Publicitate pozitiva
N-am carnet de conducere. Asta pentru ca am fost un copil destul de prostut incat sa pretind alor mei, care s-au oferit sa ma scoleasca in vara dinainte de a doispea, ca “eu n-am nevoieeee” de asa ceva atunci si “aaaammm timp sa-mi iau carnetul mai tarziu”. Mama ei de intelepciune de saptispe’ ani!
N-am regretat cu adevarat pana cand nu m-am urcat prin vreo masina a colegilor mei de clasa, proaspat soferi care, brusc, devenisera maturi peste noapte dand sfaturi de genul: “Urca usor, vezi sa nu murdaresti bancheta,” sau “Ai grija cu frappe-ul ala, sa nu-l versi pe undeva! Si pune-ti centura!”
Asa deci.
In timp mi-am regretat de cateva ori decizia (dar, nu-i asa, eu aveam saptispe’ ani si le stiam pe toate), mai ales cand, desi tata n-are masina (si nici nu s-a chinuit vreodata sa ia una – si eu si el iubim trenul) as fi avut prieteni/rude care sa ma lase sa exersez pe-ale lor.
Nu stiu mai nimic despre masini, in afara de faptul ca visez uneori ca le conduc prin oras in miez de noapte. Ca-mi trec prin fata luminile stradale si panourile publicitare in timp ce eu conduc pe alei intortocheate si tot ce cunoscusem ziua se vede total altfel in miez de noapte. Iar strazile sunt libere si vitrinele de doua ori mai imbietoare. Si nu, nu gonesc, conduc moderat prin tot orasul ca sa pot prinde tot ce e frumos, de la oamenii intarziati de pe alei, la masinile care gonesc pe langa mine.
Apoi ma trezesc. Si, evident, iau autobuzul.
Dar cand se opreste la semafor si privesc la soferii din masinile de langa nici unul nu pare prea fericit ca are carnet. Prea putini tin mainile pe volan ca si cum se bucura de experienta de a conduce. Prea putini au pozitia aceea de relaxata de stapani ai cailor puteri. Cei mai multi stau cocosati, cu ochii atintiti in secundarul semaforului. Doamnele cauta intotdeauna ceva in geanta. Sau bat enervate cu buricele degetelor in materialul volanului. Domnii vorbesc la telefon sau stau impietriti. Sau injura.
Nu toti poarta centura de siguranta. Si eu, care chiar m-am lasat mintita de cartea aceea cu legislatia si sute de semne de circulatie…
Dar eu cum as fi? Mie mi-ar placea sa am o masina veche. Veche de vreo 15 sau 20 de ani, dar sa reziste, cat de cat, la gropile din Romania. Sa zicem un Chevrolet Camaro din ’94, rosu. La mana a doua, n-am pretentii. O masina care sa ma duca oriunde am nevoie fara sa arate la fel de neagra si depresiva ca majoritatea celorlalte. O masina pentru care trebuie sa mai lucrez cativa ani, ca pe ebay se gaseste. 
Dar lasa ca ma fac eu mare.
Intre timp admir masini de prieteni (cand nu se grabesc sa intre frontal in vreun tir sau sa spuna “Ooops” cand trec pe rosu”) si incerc sa mai prind din zbor ce-i ala un cauciuc de iarna, ce inseamna asigurari RCA, cum se face un calcul RCA, si cam cat costa un GPS. Incerc sa includ undeva, in planurile de viitor, o Scoala de Soferi si un traseu de parcurs.
Si visez la o gasca de prieteni pe bancheta din spate si vant in par si ieftinirea benzinei.
Pentru ca am eu pretentia ca acesta este un blog care va spune, printre mii de alte lucruri(toate relevante, parol!) despre ce oportunitati va puteti bucura, am vesti pentru voi.
Asa ca dragilor, daca aveti prezenta de spirit, zambiti frumos si v-ar placea sa fiti imaginea unui brand, Centrul Comercial Felicia ar vrea sa-l reprezentanti. Prin urmare, domnisoare si domni din Iasi:
Domnisoare, va place sa radeti si sa fiti fotografiate? Atunci sunteti cu mine. Mentionez ca 90-60-90 reprezinta un cliseu de advertising, iar nu cerintele campaniei acesteia. 
Domnilor, aveti prezenta de spirit si un profil frumos? Va poftesc la o vizita la Felicia.
Ce se intampla de fapt? Voi va faceti cumparaturile la centrul comercial Felicia intre 30 martie si 1 aprilie. Fotografii lor va vor repera si va vor invita sa le fiti model. Apoi, in perioada 2-8 aprilie ei vor posta toate fotografiile pe pagina de Facebook , spre incantarea juriului si a fanilor.
Simplu, nu?
Cum vei reprezenta tu Felicia dupa ce vei fi selectat?
Persoanele alese vor fi vedetele lor: vor apărea pe billboard-urile din oraș, pe broșurile lor, pe afișe și pe flyere și vor transmite mesajele FELICIA către comunitatea ieșeană. În plus, acestea vor participa la o ședință foto profesionistă, alături de unul dintre cei mai talentați fotografi locali și vor câștiga vouchere de cumpărături în magazinele lor preferate.
Simt un Me Gusta la paragraful de mai sus! 
Cum vad eu persoanele potrivite pentru aceasta campanie? Pai oameni tineri, simpatici rau de tot, cu spirit de initiativa si un stil de viata activ. Persoane care sa aiba drag de aparatul de fotografiat si sa fie ambasadori prin zambet, nonconformism si idei bune. Pentru ca e crezul meu personal ca, din toate persoanele care ne zambesc frumos din reclame, ne raman in minte cele ale caror zambete sunt insotite si de o personalitate construita frumos.
Si mi-ar placea tare mult ca reprezentatul campaniei acestea sa fie unul dintre voi. Dupa ce castigati, fiti draguti si anuntati-ma si pe mine! Pentru ca e clar, castigatorul va fi unul dintre cititorii mei.
Castigatorii vor fi anuntati pe 10 aprilie. Pana atunci exersati-va postura si, vorba unui prieten “Parul sa va stea bine!”
In ideea ca “tuturor ni se intampla”, avem astazi o poveste – sfat despre cum chiar sa ajungem la destinatie cu masina pe timpuri grele de iarna. Pentru ca inca nu si-a lepadat Dochia toate cojoacele si inca nu tine nimeni sa curete toate strazile in vremuri de nameti.
Prin urmare e rost de grija pentru masina:
“Nu am pe masina anvelope iarna pentru ca asa spune o lege, aveam chiar si acum un an, patru bucati pe masina. Pentru ca sunt in stare excelenta, masina are garda la sol destul de inalta si ma consider a fi destul de bun cu volanul sunt destul de aventuros in ceea ce priveste circulatul in conditii de iarna. Adica ma bag in zapada si, de cand am permis pana acum, nu am ramas niciodata blocat nicaieri…
Dar totusi era sa o patesc, culmea, cand se topea zapada… Asa ca, fara nici o banuiala ca as putea ramane blocat, acum vreo doua saptamani, cand zapada se topea, am parcat pe un loc cu zapada semitopita, bulgari de gheata si transee din zapada batatorita. In timpul in care am lasat masina acolo a inceput sa ploua, s-a lasat seara si inghetul nu arata deloc bine… Ma urc in masina, dau inapoi chinuindu-ma sa nu lovesc masina unuia care a parcat prea aproape, si surpriza: ma blochez! Patinez, rotile aruncau zapada, fac balans la masina, tot ce stie un sofer, nimic…
Cobor sa analizez…
Masina mea e la 10 cm de cel din stanga si o roata oprita in gheata. Asa ca deshid portbagajul, ma uit dupa ceva cu care sa sparg gheata si gasesc cricul…. Ma apuc de spart gheata, in ploaie, fier rece, frig, degete amortite, acum si zdrelite, o adevarata placere! Ma urc in masina si incep iar dar tot nimic, nici inainte, nici inapoi. Nimeni sa ma ajute nicaieri, asa ca imi iau inima in dinti sa ma apuc sa virez stanga- dreapta, sperand sa nu ating pe celalalt si alta surpriza: a mers!
Am ratat milimetric masina de langa, dar am scapat.
Ce am invatat, in general, legat de anvelopele de iarna: anvelopele de iarna isi pastreaza elasticitatea la temperaturi scazute si astfel ofera o aderenta mai mare pe asfalt uscat, umed sau gheata, decat acele anvelope vara care devin foarte rigide si ce comporta ca plasticul. In plus, au santuri mai multe si mai adanci decat cele de vara pentru a inlatura apa dintre cauciuc si calea de rulare sau pentru a te ajuta sa iti faci drum prin zapada. Dar in caz de polei, gheata sticloasa, zapada batatorita sau alte suprafete alunecoase sunt la fel de ineficiente. Si nu pot fi folosite vara pentru ca devin prea moi si se tocesc repede pe asfalt.
Concluzia: nu te lasa in baza unor cauciucuri ca sa poti iesi din zapada, foloseste-ti capul si, in primul rand, nu te baga acolo pt ca te crezi viteaz.”
Voi ce alte povesti/ patanii de la volan aveti de impartasit?
Sursa foto: cronicadeiasi.ro
“3 km pe zi. Alearga 3km pe zi.”
Cu castile in urechi, la 7 dimineata, imediat ce vine caldura. Asta e planul meu pentru primavara asta. Din ambitia de a face macar putin pentru organismul acesta pe care il pun zilnic la lucru, fara sa-l pretuiesc pe cat de mult merita.
“Sucuri naturale. De doua ori pe saptamana.”
Incepand de astazi. Storcatorul de fructe al mamei e alternativa la pizza de la Fornetti, sendvisurile fade de la cantina sau mancarea rece de pranz.
Sunt lucruri marunte, netrecute mai niciodata in agenda. Sunt lucruri care conteaza enorm de mult atunci cand ne trezim dimineata si energia noastra pentru a face toate lucrurile pe care ni le-am propus este egala cu 0.
“O lingurita de miere si un Magne B6 dimineata pe stomacul gol.”
Mi-a luat doar cateva zile ca sa observ ce impact mare au asupra energiei mele. Lucruri nesimnificative care iau incredibil de putin timp si au intotdeauna rezultate.
Rezultate atat la nivel fizic cat si psihic. Nu e nevoie sa va mai spun eu ce importanta pentru minte are un corp sanatos. Cum o stare generala buna da mai multe energie si putere de concentrare. Cum o noapte de somn bun scuteste de cateva zeci de boli.
Prin urmare mi-am luat un angajament fata de mine sa acord mai multa atentie stilului de viata. Oricat as fi eu de ocupata si prinsa in ‘enspe mii de proiecte cum sunt de cativa ani incoace. Pentru ca am constientizat ca nu voi putea duce nici un proiect la capat, daca ajung la terapie intensiva intre timp. Pe toti ne omoara stresul, e cazul sa-l omoram noi pe el.
Prin urmare sunt tare mandra sa va povestesc despre un proiect nou in care sunt si eu implicata. Se numeste BioTimes. ro si este o revista online de healthy living. Daca vi se pare ca suna pompos tin sa va clarific eu: asta inseamna ca veti putea gasi acolo ECO-stiri, sfaturi de nutritie, gadgeturi ECO si alte lucruri in ceea ce priveste viata sanatoasa. Trucuri simple pentru o viata armonioasa, pentru ca nu e atat de greu sa traiesti frumos, orice s-ar spune.
BioTimes.ro are in spate o echipa tanara cu o misiune: accea de a va da sfaturi utile pentru un stil de viata sanatos. Echipa va lasa denumirile complicate si retetele grele deoparte si va vorbi cu voi deschis despre acele lucruri care te intereseaza si pe care le puteti implementa in tabieturile zilnice.
BioTimes. ro este un partneriat cu Shoppiness, de care iar sunt mandra sa va povestesc. Shoppiness.ro este un magazin online care ofera toata gama de produse organice, de la produse de ingrijire personala la alimente si produse de igiena. Conceptul BIO insa (sau organic) este unul nou pe piata romaneasca, asa ca e cazul sa clarificam niste lucruri, pentru a nu te lasa indus in eroare de marketing-ul de duzina:
“Produsele BIO (denumirea europeana) sau organice (denumirea din America si statele anglo-saxone) sunt obtinute din agricultura BIO de fermieri din resurse naturale. Pentru a putea fi denumit BIO un produs trebuie sa aiba in compozitie minim 75% ingrediente organice, cifra mergand pana la 100%.
Produsele “naturale” pot avea in compozitie si elemente naturale, dar de cele mai multe ori acestea sunt amestecate cu ingrediente chimice!”
Am testat si eu un produs al celor de la Shoppiness (care apropo, au doar produse certificate, pentru ca oricine poate pune denumirea “organic” pe un produs fara ca acesta chiar sa fie cum scrie pe eticheta) si anume Masca minerala, anti-acneica.
Pentru ca mi-as dori, Monseri, ca cea ca va vorbeste sa aiba un ten perfect catifelat ca modelele din reclamele de la Victoria’s Secret dar sunt super-bloggerita si nu supermodel. Prin urmare va povestesc experienta cu al meu cadou primit de la ei.
Ca orice alt locuitor al acestei planete (da, includ si barbatii aici) am avut de-a face cu destule produse cosmetice pana acum. De la cele luate de la supermarket pana la cele care mi-au usturat buzunarul intr-un mare fel. Rezultatele insa au intarziat sa fie cele promovate ametitor la TV sau in reclamele de pe online care tipau mesajul “Cumpara ACUM!!!”. Am cumparat mai tarziu, plina de speranta, de duceam cosmeticele acasa de parca le-as fi castigat la un concurs de talente.
Dupa care m-am speriat de ceea ce scria pe eticheta si nu-mi traducea clar nimeni. Pentru ca stiti produsele acelea cu “ingrediente naturale“? Ingredientele or fi fost naturale, dar prelucrarile chimice prin care treceau le curatau de orice eficienta.
Dupa care am am incercat un produs organic, cu acreditare. Masca de fata mi-a fost livrata personal (acesta este “protocolul” celor de la Shoppiness pentru cei din Iasi) si am dus-o acasa cu mare curiozitate.
Curiozitate satisfacuta. Piele curatata, piele care se simte bine, piele hidratata in mod natural. Totul fara nici un gram de adaugiri daunatoare, doar pudra din cutie si o lingurita de apa. Amestecate pana cand fac o pasta care se aplica pe fata simplu, cu degetele, si se lasa maxim 10 minute, dupa care se curata bine si se bucura de rezultat. Recomand inainte o curatare temeinica a fetei, pentru ca ingredientele sa poata actiona cat mai bine; cum ar spune reclamele “in profunzime”. Ah si mai recomand ca in cele 10 minute in care masca actioneaza sa nu interactionati cu nimeni, sau ma rog, nu rezonez eu prea bine cu persoanele care circula pe holuri cu masca de fata in culorile curcubeului.
Prin urmare o recomand cu drag si multumesc pentru cadou. Si va recomand si voua. Si revista si produsele Shoppiness.
Va las cu sloganul celor de la People Tree, cu care a lucrat si Emma Watson:
“Don’t panic, I’m organic!”
Care e cel mai exceptional portret pe care l-ai vazut vreodata?
Care sunt fotografiile care te-au impresionat atat de mult incat ti-au ramas in minte mult timp dupa ce le-ai vazut prima oara?
Eu am un singur raspuns la ambele intrebari. Vorbim astazi de Lee Jeffries, portretele sale si camerele foto pe care le doresti.
Putina istorie? Nascut si crescut in UK, Lee Jeffries era doar un alt fotograf sportiv prezent la meciurile de fotbal. Asta pana cand intalnirea cu o tanara fara casa, de la care fura o fotografie, ii schimba perceptia fotografica pentru totdeauna. Pentru ca din acel moment subiectii sai devin oamenii strazii. Adica cei fara casa, dar cu povesti. Cei fara accesorii, dar de o expresivitate hipnotizanta.
Cei pe care, in viata reala, nu-i privesti de doua ori, dar care nu te saturi in fotografiile lui Lee Jeffries.
Te intrebi atunci: unde se naste acea fascinatie, care transforma un fotograf obisnuit intr-unul legendar?
Tu ce obsesie fotografica ai? Ce aparat folosesti pentru a captura imagini care spun intr-adevar o poveste?
Pentru cei care vor sa se dedice pasiunii pentru fotografie, mai ales pentru portrete recomandate sunt camerele DSLR. De aceea am pentru voi o veste grozava: F64.ro vine weekendul acesta(10 si 11 decembrie) cu niste reduceri numai bune pentru impatimiti. Prin urmare, cadou de Craciun de la profesionistii in fotografie pentru pasionati.
Si cum vorbeam de portrete, recomandat pentru portrete este Nikon D5100. Produs la care cred ca va fi cea mai mare reducere in weekendul acesta. Pentru ca oricine are nevoie de o camera performanta pentru a face putina istorie…
Primul post din Duminica Fotografiei. Portia de dimineata. Ne reintalnim curand pentru pranz si cina.
Galerie foto de pe paranoias.org
Fara a ma simti din cauza asta speciala (ba mi s-a zis ca, din contra, sunt o ciudata) nu m-am imaginat niciodata in rochie de mireasa. Nici macar in perioada pre-scolara cand mai toate pustoaicele isi pun cate o coronita de flori in cap si se imagineaza in rochie lunga, cu trena. Si langa ele un print calare pe cal alb, exact ca in povestile pe care le citesc mamele inainte de culcare.
Nici macar in adolescenta cand se presupune ca prietenele isi promit intre ele sa aiba trena rochiei de mireasa musai mai lunga decat a celeilalte si cel mai scump inel posibil. Nici macar la 18 ani cand am fost domnisoara de onoare si martora la nunta unor oameni care chiar se iubesc.
A nu se intelege gresit: de maritat, tot vreau sa ma marit. Nu de alta, dar cred in familie. Cu tarie.
Doar ca n-am fost vreodata genul care sa stea cu ochii pe pereti imaginandu-si nunta. Care sa stie din liceu forma servetelelor de masa, cum o sa-si aseze invitatii si cine o sa-i fie nasii. N-am inteles niciodata fascinatia totala a femeilor pentru nunti si grandoarea acestora.
Eu una ma vad maritata pe malul marii, alaturi de cativa prieteni apropiati si membri ai familiei.
Cu toate acestea este insa un lucru pe care mi l-am imaginat mereu: cererea in casatorie. Cu tot tacamul pastrarii secretului, serii de dans, caderii intr-un genunchi si cutiuta – musai rosie – in care sa se afle inelul. Cu toata speranta ca el o sa fie cel alaturi de care viata o sa fie mai frumoasa si ca n-o sa ma vad nevoita sa refuz.
Pentru ca, spre deosebire de nunta, este ceva mult mai intim in cererea aceea. In care el isi ia inima in dinti si i se pare ca a gasit cea mai minunata femeie de pe pamant si in care ea isi spune ca toate stelele cazatoare si-au facut datoria. E de departe cea mai frumoasa traditie, care se adapteaza cu usurinta oricarei epoci: intotdeauna vor fi un el, o ea si un inel frumos (daca se poate si gravat).
Cred in lucruri care dureaza. Cred asadar in magia unui inel de logodna si a unei verighete. Pentru ca oriunde ai fi, orice ai purta, orice ai simti, sunt marturii ale unui gest pe care l-ai facut candva pentru o persoana pe care o iubesti. Pentru ca atesta ca esti parte dintr-o familie si am intalnit oameni frumosi care, de fiecare data cand isi priveau verighetele, zambeau larg.
Ah, si de-ar fi sa-mi aflu printul online (lucru de care ma indoiesc teribil, n-am atata idealism in mine) ar trebuie sa stie totusi ca al meu inel ideal arata cam asa.
Spor la casatorit, dragilor, ca inele stiti acum de unde sa va procurati. :)
Sursa poze: weheartit.com
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments