dreptul licentei tale.
Momentul cand imaginatia o ia razna si te apuci sa scrii o carte pe care stii ca n-o vei termina niciodata dar pentru care ai o dedicatie atat de mare, incat tastezi febril pentru ca e o chestiune de viata si de moarte sa-i trimiti cate un capitol pe zi unei prietene – care si ea scrie o licenta – si care iti spune ca avea nevoie de o astfel de proza ingramadita in documentatia pentru “licenta vietii.”
Profesorul coordonator e de treaba. Te cheama la el in birou, ii expui problema, iti da indicatii si te trimite acasa cu un teanc de carti si nu, nu tipa la tine cum te asteptai si nu, nu te critica ca ai amanat lucrurile pana acu. Si “Da, domnisoara, e un subiect interesant” apoi “Nu, nu poti scapa de diacritice sub nicio forma.” Iar tu iti iei capul in maini si realizezi ca mai de lucrat de zece ori pe atat.
O seama de oameni care nu pot intra in licenta, fie pentru ca i-a picat un profesor – de acum celebru pe grupurile secrete de Facebook – fie pentru ca n-au bani sa-si plateasca taxa. O alta seama de oameni pentru care verbul “a procrastina” a devenit “a great and terrible beauty” si care traiesc pe baza de Cola si se cazeaza cu ora la biblioteca.
Si nu, inca nu intelegem ca peste doua luni vom rade cu lacrimi de toate astea, pana cand trecem on the other side mai avem multe de lamurit.
Dar nu-i bai: data viitoare vorbim de un ghid de supravietuire a licentei.
P.S.: voi cate pagini ati scris? )
Sursa foto: musicpsychology.co.uk
De la domnisoarele care si-au imaginat nunta inca de la patru ani, cand probau prin casa voalul mame,i pana la domnii care isi doresc o nunta non-conformista evenimentul inca reuseste sa exercite atractie asupra tuturor.
Doar ca obiceiurile s-au schimbat. Sunt putini cei care isi doresc o nunta clasica, cum au avut parintii si bunici. Acum fiecare cuplu vrea sa transmita un mesaj prin tema nuntii, vrea sa iasa din tipar (in sfarsit!). Prin urmare nu prea mai rupe nimeni turta cu firmituri in coafura miresei si nici nu mai rasuna restaurantele de “Ia-ti mireasa ziua buna!” .
Pentru a afla cum decurge procesul de organizare al unei nunti am fost invitata la un workshop de organizare a nuntilor, organizat de agentie TheGathering, editia pilot. De la ei am aflat secretele de culise ale unei nunti bine-facute si vi le impartasesc. A fost un workshop tare fain,intr-o atmosfera familiara, cu prajituri bune si oameni care stiu despre ce vorbesc.
Prin urmare, viitoare Madame si viitori Monseri, voila! sfaturi pentru nunta perfecta!
1. De unde incepi?
Cand spui ca iti doresti sa te casatoresti toata lumea are o parere despre cum ar trebui sa se intample. Sunteti voi doi si visul, dar familia ar vrea sa aiba un cuvant si atunci se complica lucrurile. Nici internetul nu te prea te iubeste, sufocandu-te intr-o avalansa de informatii din care nu stii ce sa alegi. Ce e de facut?
Prioritizeaza in trei pasi:
-care este visul vostru?
-ce compromisuri ati fi de acord sa faceti?
-puneti totul pe hartie.
Comparati astfel entuziasmul cu pragmatismul si asigurati-va ca parinti + cuscri va da egal cu love. Tip: The Gathering recomanda o mica petrecere prin care sa-i anuntati pe cei dragi ca va luati.
2. Logodna
In loc sa o percepti ca o cheltuiala in plus ganditi-o ca un pas de acomodare pentru ce va veni… Faceti o mica petrecere, aflati si la ce se asteapta ceilalti de la nunta voastra si dati-va timp sa va obisnuiti cu ideea ca veti petrece o viata frumoasa impreuna.
3. Cum alegi data?
Cei de la The Gathering ne-au spus ca cele mai multe mirese merg pe astrologie, numerologie sau pur si simplu popularitatea anumitor date. Apoi sambata e cea mai rezonabila zi a saptamanii, dar duminica poate fi mai putin scump. In ultimul timp se poarta nuntile de zi, mult mai confortabile pentru stomacul invitatilor si stresul mirilor.
4. Ispitele bugetare
Atunci cand intocmiti bugetul este bine sa va luati o rezerva de 10-20% pentru cheltuieli neprevazute (de exemplu, va vin mai multi oameni la nunta decat v-ati fi asteptat). Sau rochia de mireasa e mai scumpa decat se prevedea initial (nu e intotdeauna? . Pentru a evita totusi sa fiti tentati la orice pas e bine sa aveti un Excel in care sa puneti toate cheltuielile previzionate (si sa-l tineti departe de viitoare nevasta. )
5. Wedding Timeline.
Adica un program al nuntii, ca sa fiti siguri ca e totul in regula. Se face cu 6-7 saptamani inainte de nunta si va scuteste de multe probleme. De foarte multe.
6. Wedding Team
Nu conteaza numarul de domnisoare de onoare, atata timp cat le ai. Cam la fel si cu domnii cavaleri de onoare. Doar ca impreuna formeaza echipa pe care te poti baza. Domnisoarele sunt ajutoare, martori si intermediari. Ele pot da tonul petrecerii si pot ajuta mireasa enorm. La fel si cavalerii. Care mai si pun la cale o petrecere a burlacilor. Si calmeaza mirele:) Nu de alta, dar se prea poate sa fie lovit de o emotie mult mai sublima decat poate duce cand isi vede mireasa in rochie alba, nu-i asa?
7. Decorul
Am aflat la workshop ca aranjamentele florale, de exemplu, pot fi de vreo tipuri: structurale, gradina englezeasca, romantice sau toscane (flowers aren’t just flowers, Sir!)Ca decorul trebuie gandit cu mult timp inainte. Ca un wedding planner o face cel mai bine.
8. Buchetul Miresei
Sau motiv de suparare pentru multe mirese. Cel mai bine e sa-ti alege un buchet in functie de inaltime si greutate, exact ca si rochia. Altfel risti sa fie mai mare ca tine si sa arate urat in poze. Pentru ca buchetul completeaza mireasa, face parte din tinuta si reprezinta gusturile ei. Asa ca se alege cu grija.
9. Tematica
Nu toata lumea isi doreste rochie alba, buchet din crini si voal. Unii opteaza pentru nunti gotice si buchete din fermoare (caz real). Altii il vor pe Michael Jackson la nunta lor… in detalii macar. Cel mai bine e sa fii indraznet si… sa te gandesti din timp.
10. Restaurantul
Se alege cu muuuult timp inainte. Daca nu esti de acord cu meniul cere sa vorbesti direct cu bucatarul, iar nu cu seful de sala. Ai grija la ce feluri de mancare alegi, pentru ca nu toata lumea doreste sa manance felul tau preferat de mancare. Iar daca tin musai sa fie sarmale pe masa, ai grija ca macar una dintre doleantele tale sa fie implinia. Pana la urma e nunta ta si se intampla doar o data in viata (teoretic).
Pe langa cele 10 directii/detalii de care trebuie sa tineti cont, Ema, cea care a tinut workshop-ul a mai oferit si o multime de tipsuri mireselor din sala. De exemplu, pentru a recunoaste un wedding planner prost ai doua detalii care il dau de gol: 1- iti spune ca bugetul tau e insuficient si 2- nu tine cont de dorintele tale.
Iar pentru a scapa de stres cei mai multi miri si mirese folosesc urmatoarele patru trucuri: tin un jurnal, fac mai sport, petrec timp de calitate cu jumatatea lor si… iau pauza frecvente de la nebunia organizarii.
Si ca sa vedeti ca am fost atenta am pentru voi si cateva curiozitati.
Rochia de mireasa- stiati ca traditia rochiei alba, cu trena, dateaza din 1840 cand regina Angliei a purtat pentru prima data o astfel de rochie? A fost de altfel si prima nunta regala dupa inventia aparatului de fotografiat.
Iar tortul de nunta n-a aratat intotdeauna ca cel de astazi. Daca in Roma Antica loc de tort tinea o turta uscata, in Anglia medievala tortul era facut din mai multe rulade asezate una peste alta. Apoi s-a trecut la tortul tip prajitura din fructe.
Daca v-am facut curiosi si stiti niste cupluri fericite care isi doresc o nunta frumoasa pe fetele de la TheGathering le gasiti mai ales pe contul lor de Facebook, dar ca sa fie toate bune au si site oficial. Ba chiar au si un blog unde povestesc o multime de lucruri wedding related si spun povesti frumoase.
Eu le recomand cu draga inima, mai ales pentru faptul ca, desi sunt o cinica atunci cand vine vorba de nunti, mi-au insuflat o atmosfera tare frumoasa la workshop. Dar si pentru ca stiu cata pasiune pot sa puna ca sa faca lucrurile profesionist. Si mai ales pentru curajul de a incerca nunti non – conformiste.
Si deci? Pe cine trebuie sa felicit prima data?
Sursa foto:
princessweddingstyles.org
Serban Ionescu este indragitul actor raman care sufera de boala Lyme. Boala pentru care trebuie sa fie tratat la Viena si pentru a carei tratament are nevoie de o suma considerabila de bani.
Pentru prima oara dupa toate neghiobiile cu Share&Like de pe Facebook, in care toata lumea avea impresia ca salveaza planeta daca da share la o poza cu un urs panda pe cale de disparitie, in sfarsit a fost organizata o campanie in care un magazin online (ZorileStore.ro) a donat 0.5 lei pentru fiecare share al unei fotografii cu actorul. Rezultatul?
” Multumim tuturor celor care au dat share si s-au implicat in aceasta actiune umanitara. Datorita implicarii voastre am strans suma de 100 de milioane de lei (10.000 RON) in mai putin de 5 ore. Acesta a fost bugetul maxim pe care compania noastra l-a alocat actiunii pe Facebook. Nu putem suplimenta acest buget destinat share-ului pe Facebook, dar vom dona 1% din cifra de afaceri in perioada 15.05 – 15.06.2010 pentru a suplimenta fondurile. Va multumim inca o data si va asteptam pe site.” de aici
10 000 RON in 5 ore. Plus 1% din cifra de afaceri. Adica o sansa reala pentru un om de arta confruntat cu o boala crunta, dureroasa (Pentru ca PRO TV-ul nu s-a sfiit sa posteze pe site imagini cu autorul acuzand dureri).
Pe langa aceasta initiativa, potrivit Evenimentul Zilei ”Premierul Victor Ponta a anunțat azi că actorul Șerban Ionescu ar putea primi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru a urma tratamentul în străinătate de care are nevoie.” Daca va fi cu adevarat ajutat aflam insa abia maine.
Pana atunci fiecare dintre noi poate contribui. Puteti face o donatie pentru autor intr-un cont special dedicat:
Număr cont: RO 19RNCB0318050015460001
Titular: ŞERBAN IONESCU
Banca Comercială Română
Sucursala Piaţa Rosetti
Mi-ar placea insa daca am putea salva pe toti cei care sufera de aceasta boala. Anul trecut au fost in jur 430 de bolnavi care sufereau de aceasta boala.
430.
Tu cui ai darui o cafea?
De unde citeste Jacqueline
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments