Author Archive

VUB2

Campus Vrije Universitei Brussel

Usa nu se inchide niciodata la fix. Intotdeauna mai apar in urmatoarele 20 de minute cei care fac naveta. Sau care nu si-au baut cafeaua.

Astazi una dintre colegele mele a venit cu fetita la facultate. Copilul pare sa aiba cam un an si priveste cuminte la cei cativa zeci de studenti din toata lumea care se aduna si isi deschid fie caietele, fie laptopurile. Profesorul ajunge si el rapid. Se aplica regula: daca mai mult de jumatate dintre cei din sala au citit articolul pentru azi atunci ora se tine. Daca nu, plecam acasa si mai incercam o data saptamana viitoare. Nu se discuta altfel.

Profesorul nu se prezinta niciodata din postura de atotstiutor. Nu ajunge la clasa  aranjandu-si cravata ca sa citeasca apoi cuvant cu cuvant un slide timp de doua ore. Primul lucru care se cere aproape la fiecare curs e interactivitatea. “Poti sa-mi spui ce parere ai despre asta?” e intrebarea atotprezenta. Intrebarile din sala se accepta oricand si niciun profesor nu se simte jignit ca ii intrerupi prezentarea ca sa-i adresezi o intrebare sau ca vii cu o adaugire la ceea ce a explicat deja. Esti incurajat sa te exprimi cat mai mult, sa pornesti o discutie sau chiar un contraargument. Si asta aduce o relaxare in clasa. Si aduce o seama de idei bune, pentru ca atunci cand ti se da frau liber sa gandesti si sa te exprimi in termenii tai poti sa pornesti o discutie interesanta. Sau sa spui ce aveai pe suflet, se intampla si asta. :)

Se fac glume din cand in cand. Cand profesorul explica mai zelos, fetita de un an adauga melodios cate un “la la la la”, apoi se cuibareste cuminte in bratele mamei in timp ce noi mai analizam un paragraf din text.

“In my country…” e iarasi o expresie care se aude destul de des la ora. Afli, pe langa ce-ti preda profesorul, si care sunt obiceiurile din media in tarile oamenilor de langa tine. Da, uneori am senzatia ca sunt la o conferinta internationala. La fiecare curs se vorbeste si cate putin despre tara in care suntem “Ah, yeah, you must be used by now but here comes the obligatory part in my course about Belgium. Sorry folks!” Dar nu cred ca ne pare asa de rau.

 In loc de carti, pe banci sunt laptop-uri, tablete si smartphone-uri. Atata timp cat ai textul necesar cu tine nu conteaza daca-l citesti din print sau de pe telefon. Si e ok sa spui ca n-ai inteles. Ca nu esti de acord. Atata timp cat o faci politicos si ai un argument. Atata timp cat nu privesti doar spre profesor si accepti ca rezolvarea sa vina chiar de la un coleg. Pana la urma, media de varsta e 25 de ani si multi dintre oamenii care fac masterul asta au lucrat deja. In domenii diferite, de la cel economic la cel financiar, pentru ca masterul nu e aproape pentru niciunul dintre cei prezenti ceva de bifat pe un “TO DO list”, facut ca sa mai adauge o diploma in palmares. Ci e mai degraba o alegere de a nisa cunostintele deja acumulate si a le imbogati. De fapt si masterul in sine iti permite sa te specializezi pe una dintre cele 3 directii posibile, pe care o alegi in functie de cursurile optionale. Si incercam cu totii sa gasim ce ne place cel mai mult, nisa in care ne simtim cel mai confortabil. Unde putem performa. :)

Clasa se termina dupa fix mai intotdeauna. Nu se plange nimeni. Ma rog, aproape.  Cand in sfarsit ne strangem gecile si iesim in ploaie (ploua mai in fiecare zi aici), colega mea se uita spre fetita ei si rasfula usurata: “We survived, baby!”

 Disclaimer: pentru cei care au ajuns prima data pe blogul asta, fac un master in Comunicare la Vrije Universiteit Brussel. Si imi place teribil.

coada1

Am stat 5 ore la coada ca sa pot vota in Bruxelles, la Ambasada. Cinci ore umilitoare in frig, alaturi de alte cateva mii de persoane, romani decisi sa-si exercite un drept! Am ajuns la 9:50 la Ambasada Romaniei, iar cozile erau deja imense. Pe aceeasi strada se afla 3 sectii de votare, iar la toate trei se sta cateva ore bune.

Strada pe care se afla ICR si Ambasada este blocata pentru ca acolo asteapta sa voteze MII de romani. Fara nicio exagerare. Sunt peste 10 masini de politie si multi politisti care supravegheaza atent. In jurul orelor 12:00 s-a cantat prima strofa din imn. Se scandeaza des impotriva unuia dintre candidati impreuna sau celebrul “Vrem sa votam!”

Majoritatea votantilor sunt de varsta a doua si sunt foarte decisi sa nu plece acasa pana cand nu-si exercita dreptul la vot. Se impart declaratiile necesare iar cei care asteapta sunt atentionati sa nu treaca data si semnatura pana cand nu sunt in fata unui reprezentant al comisie de votare. Eu am trecut data si semnatura cand ma aflam deja in ambasada si cineva mi-a verificat declaratia impreuna cu buletinul.

Sunt oameni din toata Belgia, cafenelele din jurul strazii sunt pline de romani care cumpara ceai sau cafea pentru prietenii care asteapta la coada. Citim cu totii pe telefoane sau tablete ca votul in diaspora merge foarte bine, iar noi ne uitam in jur si avem impresia ca traim intr-o realitate paralela.

coada3

Nu pleaca nimeni acasa!

Cinci ore de frig si umilinte! Belgieni care ne privesc cu mila si stupoare cand afla de ce stam acolo.

Organizarea asta defectuoasa este o rusine pentru orice cetatean roman in afara tarii! Ceva de neconceput in anul 2014!

Dragi romani de acasa, va rog din suflet, mergeti sa votati! Nu stiti ce sacrificii fac romanii din diaspora pentru a-si exercita un drept fundamental. Acum, acum avem sansa sa facem Romania bine, sa demonstram ca ne pasa de viitorul nostru. E timpul sa nu ne mai plangem si sa facem ceva concret. Este timpul sa ne luam tara inapoi!

coada2

long_distance_love

Mi s-a nazarit sa plec. La master in Belgia. De fapt, visam la asta de vreo trei ani de zile. El stia. Pe parcurs, am stiut si noi la ce ne inhamam.

In filmele alea de box-office, de fiecare data cand unul trebuie sa plece undeva, daca-i dragoste adevarata musai trebuie sa-si ia zborul- pe un cal alb  daca se poate – si celalalt. Asa, ca nu se poate, dom’le, sa iubesti fara sa te urmeze si celalalt in secunda 2, sa arunce totul in urma – eventual, cu o masina explodand in fundal – si sa mearga dupa tine.

In viata reala insa fiecare dintre noi are facturi de platit, lucruri de pus in ordine si mai are nevoie de o perioada in care sa se decida daca strainatatea e pentru amandoi. In viata reala, nu bati cu pumnul in masa si te smiorcaiesti isteric cand e sa pleci, doar-doar o veni dupa tine, ci il iei pe celalalt de mana si discutati problema. Te asezi pe un scaun si incerci sa fii cerebral. Mai ales atunci cand esti intr-o relatie cu un IT-ist. In viata reala aeroportul din care pleci e cel mai uracios si mai detestat aeroport din lume pentru ca acolo il vezi ultima data pe celalalt si te desiri de emotie. Pentru cateva luni, cel putin.

De vreo catva timp ne traim povestea in conversatii pe Skype si mail-uri noaptea tarziu. Pentru ca ne despart vreo 2000 km dar ne apropie toate celelalte. Pentru ca n-am crezut cu tarie in relatiile la distanta, dar daca e ceva ce-am aflat pana la frageda varsta de 24 de ani este ca viata tinde sa dea de pamant cu orice convingere de care erai… aaaa…convins.

In timp, inveti ca o relatie la distanta nu pune la incercare doar conceptul de relatie in sine, ci si pe tine. Observi si tu cam cata rabdare ai si cat esti dispus sa investesti intr-o relatie in care poti sa-l iei pe celalalt in brate o data la 2 luni. Si observi ce crede el despre asta. Daca tu esti tentat de alternative. Daca celalalt e. Daca exista intr-adevar alternative la ce ati construit voi.

M-am obisnuit, inca din vremea cand eram acasa si anuntam fericita zborul, cu privirile acelea pline de mila cand am am anuntat ca eu voi pleca si el va ramane. Ca sa le ascunda unii exclamau repede: “Ah ce romantic, ce draguuut!” Nu, nu li se parea nici romantic, nici dragut, credeau ca te inhami la o misiune imposibila si ori isi faceau griji pentru tine, ori te credeau naiv.

Am invatat sa pun in balanta si povestile care seamana cu a mea si care s-au incheiat cu happy – end dar si pe cele care s-au terminat cu telenovele. Stiu cupluri care au stat ani despartiti si acum se indreapta catre altar. Si stiu cupluri care s-au vazut cel putin o data pe luna si totusi n-au rezistat.

Dar mai stiu si ca nimic nu-i garantat. Ca daca-i vorba ca doi oameni sa nu fie potriviti unul pentru altul, nu e nevoie ca unul dintre ei sa se mute in alta tara ca lucrurile sa se sfarseasca prost. Pana la urma, poti sa te indragostesti de altcineva si in drumul catre farmacie, in timp ce mergi sa iei medicamente ca sa-l ingrijesti pe cel de acasa. Sau poti sa traiesti bine-mersi intr-o casnicie in care te vezi cu alesul doar la sfarsit de saptamana, pentru ca job-ul lui e de asa natura incat sa dea pe-acasa mai mult prin week-end-uri si in vacante. :)

Si nu ti-e usor cand te muti intr-o alta tara. Se spune intotdeauna ca atunci cand cineva pleaca, cel de acasa sufera mai aprig. Tu esti intr-un loc nou, vezi locuri frumoase, intalnesti oameni interesanti, cel de acasa ramane in acelasi mediu din care lipsesti brusc tu, de parca te-ar fi taiat cineva razbunator dintr-o fotografie de familie. Dar nimeni nu se prea gandeste cat de greu este si pentru cel plecat sa lase in urma o existenta confortabila si sa faca un mini-atac de panica cand se rataceste intr-un oras nou in care nu toata lumea stie engleza si bateria de la telefon tocmai a murit. In care atunci cand depune CV-ul pentru un job, stie ca vor mai aplica alti 200 de oameni (e pe verificate informatia), fix ca el. Sau chiar mai buni.

Nu-i usor pentru nimeni. Dar ochii care nu se vad decat la webcam sunt ai unor oamenii care au invatat deja rabdarea si care au maturitatea necesara sa inteleaga ca nu poti opri visurile celuilalt nici macar pentru asemenea simtaminte. Ca nu-i moral, drept, sanatos. Ca daca unul vrea sa plece si sa incerce The Wild Wild West (fix ca tipetele din jungla se aud sirenele politiei aici) atunci e de datoria celuilalt sa-l sustina, ba chiar sa fie pregatit sa-l astepte cu un zambet daca o sa se intoarca inapoi cu datorii si coada intre picioare. La fel cum e menirea celui care pleaca sa nu ceara acelasi lucru celui de acasa, adica “haaaaai, haaaaii aici cu mine, acuuuumaaaa” desi e constient ca si l-ar dori mai mult decat orice altceva.

Asa ca atunci cand in sfarsit a putut sa vina sa ma viziteze, Mr. Home s-a prezentat pe aeroportul din Bruxelles cu doua trollere dupa el dintre care unul plin doar de lucruri pentru mine. Iar eu n-am stiut decat sa-mi salt inima lesinata de undeva din jurul genunchilor si sa zic doua cuvinte: ” Si eu.”

romani la coadaPoza gasita pe Facebook, la Ionut Apahideanu

Zana a fost unul dintre romanii care au stat 5 ore la coada, ca sa voteze la Londra. Dupa 5 ore de stat in frig si ploaie urnele s-au inchis in fata ei, fara ca ea sau alte cateva sute de romani sa poata vota. In alte orase europene (printre care se numara si Bruxelles-ul, unde locuiesc) s-a stat cate 3-4 ore la cozi. In acest timp, in Romania,prezenta la vot a fost de aproximativ 50%. Aceasta este scrisoarea Zanei catre cei de acasa.

Nu îmi stă în fire să îmi vărs năduful în rețelele de socializare sau să îmi expun părerile personale în online, însă situația în care am fost pusă ieri „mă obligă” să fac acest lucru. Un scurt mesaj care mi-aș dori să ajungă la cât mai multe persoane, mai ales înainte de al doilea tur de scrutin. 

Rușine să vă fie celor care nu ați ieșit ieri la vot! Rușine să vă fie celor care ați avut secția de votare la picioare și ați refuzat să vă expuneți punctul de vedere. Ați creat cea mai mare frustrare posibilă de după revoluție încoace. Avem în sfârșit un an în care avem candidați buni, tineri, plini de energie. Și voi ce faceți? Stați ascunși în casă, nepăsători, fără pic de interes și bun simț pentru propria persoană și a celor din jur.

Știți doar să vă plângeți, să dați vina pe Guvern și legi, dar parcă nu sunteți conștienți că voi prin nealegerea lor de fapt i-ați votat și v-ați pecetluit viitorul pentru următorii 5 ani. Ne-am săturat să auzim vorbe de genul: „De ce să votez? Oricum toți sunt niște hoți care nu fac nimic.” Ne-am săturat să faceți politică la fiecare colț de stradă, dar atunci când chiar aveți un cuvânt de spus dați bir cu fugiții. Ne-am săturat ca voi să ne hotărâți destinul pentru încă 5 ani.

Vrem să ieșim din acest regim politic toxic, care ne face rău în fiecare zi, care ne obosește, care ne face să fim îmbătrâniți de tineri…Când o să înțelegeți că socialul lor nu e același lucru cu socialul nostru? De ce credeți că socialul lor înseamnă că o să facă ceva pentru oameni, când numai împotriva lor lucrează? De ce nu vă treziți la realitate?

 Ieri am fost la vot la Londra, la mii de km distanță de casă. Am stat ore întregi la rând, în frig și ploaie, alături de sute de alți români. Români plecați de ani întregi din țară, care sunt rupți de ce se întâmplă aici, care poate nu au mai fost în țară de ani buni, a căror legătură cu România a rămas doar naționalitatea și poate o speranță că lucrurile vor deveni mai bune aici și într-o zi se vor întoarce acasă. Mai multă energie, poftă de viață, dorință și pasiune nu am văzut niciodată. Oameni care au strigat „Vrem să votăm” zeci de minute în șir după ce poliția londoneză nu ne-a mai lăsat să intrăm în Ambasadă să votăm. Oameni departe de casă care și-au dorit la unison o schimbare, cu același gând și dorință: să voteze. Și voi, în țară, ce faceți? Ați rămas în starea de letargie și silă pe viață și pe tot ce vă înconjoară, și ați lăsat pe alții să vă poarte războaiele. 

Situația de ieri a românilor din diaspora a fost cea mai josnică mișcare politică posibilă, cea mai proastă dezorganizare voită pentru a întoarce voturile în favoarea lor. Au știut că românii din afară sunt mai uniți ca cei din țară, au știut că vor vota împotriva lor, au știut că vor veni cu o energie și o voință greu de învins. Și au lăsat 5 ștampile la Ambasadă. 5 ștampile la mii de oameni așteptați să voteze. 

Dar nici o problemă. Avem și turul 2 de scrutin. Avem timp de stat și 12 ore acum la coadă, nu 4-5-7 cât au stat majoritatea la primul. Avem și mai multă voință și perseverență acum. Suntem și mai hotărâți și mai dornici să îi vedem plecați. Dragii mei, de peste tot unde v-ați afla, ieșiți la vot! E șansa voastră acum să îi faceți pe ei să tremure la gândul că se află în mâinile noastre, că ei dansează așa cum le spunem noi să o facă. Noi hotărâm acum, doar noi avem puterea asta! 

Să ne vedem cu bine la vot pe 16 noiembrie!”

03.11.2014, 3:30am, ora Londrei”

Da, stiu ca democratia inseamna ca ai si dreptul sa nu votezi. Dar daca nu votezi in turul 2 de scrutin s-ar putea sa nu mai democratie.

lee jeffries

Lee Jeffries

Babele

Sunt bunicii cuiva, dar noi ne referim la ei ca “mosii si babele alea”, ii privim de sus si ii ridiculizam pentru ca, daca e sa fim sinceri, ne par mai mult rebuturi decat oameni.

De fapt, batranii din Romania par sa fie de doua feluri:

1) Ai tai: bunicii aceia calzi, idilici, care ti-au facut copilaria frumoasa si care se incadreaza perfect in zicala “cine n-are batrani, sa-si cumpere.”

2) Babele si mosii aia nesuferiti din autobuze si tramvaie, cei care stiu de cum te vad ca ai luat doar decizii proaste in tanara ta existenta si care sunt usor de prostit la alegeri, cu o sticla de ulei si-un kilogram de zahar.

Ca sa va faceti o idee despre diferenta de mentalitati, in afara li se spune Seniori, nu mosi sau babe si cam oriunde s-ar afla in societatea lumea ii priveste cu respect si le ofera un zambet. E un acord tacit intre ceilalti sa le cedeze locul in autobuz sau sa-i intrebe daca au nevoie de ajutor.

Nu si la noi.

Stiu, sunt imbufnati. Nu sunt in stare sa se lepede de metehnele batranetii care a urmat unei vieti chinuite, in care majoritatea dintre ei au fost munciti pana la epuizare, li s-a servit mancarea cu portia, si-au crescut copiii cu umilinta si frustrari si au fost masinaria unui sistem care i-a uzat iremediabil. Stiu, par gata sa te arate cu degetul, iti vorbesc acid in mijloacele de transport in comun si au asa un aer de “ma vreau Dumnezeu pentru ca sunt mai in varsta ca tine”. Dar oamenii astia au dus in spate o tara a nimanui, oamenii astia, goliti de comunism de orice resurse, dezumanizati in unele cazuri, pentru a supravietui, sunt oamenii carora li s-a furat cumva sansa la fericire. Si daca ii vezi acum goi si negativi nu uita ca dupa o asemenea viata multi dintre ei sunt inca incatusati in mizeria unei crunte saracii. Poate te uiti la ei de sus, dar sunt abandonati de copiii pe care i-au facut in numar cat mai mare – ca deh! asa cerea partidul! – fortati sa-si duca bolile in spitale mizere cu doctori care le imbrancesc oasele dureroase si pusi in imposibilitatea de a-si permite medicamentele. Astia sunt batranii nostri. Macinati de singurate si ai nimanui din principiu.

Mai e vreo mirare ca in vulnerabilitatea lor sunt asa de usor de manipulat cu o sticla de ulei, cu putina faina si un kilogram de zahar? Pentru batranii care au fost toata viata munciti si acum n-au nimic aveti idee cat inseamna toate astea? Cu ce aura de salvator apare un candidat care le da putinul asta? In noianul manipularilor televizate nu mai stiu sa distinga faptul ca in ultimii 25 de ani le-au macelarit tara si sansele copiilor si nepotilor. Nu, ei vad un tanar promovat ca erou al tarii, nu un candidat plagiator, un mincinos dovedit sau un mafiot.

Desigur, pe cealalta parte sunt ceilalti batrani, pentru ca varsta nu schimba naravurile. Cei hulpavi, aroganti, partinitori, care cred ca varsta le aroga anumite drepturi desi nu si-au dus existenta tocmai demn, ba chiar exista sanse s-o fi dus pe spinarea celorlalti.

Ce e clar insa e ca si unii si altii merg la vot. Si-ti vor decide viitorul.

Nepotii

Nepotii sunt generatia Millenials. Nepotii au crescut cu internetul in casa, salveaza lumea cu Like-uri pe Facebook si ies in strada sa protesteze si pentru ca e cool sa dea check-in din buricul targului si sa-si schimbe poza de profil cu logo-ul unei cauze. Suntem generatia care locuieste inca cu parintii la varsta la care ei ne aveau deja pe noi si are pareri multe. Generatia care a vazut Occidentul si nu stie daca sa se mai intoarca de acolo sau nu. Generatia care si-a impus sa nu repete greselile parintilor si pare gata sa puna ideile bune in miscare.

Dar suntem si haotici si putin prea cool pentru lumea in care traim. Ne e sila de tot ce e vechi, inclusiv stramosii nostri. Ne e lehamite sa discutam politica, oricum sunt toti “o apa si-un pamant”. E in expresia asta insa ceva bolnavicios, ceva luat de la inaintasi de-a gata, fara sa fie trecut prin vreun filtru personal. Ni s-a transmis parca in gene ca nimic nu se poate schimba, desi nimic din universul nostru nu mai seamana cu cel al parintilor. Suntem hipsteri, eroi, gameri, eroi de hartie.

Ca fiecare generatie ni se pare ca suntem mai cu mot decat precedenta si o privim cu usoara mila: you know nothing, Jon Snow! Ne creem universul nostru conectat prin smartphone-uri, tablete si calculatoare de ultima generatie, dar de foarte multe ori ele sunt cumparate din banii parintilor: nu prea ne-a invatat nimeni la scoala cum sa facem bani. Iar televizorul cu care am crescut ne-a transmis ca banii ii fac doar cei certati cu legea si urati de toate rubedeniile.

Suntem bombardati de informatii pe care nu le putem filtra si prinsi iremediabili intre doua lumi. Asta ne face haotici si confuzi, dar blazati. Noi nu votam o sacosa cu ceva. Dar noi nu votam nimic, ii lasam pe altii sa decida pentru noi.

campanie

Voturile

E poate prima data dupa ’89 cand avem de unde alege. Si e poate cea mai salbatica campanie de pana acum. Candidatii se folosesc de absolut orice pentru a-si atinge scopurile. Ca la razboi sunt inhamati la lupta cu o convingere aproape animalica baroni locali si reprezentati ai bisericii deopotriva. Posta Romana trimite flyere prin care avertizeaza ca unul dintre candidati o sa taie pensiile si o sa mareasca taxele. Arsenie Boca e folosit ca ambasador al unui candidat. O fosta jurnalista declara ca daca nu ai copii nu poti sa fii presedinte. Alt candidat zice ca e ghinion ca nu toti profesorii au sase case. In timp ce alt candidat isi etaleaza atuurile fizice. Se duce o lupta furibunda, dar ei refuza sa se vada unii cu altii in vreo dezbatere, fug sa fie glorificati in patratelul lor, platesc pentru simpatizanti, incearca sa reduca la tacere jurnalisti in timp ce DNA a devenit intr-adevar un kamikaze stiind ca e posibil ca dupa alegeri sa nu-i mai lase nimeni sa-si faca treaba.

Si totul se intampla sub ochii tai. Daca ii deschizi.

Bunica mea, singura care mai e in viata dintre cei patru bunici, are 80 de ani. Abia aude, ia zilnic un pumn de medicamente si, la ultimele alegeri, a refuzat sa se urce in autobuz cand s-au oferit sa o ia la vot pentru ca stia ca o sa i se bage pe gat un candidat. Bunicii mele nu stiu ce sa-i mai spun ca s-o conving sa mearga la vot pentru ca nu reuseste sa vada decat pana maine si nu crede ca mai sta in puterea ei sa faca o schimbare in bine pentru familia ei. Dar poate bunicii vostri pot inca sa faca asta. Poate in loc sa-i priviti “la misto”, sa-i ridiculizati si sa-i priviti ca niste copii incarcerati in piele ridata si oase dureroase puteti sa le duceti voi o sticla de ulei si sa povestiti despre tara pe care v-au lasat-o in maini.  Puteti sa le inchideti televizoarele setate hipnotizant pe Antena 3 si sa-i provocati la o discutie. In care sa le spuneti ca va doriti o tara mai buna, ca v-ati documentat si ca uite, nu candidatul cu rosu in spate e cel mai bun pentru voi. Ca el e cel fara rusine si care va minte pe fata. Poate puteti sa strangeti mainile batranilor vostri si sa le aratati ca parerile lor inca mai conteaza. Nu uitati ca va curge acelasi sange prin vene, ca nu faceti decat sa duceti mai departe genele unor oameni care v-au dat, in felul in care au stiut, tot ce au avut.

Batranii acestia ai nimanui, sunt de fapt ai nostri.

Si e timpul sa iesim impreuna la vot. Nu va zic aici cu cine sa votati, afinitatile mele politice sunt oricum exprimate pe Facebook, dar voi puteti sa judecati si singuri. Sa cititi ce spun jurnalistii curajosi si functionarii de la Bruxelles. Sa va documentati despre programul politic al fiecarui candidat, care e pe site-ul fiecaruia dintre ei.

Sa luati o decizie capabila pentru viitorul pe care vi-l doriti.

start again

Azi se face o luna de cand m-am mutat in Bruxelles. E fix ziua in care m-am trezit cu o migrena cumplita si mi s-a furat portofelul.

Paguba in sine n-a fost asa mare: 15 euro, toti in monezi, 2 carduri goale, cardul de student si o poza cu Mr. Home. Dar mai mare a fost sperietura si constientizarea ca toate sirenele acelea pe care le aud din ora in ora rasunand in oras nu se aud degeaba. Constientizarea ca aici am ajuns doar eu si visul meu si nimeni altcineva. Pe cont propriu, cum s-ar zice, si atunci cand am o zi buna si atunci cand ma loveste migrena si stiu ca doar eu pot sa am grija de mine.

Intalnirea asta cu sinele e mai puternica decat acasa. Daca acolo totul era familiar si orice prieten era la un telefon distanta aici cel mai bun prieten al meu sunt eu insami. Daca acasa aveam un om de strans in brate oricand, aici invat sa apreciez orice minut cu el pe Skype. Sa astept luni intregi o intalnire.

Simt ca reinvat totul, ca un copil. Invat cum sa nu ma pierd in oras pentru ca in continuare sunt locuri in care n-am pus piciorul inca. Invat cum sa vorbesc din nou, pentru ca nu toata lumea de aici intelege engleza. Invat cum sa ma port pentru ca acasa toti cei din jurul meu erau de origine caucaziana si purtau acelasi tip de haine; aici e greu sa nu casti ochii. Si dupa aceea e greu sa nu te gandesti ca ai jignit pe cineva cu privitul tau constant si curios. Ca poate n-ai reusit sa transmiti ca erau priviri admirative si curioase, iar nu rautacioase, asa cum ti s-a spus ca e parerea unora dintre imigranti despre ocheadele europenilor.

O iau de la capat. Cu aplicatia pentru un job si temerile care vin cu aceasta. La orice job de aici concurenta este de zece sau chiar douazeci de ori mai mare ca acasa. Asta pentru ca orasul acesta e centrul unui continent care aduna profesionisti cam din orice domeniu. E o loterie si invat sa nu fiu dezamagita de fiecare data cand nu eu iau jackpot-ul. Pana la urma stiu din surse sigure ca la un simplu internship se primesc cam 200 de aplicatii.

O iau de la capat cu locuitul singura, intr-un apartament in care limba de comunicare e mai degraba franceza decat engleza. Iar atunci cand intelegi franceza, dar simti ca n-o poti vorbi, comunicarea nu e chiar atat de usoara.

O iau de la capat cu lipsa confortului financiar. Sunt studenta din nou, iar viata studentului n-a fost niciodata una prea imbelsugata. Si uite asa aflu din nou care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine si pe care banii nu le pot cumpara. Asa invat ce inseamna sa-ti faci un buget.

Sa locuiesti intr-o alta tara te invata ce inseamna sacrificiul. Pe alocuri, te invata si cate ceva despre dezamagire. Despre pierdere.

Dar cel mai mult te invata cine esti. Si, daca ai curaj, cum sa fii mai puternic.

IMG_20141004_211120-EFFECTSMasculin/Feminin. The perfect entertainer for the jazz night

Ziua, este un amalgam de turisti, functionari si imigranti. Ziua, vezi oameni pierduti cu aparate foto sau cu gaturile sucite dupa cladiri, mergand pas la pas cu mame simpatice plimband in acelasi timp copiii si catelul. Ziua e aglomeratie mai mereu in mijloacele de transport si stii ca pe multi dintre cei pe care-i vezi azi s-ar putea sa nu-i mai prinzi a doua oara. E destul de greu sa te obisnuiesti cu asta: sa te urci in tramvai si sa ai impresia ca ai nimerit la un congres international.

In fiecare zi poti sa pleci de acasa pe un soare arzator si sa te intorci plouat ca un suferind din filmele romantice. Cand e soare, orasul e plin de zambete, parcurile sunt ale tale  si toate terasele par ocupate, indiferent de cate grade pot sa fie afara. In plus, intotdeauna e vreun congres, o intrunire, o conferinta, ceva important cu nume mari si centrul orasului e aproape blocat. De la Parc du Cinquatenaire, daca vii pe
jos pe drumul care trece prin fata Comisiei Europene, intotdeauna va fi plin de masini si de oameni.

Si de stradute laturalnice unde nu stii niciodata ce minuni gasesti. Si de muzee la care nu te-ai fi gandit (Heartbreak museum?)

Pe o harta pentru turisti scrie “Brussels is ugly and we love it”. Mie-mi place asa cum e, cu cladirile astea stalcite, cu vanzatorii din Bangladesh care tin musai sa te intrebe din ce tara esti si cu musterii din magazin de la care ceri Dunhill White si repeta ca un papagal dupa tine “She said Wild. Sauvage, sauvage!”.

E un oras verde in care vezi zeci de alergatori, pe orice vreme, un oras al cladirilor vechi si al ideilor noi.

Si in care toate magazinile se inchid la 6. Si poti fi dat afara din cafenea la ora 8. Welcome to Brussels.


IMG_20141004_210007Party people in the line for Gatsby party

Dar noaptea… noaptea lucrurile stau altfel. La fel cum intotdeauna are un loc un eveniment mai mult sau mai putin corporate, la fel noaptea pare sa fie dedicata  evenimentelor culturale. Sau pub-urilor after work, unde vezi functionari la costum, intre 25 si 55 de ani discutand relaxat la bere sau sampanie si apoi pornind la drum in Fiat-urile broscuta. Unde fumatorii isi formeaza propria bisericuta afara, pentru ca aici e interzis sa fumezi in localuri. Si se intind pana in strada, pe unde masinile ii claxoneaza de mama focului si ei isi cer scuze ametiti si fericiti.

Recent, a avut loc La Nuit Blanche, o calatorie in arta contemporana, iar intrarea la orice eveniment a fost gratuita. Inclusiv la concertul de jazz. Sau petrecerea The Great Gatsby.

Tema evenimentului a fost Cinema. De parca nu idealizam deja orasul asta destul de mult, asa scump si intortocheat cum e. Cum sa nu-ti placa cele doua muze imbracate exact ca in The Great Gatsby care te invatau cum sa dansezi ca in anii ’20 si te faceau sa uiti ca traiesti in 2014 si viata nu e o petrecere?

IMG_20141004_211956

The Revivalists live

In aceeasi noapte gaseai pe strazi poeme scrise din lumini de neon, filme proiectate pe cladiri vechi si performance artists exercitandu-si meseria. Totul in miros de waffles si bere. Desigur, ar fi fost totul si mai magic daca n-ar fi inceput sa ploua din senin, iar ploaia n-ar fi inghesuit patru romance sub o umbrela.  Daca n-am fi intalnit, ca peste tot si personaje dubioase.

IMG_20141004_221652

Poem din lumini neon

Au si belgienii boschetarii lor: acestia se urca in autobuzul de noapte, isi iau bilet si incep sa urle asurzitor despre fraternité, egalité, couleurs de gens si Jurassic Park (!). Vreo 10 minute pana cand cheama soferul Politia. Cand vreo 4 politisti se urca in autobuz eroul nostru tace chitic astfel incat, ca sa ghiceasca politia scandalagiul, ceilalti pasageri il arata cu degetul. “Eu am bilet, eu am bilet!” declara el blajin si la fel de politicos il pofteste politia afara pt un rendez-vous.

Bruxelles-ul de zi si cel de noapte ar putea fi doua orase diferite daca n-ai intalni peste tot acel clash de fizionimii care sa-ti spuna ca esti in orasul tuturor. Si fiecare fata a orasului astuia spune o poveste.

O sa fie un an interesant. Mai ales ca incep sa-mi caut job. Acolo sa vezi aventura. ;)

IMG_20140919_140553

Sunt doua saptamani de cand invat aici. Nu destul cat sa-mi schimbe perspectivele, dar suficient cat sa fiu convinsa ca am facut alegerea potrivita. Pentru ca stiu ca la articolul asta vor ajunge si omuleti interesati de un program de studiu in afara, voi incerca sa nu exagerez cu lirismul si sa va zic obiectiv cum stau lucrurile aici. :)

Vrije Universiteit Brussel, VUB pe scurt, este o universitate belgiana cu predarea in olandeza si engleza, situata pe locul 181 in topul universitatilor din intreaga lume. Cam unul din cinci studenti este international. Programul meu este in engleza, pe Comunicare si se numeste New Media and Society in Europe. In termeni foarte simplificati asta ar insemna ca invat despre new media si implicatiile ei sociale, economice si institutionale la nivel de Uniunea Europeana (dar nu numai).

Belgienii stiu sa se prezinte. Cand am ajuns, am avut parte de patru zile de Welcoming Days , doua pentru cursul meu specific si doua pentru intreaga universitate. Welcome Package-ul include harti, informatii despre facultate si evenimente, o cartela SIM, vouchere la diverse magazine, iar primele intalniri cu staff-ul lor au darul de a lamuri cam toate chestiunile pe care trebuie sa le stii. ;)

Profesorii mei sunt, in majoritatea lor, profesionisti care si lucreaza in domeniile despre care predau. Fie ca au job-uri in institutii europene, fie ca au propriile afaceri sau lucreaza pentru centrul de cercetare al universitatii, stiu exact despre ce vorbesc. Din prima zi, incearca sa-ti explice clar particularitatile sistemului de studiu belgian, te pun la curent cu tot ce vei avea nevoie in anul urmator si iti explica cum vei fi evaluat. Iti mai zic, de asemenea, ca atata timp cat tu esti pasionat de ceva si dispus sa lucrezi/inveti pe nisa aceea, ei iti vor oferi tot sprijinul de care ai nevoie. Profesorii – mult mai degajati si deschisi decat tipul clasic de profesor pe care-l stim noi – insista pe disponibilitatea lor de a te ajuta, de a te indruma, de a fi acolo pentru a-ti intinde o mana de ajutor, atata timp cat iti dovedesti interesul intr-o anumita directie. Si eu chiar voi dori sa testez teoria asta pe parcusul acestui an. :)

Colegii mei sunt cel mai frumos exemplu pentru diversitatea culturala atat de specifica Bruxelles-ului. Suntem aproape 70 de oameni de vreo 40 de nationalitati si cu background-uri extraordinar de diferite. Varstele colegilor mei variaza intre 22 si 34 de ani, iar unii dintre ei au experiente de lucru serioase in spate. Sunt inclusiv studenti care au schimbat radical domeniul doar pentru a urma acest master. Colegii mei au lucrat in multinationale, sau locuiesc deja de cativa ani aici si au facut internship-uri la institutiile europene sau… canta intr-o trupa rock. :)  Majoritatea  sunt extrem de bine pregatiti si sunt sigura ca va fi un an interesant. :) Noi abia ne descoperim unul pe altul pentru ca venim din medii extraordinar de diferite si incercam sa gasim constant punti care sa ne apropie. Dar n-am vazut in ei tipologia branche-ului belgian, adica acea blazare sau aroganta specifica unora mai in varsta, sau cu anumite realizari. Cred, de fapt, ca cei mai cool dintre noi sunt profesorii care, in caracteristicul stil vestic – si va rog sa-mi iertati generalizarea – poarta smartwatch-uri, folosesc aproape exclusiv produse Apple si promoveaza principiile de healthy living. :)

VUB

Facilitatile facultatii/Oportunitati

Cred ca asta e partea care va intereseaza cel mai mult si face diferenta. :) Cumva, lucrurile par simplificate. Fix aici, in taramul de vaza al birocratiei, lucrurile – la nivel de facultate cel putin – par sa se rezolve foarte rapid. Belgienii au un sistem de enrolment foarte bine pus la punct si platforme online extraordinar de utile. Iar cand am avut nevoie de ajutorul lor intr-o chestiune urgenta, s-au tinut de promisiune si au rezolvat lucrurile in deadline-ul indicat.

Inrolarea la cursuri am facut-o online. Activarea contului de student am facut-o online. Toate cursurile/materialele de studiu se gasesc pe PointCarre, platforma lor oficiala si da, ma voi folosi de mail-ul special alocat de facultate cand voi aplica la internship-uri. :)

Studentii de la cursul meu pot alege fie sa faca 3 cursuri optionale, fie doar unul si un internship de maxim 3 luni. Universitatea are deja o baza de data cu astfel de oportunitati, dar tot va trebui sa realizezi un CV si o scrisoare de intentie foarte bine redactate si sa participi la un interviu pentru a face internshipul visat. Aceste internship-uri NU SUNT PLATITE, dar ofera posibilitatea unui networking de calitate si vor valora foarte mult la CV. Iar daca cineva isi doreste – si gaseste timpul necesar – poate sa opteze si pentru internship si pentru participarea la optionale. De fapt, asta e partea frumoasa la programul acesta: poti, daca vrei, sa mergi si la 15 cursuri pe semestru, doar ca dai examene doar la cele la care esti inscris. Asadar, daca tie iti plac toate cele 10 optionale oferite si nu se suprapun, poti merge la toate, dar examene vei da doar la cele la care esti in scris. Esti liber sa mergi chiar si unul dintre Preparatory Courses, adica acele cursuri pe care trebuie sa le urmeze unii dintre colegii mei, care n-au background pe partea de comunicare.

De asemenea, studentii au posibilitatea de a participa gratuit la tot felul de evenimente interesante care au taxe de participare foarte ridicate, ba chiar sa lucreze ca voluntari pentru acestea, pe o perioada scurta de timp. Posibilitatile de networking n-au limite. ;)

Campusul pare un imens spatiu verde inconjurat de cladiri moderne. In interior este un teren de fotbal, iar studentii au acces la tot felul de sporturi si facilitati sportive. De exemplu, poti beneficia de 8 sesiuni de inot pe luna cu 25 de euro.

campus

Sistemul belgian de invatamant – partea de master

Pentru ca masterul meu este de doar un an se pune extraordinar de mare accent pe lucrarea de disertatie, adica master thesis-ul, care pentru noi va fi cel de toate zilele. Mi s-a trimis lista cu subiectele dintre care pot sa aleg (86 la numar) inainte de inceperea anului universitar si s-a insistat pe asta inca de cand am pus piciorul in amfiteatru. Avem saptamanal un curs de 3 ore despre cum sa ne construim lucrarea. S-au organizat deja un fel de speed dates intre studenti si coordonatorii temelor propuse, pentru a vedea cu care dintre ei rezonam mai bine si pentru a stabili cand incepem. :)

Sistemul de notare este de la 1 la 20. Pentru a trece ai nevoie de minim 10, iar nota maxima e 17. Ce trece peste e considerat extraordinar. De fapt, daca obtii 20, risti ca la nivel de facultate sa se intruneasca o comisie care sa analizeze lucrarea/examenul tau si care sa stabileasca daca intr-adevar meriti onoarea unui asemenea punctaj. :)

Plagiarismul este cel mai de temut dusman al studentului si poate atrage dupa sine exmatricularea fara drept de apel.  Toate lucrarile finale (si daca nu ma insel, chiar si assignment-urile din timpul semestrului) sunt verificate cu un soft special, iar detectarea plagiarismului va poate procopsi cu o discutie nu tocmai confortabila cu decanul facultatii.

Ca sa va faceti o idee despre topic-urile abordate, va spun ca am cursuri ca Internet Censorship, Control and Governance sau Critical Issues in Media Economics. N-am sa lipesc margarete pe marginile tabloului pe care vi-l desenez acum spunand ca totul e minunat, fantastic si imi place totul pana la ultima fraza de curs, dar cu siguranta sunt foarte interesata de tot ce aud si invat aici. Abia astept sa vad cum progreseaza anul universitar si va tin la curent.

Ca sa aflati si mai multe despre ce presupune studiul in strainatate puteti sa va inscrieti la targul de universitati RIUF care va avea loc in Timisioara, Iasi si Bucuresti. Mai aveti 2 zile in care va puteti inscrie, iar organizatorii sunt cei de la EDUCATIVA, oamenii dragi pentru care am lucrat si eu si prin care am indrumat zeci de studenti spre destinatiile lor de studiu visate. :D So take a chance!

Eu astept orice intrebare sau nelamurire ati avea legata de studiul in strainatate! Cu drag! ;) Sa-mi tineti pumnii anul asta!

IMG_20140923_184540

O saptamana si trei zile de cand locuiesc aici. Sunt in faza de tourist acum: n-am vazut orasul asta in totalitate, asa ca inca sunt in perioada de idealizare, in care orice lucru nou mi se pare si bun. Naivitate de incepator. Dar sa incepem sa descifram orasul asta, impartind obiectiv partile bune si cele mai putin bune. Va decideti voi dupa daca vreti sa-i acordati o sansa. :)

Argumente PRO:

-Internationalitatea. Pe strazile astea intalnesti toate natiile lumii. La facultate am colegi din vreo 40 de tari. In campus sunt oameni de peste tot. Vanzatorul de la magazinul din colt e din Bangladesh, la spalatorie ne intalnim cu un student din Brazilia. De fapt, pare ca intalnesti mai multi straini decat belgieni, dar toata lumea da impresia ca se simte acasa.  Din punctul asta de vedere Bruxelles-ul pare nu doar capitala Europei, ci si a lumii. Se aude si romana peste tot.

Oportunitati: pentru ca cei de aici sunt obisnuiti cu internationalii, ca tanar (si nu numai) sunt o multime de oportunitati aici care sa te ajute sa-ti construiesti o cariera. Fie ca e vorba de internship-uri la institutiile europene sau la firme private, fie ca e vorba de programe de studiu, fiecare isi gaseste locul. Salariile pentru entry-level nu sunt impresionante, dar sunt destul cat sa-ti dea oportunitatea sa traiesti decent si sa te bucuri de orasul asta. Si valoreaza extraordinar de mult la CV.

- Pozitionare: din Bruxelles poti ajunge intr-o ora jumatate in Paris. Cu TGV-ul. In 3 ore si jumatate in Amsterdam (cu autocarul). Poti fi in Londra in vreo trei ore (cu masina). Zborurile de avion sunt oricum mai ieftine decat din Romania.

-Frumusetea orasului. Ok, probabil ca punctul asta e redundant, asteptarile sunt oricum mari de la orice capitala europeana. Dar orasul e, cum ar veni, charming. Are o multime de spatii verzi, cladiri vechi si fatade care arata de parca ar fi pictate de un copil talentat. Muzee. Parcuri. Da, ca in orice alta parte are si cartierele sale rau famate (mie mi s-a zis de la inceput sa nu pun piciorul in Schaerbeek, de exemplu).

-Diversitatea. La fiecare colt de blog pare sa fie cate un restaurant sau cate o cafenea. De fapt, in cladirile in care nu sunt pub-uri, sunt lipite stickere cu NO PUB, ca sa nu se adventureze temerarii iesirilor in oras. Aproape in fiecare seara e cate un concert mare. In orasul asta intotdeauna se intampla ceva, intotdeauna ai un eveniment la care vrei neaparat sa ajungi, sau de care te lovesti in drum spre altceva. Serile de joi sau weekend-urile in centru promit lucruri mari. :)

 

CONTRA:

- Mirosul. Pe cat sunt de frumoase strazile, pe atat de urat pot sa miroasa in zilele de strangere a gunoiului. Pentru ca totul se recicleaza, gunoiul menajer se colecteaza intr-o zi, plasticul si metalul in alta si tot asa. Ori in aceste zile oamenii isi scot sacii de gunoi in fata cladirilor si strazile miros a containere. Chiar cred ca se poate lucra la un sistem de colectare mai eficient de atat.

Preturile. Ma rog, nu neasteptat, sunt mult mai mari decat la noi. Ceea ce nu m-ar suprinde, daca o multime din lucrurile basic n-ar costa dublu decat la noi, pentru o calitate care nu intotdeauna se ridica la inaltimea pretului, sa spunem. Ca sa va faceti o idee, un pranz la un local obisnuit costa 10 euro, o pizza 15, iar o pilota la IKEA 50. Partea buna este ca studentii au discount-uri peste tot. ;)

Vremea. Am fost prevenita ca din noiembrie pana in martie nu voi vedea soarele deloc. Desi e mai cald ca acasa acum, trebuie sa porti umbrela in geanta tot timpul, pentru ca nu stii niciodata de unde vine o aversa si mai ales cat tine. De fapt, o serie de zile in care nu ploua e o surpriza pentru locuitorii de aici. (Si motiv de sarbatoare).

Traficul. In centru, pe drumul de la Parc du Cinquatenaire, care trece prin fata Comisiei Europene si se continua pana aproape de Grand Place, pe la ora 18:00, cand se termina programul de lucru, traficul e infernal. Scaparea e metroul, caci nu poti arunca un ac intre masini. Cu toate astea, desi am mai auzit vreo 2-3 claxoane razlete, n-am vazut pe nimeni sa injure in trafic si aproape intotdeauna, pe o trecere de pietoni fara semafor, soferii vor astepta ca tu sa treci, chiar daca esti pe trotuar si pari sa ai rabdare.

-Hotii de buzunare. Sunt peste tot, sunt eficienti si niciodata nu poti fi destul de prevazator. Cand locuiesti intr-un oras in care se aduna oameni din toata lumea, stii ca te vei procopsi si cu o seama de loaze, in cautare de castiguri usoare. Asadar, cand veniti sa ma vizitati, sa fiti atenti, da? :)

Cam atat pana acum. Plec sa explorez orasul si voi face update articolului asta pe masura ce descoper lucruri noi. S-aveti o zi cu inspiratie si va multumesc din suflet pentru mesajele incurajatoare!

IMG_20140917_155659

Aeroportul din Bacau e al naibii de mic si inghesuit pentru multimea de oameni care asteapta sa se imbarce. E, ca in toate locurile publice, agitatie, aglomeratie si ceva galceava. Se face check-in-ul pentru zborurile catre Italia. Eu tin strans intre degete o mana calda si alunecoasa. Ma impiedic de mine, de bagajele pe care le mut dintr-o parte in alta ca sa aiba lumea pe unde sa treaca in “lounge-ul” cu ferestre mari si vorbarie multa. E jumatate de viata acolo, in bagajele alea rosii, pentru ca cealalta a fost intotdeauna in capul meu. E zgomot, muzica, tipete de copii, fum de tigara de-afara, saruturi scurte si gatuite inauntru si-apoi se inchide o usa: singurate. Deodata, se insingureaza si aeroportul: stimabilii din zborul catre Bruxelles vin mai tarziu.

Nu stiu cum tarai dupa mine 38 de kile. Rog domnita de la check-in sa ma ajute cu bagajul de cala si ma imbufneaza dexteritatea dumisale de a-mi propti bagajul de cala pe banda, in  fustita stramta si perfect croita, in timp ce eu transpir stresata, buimaca si cu inima ferfenita. O sa fie plin avionul. De copii si oameni de varsta a doua care discuta politica. Si, intre timp, romanii se cearta cu angajatii aeroportului.

N-am apucat sa-mi iau toate la revederile: oamenii mei au si alte drame pe langa hatarul de o vedea pe asta mica cum se arunca in avion de nebuna, singura. Dar am auzit cuvantul noroc incontinuu, la fel si sanatate, vise si promisiunile de “vin sa te vizitez” pe care le contorizez.

Am plecat din Romania cu o durere mare de cap, o raceala crunta si moralul la pamant. M-am urcat intr-un avion plin de romani si vreo 2 belgience dezorientate. Majoritatea lucrau in Bruxelles de multi ani, dar aparent spiritul moldovenesc nu dispare niciodata; pilotul ne atentiona discret ca pe partea dreapta se afla Viena cand o femeie din spatele meu a decretat rapid: “Iaca, Viena!”

Dupa un zbor cu dureri crunte de urechi si suflet am aterizat in Bruxelles, in orasul in care ploua tot timpul, pe o vreme frumoasa (erau 27 de grade afara) si atat de dezorientata incat imi cautam bagajele la sectiunea celor veniti din Ibiza. M-a gasit un prieten drag care m-a urcat in autobuz, mi-a aratat unde-i facultatea, dupa care m-a lasat in camera mea. Iar eu, fericita de atata noutate, si ca o femeie puternica si independenta ce sunt, am inceput sa plang.

Nu e usor sa lasi totul in urma si sa stii ca risti atat de multe. Dar cand se inchide usa in urma ta si ramai singura intr-o tara straina, ti se cam ineaca corabiile (da, stiu ca am facut o cacofonie) si iti ia ceva timp sa te gasesti. Cand ai fost obisnuit cu o existenta comfortabila in ultimii ani, in care zona ta de comfort se inradacinase in tine, plecarea e mai mult decat riscanta, pentru ca simti ca iti taie toate legaturile cu tot ce stiai.

Eu am picat un pic din cer in mediul asta. Am ajuns pe 17 seara in Bruxelles, iar pe 18 si 19 am stat doar la facultate. Asta inseamna ca vreo 3 nopti, pana cand am ajuns in IKEA, am dormit intr-un pat fara patura si perna. Nu aveam internet sau telefon, Asta inseamna ca in prima dimineata aici m-a hranit o colega de apartament care si-a dat seama ca n-aveam mai nimic la mine. Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine valoreaza extrem de mult gesturile astea. Grija pe care o arati pentru un om nou cu care vei imparti o casa in urmatorul an. Un cuvant bun si o tigara impartita la ceas de seara. O conversatie lunga.

M-am ratacit in primele zile. Drumul spre facultate e in linie dreapta, dar la intoarcere aparent linia dreapta s-a prelungit. In zona in care stau eu nicio fatada nu seamana cu celelalte. E greu sa nu casti ochi pe cladiri, cand toate par decorate de un pusti talentat, care a zis ca nu-i loc de ordine si disciplina in orasul lui.  E greu sa te orientezi cand iti vine sa te intorci la orice colt de strada si sa tii drumul pana te saturi de atata frumusete.

In Bruxelles se aud toate limbile pamantului. E un oras international cu desavarsire unde intalnesti toate natiunile. Si niciuna dintre ele n-are vreo problema de a comunica clar si raspicat in limba ei. Franceza se vorbeste ametitor de repede, iar romana se aude peste tot. In IKEA, in 2 ore, am auzit de 4 ori romaneste. Vremea e capricioasa ca o femeie rasfatata: acum e soare, acum ploua, mai tarziu se face frig, iar dupa-masa e iarasi o lumina calda si binefacatoare.

Iar facultatea… facultatea e, pana acum, mai mult decat am sperat! Dar despre asta intr-un articol viitor! :)