Fine Arts: Carti, Muzica, Filme
“She looks demonic standing there in her white slip dress and prom queen crown, blood running down her forehead, staring into the camera. Her expression switches by the frame from looking either like she’s mourning someone or about to knife them. She photographs like a model, which is to say the camera accentuates the big deep pools of her eyes and the epic pout of her lips.
During a break in the Q cover shoot in the West London photo studio, Lana del Rey walks over to a computer screen that is projecting back each picture of her taken. The one on the screen now is an extremely close-up of her face: on it her mascara is streaked and her crown askew. She appears bruised and broken.
“That,” she says pointing an extravagantly nailed finger at the screen, “that’s my life.” (Q Magazine)
Ea e femeia despre care toata lumea se asteapta sa fie artistul anului 2012. Ma rog, cel putin The Guardian si alte cateva zeci de publicatii, sa nu exageram, nu-i asa?
Muzica ei are darul acea de a te hipnotiza. Asta pentru ca, la fel ca si Adele, Lana isi scrie singura melodiile, iar versurile ei, putin venin imbibat in miere, sunt ca un glonte emotional de care nu te poti feri. Inspirate din zilele in care nimeni nu stia pe cine iubeste, povestesc despre situatii de viata, momente in care a durut sau momente pe care le cheama inapoi intr-un asemenea mod incat iti provoaca o anumita dependenta. Fiecare dintre noi s-a pierdut cel putin o data in cartierul bantuit al amintirilor. Lana pare sa traiasca acolo.
Lana del Rey a aparut de nicaieri si acum nimeni nu-si poate lua ochii (sau urechile) de la ea. De prin septembrie, cand videoclipurile ei homemade au ajuns virale ( a se vedea Video Games si Blue Jeans) si pana azi, cand videoclipul ei oficial, lansat inainte de Craciun are 9 milioane de vizualizari pe Youtube. De la fata care raspundea singura la comentariile de pe Youtube la starul international care a semnat un contract cu o casa de moda.
Desigur, ajuta ca arata ca intruchiparea retro a fetelor pe care le-ar fi iubit James Dean. E una dintre acele femei pentru care e suficient sa apara ca sa nu-ti poti dezlipi ochii de la ea.
Dar ajuta mai ales faptul ca muzica ei este diferita de 90 % din ce gasesti in industria muzicala astazi. Nu e de mirare ca majoritatea comentariilor de pe Youtube suna cam asa ” Thanks God for bringing real music back!”. Ah si mai sunt cativa care sustin ca si-a operat buzele. Cui ii mai pasa, daca foloseste buzele acelea pentru melodii pe care lasi cu decadenta pe repeat zeci de minute.
De Lana veti auzi multe in 2012. Cu siguranta majoritatea melodiilor vor avea acea nota de tristete care ne face pe toti sa ne incuiem in dormitoarelor noastre din cand in cand. Dar majoritatea versurilor vor trezi in tine persoana care si-a imaginat, atunci cand a iubit, ca e un personaj de film dramatic sau de roman best-seller. Pentru ca iubirile fiecaruia dintre noi sunt povesti care ne definesc tendinta catre limitele existentei: fie limita de sus, sau cea mai de jos.
“In the name of higher consciousness
I let the best man I met go,
Because it’s nice to love and be loved.
But it’s better to know all you can know.” (Lana del Rey – Pawn Shop Blues)
In Varsovia oamenii citesc. Ii vezi in autobuze, sau cate 3-4 in fiecare tramvai, tinanad o carte cu ambele maini, de parca atunci cand accelereaza vamanul cineva ar putea sa le-o rapeasca. Miscandu-si ochii in ritm rapid de la un rand la altul, de parca le e teama sa ajunga la destinatie fara sa termine capitolul.
Uneori n-au loc pe scaune. Atunci cauta cu privirea pierduta un colt al lor, se strecoara intre alti doi pasageri, se prind de bara cu o mana (pentru momentele in care vamanul goneste si gravitatia devine brusc periculoasa) iar cu cealalta intorc pagina cartii rezemata de geam.
Uneori citesc in statie. Ridicand ochii din cand in cand – cand nu sunt prea absorbiti de lectura – nestingherindu-se de frig sau cei din jur. Ba chiar ii vezi citind si cand merg pe strada. Am intalnit vreo 3-4 astfel de oameni si nu, nici unul dintre ei nu se lovea de ceilalti si nu, nu aratau ciudat pentru nimeni.
Ii vezi in autobuze, tramvaie, cafenele, Empik (versiunea lor pentru Carturesti). Tineri, foarte tineri pentru ca in miezul orasului astuia nu sunt decat tineri sub 30 de ani si batrani peste 60. Si te intrebi ce ii determina sa citeasca atatea carti, ziare, reviste cu atata pofta. Si cum de sunt asa de frumosi in pasiunea lor tacuta, in scaunele rosii de tramvai.
Apoi te gandesti la orasele tale de acasa, la toata campaniile care incurajau lectura (mai ales cea in mijloacele de transport in comun, daca isi aduce aminte cineva de Lecturi Urbane) si la cum e inca o raritate sa vezi un tanar citind in drumul spre facultate sau liceu. La cum se bat unii cu pumnul in piept ca “s-au ajuns” fara sa citeasca o singura carte.
Dar azi am toata dedicatia pentru oamenii care citesc. Pentru aceia care nu se schimonesc cand ploua torential in decembrie, in loc sa ninga, pentru ca decorul din carti e intotdeauna mai potrivit si pentru ca setea de cunoastere invinge teama de monoton. Pentru cei care ne inspitesc sa citim prin seninatatea lor pe o bancheta rosie.
Sursa foto: weheartit.com
Pentru ca o fotografie inseamna mult mai mult decat poza ta de profil, JacquelineBlog.info anunta cu mare mandrie deschiderea unei sectiuni speciale. Unde vorbim despre cei care au privit prin aparatul de fotografiat au vazut tot ceea ce simtim, dar nu reusim sa exprima in cuvinte.
Fotografia e in noi astazi. Este momentul acela de glorie al clipei care nu va muri niciodata. La fel ca si cartile, fotografiile sunt o razbunare pe faptul ca timpul trece si ne uita.
Sunt povestile spuse intr-un singur cadru, zambetele cu ecou infinit in ochii celor care le privesc. Sunt chipurile bunicilor pe care nu i-am cunoscut. Durerile iubitilor pe care nu-i putem uita. Suntem noi atunci cand am respins aparatul din fata noastra si atunci cand ne-am promis ca nu vom uita vreodata momentul in care am pasit in fata.
Cei din fotografii suntem noi, in momentele noastre de triumf asupra istoriei.
Suntem noi, in obsesiile celor care ne fotografiaza si amintirea celor care nu ne mai tin in brate.
Asa ca incepand de azi, in fiecare duminica, vorbim despre fotografi celebri/ fotografii cu impact colosal/ oameni care au adus pasiunea pentru imagine la rang de arta. Sectiunea va include, special pentru impatimitii ca mine, de la galerii cu fotografii istorice, la incursiuni in lumea fotografilor celebri pentru editorialele de fashion. Duminica de duminica.
Incepem, bineinteles cu fotograful care a schimbat lumea, ducandu-si arta in strada si socand Parisul, Rio de Janeiro si Kibeira (Kenya). Cel care a umplut Parisul de fotografiile imense ale femeilor-eroine si care a castigat anul acesta premiul TED.com, in valoare de 100 000 de dolari. Pentru ca o fotografie fascineaza: fie ca te uimeste prin perfectiunea momentului, fie ca starneste controverse.
JR. Acestea sunt initialele sale, pentru ca nimeni nu-i stie numele adevarat. Intrebat de un reporter de la The Guardian, de ce nu spune cum il cheama, JR marturiseste “I can’t tell.”. Asta pentru ca unui fotograf care lipeste poze imense pe cladirile oraselor, ilegal si calatoreste in cele mai periculoase zone ale Americii de Sud ii e mai usor sa fie anonim.
Ce a facut JR atat de fantastic? A cucerit orasele mari, lipind ilegal fotografii imense in Berlin, Paris sau New York.
3 dintre proiectele sale fascinante?
PORTRETUL UNEI GENERATII. Impreuna cu locuitorul unui ghetou din Paris fotografiaza locuitori saraci ai Parisului si apoi lipeste pozele -poster intr-un cartier bourgeois, intr-o expozitie ad-hoc si in your face. Un fel de wake up call pe care nu i l-a cerut nimeni, dar cu care s-a simtit dator. Cea mai celebra poza a expozitiei s-a vandut cu mai mult de 26 000 lire sterline.
FACE TO FACE. Inspirat de conflictul dintre israleeni si palestenieni, in 2005, JR si un prieten fotograf au fost in vizita in cele doua tari. Ce au descoperit acolo? Ca cele doua natiuni au atat de multe in comun incat ar putea face parte din aceeasi familie. Doar ca ei nu vedeau asta. Asa ca JR a fotografiat isralenieni si palestenieni in aceleasi posturi, fata in fata.
WOMEN ARE HEROES. Nu sunt o feminista in sensul in care ma gandesc ca barbatii sunt puternici daca eu port tocuri azi. Dar sunt o feminista in sensul in care milioane de femei din lume infrunta moartea, violul si disperarea in fiecare zi. Si lupta neincentat pentru viata lor. Despre acele femei vorbeste JR prin fotografiile proiectului WOMEN ARE HEROES.
Bande Annonce Women Are Heroes przez womenareheroes
Fotografii blamate de ceilalti, pentru ca de ce ai simti arsura unui stomac flamand, atunci cand locuiesti intr-un cartier boem de pe malul Senei? Inainte sa vezi inregistrarile video cu reactiile celor care privesc fotografiile iti imaginezi ca oamenii vor fi impresionati, atinsi, entuziasmati. Nu e asa. Auzi si reactii de genul “Cine e omul asta? Ce vrea?” sau “Da, e interesant… dar vreau vechea priveliste inapoi.”
Dar JR stie ca lumea nu se schimba daca ii vorbesti frumos si ii arati fotografii cu fotomodele, ci lumea se schimba atunci cand este socata, cand e fortata sa iasa din zona de comfort si sa priveasca realitatea in fata, chiar daca asta inseamna sa ramana marcata, vulnerabila atunci cand respira in afara zonei de confort, cand iese din mrejele ignorantei.
Sufletele oamenilor nu se schimba cand le soptesti cuvinte dulci, ci cand ii fortezi sa vada prin ochii tai, prin durerea altora.
Fotografia e o amintire care nu moare niciodata. Pana duminica viitoare….
Buna, ne cunoastem de pe Facebook. Ma rog, ma cunosti mai mult sau mai putin prin intermediul pozelor si prin cuvintele pe care le astern in vazul lumii, atunci cand am ceva de spus. Posibil sa ma placi, posibil sa ma tii in lista de prieteni doar ca sa ai un motiv sa-mi gasesti cusur. Posibil din inertie.
Dar stiu cum te pot trezi la viata.
Acesta este un articol despre alte vieti. Despre toate vietile pe care le traiesti in toate cartile pe care le citesti. Despre toate personajele din interiorul tau, de la eroul care lupta pana la capat, pana la ultima scursura pe post de erou negativ. De la eroina decazuta la puscariasul cu regrete. Despre toate emotiile pe care vrei sa le impartasesti si nu prea stii cu cine.
Exista un loc unde se aduna toti oamenii ca tine. Un fel de Face A Book de-adevaratelea. Un loc in online unde se intalnesc toti pasionatii de lectura din Romania, unde se intalnesc toate cartile citite pe nerasuflate pana la ora patru dimineata si care te-au bantuit intreaga a doua zi.
Se numeste Booktopia.ro. E locul unde poti recomanda tuturor acea carte de care prietenii tai s-au saturat sa auda, e locul unde poti gasi noi obsesii, atunci cand pur si simplu ai nevoie de “o carte cu adevarat buna”. Locul unde poti Adopta o carte, adica sa vorbesti tuturor de acea carte pe care o vrei neaparat, pana o castigi. 
Dar platforma e inca noua, asa ca pregatiti-va de surprize.
Pentru toti cei care cred in vietile din carti, pentru toti cei care se simteau pierduti citind cu nesat, dar neavand cui sa impartaseasca.
Deci, ne intalnim acolo? Face A Book with me? Ma numesc Jacqueline, desigur.
“Lolita, light of my life, fire of my loins. My sin, my soul.”
LOLITA e, la cei 12 ani ai, cel mai popular simbol al erotismului. Iar cartea- fenomen careia ii este protagonista este citata mai de toata lumea si citita de cei putini.
Scrisa in 5 ani, la jumatatea secolului trecut, controversata poveste a fost respinsa de 5 edituri pana cand Vladimir Nabokov a reusit s-o publice in orasul iubirii, Paris, sub egida unei edituri cunoscuta pentru scriierile pornografice. Astazi, Lolita este cea mai apreciata carte a secolului trecut.
Dupa cateva scandaluri si prejudecati depasite si doua ecranizari celebre Lolita a dezvoltat un adevarat cult. Simbol international al sexualitatii precoce si al seductiei, a dezvoltat un starneste multe zambete atot-cunoscatoare. Si crizele de inima ale mamelor conservatoare.
Lolita e femeia care incita, un joc in doze egale de inocenta si seductie. E poster de sex-shop si studiu de caz pentru psihologi. E subiect de melodie, “Whatever Lola wants, Lola gets!” canta Sarah Vaughan si tot ea adauga “I’m irresistible, you fool, give in.”
Dar pana la urma de ce a incitat atat de multe imaginatii Lolita? Pentru ca e povestea unui profesor de 40 de ani cu o obsesie pentru fetele extreme de tinere (cu ajutorul carora retraieste incontinuu amintirea primei dragoste fatale) si care se indragosteste pentru totdeauna de o fata de 12 de ani.
In nebunia indragostirii lui, Humbert Humbert, profesorul nostru cu aspiratii literare, se casatoreste cu mama fetei doar ca sa fie mai aproape de fiica. Cand mama moare el este singurul responsabil de destinul ei.
Mirajul cartii sta in faptul ca reuseste sa descrie sexualitatea fara sa fie obscena si obsesia fara sa para bolnava. Lola, frumoasa nimfa de 12 ani, rapitoare, inocenta, care se joaca instinctiv de-a dragostea si e momita cu dulciuri si rochii noi. Lola care ziua poarta cozi impletite si noaptea e goala in patul tatalui vitreg. Humbert este innebunit dupa ea, ii stie fiecare centimetru din corp si nu poate trai fara mirosul pielii ei si filosofia din spatele acestuia.
Astazi Lolita se regaseste in promo-ul filmelor erotice si in “subtilitatile” din reclame, unde june majore isi impletesc parul si te privesc dulce pe sub genele lungi. Lola e pseudonim de prostituata care se imbraca in scolarita si porecla nu tocmai placuta. Dar e in primul rand atractie, are puterea de a suci minti si de a fi motiv de crima.
Dar de ce o vor toti pe Lola? Poate pentru ca se spune ca nu este afrodisiac mai puternic decat inocenta si pentru ca e binecunoscuta tendinta masculina nu tocmai ortodoxa de a profita de naivitate si a se infrupta din fructul tanar. Pentru ca este interzisa si aparata de normele sociale, dar incita prin compartament si frumusete.
Pentru ca e fascinatie si divagatie de la comportamentul obisnuit.
Saizeci de ani mai tarziu si nimeni n-a reusit s-o uite pe Lolita.
Sursa foto: weheartit.com
Iubesc muzica live. Se intampla atunci cand artistul isi dubleaza cantitatea de suflet in cele cateva minute ale melodiei. Pentru ca trebuie sa cante, pentru ca trebuie sa se miste astfel incat sa induca febra publicului. Pentru ca trebuie sa transmita ca acel cantec inseamna ceva.
Dar mai ales pentru ca publicul il simte. Se creeaza conexiunea aceea unica dintre artist si cei care ii consuma arta menita sa-l elibereze de ei insisi. Si publicul sanctioneaza aspru un cantec prost, o artistuca de duzina care falseaza sau un playback.
Pentru acel public sunt urmatoarele 10 prestatii live. Sunt convinsa ca nu sunt destule, dar mai stiu ca oamenii aceia sunt artistii adevarati, cei care ne schimba vital si pentru care nici un intuneric din vietile noastre nu e secret. Let’s see the masters:
10. Muse – Supermassive Black Hole
Pentru ca e acel gen de melodie care te electrizeaza de la ultimul fir de par pana in varful picioarelor.
9. Armin Van Buuren – In And Out of Love
Cantata de orchestra din Olanda.
8. Michael Jackson – Billie Jean
S-a spus despre concertul sau din 1992, de la Bucuresti ca a fost cel mai bun din cariera. Cu un live ca asta cred si eu.
7. Alicia Keys – Fallin
Aol Sessions este un brand al muzicii live exceptionale. Si Alicia Keys este totusi Alicia Keys.
6. Gotan Project – Differente
Pentru ca nici un alt gen de muzica nu ma cunoaste mai mult si nici o alta trupa n-o canta mai bine.
5. Evanescence – Sweet Sacrifice
Pentru ca au reusit sa construiasca o legenda si pentru ca vocea solistei este pur si simplu remarcabila.
4. Shakira – Ojos Asi
Un live care imbina traditii, culturi si scoata in fata o Shakira nemachiata si necoafata. Vocea ei n-are nevoie de adjuvanti.
3. Beyonce – Girls
Cel mai bun live din cariera ei. Mai recomand si Flaws&All si Crazy in Love. Si cam toate live-urile ei; daca nu-si da sufletul pe scena, nu e ea.
2. Joss Stone- Son of a Preacher Man
Este exceptionala fata asta!
1. Lara Fabian – Je T’Aime
Pentru ca niciodata n-am vazut un public mai implicat si o sensibilitate mai emotionanta. Recomand si Caruso.
Fiti liberi sa recomandati si alte prestatii live.
Sursa poza: rampantgames.com
Uite o carte care aduce la un loc toate mentalitatile celor care nu s-au despartit de comunism. Nu este cliseu sau detaliu al generatiilor trecute care sa nu se regaseasca in monologul personajului principal.
Emilia Apostoaie isi traieste viata de pensionara asteptand telefoanele fiicei ei, stabilite in Canada. Nascuta si crescuta in comunism, fiind mandra ca si-a implinit visul vietii ei, acela de a deveni “orasanca”, Emilia si sotul ei, Țucu, nu prea mai au nici un fel de asteptari decat cele legate de copilul lor. Dar atunci cand Alice se intoarce acasa cu viitorul ei sot, canadian, Emilia incepe sa-si puna intrebari.
Cand Alice o intreaba cu cine voteaza refuza cu inversunare sa mearga la vot: pentru ea singurul sistem care i-ar putea face bine este cel comunist, in care a trait aproape toata viata, nu cel democratic, care a lasat-o cu o pensie mizera si fara posibilitati.
“Sint o baba comunista!” recunoaste personajul principal care isi intreaba fiica daca se marita cu Alain Delon.
“-Hai, mama, chiar asa? Ala e un bosorog…”
-Da, tu, dar macar il stie lumea de pe-aici…”
Cartea este plina de asemenea formule savuroase iar monologul personajului ne poarta prin istoria unei vieti in timpuri pe care unii dintre noi nu vor sa admita ca au existat.
Ce te prinde, mai departe de replicile comice care, daca privesti putin in realitatea cotidiana ti-ar putea sa ti se para absurde (pentru ca, nu-i asa, idealul de fericire este perisabil si subiectiv) e povestirea dinamica a etapelor principale din viata femeii. Care, privite de la distanta arata grozav de asemanatoare cu destinul comunist general: te nasti la tara, te muti repede la oras in timpul liceului, il termini si pe asta si apoi iti gasesti slujba pe care o sa o ai pentru tot restul vietii. Te casatoresti – tot cu cineva din clasa muncitoare, pai cum altfel?- faci copii, (interesant e ca, in perioada decreteilor personajul nostru n-are decat unul singur), nu vorbesti de rau regimul decat cu usile inchise si soptit.
Dar mai ales- metoda pastrata cu sfintenie si astazi- iti faci relatii ca sa poti manca bine.
Intreaga viata a personajului se invarte in jurul de aspiratiei de a fi mai mult decat cea din casa parintilor, dar nu mai mult decat cere partidul.
Si te frapeaza cat de mult se aseamana Emilia Apostoaie cu cei din jurul nostru, nostalgicii dupa comunism. Dan Lungu isi construieste cartea pe oamenii din jurul nostru, pe povestile si ticurile lor verbale. El descrie omul ordinar ale carui singure aspiratii sunt sa se integreze in grupul social, nu sa-l depaseasca. Conform timpurilor, Emilia nu isi doreste sa urce pe scara sociala decat atat cat sa-i asigure traiul linistit si mancarea buna. Pentru ca asta isi doresc toti din jurul ei. Sau ma rog, toti cei pe care ii vede ea.
Ignoranta ei, sau mai bine spus, refuzul de a vedea si altceva in afara de fericirea ei, este punctata abia la sfarsit. Atunci cand afla, dupa ani si ani, despre cei carora comunismul le-a ingreunat viata, despre cei care nu s-ar mai intoarce niciodata in vremurile acelea, tace, marturisindu-si doar siesi dezamagirea.
Dar intre timp cartea abunda de cliseele de viata comuniste, glume cu Ceausescu si absurditati care altadata erau realitatile celor de atunci. Volumul scoate foarte putin la iveala pacatele cele mai grave ale comunistilor si vorbeste foarte putin despre securitate.
Este un fel de epopee a nostalgicilor si nu a suferinzilor. O viziune savuroasa asupra unui trecut lipsit de glorie.
Sursa poza: citatepedia.ro
In exercitiul prestatiei bune, BBC Radio (ca deh, doar nu va asteptati sa se intampla la noi -inca!) si geniala Katy B.
Voi ce prestatii live faine mai stiti? Incerc sa fac un Top Ten cu cele mai bune.
E ciudat cum, intr-o perioada in care “nimeni nu mai citeste” cartile Harry Potter au batut orice recorduri inimaginabile. Cum filmele au ingramadit in sali de cinema fani din tot mapamondul, de absolut toate varstele.
E si mai fantastic sa fii martor la sfarsitul unei ere de entuziasm frenetic, cel putin in sala de cinema.
Eu sunt unul dintre acei copiii care a crescut cu Harry Potter. La propriu; aveam 11 ani cand am citit prima carte, tot atat cat si personajele. Eu sunt unul dintre acei copii care si-a asteptat, in secret si tanjind intens dupa ea, scrisoarea de acceptare de la Hogwarts si a fost deprimat cateva luni bune cand n-a primit-o.
Unul dintre cei care a vazut, cu sufletul la gura ultima parte din Harry Potter. Si care a trait fiecare minut, in asemenea hal incat, desi stiam exact ce-o sa se intample tot incurajam personajele, cu sufletul la gura.
La vreo 10 ani de la aparitia primul film din serie a aparut si Talismanele Mortii. Partea a doua, cea garnisita de tagline-ul miraculos ” It all ends here.” Atentie, pentru cei 1 % care n-au habar de lumea lui Harry Potter urmeaza cateva sute de cuvinte despre magie, intamplari fantastice, dragoste si moarte.
In ultimul film al seriei ii reintalnim pe Harry (Daniel Radcliffe) , Ron (Rupert Grint) si Hermione (Emma Watson), crescuti fantastic de mult de la primul lor film. Toti trei ingandurati si mereu cu baghetele in mana,gata de fuga, gata de lupta. Actiunea incepe din punctul in care ne-a lasat, plini de angoase, precendentul: in cautarea Horcruxurilor (obiectele magice in care si-a ascuns Voldemort bucati din suflet) cei trei sparg o banca, zboara pe un dragon si incediaza Hogwarts-ul.
Ultimul Harry Potter spala pacatele precendetelor, al caror scop s-a cam pierdut pe parcurs. Regizorul David Yates construieste emotia, delirul, anticiparea. Nici un cadru nu arata fals, nici o replica nu rezoneaza in gol. Si in tot dramatismul blestemelor care zboara in toate partile mai presara bucati de romantism in care Ron si Hermione sau Harry si Ginny (Bonnie Wright) se saruta cu patima. Si momente de umor.
E o autencitate remarcabila in fiecare minut din film. Te transpune in acel univers: nu mai esti un simplu martor, simti ce au simtit si personajele, te lupti alaturi de ele si faci un pas inapoi de fiecare data cand un Death Eater face unul inainte. Tresari cand un Horcrux este infrant si te pierzi si tu in toata nebunia luptei dintre Harry si Voldemort.
De departe, scena mea favorita este cea in care Neville ii salveaza pe Ron si Hermione, ghemuiti unul in bratele celuilalt si asteptandu-si moartea. In ce context aflati singuri, intr-o vizita la cinema.:)
E ceva magistral in ultimul film Harry Potter: satisface cel mai bine asteptarile celor care au citit si cartile si ii prinde si mai puternic pe cei care abia il descopera pe Harry la cinema. E gripping si autentic, de la strigatul lui Hermione pana la furia lui Voldemort si minciuna Narcissei Black. Pompeaza adrenalina de la scena de lupta dintre Molly Weasley si Bellatrix Lestrange pana la vartejul incaieririlor de pe treptele Hogwarts-ului
It feels like the end of a history. Pentru mine, cea care a citit toate cartile de vreo 3 ori (in romana si engleza) si cu toate acestea tot m-a lovit naprasnic emotia ultimului film. Pentru toti cei care si-au regasit idealismul si sperantele in paginile cartilor si in mesajul final:
Dragostea este singura care invinge moartea.
1. The Curious Case of Benjamin Button (2008)
In amalgamul de filme americane este unul care te incarca de intrebari si te elibereaza de ordinar. Pentru ca incearca sa raspunda la o intrebare care ne bantuie pe toti, la un moment dat: cum ar fi daca ne-am naste batrani si am muri tineri? Cum ar fi daca am fi singurul om din lume nascut asa si ne-am indragosti? Ce fel de poveste de dragostea este aceea in care ea imbatraneste si tu devii copil?
Benjamin Button, cu imaginele sale superbe, nota lirica si un Brad Pitt in exercitiu nu raspunde la intrebarile de mai sus. Dar incearca.
2. Dangerous Beauty (1998)
Cumva, toata lumea incearca sa uite ca exista o perioada, in Venetia, in care curtezanele erau singurele femei educate. Si apoi singurele blamate si arse pe rug, dupa ce erau mai culte si mai viclene decat toti barbatii in paturile carora ajungeau. Care le considerau prietene si consilieri.
Tot ele erau cele carora le era interzis sa iubeasca. Filmul spune povestea incredibil de frumoasa a unei femei care a facut totul impotriva ipocriziei timpurilor ei.
3. Limitless (2o11)
Privit de majoritatea ca o idee orginala, dar tratand o tema la care oamenii de stiinta se chinuie se afle raspunsul de zeci de ani: cum ar fi daca oamenii ar fi in stare sa-si foloseasca 100% din capacitatea creierului si nu aprox. 10% cat reusesc acum?
Filmul ne spune ca am fi fara limite. Povestea eroului – film de actiune in tot meritul lui – este una care ne tine cu sufletul la gura: scriitor ratat, abandonat de iubita descopera un drog care-i pune viata in primejdie, dar il face genial.
Dupa 105 minute de actiune, exaltat de perspective, n-ai cum sa nu te gandesti ore in sir cum ar fi daca…
4. A Beautiful Mind ( 2001)
Tot despre un geniu – de data asta unul real – vorbeste si A Beautiful Mind. Pentru cei care se intreaba la ce mai este buna matematica, filmul aduce in fata povestea unui matematician celebru, John Nash, care a lucrat pentru Pentagon ca si “code-breaker” si a luat premiul Nobel pentru economie.
Dar pentru ca fiecare geniu are demonii lui, Russel Crowe- care joaca fantastic – interpreteaza si un bolnav de schizofrenie. Arta filmului consta in felul cum descrie lupta constanta, de zi cu zi a personajului cu cei care traiesc in mintea lui, fara sa traiasca si in realitate.
5. Before Sunrise (1995) si Before Sunset (2004).
O poveste de dragoste impartita in doua filme autentice, filmate la 10 ani diferenta. Ethan Hawke si Julie Deeply sunt doi turisti care se intalnesc pe tren si decid sa coboare, ah-hoc, la Viena. Petrec 24 de ore in oras si apoi fiecare isi regaseste drumul initial. Promit sa se intalneasca in 6 luni. Lucru care nu se intampla.
Se intalnesc din nou la Paris, in 2004. (Te surprinde fara drept de apel sa vezi cum s-au transformat actorii in 10 ani. Ma intreb daca producatorii au regasit primul scenariu si si-au spus: hey, Ethan si Julie ce mai fac? N-ar fi fain sa facem si o continuare cu ei? )
El e acum autor celebru si ea si-a implinit majoritatea viselor. Au o singura dupa-masa sa-si dea seama daca se iubesc sau nu.
6. The Adjustment Bureau. (2011)
Si daca “liberul arbitru” n-ar fi si el decat o poveste de adormit copiii? Daca toate actiunile noastre ar fi conditionate de anumiti “gardieni”, care ar decide cand reusim si cand ratam? De cine ne indragostim si cand uitam sa folosim protectie.
Matt Damon e un politician cu un viitor stralucit, Emily Blunt e o balerina talenta. Ei nu trebuiau sa se cunoasca niciodata.
7. The Dark Knight (2008)
“You either die a hero or live long enough to see yourself become the villan.”
Magia ultimului film din seria Batman nu sta in impozanta lui Christian Bale, nici in interpretarea legendara a lui Heath Ledger (despre care s-a spus ca a fost cel mai desarvarsit Joker), ci in felul cum subtiaza granitele dintre bine si rau. The Dark Knight nu e un film de vazut o singura data, nu e un film de digerat usor.
Ce e bine si ce e rau?
8. Inception(2010)
Andrei Rosca spunea ca “odata ce intelegem cat de puternica e mintea noastra totul se schimba“. In Inception mintea formeaza realitatea in care traiesti. In rest, de film ati auzit cu siguranta.
9. Lucky Number Slevin (2006)
Sau cum nu scapi de unele pacate ale trecutului niciodata.
Aveam 16 ani cand am vazut filmul pentru prima data si mi-a ramas vreo doua saptamani in minte. Revazut zilele trecute mi-a lasat aceeasi impresie: fantastic. Mi-e greu sa compar genialitatea scenariului, iar Josh Harnett si Bruce Willis sunt magnetici.
El – tanar, aiurit si indragostit este prins la mijloc intr-un razboi dintre doi criminali rivali. Dar asta doar daca ne apucam sa credem tot ce vedem…
10. Black Swan (2010)
Sau cum pasiunea pentru arta te transforma si are puterea sa te aduca in pragul nebuniei. Cum nu te cunosti in totalitate si nu esti controlul propriei persoane, pana nu iti cunosti si “the dark side.”. Care te cunoaste foarte bine si stie cum sa preia controlul.
Un Oscar, o legenda si o mie de ganduri dintr-un singur film.
Filme geniale mai sunt. N-am facut mai sus un top, nu ma laud ca le-am cuprins pe toate. Ba chiar astept recomandari si pareri.
Meditatie placuta! 
Sursa poze: Google. Da, serios.
Protected Content
JacquelineBlog.info by Diana Sofronie is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.
Recent Comments