Interviuri
(pentru o minte deschisa, recomand inainte acest articol)
Ateofobia este teama, neincrederea sau ura pentru ateisti, un sentiment comun pentru fundamentalistii religiosi.
Pe principiul “cine nu e cu noi, e impotriva noastra” prejudecatile despre ateisti implica de multe ori povesti de groaza cu oameni care se intrec in ritualuri oculte, fac sacrificii umane si abuzeaza de copii. Putina lume stie ca aceste comportamente sunt intalnite doar in randul asa-zisilor satanistilor extremisti. Putina lume stie de ce ii este teama de fapt.
Cand traiesti intr-un mediu format din 600 de oameni din toata lumea, numit Erasmus in Polonia, ajungi sa cunosti oamenii la care inainte nu aveai cum sa ai access. Oameni capabili, de la care ai ce invata in fiecare conversatie cu ei, care au o experienta de viata fascinanta, dar care difera de tine printr-un singur lucru: nu cred in existenta lui Dumnezeu.
Prima data cand am aflat ca unul dintre prietenii mei de aici este ateist a fost din greseala. “Oh, Jesus!” exclamasem eu cu verva, iar colegul de langa mine a ridicat o spranceana, si-a intrerupt scrisul si m-a intrebat “Jesus? What Jesus?”. Dupa care am inceput sa realizez ca nu e singurul.
In Romania 1 % dintre locuitori sunt ateisti. Uneori nasc adevarate fobii si interpretari care de care mai absurde. Cum sta situatia in Europa insa?
Cum se vede lumea “din interior”, cine sunt ateistii si cum traiesc aflam in randurile urmatoare.Pentru acest articol am intervievat separat 5 persoane din 5 tari diferite:
Sasha, Anglia, 21 de ani
Adrian, Bulgaria, 21 de ani
Ewa, Polonia, 19 ani
Alex, Spania, 27 de ani
Karsten, Norvegia, 40 de ani.
A se citi cu o minte deschisa.
Cine a creat lumea?
Sasha: Nimeni. N-am descoperit asta inca. Este vorba despre sansa si evolutie. Stiinta nu poate sa dea un raspuns exact inca.
Adrian: Nu putem spune “cine”, doar “ce”. S-ar putea sa fie si o persoana dar nu avem nici o dovada vizibila ca este vorba despre o fiinta supranaturala. N-a lasat nici un semn.
Ewa: Nu cred ca lumea a fost creata de cineva in particular, in mod sigur nu de catre o divinitate sau ceva de genul acesta. Nu sunt un om de stiinta dar cred ca lumea a evoluat in mod natural, de la Big Bang.
Alex: Cum a aparut viata…. Exista multe teorii, dar nu stim cu exactitate. Nu exista dovezi ca lumea a fost create “by design.” Cred ca dintre toate teoriile, Big Bang este cea mai plauzibila.
Karsten: Nu sunt om de stiinta, dar cred ca lumea a aparut prin evolutie naturala. Nu cred ca o fost creata de o persoana.
Cand te-ai numit ateist pentru prima data?
Sasha: Cand am constientizat prima oara aveam noua ani si nu stiam ca se numeste ateism. Am invatat asta pe la 12 ani. Am fost eleva intr-o scoala primara crestina iar intr-o dimineata, pe cand ne rugam, m-am intrebat de ce fac asta? M-am uitat in jur si m-am intrebat: de ce fac toti asta?
Adrian: N-am fost niciodata o persoana religioasa. La un moment dat am inceput sa citesc filozofie , pe la inceputul adolescentei, iar religia pur si simplu nu mai avea sens. N-am simtit niciodata vreo prezenta divina.
Ewa: Parintii mei m-au crescut in credinta catolica, dar m-am indoit de unele crezuri de cand ma stiu. Prima oara cand am pus o denumire pentru aceasta atitutidine a fost pe la 13 sau 14 ani.
Alex: De ce trebuie sa fie o prima data cand te numesti ateist/ agnostic? Daca stam sa ne gandim toti ne nastem ateisti sau agnostici.
Karsten: N-am crezut niciodata intr-o religie.
Provii dintr-o familie ateista?
Sasha: Mama este agnostica. Bunica mea a fost la fel.
Adrian: Provin dintr-o familie mixta. Tata este ateist, mama ortodoxa.
Ewa: Da, sunt catolici, merg la biserica in fiecare duminica si sunt, in general, oameni foarte religiosi. Nu pot sa spun ca sunt prea fericiti ca nu le-am “mostenit” crezurile. Ah, asta e!
Alex: Oarecum. Tatal meu a studiat crestinismul intr-o perioada, dar s-a lasat. In principiu sunt catolici, dar in practica nu prea le pasa.
Karsten: Parintii mei sunt botezati, dar nu practica crestinismul. Este mai mult o traditie decat o religie.
Cum reactioneaza oamenii, de obicei, cand le spui ca esti ateist?
Sasha: nu reactioneaza in nici un fel, majoritatea oamenilor pe care ii stiu sunt ateisti sau agnostici, sau pur si simplu nu sunt religiosi. In Regatul Unit majoritatea oamenilor sunt agnostici sau crestini (dar nu practicanti). Majoritatea celor religiosi ma intreaba “de ce nu crezi?”, dar reactioneaza OK. Oricum, am auzit toate argumentele.
Adrian: Majoritatea prietenilor mei sunt, de asemenea, ateisti. E foarte amuzant, uneori facem un fel de exercitiu: alegem o dogma crestina si o analizam din toate unghiurile posibile pana cand o desfiintam. Cat despre oameni religiosi… da, ai ales sa ai un prieten imaginar dragut, dar nu mi-l impune si mie. Eu iti respect religia, tu ma respecti pe mine.
Practic, cu cei dogmatici e imposibil sa vorbesti. Parerile lor nu deriva din logica, ei cred ca trebuie sa creada. Presupunerile lor nu merg bine cu logica umana normala.
Ewa: Mama mea, care e foarte religioasa inca crede ca “voi realiza cat de tare ma insel” si “o sa-mi vin in fire”, adica ma voi intoarce la crestinatate. Restul familiei mele nu este prea fericita cu faptul ca sunt ateista, dar nu inseamna atat de mult pentru ei.
Alex: Nu e ca si cum ma duc la ei si declar ca nu sunt religios. 
Am prieteni catolici si prieteni musulmani si ne respectam unul pe altul. Multi oameni au incercat sa ma convinga (sa adopt o religie), avem discutii faine. Desigur, am fost amenintat si cu iadul.
Karsten: In nici un fel. Nu simt presiune din partea celorlalti,
Sarbatoresti Craciunul?
Sasha: Da.
Adrian: Da.
Ewa: Da.
Alex: Da, desigur.
Karsten: Trebuie sa il sarbatoresc.
Ce sarbatoresti de Craciun?
Sasha: Sarbatoresc Wigilia (Craciunul polonez, nota bene: Sasha are origini poloneze). Sarbatoresc mai mult pentru ca este o traditie in familie, familia se reuneste si realizezi ce ai si ce nu au altii si esti recunoscator pentru asta. Si chiar daca nu sunt crestina si nu cred ca Iisus s-a nascut in aceasta zi, cred totusi ca sarbatoarea ne ofera o oportunitate sa ne apropiem.
A: Sarbatoresc nasterea unui copil foarte important nascut pe 25 decembrie: Sir Isaac Newton. Nu sarbatoresc Craciunul propriu-zis, ci reunirea familiei.
Ewa: In general, vad Craciunul ca pe o extraordinara ocazie in familie. Nimeni nu trebuie sa mearga la lucru, ne cumparam unul altuia cadouri, avem parte de mancare buna iar atmosfera este, de regula, una foarte pozitiva. Pur si simplu trec cu vederea aspectele religioase care au legatura cu sarbatorile. Familia mea este in regula cu asta.
Alex: Sarbatoresc vacanta si familia. Oricum, Craciunul este o sarbatoare pagana, adaptata de crestini.
Karsten: Pur si simplu iau parte la Craciun, nu il celebrez. Cu doi ani in urma… a fost prima data din 1986 cand am lucrat voluntar de Craciun. Nu-mi place deloc Craciunul.
Esti botezat?
Sasha: Nu.
Adrian: Da, din nefericire.
Ewa: Da, sunt botezata. De asemenea, parintii m-au trimis la prima impartasanie.
Alex: Nu.
Karsten: Nu.
Care este atitudinea generala fata de religie, in tara ta?
Sasha: In Anglia religia este inca acolo, dar nu deschis. In teorie, nu in practica. In ultimii ani popularitatea bisericii a scazut, nu doar in cazul crestinismului, dar cu terorismul si incidentul din 7 iulie musulmanii mai ales sunt perceputi ca rai. De exemplu stirile spun “4 musulmani au fost condamnati”, in loc de “patru musulmani extremisti”.
Cand vine vorba de crestinism in Regatul Unit participarea este scazuta.
Adrian: In Bulgaria situatia este ciudata pentru ca nu am avut niciodata un crestinism adevarat. Daca privesti cu atentie in trecutul nostru, descoperi ca am adoptat crestinismul din ratiuni pur politice. E amestecat cu ritualuri pagane. De exemple, pe timp de seceta oamenii se aduna si fac ritualuri vechi de 3000 de ani prin care cheama ploaia. Aceeasi oameni merg duminica la Biserica si se roaga la Dumnezeu. Pur si simplu asta ii face sa se simta bine.
Ewa: Polonia e foarta axata pe traditii si religie. Nu pot spune ca sunt discriminata in mod particular, chiar daca zilnic sunt inconjurata de reprezentari religioase . Chiar daca uneori mi-as dori ca tara mea sa fie mai constienta de faptul ca nu toti cetatenii ei sunt religiosi (sau ca macar nu sunt de aceeasi religie) sau mi-as dori ca biserica sa nu influenteze politica la fel de mult pe cat o face acum, atata timp ca nu e stipulat prin lege ca toti polonezii trebuie sa mearga la biserica nu-i nici o tragedie.
Alex: Eram catolici, dar dupa multe schimbari politice… exista o presiune foarte mare din partea Vaticanului sa revenim la catolicism, dar nu cred ca asta se va intampla pentru ca sunt foarte multi oameni carora nu le pasa si nu vor sa devina religiosi. Nu au nevoie sa apartina unui cult. E o tara libera in orice caz. Sper ca o sa ramana asa.
Karsten: In Norvegia exista opinii puternice in ceea ce priveste religia, crestinismul este foarte puternic de exemplu. In scoli se preda religia. Mie nu mi se pare corect, se preda doar o singura religie importanta.
Daca maine toate statele lumii ar adopta o lege care ar stipula ca fie adopti una dintre religiile lumii, fie intri la inchisoare, ce religie ai adopta? Sau ai prefera sa mergi la inchisoare?
Sasha: Suna putin cliseic, dar as alege budismul. Problema pe care o am cu multe dintre religile lumii este ca desemneaza o lume unde este “illegal” sa nu crezi. Budismul pur si simplu trateaza oamenii egal.
Adrian: Nu m-am gandit la asta. Dintre toate religiile lumii as alege Satanismul*, in principiu pentru ca promoveaza individul. Asa cum spune si Biserica lui Satan din America “cautam individul, persoana puternica, nu pe oricine.”. Trebuie sa fii ales sa fii membru al acelei biserici, nu te alaturi pur si simplu unei congregatii.
Ewa: Cu siguranta as alege Budismul pentru ca, din ce am invatat, Budistii NU TREBUIE sa creada in existena unei puteri supranaturale. Da, exista dezbaterea continua in jurul notiunii de renastere dar, din nou, as descrie intreaga miscare ca facand mai mult parte din filosofie decat din religie. Modul lor de a vedea lumea este foarte rezonabil. Chiar m-am gandit la un moment dat sa adopt Budismul.
Alex: Nu stiu sigur. Religia tarii in care sunt. Dar pana la urma toti oamenii religiosi care se convertesc sub presiune, cuplurile in care unul dintre ei este fortat sa se converteasca… asta merge impotriva religiei.
Karsten: As adopta o religie. Nu-mi prea pasa care… pot sa spun ca sunt musulman de exemplu, dar daca eu nu cred in adancul meu. Pot sa spun ce vreau.
Am un prieten in Germania care a vrut sa se casatoreasca cu iubita lui, ea fiind catolica. A trecut prin tot procesul de convertire, s-a botezat si a devenit catolic. Dar nu crede in religie.
Daca un copil de 4-5 ani ar veni la tine si te-ar intreba “Ce inseamna Dumnezeu?” ce i-ai raspunde?
Sasha: As face acelasi lucru pe care l-a facut mama mea cu mine. Pentru ca daca esti destul de matur sa intrebi unele lucruri, atunci esti destul de matur sa afli si raspunsurile. As raspunde sincer: “Oamenii sunt denumirea pe care oamenii o dau lucrurilor pe care le inteleg. Creatia de exemplu. Oamenii nu stiu cum au aparut, deci atribuie acest lucru lui Dumnezeu.”
Adrian: As raspunde intr-un mod ambiguu. As incerca sa fac copilul sa citeasca unele lucruri.
Ewa: In primul rand cred ca ar depinde al cui ar fi acel copil. Nu cred ca ca as putea sa impun crezurile mele cuiva atat de tanar, mai ales daca nu suntem rude. Daca ar fi copilul meu, proabil i-as spune ca unii oameni cred ca Dumnezeu este o fiinta perfecta, omniscienta, care a creat Universul, dar ca eu, personal, cred ca nu exista. Daca as avea un copil cu siguranta l-as invata lucruri despre toate religiile astfel incat sa aleaga, in timp, in ce vrea sa creada.
Karsten (care are un copil de cateva luni): N-am nici o idee. Chiar nu stiu. Ar trebui sa-i raspund ca nu exista Dumnezeu, dar acesta nu e un raspuns bun pentru un copil.
In ce crezi, daca nu crezi ca exista Dumnezeu?
Sasha: In umanitate.
Adrian: In mine insumi.
Ewa: Cred ca pot sa incerc sa-mi fac viata pe cat de buna se poate, cred ca voi avea pe cineva cu care sa o impart si care ma va face fericita. Cred in stiinta. Cred ca umanitatea este capabila de lucruri incredibile si nu avem nevoie de religie pentru a fi fericiti si a functiona bine. Cred intr-o multime de lucruri, doar ca nici unul dintre ele nu e supranatural.
Alex: Nu stiu. Cuvantul “a crede” este unul foarte complicat, implica multe lucruri care nu sunt usor de definit. N-as spune cred sau nu cred. Psihologic cu totii trebuie sa credem in ceva, dar nu trebuie sa… definim acel ceva.
Karsten: Nu pot sa cred ca exista o fiinta care se uita de sus la noi, cu toate lucrurile care se intampla in lume. Daca exista Dumnezeu, atunci de ce? Pur si simplu nu pot sa cred.
Cat de des spui “Oh, Dumnezeule!”?
Sasha: Des! Este o reactie comuna cred, pentru aud oamenii spunand asta destul de mult. In plus nu este o expresie criticata, cum sunt injuraturile.
Adrian: In engleza o folosesc destul de des, este o expresie acceptata de toti si foarte comuna.
Ewa: Destul de des chiar! Cred ca este o obusnuinta. Cred ca nimeni (sau macar 99% dintre oameni) nu se gandesc la Dumnezeu atunci cand o folosesc, e doar un mod de a vocaliza socul. Da, sunt moduri mai bune de a ne exprima, dar cred ca asta este implementata in cultura si chiar daca si-a pierdut sensul initial nu va disparea prea curand.
Karsten: Nu o folosesc prea des. Este doar o expresie comunca. In plus chiar daca nu crezi traim intr-o lume crestina, imbratisam valorile crestine si multe dintre legile noastre sunt bazate pe legi crestine.
Sasha: Nu tip cuvinte.
A: Avem nume care pot fi tipate.
Ewa: Ocazionalul “Oh, Doamne!” se poate intampla din cand in cand dar, cum am mai spus, e un lucru care tine de cultura si nu e legat neaparat de credinta.
Alex: Poate “Oh, Dumnezeule!”? Nu stiu. Depinde de in ce limba o fac (nota bene: Alex studiaza limbi straine, a.k.a: engleza, poloneza, norvegiana si germana)
Ai fost vreodata atacat fizic sau verbal din cauza faptului ca esti ateist?
Sasha: Nu.
Adrian: Nu.
Ewa: Verbal, in cadrul unor dezbateri. Se putea si mai rau.
Alex: In liceu, verbal.
De ce crezi ca exista religiile?
Sasha: Exista pentru a explica ce nu poate fi explicat, religiile aduc un oarecare comfort, de exemplu in cazul dezastrelor naturale auzi reactii de genul: “Dumnezeu a facut asta dintr-un motiv” sau “ Exista cineva acolo care iti poarta de grija.”
Adrian: Astazi religia este un fenomen pur social. Exista pentru ca ne convine si aduce oamenii impreuna. Oamenii care cred in aceeasi religie privesc in aceeasi directie si devine usor sa te opui unui lucru. Religia inseamna sa creezi opozitii.
Ewa; Pe scurt: religia a fost creata pentru a raspunde la unele intrebari intr-un mod accesibil. Face parte din natura umana sa se intrebe lucruri ca “Cine suntem?” sau “De unde venim?”. Religia le explica lucrurile acestea fara a folosi regulile complicate ale stiintei.
Karsten: Cred ca scopul religiei este a explica anumite evenimente. Cand implinesti 16 ani incepi sa intelegi unele lucruri si te poti decide asupra religiei dar ca si copil nu stii ce sa alegi.
Suntem diferiti cu totii si daca unii dintre noi isi iau energia din a crede in ceva, este in regula.
Ce parere ai despre clerici?
Sasha: Reprezinta o autoritate morala. E mai usor pentru unii sa relationeze cu cineva care sta pe un podium in fata unei multimi si afirma anumite lucruri. Personal cred ca e gresit sa punem atata accent pe o mana de oameni care se pot insela atat de usor.
Adrian: De ce exista preoti? Sa spunem ca avem oameni aici pe pamant, pe Dumnezeu in ceruri iar preotul spune ca ia cuvintele oamenilor si le duce catre Dumnezeu. E un medium.
Ewa: Nu sunt un mare fan al Bisericii ca si institutie. Cred ca ar trebui sa fie taxati de catre guvern, nu cred ca ar trebui sa fie sponsorizati financiar si in mod cert nu cred ca ar trebui sa fie “deasupra legii” in vreun fel. Cred ca in ziua de astazi Biserica influenteaza prea mult chestiunile politice si ar trebui separata complet de stat.
Alex: E o porcarie. Nu vad de ce ar exista nevoia de clerici sau vreo semnificatie a acetora. E vorba despre bani. Oricine a citit Biblia sau a studiat religia trebuie sa realize la un moment dat ca totul e o porcarie. Nici macar oamenii care cred ca exista ceva mai puternic decat ei nu cred in Biserica Catolica. Poate suna dur dar multi dintre oamenii care merg la biserica nu cred in structura sociala a acesteia, doar in existenta unei fiinte supranaturale. Cred ca sunt acolo (clericii) doar pentru bani.
Karsten: Biserica catolica, Papa… sunt o risipa de bani. Sunt atat de bogati si au atat de multa putere in timp ce in lume sunt atat de multi credinciosi saraci. Dar in acelasi timp nu stii niciodata cum ar fi lumea fara ei. Care e alternativa pentru ei? Acelasi lucru se intampla si cu Natiunile Unite – nu sunt atat de bune, dar unde am fi fara ei?
Clericii.. au omorat atat de multi oameni in trecut. Nu pot sa-i inteleg.
Dar cartile religioase?
Sasha: Exista ceva adevar in ele, nu le-as ignora complet. Exista dovezi ca unele lucruri prezentate in ele sunt corecte, dar nu sunt de acord cu miracolele despre care se vorbeste. De exemplu, impartirea apei s-a dovedit a fi un tsunami.
Adrian: Sunt povesti de adormit copiii.
Alex: Cartile religioase au fost folositoare acum 2000 de ani, cand lumea avea nevoie de legi asa ca erau necesare. De exemplu “N-ar trebui sa ucizi.” “De ce?” “E gresit.” In acele timpuri erau un ghid.
Karsten: N-am citit niciodata carti sfinte. Sunt ca Harry Potter pentru mine.
Crezi in Karma?
Sasha: Nu.
Adrian: Simpla idee ca ai o soarta prescrisa, care se va intampla indiferent de ce faci… Nu! Cred in propriul liber arbitru, ca pot sa fac orice vreau, orice am putere sa fac si nu ceva care se presupune ca trebuie sa fac pentru ca a fost scris inca dinainte de inceputul vietii mele.
Karsten: Karma? Daca zic NU si apoi ies afara si ma loveste o masina… Nu ma gandesc la lucruri de genul acesta.
Ce inseamna pentru tine conceptele de Bine si Rau?
Sasha: Sunt inventate de oameni. Cred ca sunt termeni inexacti pe care nu-i poti defini. Oameni diferiti le definesc diferit. Depind de cine esti. Sa omori cu pietre o femeie adultera in Arabia Saudita este bine, dar aici (in Europa) e rau.
Adrian: Sunt lucruri care sunt bune si lucruri care sunt rele pentru mine. Oameni spun ca toti avem lucruri bune si rele commune. Dar ele variaza de om la om, sunt concept relative pe care le dezvoltam astfel incat se potriveasca intereselor noastre.
Ewa: Nu cred ca o persoana poate fi “buna” sau “rea” propriu-zis, dar lucrurile pe care oamenii le fac pot fi definite de acesti termeni. Cred ca in general oameni sunt capabili sa fie etici si morali fara religie, Dumnezeu sau orice fel de divinitate.
Alex: Binele si raul au fost dileme majore inca de pe vremea grecilor. N-as fi in stare sa ofer o definitie. Sunt lucruri care ne plac si lucruri care nu ne plac. E posibil ca ce consider eu bun sa fie rau pentru tine si tot asa. Eu ma consider o persoana buna, dar fac si lucruri rele.
Karsten: Cand eu cred ca ceva e bun, asta nu inseamna ca la fel crezi si tu. Da, cred ca sunt o persoana buna, cel putin cred, sunt foarte onest. Da, asta e important. Poti sa contezi pe mine, sunt predictibil, nu joc murder.
Crezi in existenta vietii de apoi?
Sasha: Nu, nu cred in viata de apoi, rai sau iad. Am avut o mica experienta care ar putea sugera ca reincarnarea exista, desi nu cred in concept (cand aveam sase ani, mama m-a dus intr-o vacant in Gambia si se presupune ca eram in drum spre hotel, venind de la aeroport si eu am spus ca “Am mai fost aici!” desi nu auzisem niciodata de reincarnare si nu vazusem inainte nimic din ce vedeam atunci, de exemplu satele sarace africane.)
Adrian: Nici macar nu sunt sigur ca avem suflete care pot merge undeva dupa ce murim. Cred doar ca murim si e ca inainte sa ne nastem, exista doar intuneric si nimicnicie. Corpurile noastre se descompun si atat. O perspectiva lipsita de culoare, stiu, dar ma determina sa-mi traiesc viata cu intensitate, sa experimentez tot ce pot si sa incerc sa fiu pe cat de fericit se poate pentru ca am o singura sansa la viata!
*pentru o imagine clara si corecta recomand acest interviu)
Pentru o mai buna intelegere a fenomenului recomand:
Internship in Africa? In Ghana chiar? Ce impinge o persoana sa se aventureze intr-un asemenea loc. Cat de mult iti schimba viata un asemenea … experiment? Si mai ales… cum te schimba?
Cititi mai jos.
1. Cine e Alexandra Birladeanu Alexandra e un om. Un om simplu si onest cu un pic de gust pentru aventura. Un om care viseaza si care face tot posibilul sa isi traiasca visele. Un om care crede in povesti si in finaluri fericite. Un om vesel si plin de viata care vrea sa vada intreaga lume! Un om care isi iubeste familia si prietenii si nu isi imagineaza viata fara ei. Un om care vrea sa traiasca intr-o lume mai buna! Un om care incearca, se lupta, uneori greseste, dar se ridica si o ia de la capat. Un om fericit!
Pe de alta parte Alexandra are 25 de ani si a terminat Comunicare si relatii publice la Iasi in 2008. Alexandra e membru AIESEC Iasi din 2005 si a fost membru AIESEC Romania pe mandatul 0809. Alexandra e un om pasionat de comunicare si aventura. Un om care vrea sa cunoasca si sa inteleaga… Un om care vede…
Alexandra e un om ca foarte multi oameni pe acest pamant. Ce o face pe ea EA e bucuria cu care incearca sa traiasca si sa descopere fiecare zi!
2. De ce ai ales sa pleci in Exchange?
In AIESEC Iasi si AIESEC Romania am fost responsabila de partea de comunicare si implicit am promovat in exterior programul Exchange. E un program in care eu cred foarte mult. Din punctul meu de vedere e cea mai frumosa si intensa oportunitate pe care AIESEC o ofera. Eu mi-am dorit foarte mult o experienta puternica atat din punct de vedere personal cat si din punct de vedere profesional si din acest motiv am ales sa merg atat in Ghana cat si in India.
3. Cum ai aflat de programul AIESEC si de ce l-ai ales in detrimentul celorlalte?
Am aflat de program in momentul in care am aplicat la AIESEC ca membru. Si am ales AIESEC datorita paletei de oportunitati pe care o ofera. Dupa primul an de facultate am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac mai mult decat sa merg la cursuri si AIESEC mi-a oferit posibilitatea sa pun in practica cunostintele acumulate si sa dobandesc altele noi, foarte valoroase. In momentul in care iti doresti o cariera internationala, AIESEC e cea mai buna optiune. Faptul ca organizatia e prezenta in peste 100 de tari, conferintele si oportunitatile pe care le ofera, pozitiile de leadership pe care le poti accesa… toate lucrurile acestea fac din AIESEC cea mai buna alegere.
4. Majoritatea celor care pleaca in afara vor un loc safe si un salariu confortabil. Tu ai ales o tara din Africa, despre care multi dintre noi nu stim mai nimic. De ce Ghana?
Am ales Ghana pentru Ogilvy, job description si faptul ca aveam siguranta ca va fi aventura vietii mele. Si a fost. Pentru mine fiecare zi acolo a fost o aventura. Primele doua luni au fost destul de dificile, presarate cu socuri culturale si intamplari care mai decare mai hilare.
Mi-am dorit o experienta profesionala frumosa si o experianta culturala puternica si exact asta am primit. Faptul ca a trebuit sa ma adaptez la o cultura atat de diferita m-a maturizat si m-a ajutat sa inteleg ce imi doresc cu adevarat de la viata. Pentru mine AIESEC si Ghana sunt cele mai frumoase lucruri care mi se puteau intampla!
5. Cum ai aflat ca ai luat postul? Cum au reactionat ceilalti cand le-ai spus unde vrei sa pleci?
Am aplicat pentru internship la inceputul lui Mai 2009. Eram in Elvetia la sora mea. Mi-am informat familia ca aplic pentru un internship in Vestul Africii si ei au fost ok cu asta, sperand totusi ca nu il voi primi 
Am aflat ca am fost selectata la jumatatea lui iunie. Eram cu prietenele mele acasa si imi amintesc ca am inceput efectiv sa tip de bucurie. Familia mea nu mai putea sa spuna nimic bineinteles J Cand iti iese copilul din casa tipand de fericire ca pleaca in Ghana nu prea poti sa ii mai spui: „Cum sa te duci acolo? Daca e periculos?” Cred ca asta a fost in mintea tuturor persoanelor care ma cunosc. Faptul ca as putea pati ceva sau m-as putea imbolnavi. Am avut malarie de 2 ori in 6 luni si am fost jefuita o data. Malaria se trateaza in trei zile iar jefuit poti fi oriunde in lumea asta…
Am comunicat constant cu familia si prietenii mei. Mi-a fost foarte dor de ei dar lucrurile astea fac parte din orice experienta J
6. Cum te-au primit cei de acolo?
Am fost primita foarte foarte bine. AIESEC Ghana m-a asteptat la aeroport la 2 dimineata. Au trebuit sa ma astepta o ora jumatate pana am iesit din aeroport J S-au ocupat de efectiv toate formalitatile, viza, permis de rezidenta, etc. Am comunicat in mod constant cu Lydia, care era vice presedinte Exchange la nivel national.
Compania mi-a oferit cazare si un salariu care mi-a garantat o viata confortabila acolo. Am calatorit foarte mult, am cunoscut oameni din peste 16 tari, mi-am facut prieteni si am avut o viata sociala mukt mai activa decat o aveam in Romania.
Profesional a fost o experienta foarte buna pentru mine, care m-a ajutat ulterior sa obtin internship-ul cu Alcatel –Lucent in India. Am lucrat intr-o agentie de advetising full service si am avut posibilitatea sa lucrez cu toate ariile si departamentele.
Stiu ca ma repet dar pentru mine Ghana chiar a fost experienta vietii mele. La inceput nu am apreciat decizia la adevarata ei valoare dar dupa primele doua luni, cat mi-a luat sa ma adaptez, am inteles importanta pasului facut!
7. Care a fost job-ul tau in Ghana?
Sunt genul de om care se adapteaza destul de usor la situatii noi… In ceea ce priveste jobul nu am avut deloc probleme de adaptare. Am lucrat si cu oameni foarte faini si probabil si de asta. Ca in fiecare job au fost si momente plictisitoare; Ritmul de viata in Ghana e destul de lenes ca sa ma exprim bland. Filosofia lor de viata este „avem timp”. Cel putin asta e concluzia pe care am tras-o eu. Dar faptul ca am lucrat cu doi clienti foarte importanti pentru MMRS Ogilviy (Coca Cola si Ministerul de Finante Ganez) mi-a oferit o perspectiva destul de clara asupra modului in care functioneaza industria acolo! Eu am lucrat cu departamentele Client Service, Traffic (productie), Creative si Strategic Planning si lucrul asta m-a ajutat sa inteleg cum functioneaza o agentie de advertising full service.
8. Ce ne poti spune despre perioada in care ai stat acolo?
Am ajuns in Ghana la sfarsitul lunii iunie 2009 si am stat 6 luni. Am scris un blog intreg despre experienta mea acolo (http://alexandrabirladianu.wordpress.com/). |Cred ca Ghana m-a ajutat foarte mult sa inteleg cine sunt si ce imi doresc cu adevarat. Fiecare zi acolo avea ceva minunat in ea, un anumit farmec care ma facea sa simt ca traiesc.
Lucruri ca slujbele de la biserica de mai bine de 3 ori pa saptamana care ma scoateau din sarite (folosesc difuzoare si efectiv urla toata slujba), faptul ca am fost jefuita, weekend-urile petrecute cu prietenii in diverse locuri pline de farmec, nevoia de a negocia pentru fiecare lucru cumparat, culoarea locala, oamenii care iti zambesc pe strada fara sa te cunoasca, cereri in casatorie, calatoritul cu tro tro-ul, malaria, toate astea au facut din Ghana experienta vietii mele. Oamenii pe care i-am cunoscut acolo o sa fie pentru totdeauna in inima mea J Sunt atat de multe lyucruri de povestit si atat de multe amintiri frumoase J
Ghana m-a facut cu siguranta un om mult mai puternic!
9. Care a fost cel mai mare soc cultural si, respectiv, cel mai amuzant moment?
Socuri culturale au fost destul de multe. Faptul ca nu exista apa calda, apa de baut ambalata in pungi de plastic, oameni care fac pipi la marginea drumului, oameni care opresc masina si se ofera sa te duca unde ai nevoie, cereri in casatorie de la necunoscuti, oameni care for sa iti atinga parul… etc, etc!
Cred ca cea mai amuzanta intamplare a fost o cerere in casatorie pe care am primit-o pe strada. Eram aproape de casa mea si am observat un barbat care facea pipi pe marginea drumului. L-am ignorat bineinteles, nu stiam ce altceva as fi putut sa fac. In momentul in care am ajuns in dreptul lui, tipul s-a intors si a intins mana sa faca cunostinta cu mine… L-am ignorat bineinteles, tocmai il vazusem in actiune dar el nu prea avea chef sa fie ignorat si a inceput sa mearga pe langa mine si sa imi spuna tot felul de minuni. Evenimentul a culminat cu o cerere in casatorie! Am ras foarte mult cu prietenii mei de asta si zambesc si acum cand imi amintesc ridicolul situatiei.
Sunt foarte multe intamplari amuzante de care imi amintesc cu drag. Calatoriile noastre, iesirile saptamanale… toate au fost prilej de ras si bucurie.
10. Au fost momente in care ti-ai fi dorit sa nu fi plecat?
Cred ca eram in a doua sau a treia saptamana in Ghana cand am fost jefuita. Nu mi-am dorit sa nu fi plecat, dar imi amintesc ca eram foarte foarte furioasa cu tara si cu faptul ca mi s-a intamplat mie! Evenimentul totusi m-a ajutat sa inteleg ca sunt un om norocas care nu trebuie sa fure ca sa supravietuiasca! Am trecut peste si lucrul asta m-a ajutat sa am o experienta frumoasa J
11. Ce ai schimba la Ghana si ce ai aduce in tara de acolo?
As aduce de acolo fericirea pe care am citit-o pe fata oamenilor, indiferent de cat de saraci erau. Oamenii in Romania se plang foarte mult. Nu le place tara, nu le place job-ul, nu le place clasa politica. Foarte putini fac ceva ca sa schimbe lucrurile in bine.
Ce as schimba daca as putea? Nu stiu… sunt multe lucruri… Saracia, faptul ca toate lucrurile acolo se intampla foarte foarte incet, de parca oamenii nu ar avea simtul timpului…
12. Ghana si apoi… India?!
Sunt indragostita de India. E un loc minunat, bineinteles si cu bune si cu rele J Sunt intern in Alcatel-Lucent si am atat de multe lucruri de invatat de la oamenii cu care lucrez… e ceva cu adevarat extraordinar. Sunt mandra de decizia de a veni aici si bucuroasa ca am avut norocul de a fi selectata!
13. Ce le-ai transmite celor care vor sa-ti calce pe urme?
Le-as spune ca pentru mine AIESEC e cea mai buna alegere din viata mea. Iar asta ar trebui sa spuna tot!
Ii multumesc Alexandrei pentru interviu. Mai multe povesti gasiti aici:
http://exchange.aieseciasi.ro/
Sa-ti schimbi viata in bine nu e o misiune imposibila. Sa vezi tari noi, sa muncesti pentru companii de renume national nu mai este doar un ideal. Nu ma crezi?
Iti prezint “Serialul Exchange”. Povesti ale unor oameni care au plecat in interniship-uri afara, pe domeniile pe care au studiat. Din Columbia in Ghana sau Afghanistan. Am sa-ti prezint oameni, locuri, povesti de succes adevarate si destine schimbate. Marca AIESEC.
EPISODUL 1
COLUMBIA
O cheama Lavinia Armasu si crede ca “Oamenii aleg drumuri diferite in cautarea realizarii si a fericirii. Daca nu sunt pe drumul tau, nu inseamna ca s-au pierdut…” . Si drumul pe care l-a urmat a adus-o spre Columbia, o tara cu o imagine cel putin controversata. Lavinia insa a avut curajul sa se desprinda de prejudecatile celorlalti si sa o investigheze pe cont propriu. Cum? Prin programul EXCHANGE, ca Exchange participant al AIESEC Iasi.
Si se pare ca i-a placut pentru ca s-a reintors in Columbia, gata sa o ia de la capat si sa In randurile urmatoare Lavinia ne povesteste despre experienta ei, despre oameni si locuri si bucuria de a trai.
Buna, Lavinia! Te rog sa-mi povestesti cateva lucruri despre tine.
Ma numesc Lavinia Armaşu, m-am nascut in Suceava acum aproape 26 de ani, dar de la varsta de 18 ani m-am mutat practic in Iasi. Am terminat liceul la Colegiul National „Petru Rares” Suceava, profil de Filologie. Cand a venit ceasul sa ma hotarasc ce facultate as vrea sa urmez oscilam intre Litere si Psihologie. Mi-am dat seama insa ca vreau sa continui pe aceeasi linie si sa aprofundez cunostintele de limba spaniola (pe care o studiasem in liceu doar ca optional). Asadar, initial am plecat in Iasi pentru ca Facultatea din Suceava nu avea profil de Spaniola, dar ulterior am ramas acolo si dupa terminarea facultatii. Dupa Facultatea de Litere am urmat un Master in Managementul Resurselor Umane, in cadrul FEAA (tot Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”).
In ceea ce priveste personalitatea, ma consider un spirit cat se poate de liber. Imi place mult sa citesc, sa merg la teatru si concerte, sa-mi petrec timpul in cafenele. Uneori ma relaxez pictand sau desenand. Imi plac mult animalele (am adoptat doua pisici si un caine gasiti pe strada), ma entuziasmez atunci cand calatoresc iar prietenii spun ca sunt „Flower Power”. O zi buna pentru mine incepe linistit, cu o cafea fierbinte.
Cum te-ai decis sa pleci in Exchange?
Traiectoria mea profesionala e oarecum fragmentara… Dupa masterul in Resurse Umane am lucrat o perioada ca analist SEO (Search Engine Optimization), operator de telemarketing pe limbile italiana si spaniola, copywriter in marketing, editor, corrector si traducator. Inconsecventa se datoreaza in parte faptului ca am incercat mereu sa progresez in plan profesional, dar in acelasi timp sa caut mereu ceva nou pentru a deprinde astfel abilitati multiple. De asemenea speram ca toata experientele acumulate sa ma ajute in efectuarea unei alegeri in privinta unei viitore cariere. Cu alte cuvinte, fiind o fire nehotarata, am vrut sa incerc de toate ca sa-mi dau seama ce as putea face pe termen lung, fara sa ma plictisesc sau sa am impresia ca ma plafonez.
Ultimul loc de munca imi placea mult, dar simteam o oarecare frustrare in privinta salariului si stiam ca nu se putea solutiona pe termen scurt. Cum imi place mult sa calatoresc si lucrasem deja o luna de zile in Spania, la traducerea unei carti (publicata ulterior in Iasi, la Institutul European) ma atragea ideea de lucra un timp in exterior. Aveam prieteni care, datorita AIESEC, lucrau deja de ceva timp in Germania si Finlanda, si pareau mai mult decat multumiti. Vroiam o schimbare in plan profesional. Asa m-am hotarat sa plec in Exchange.
Si de ce ai ales sa pleci cu AIESEC in afara si nu cu unul dintre programele de tipul Work&Travel?
Raspunsul e simpu. Vroiam sa lucrez in afara, dar imi doream un job adevarat, care sa ma ajute mai departe in cariera. Ideea nu era sa castig bani multi in putin timp. Motivatia mea era de natura profesionala, nu neaparat financiara. Programul Exchange mi s-a parut cel mai potrivit, in concordanta cu dorintele mele. Aveam garantia ca voi lucra intr-un mediu profesionist unde sa pot invata multe, plus ca imi doream sa plec intr-o tara exotica, in care sa se vorbeasca limba spaniola (pe care, nepracticand-o, aveam senzatia ca incep sa o uit).
Dintre toate tarile oferite de program, de ce ai ales tocmai Columbia? Care a fost procesul de selectie?
Dupa cum am mai spus, imi doream foarte mult sa locuiesc o vreme intr-o tara vorbitoare de limba spaniola. In facultate m-a fascinat literatura latino-americana si, inca din liceu visam sa vad Machu Pichu. Pana acolo inca nu am ajuns, dar urmeaza probabil.
Internshipul din Columbia a fost al doilea la care am aplicat. Initial aplicasem pentru un internship in Bolivia, am fost selectata pentru interviu, impreuna cu alte 3 persoane, dar in final nu m-au ales pe mine. Am fost foarte deprimata cateva zile, si aproape imi pierdusem speranta si increderea in programul de Exchange. Jobul din Columbia mi s-a parut insa interesant, asa ca am mai incercat o data…Si a fost varianta castigatoare.
Am primit vestea ca am fost aleasa in aceeasi zi in care m-au anuntat ca am fost admisa la un Master in Madrid. Nu stiam ce sa fac, dar cred ca am luat decizia potrivita.
Cunosteam stereotipul Columbiei – o tara marcata de violenta, rapiri si trafic de droguri – dar am trecut peste, si adevarul e ca nu m-am gandit prea mult la asta (doar in momentele cand prietenii mai faceau glume rautacioase, chiar inainte de plecare). Pentru mine Columbia era in primul rand tara magica a lui Gabriel Garcia Marquez.
Povesteste-ne despre perioada plecarii .
Pentru a putea lucra legal in Columbia aveam nevoie de viza. Am hotarat sa iau viza de la Consulatul Columbiei din Barcelona, pentru ca planuisem, impreuna cu prietenul meu, sa ne petrecem concediul in Spania si aveam deja biletele de avion cumparate (si oricum, Columbia nu are ambasada in Romania). Formalitatile (prin e-mail si posta) au durat aproximativ o luna de zile. Dupa cateva zile in Barcelona, am aterizat in Pereira, Columbia, dupa mai bine de 11 ore de zbor, pe 31 august. Am inceput sa lucrez cam de pe 10 septembrie 2009.
Imi amintesc ca eram foarte emotionata cand am plecat pentru ca stiam ca totul avea sa fie nou pentru mine. Dar nu aveam asteptari. Am decis ca e mai bine asa. Mama era foarte mandra de mine (tatal meu a murit acum 6 ani, dar cred ca si el ar fi fost la fel). Despartirea nu a fost asa grea, pentru ca stiam ca urmam sa vorbim pe internet. Si oricum, fiind plecata din casa parintilor de pe la 18 ani, mama era oarecum obisnuita deja cu absenta mea prelungita. Si, ca orice mama, e fericita daca vede ca eu sunt fericita. Iar in cazul meu era destul de evident J.
Prietenul meu m-a vizitat pentru 3 zile, cateva saptamani mai tarziu (venea de la o conferinta de la Washington). Iar sora mea, mi-a calcat pe urme, si acum e in Bolivia, tot prin Exchange, tot datorita AIESEC.
Cum te-au primit cei de acolo? A fost greu la inceput?
Cei din AIESEC Pereira m-au primit cu bratele deschise, asa cum stiu sa intampine columbienii pe oricine, si m-au facut sa ma simt ca acasa, ca si cum ne-am fi cunoscut de ani de zile.
La inceput mi s-a recomandat insistent sa nu ies singura din casa, ceea ce mi-a creat un oarecare sentiment de neliniste. Incepusem sa-mi pun intrebari… Daca e chiar asa de rau? Cat de periculos ar putea fi? Ce mi s-ar putea intampla? Dar nu era decat o masura de precautie, pentru ca oamenii tind sa fie excesiv de protectori aici. Evident exista si zone periculase, dar ideea e sa nu te expui.
In doua-trei saptamani a trecut perioada de acomodare si a inceput perioada de explorare J.
Care a fost job-ul tau acolo?
In Pereira am fost responsabila pentru un curs de Leadership si dezvoltare personala, in cadrul Universitatii Libre. A fost o experienta foarte buna din punct de vedere profesional si m-am bucurat de libertatea absoluta de a organiza totul asa cum am considerat: atat partea administrativa (promovare, inscrieri, buget, etc.) cat si continutul efectiv al cursului. Am urmarit sa tratez teme de actualitate, care sa trezeasca interesul tinerilor (comunicare, negociere, time management, motivare personala, etc.) si sa-i fac pe studenti sa interactioneze cat mai mult unii cu altii, astfel incat dupa aproape 3 luni formau deja o echipa. Cu unii dintre ei inca mai tin legatura. La finalul internshipului, directoarea m-a felicitat in fata decanilor.
Ti-a fost greu sa te adaptezi?
Nu, nu m-am adaptat greu…Cum am mai spus, cei din AIESEC deja imi dadusera inca de la inceput sentimentul de „acasa”, iar la universitate eram tratata cu aceeasi caldura. Nu mi-a fost greu pentru ca imi placea foarte mult ceea ce faceam. Am fost putin speriata initial de partea de predare a cursului, dar dupa primele 5 minute disparuse orice teama sau emotie. Studentii au fost foarte activi tot timpul si asta mi-a usurat mult munca.
Singura problema pe care am sesizat-o a fost in privinta punctualitatii si a respectarii dead-line-urilor dar mi s-a spus ca tine de cultura columbienilor.
La pranz aveam doua ore libere, respectate cu sfintenie. Numai restaurantele sunt deschise intre 12:00-14:00. Eu profitam de timpul liber si mergeam la cursuri de terapie prin dans. Seara mergeam la spectacole sau la film. Cum as fi putut sa nu ma adaptez la asa ceva?
Ce ne poti spune despre perioada in care ai stat acolo?
Primul meu internship in Columbia a durat 4 luni. In toata aceasta perioada am cunoscut o multime de persoane si mi-am facut multi prieteni internationali. Am avut oportunitatea de a participa in calitate de student la un modul de Leadership in cadrul Universitatii Tehnologice Pereira unde am cunoscut profesori interesati de o viitoare colaborare cu universitatile din Romania si i-am pus in legatura ca profesori de la Facultatea „Al.I Cuza” Iasi. De asemenea, i-am cunoscut pe membri JCI Pereira (Junior Chamber International) – persoane din mediul de afaceri local – si pe o parte din ei i-am avut invitati la cursul meu.
In Pereira am locuit intr-un apartament inchiriat, impreuna cu Livia din Brazilia, venita tot prin AIESEC. Lucram in acelasi birou si, impreuna cu alti trainees, profitam de weekenduri si sarbatori legale pentru a calatori. In scurt timp a devenit prietena mea cea mai buna. Am vizitat impreuna cateva orasele din zona in care locuiam, zona plantatiilor de cafea – El Eje Cafetero: Armenia, Salento, Bel Alcazar, Santa Rosa.
Am fost si in Medellin, recunoscut pe plan international ca fiind orasul lui Pablo Escobar. In urma cu 10-20 de ani era cel mai periculos oras din Columbia, si poate din lume. Astazi e al doilea oras ca marime (dupa Bogota), cu o clima perfecta, de „primavara eterna”, parcuri, muzee, centre comerciale si un mediu de afaceri in plina dezvoltare.
Cu doua saptamani inainte de a pleca am facut o excursie mai lunga, pana pe coasta marii Caraibelor: Cartagena de Indias si Santa Marta. Asadar, am inceput luna decembrie pe plaja, cu 35 de grade Celsius.
Desigur, am avut parte si de provocari dar pana la urma totul s-a terminat cu bine. Nu sunt o persoana sensibila sau pretentioasa, dar poate ca cel mai greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu mancarea. Cu dusurile reci nu am reusit sa ne obisnuim, nici eu nici Livia, asa ca am cumparat un boiler inca din prima saptamana.
Au fost momente in care ti-ai fi dorit sa nu fi plecat?
Poate ca am sa par nesincera, dar nu au fost momente in care sa-mi fi dorit sa nu fi plecat. A fost poate mai greu in prima saptamana, cand ma gandeam toata ziua la cei de acasa, dar eram constienta ca ma aflam acolo pentru ca asa am vrut eu. A fot decizia mea sa plec, si nu cred ca am regretat nicio clipa.
Ce ai schimba in Columbia si ce ai aduce in tara de acolo?
Columbia e o tara a contrastelor si s-ar putea schimba in privinta multor aspecte: siguranta nationala si personala, drepturi civile, birocratie, etc. Mi-ar placea ca oamenii sa fie ceva mai punctuali, mai responsabili cu mediul si mai seriosi cu ei insusi, sa respecte ceea ce promit.
As vrea sa pot aduce in Romania bucuria columbienilor si ceva din stilul lor de viata. Nu am gasit aici invidia si rautatea din Europa. Oamenii sunt ospitalieri si se simt mandri sa gazduiasca si sa ajute un strain. Chiar daca nu au parte de tot ce si-ar dori, si societatea columbiana e departe de a fi una perfecta, sunt un popor fericit. Le place sa cante si sa danseze, si asa trec peste greutati: mereu cu zambetul pe buze.
Din cate am inteles te-ai reintors in Columbi: ce te-a determinat sa faci asta?
Prima experienta in Columbia mi-a schimbat viata si m-a facut sa-mi dau seama ca vreau sa continui in ritmul asta cativa ani. Sunt din nou in Columbia de mai bine de o luna si fac tot posibilul ca si cea de-a doua experienta sa fie cel putin la fel de buna.
Ce le-ai transmite celor care vor sa-ti calce pe urme?
Am fost intrebata de mai multe ori daca recomand Columbia. Si da, o recomand cu caldura. E bine sa nu ai asteptari, sa te implici in cat mai multe activitati si sa accepti provocari. Doar asa se poate evolua.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments