Author Archive

start again

Azi se face o luna de cand m-am mutat in Bruxelles. E fix ziua in care m-am trezit cu o migrena cumplita si mi s-a furat portofelul.

Paguba in sine n-a fost asa mare: 15 euro, toti in monezi, 2 carduri goale, cardul de student si o poza cu Mr. Home. Dar mai mare a fost sperietura si constientizarea ca toate sirenele acelea pe care le aud din ora in ora rasunand in oras nu se aud degeaba. Constientizarea ca aici am ajuns doar eu si visul meu si nimeni altcineva. Pe cont propriu, cum s-ar zice, si atunci cand am o zi buna si atunci cand ma loveste migrena si stiu ca doar eu pot sa am grija de mine.

Intalnirea asta cu sinele e mai puternica decat acasa. Daca acolo totul era familiar si orice prieten era la un telefon distanta aici cel mai bun prieten al meu sunt eu insami. Daca acasa aveam un om de strans in brate oricand, aici invat sa apreciez orice minut cu el pe Skype. Sa astept luni intregi o intalnire.

Simt ca reinvat totul, ca un copil. Invat cum sa nu ma pierd in oras pentru ca in continuare sunt locuri in care n-am pus piciorul inca. Invat cum sa vorbesc din nou, pentru ca nu toata lumea de aici intelege engleza. Invat cum sa ma port pentru ca acasa toti cei din jurul meu erau de origine caucaziana si purtau acelasi tip de haine; aici e greu sa nu casti ochii. Si dupa aceea e greu sa nu te gandesti ca ai jignit pe cineva cu privitul tau constant si curios. Ca poate n-ai reusit sa transmiti ca erau priviri admirative si curioase, iar nu rautacioase, asa cum ti s-a spus ca e parerea unora dintre imigranti despre ocheadele europenilor.

O iau de la capat. Cu aplicatia pentru un job si temerile care vin cu aceasta. La orice job de aici concurenta este de zece sau chiar douazeci de ori mai mare ca acasa. Asta pentru ca orasul acesta e centrul unui continent care aduna profesionisti cam din orice domeniu. E o loterie si invat sa nu fiu dezamagita de fiecare data cand nu eu iau jackpot-ul. Pana la urma stiu din surse sigure ca la un simplu internship se primesc cam 200 de aplicatii.

O iau de la capat cu locuitul singura, intr-un apartament in care limba de comunicare e mai degraba franceza decat engleza. Iar atunci cand intelegi franceza, dar simti ca n-o poti vorbi, comunicarea nu e chiar atat de usoara.

O iau de la capat cu lipsa confortului financiar. Sunt studenta din nou, iar viata studentului n-a fost niciodata una prea imbelsugata. Si uite asa aflu din nou care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine si pe care banii nu le pot cumpara. Asa invat ce inseamna sa-ti faci un buget.

Sa locuiesti intr-o alta tara te invata ce inseamna sacrificiul. Pe alocuri, te invata si cate ceva despre dezamagire. Despre pierdere.

Dar cel mai mult te invata cine esti. Si, daca ai curaj, cum sa fii mai puternic.

IMG_20141004_211120-EFFECTSMasculin/Feminin. The perfect entertainer for the jazz night

Ziua, este un amalgam de turisti, functionari si imigranti. Ziua, vezi oameni pierduti cu aparate foto sau cu gaturile sucite dupa cladiri, mergand pas la pas cu mame simpatice plimband in acelasi timp copiii si catelul. Ziua e aglomeratie mai mereu in mijloacele de transport si stii ca pe multi dintre cei pe care-i vezi azi s-ar putea sa nu-i mai prinzi a doua oara. E destul de greu sa te obisnuiesti cu asta: sa te urci in tramvai si sa ai impresia ca ai nimerit la un congres international.

In fiecare zi poti sa pleci de acasa pe un soare arzator si sa te intorci plouat ca un suferind din filmele romantice. Cand e soare, orasul e plin de zambete, parcurile sunt ale tale  si toate terasele par ocupate, indiferent de cate grade pot sa fie afara. In plus, intotdeauna e vreun congres, o intrunire, o conferinta, ceva important cu nume mari si centrul orasului e aproape blocat. De la Parc du Cinquatenaire, daca vii pe
jos pe drumul care trece prin fata Comisiei Europene, intotdeauna va fi plin de masini si de oameni.

Si de stradute laturalnice unde nu stii niciodata ce minuni gasesti. Si de muzee la care nu te-ai fi gandit (Heartbreak museum?)

Pe o harta pentru turisti scrie “Brussels is ugly and we love it”. Mie-mi place asa cum e, cu cladirile astea stalcite, cu vanzatorii din Bangladesh care tin musai sa te intrebe din ce tara esti si cu musterii din magazin de la care ceri Dunhill White si repeta ca un papagal dupa tine “She said Wild. Sauvage, sauvage!”.

E un oras verde in care vezi zeci de alergatori, pe orice vreme, un oras al cladirilor vechi si al ideilor noi.

Si in care toate magazinile se inchid la 6. Si poti fi dat afara din cafenea la ora 8. Welcome to Brussels.


IMG_20141004_210007Party people in the line for Gatsby party

Dar noaptea… noaptea lucrurile stau altfel. La fel cum intotdeauna are un loc un eveniment mai mult sau mai putin corporate, la fel noaptea pare sa fie dedicata  evenimentelor culturale. Sau pub-urilor after work, unde vezi functionari la costum, intre 25 si 55 de ani discutand relaxat la bere sau sampanie si apoi pornind la drum in Fiat-urile broscuta. Unde fumatorii isi formeaza propria bisericuta afara, pentru ca aici e interzis sa fumezi in localuri. Si se intind pana in strada, pe unde masinile ii claxoneaza de mama focului si ei isi cer scuze ametiti si fericiti.

Recent, a avut loc La Nuit Blanche, o calatorie in arta contemporana, iar intrarea la orice eveniment a fost gratuita. Inclusiv la concertul de jazz. Sau petrecerea The Great Gatsby.

Tema evenimentului a fost Cinema. De parca nu idealizam deja orasul asta destul de mult, asa scump si intortocheat cum e. Cum sa nu-ti placa cele doua muze imbracate exact ca in The Great Gatsby care te invatau cum sa dansezi ca in anii ’20 si te faceau sa uiti ca traiesti in 2014 si viata nu e o petrecere?

IMG_20141004_211956

The Revivalists live

In aceeasi noapte gaseai pe strazi poeme scrise din lumini de neon, filme proiectate pe cladiri vechi si performance artists exercitandu-si meseria. Totul in miros de waffles si bere. Desigur, ar fi fost totul si mai magic daca n-ar fi inceput sa ploua din senin, iar ploaia n-ar fi inghesuit patru romance sub o umbrela.  Daca n-am fi intalnit, ca peste tot si personaje dubioase.

IMG_20141004_221652

Poem din lumini neon

Au si belgienii boschetarii lor: acestia se urca in autobuzul de noapte, isi iau bilet si incep sa urle asurzitor despre fraternité, egalité, couleurs de gens si Jurassic Park (!). Vreo 10 minute pana cand cheama soferul Politia. Cand vreo 4 politisti se urca in autobuz eroul nostru tace chitic astfel incat, ca sa ghiceasca politia scandalagiul, ceilalti pasageri il arata cu degetul. “Eu am bilet, eu am bilet!” declara el blajin si la fel de politicos il pofteste politia afara pt un rendez-vous.

Bruxelles-ul de zi si cel de noapte ar putea fi doua orase diferite daca n-ai intalni peste tot acel clash de fizionimii care sa-ti spuna ca esti in orasul tuturor. Si fiecare fata a orasului astuia spune o poveste.

O sa fie un an interesant. Mai ales ca incep sa-mi caut job. Acolo sa vezi aventura. ;)

IMG_20140919_140553

Sunt doua saptamani de cand invat aici. Nu destul cat sa-mi schimbe perspectivele, dar suficient cat sa fiu convinsa ca am facut alegerea potrivita. Pentru ca stiu ca la articolul asta vor ajunge si omuleti interesati de un program de studiu in afara, voi incerca sa nu exagerez cu lirismul si sa va zic obiectiv cum stau lucrurile aici. :)

Vrije Universiteit Brussel, VUB pe scurt, este o universitate belgiana cu predarea in olandeza si engleza, situata pe locul 181 in topul universitatilor din intreaga lume. Cam unul din cinci studenti este international. Programul meu este in engleza, pe Comunicare si se numeste New Media and Society in Europe. In termeni foarte simplificati asta ar insemna ca invat despre new media si implicatiile ei sociale, economice si institutionale la nivel de Uniunea Europeana (dar nu numai).

Belgienii stiu sa se prezinte. Cand am ajuns, am avut parte de patru zile de Welcoming Days , doua pentru cursul meu specific si doua pentru intreaga universitate. Welcome Package-ul include harti, informatii despre facultate si evenimente, o cartela SIM, vouchere la diverse magazine, iar primele intalniri cu staff-ul lor au darul de a lamuri cam toate chestiunile pe care trebuie sa le stii. ;)

Profesorii mei sunt, in majoritatea lor, profesionisti care si lucreaza in domeniile despre care predau. Fie ca au job-uri in institutii europene, fie ca au propriile afaceri sau lucreaza pentru centrul de cercetare al universitatii, stiu exact despre ce vorbesc. Din prima zi, incearca sa-ti explice clar particularitatile sistemului de studiu belgian, te pun la curent cu tot ce vei avea nevoie in anul urmator si iti explica cum vei fi evaluat. Iti mai zic, de asemenea, ca atata timp cat tu esti pasionat de ceva si dispus sa lucrezi/inveti pe nisa aceea, ei iti vor oferi tot sprijinul de care ai nevoie. Profesorii – mult mai degajati si deschisi decat tipul clasic de profesor pe care-l stim noi – insista pe disponibilitatea lor de a te ajuta, de a te indruma, de a fi acolo pentru a-ti intinde o mana de ajutor, atata timp cat iti dovedesti interesul intr-o anumita directie. Si eu chiar voi dori sa testez teoria asta pe parcusul acestui an. :)

Colegii mei sunt cel mai frumos exemplu pentru diversitatea culturala atat de specifica Bruxelles-ului. Suntem aproape 70 de oameni de vreo 40 de nationalitati si cu background-uri extraordinar de diferite. Varstele colegilor mei variaza intre 22 si 34 de ani, iar unii dintre ei au experiente de lucru serioase in spate. Sunt inclusiv studenti care au schimbat radical domeniul doar pentru a urma acest master. Colegii mei au lucrat in multinationale, sau locuiesc deja de cativa ani aici si au facut internship-uri la institutiile europene sau… canta intr-o trupa rock. :)  Majoritatea  sunt extrem de bine pregatiti si sunt sigura ca va fi un an interesant. :) Noi abia ne descoperim unul pe altul pentru ca venim din medii extraordinar de diferite si incercam sa gasim constant punti care sa ne apropie. Dar n-am vazut in ei tipologia branche-ului belgian, adica acea blazare sau aroganta specifica unora mai in varsta, sau cu anumite realizari. Cred, de fapt, ca cei mai cool dintre noi sunt profesorii care, in caracteristicul stil vestic – si va rog sa-mi iertati generalizarea – poarta smartwatch-uri, folosesc aproape exclusiv produse Apple si promoveaza principiile de healthy living. :)

VUB

Facilitatile facultatii/Oportunitati

Cred ca asta e partea care va intereseaza cel mai mult si face diferenta. :) Cumva, lucrurile par simplificate. Fix aici, in taramul de vaza al birocratiei, lucrurile – la nivel de facultate cel putin – par sa se rezolve foarte rapid. Belgienii au un sistem de enrolment foarte bine pus la punct si platforme online extraordinar de utile. Iar cand am avut nevoie de ajutorul lor intr-o chestiune urgenta, s-au tinut de promisiune si au rezolvat lucrurile in deadline-ul indicat.

Inrolarea la cursuri am facut-o online. Activarea contului de student am facut-o online. Toate cursurile/materialele de studiu se gasesc pe PointCarre, platforma lor oficiala si da, ma voi folosi de mail-ul special alocat de facultate cand voi aplica la internship-uri. :)

Studentii de la cursul meu pot alege fie sa faca 3 cursuri optionale, fie doar unul si un internship de maxim 3 luni. Universitatea are deja o baza de data cu astfel de oportunitati, dar tot va trebui sa realizezi un CV si o scrisoare de intentie foarte bine redactate si sa participi la un interviu pentru a face internshipul visat. Aceste internship-uri NU SUNT PLATITE, dar ofera posibilitatea unui networking de calitate si vor valora foarte mult la CV. Iar daca cineva isi doreste – si gaseste timpul necesar – poate sa opteze si pentru internship si pentru participarea la optionale. De fapt, asta e partea frumoasa la programul acesta: poti, daca vrei, sa mergi si la 15 cursuri pe semestru, doar ca dai examene doar la cele la care esti inscris. Asadar, daca tie iti plac toate cele 10 optionale oferite si nu se suprapun, poti merge la toate, dar examene vei da doar la cele la care esti in scris. Esti liber sa mergi chiar si unul dintre Preparatory Courses, adica acele cursuri pe care trebuie sa le urmeze unii dintre colegii mei, care n-au background pe partea de comunicare.

De asemenea, studentii au posibilitatea de a participa gratuit la tot felul de evenimente interesante care au taxe de participare foarte ridicate, ba chiar sa lucreze ca voluntari pentru acestea, pe o perioada scurta de timp. Posibilitatile de networking n-au limite. ;)

Campusul pare un imens spatiu verde inconjurat de cladiri moderne. In interior este un teren de fotbal, iar studentii au acces la tot felul de sporturi si facilitati sportive. De exemplu, poti beneficia de 8 sesiuni de inot pe luna cu 25 de euro.

campus

Sistemul belgian de invatamant – partea de master

Pentru ca masterul meu este de doar un an se pune extraordinar de mare accent pe lucrarea de disertatie, adica master thesis-ul, care pentru noi va fi cel de toate zilele. Mi s-a trimis lista cu subiectele dintre care pot sa aleg (86 la numar) inainte de inceperea anului universitar si s-a insistat pe asta inca de cand am pus piciorul in amfiteatru. Avem saptamanal un curs de 3 ore despre cum sa ne construim lucrarea. S-au organizat deja un fel de speed dates intre studenti si coordonatorii temelor propuse, pentru a vedea cu care dintre ei rezonam mai bine si pentru a stabili cand incepem. :)

Sistemul de notare este de la 1 la 20. Pentru a trece ai nevoie de minim 10, iar nota maxima e 17. Ce trece peste e considerat extraordinar. De fapt, daca obtii 20, risti ca la nivel de facultate sa se intruneasca o comisie care sa analizeze lucrarea/examenul tau si care sa stabileasca daca intr-adevar meriti onoarea unui asemenea punctaj. :)

Plagiarismul este cel mai de temut dusman al studentului si poate atrage dupa sine exmatricularea fara drept de apel.  Toate lucrarile finale (si daca nu ma insel, chiar si assignment-urile din timpul semestrului) sunt verificate cu un soft special, iar detectarea plagiarismului va poate procopsi cu o discutie nu tocmai confortabila cu decanul facultatii.

Ca sa va faceti o idee despre topic-urile abordate, va spun ca am cursuri ca Internet Censorship, Control and Governance sau Critical Issues in Media Economics. N-am sa lipesc margarete pe marginile tabloului pe care vi-l desenez acum spunand ca totul e minunat, fantastic si imi place totul pana la ultima fraza de curs, dar cu siguranta sunt foarte interesata de tot ce aud si invat aici. Abia astept sa vad cum progreseaza anul universitar si va tin la curent.

Ca sa aflati si mai multe despre ce presupune studiul in strainatate puteti sa va inscrieti la targul de universitati RIUF care va avea loc in Timisioara, Iasi si Bucuresti. Mai aveti 2 zile in care va puteti inscrie, iar organizatorii sunt cei de la EDUCATIVA, oamenii dragi pentru care am lucrat si eu si prin care am indrumat zeci de studenti spre destinatiile lor de studiu visate. :D So take a chance!

Eu astept orice intrebare sau nelamurire ati avea legata de studiul in strainatate! Cu drag! ;) Sa-mi tineti pumnii anul asta!

IMG_20140923_184540

O saptamana si trei zile de cand locuiesc aici. Sunt in faza de tourist acum: n-am vazut orasul asta in totalitate, asa ca inca sunt in perioada de idealizare, in care orice lucru nou mi se pare si bun. Naivitate de incepator. Dar sa incepem sa descifram orasul asta, impartind obiectiv partile bune si cele mai putin bune. Va decideti voi dupa daca vreti sa-i acordati o sansa. :)

Argumente PRO:

-Internationalitatea. Pe strazile astea intalnesti toate natiile lumii. La facultate am colegi din vreo 40 de tari. In campus sunt oameni de peste tot. Vanzatorul de la magazinul din colt e din Bangladesh, la spalatorie ne intalnim cu un student din Brazilia. De fapt, pare ca intalnesti mai multi straini decat belgieni, dar toata lumea da impresia ca se simte acasa.  Din punctul asta de vedere Bruxelles-ul pare nu doar capitala Europei, ci si a lumii. Se aude si romana peste tot.

- Oportunitati: pentru ca cei de aici sunt obisnuiti cu internationalii, ca tanar (si nu numai) sunt o multime de oportunitati aici care sa te ajute sa-ti construiesti o cariera. Fie ca e vorba de internship-uri la institutiile europene sau la firme private, fie ca e vorba de programe de studiu, fiecare isi gaseste locul. Salariile pentru entry-level nu sunt impresionante, dar sunt destul cat sa-ti dea oportunitatea sa traiesti decent si sa te bucuri de orasul asta. Si valoreaza extraordinar de mult la CV.

- Pozitionare: din Bruxelles poti ajunge intr-o ora jumatate in Paris. Cu TGV-ul. In 3 ore si jumatate in Amsterdam (cu autocarul). Poti fi in Londra in vreo trei ore (cu masina). Zborurile de avion sunt oricum mai ieftine decat din Romania.

-Frumusetea orasului. Ok, probabil ca punctul asta e redundant, asteptarile sunt oricum mari de la orice capitala europeana. Dar orasul e, cum ar veni, charming. Are o multime de spatii verzi, cladiri vechi si fatade care arata de parca ar fi pictate de un copil talentat. Muzee. Parcuri. Da, ca in orice alta parte are si cartierele sale rau famate (mie mi s-a zis de la inceput sa nu pun piciorul in Schaerbeek, de exemplu).

-Diversitatea. La fiecare colt de blog pare sa fie cate un restaurant sau cate o cafenea. De fapt, in cladirile in care nu sunt pub-uri, sunt lipite stickere cu NO PUB, ca sa nu se adventureze temerarii iesirilor in oras. Aproape in fiecare seara e cate un concert mare. In orasul asta intotdeauna se intampla ceva, intotdeauna ai un eveniment la care vrei neaparat sa ajungi, sau de care te lovesti in drum spre altceva. Serile de joi sau weekend-urile in centru promit lucruri mari. :)

 

CONTRA:

- Mirosul. Pe cat sunt de frumoase strazile, pe atat de urat pot sa miroasa in zilele de strangere a gunoiului. Pentru ca totul se recicleaza, gunoiul menajer se colecteaza intr-o zi, plasticul si metalul in alta si tot asa. Ori in aceste zile oamenii isi scot sacii de gunoi in fata cladirilor si strazile miros a containere. Chiar cred ca se poate lucra la un sistem de colectare mai eficient de atat.

- Preturile. Ma rog, nu neasteptat, sunt mult mai mari decat la noi. Ceea ce nu m-ar suprinde, daca o multime din lucrurile basic n-ar costa dublu decat la noi, pentru o calitate care nu intotdeauna se ridica la inaltimea pretului, sa spunem. Ca sa va faceti o idee, un pranz la un local obisnuit costa 10 euro, o pizza 15, iar o pilota la IKEA 50. Partea buna este ca studentii au discount-uri peste tot. ;)

- Vremea. Am fost prevenita ca din noiembrie pana in martie nu voi vedea soarele deloc. Desi e mai cald ca acasa acum, trebuie sa porti umbrela in geanta tot timpul, pentru ca nu stii niciodata de unde vine o aversa si mai ales cat tine. De fapt, o serie de zile in care nu ploua e o surpriza pentru locuitorii de aici. (Si motiv de sarbatoare).

- Traficul. In centru, pe drumul de la Parc du Cinquatenaire, care trece prin fata Comisiei Europene si se continua pana aproape de Grand Place, pe la ora 18:00, cand se termina programul de lucru, traficul e infernal. Scaparea e metroul, caci nu poti arunca un ac intre masini. Cu toate astea, desi am mai auzit vreo 2-3 claxoane razlete, n-am vazut pe nimeni sa injure in trafic si aproape intotdeauna, pe o trecere de pietoni fara semafor, soferii vor astepta ca tu sa treci, chiar daca esti pe trotuar si pari sa ai rabdare.

-Hotii de buzunare. Sunt peste tot, sunt eficienti si niciodata nu poti fi destul de prevazator. Cand locuiesti intr-un oras in care se aduna oameni din toata lumea, stii ca te vei procopsi si cu o seama de loaze, in cautare de castiguri usoare. Asadar, cand veniti sa ma vizitati, sa fiti atenti, da? :)

Cam atat pana acum. Plec sa explorez orasul si voi face update articolului asta pe masura ce descoper lucruri noi. S-aveti o zi cu inspiratie si va multumesc din suflet pentru mesajele incurajatoare!

IMG_20140917_155659

Aeroportul din Bacau e al naibii de mic si inghesuit pentru multimea de oameni care asteapta sa se imbarce. E, ca in toate locurile publice, agitatie, aglomeratie si ceva galceava. Se face check-in-ul pentru zborurile catre Italia. Eu tin strans intre degete o mana calda si alunecoasa. Ma impiedic de mine, de bagajele pe care le mut dintr-o parte in alta ca sa aiba lumea pe unde sa treaca in “lounge-ul” cu ferestre mari si vorbarie multa. E jumatate de viata acolo, in bagajele alea rosii, pentru ca cealalta a fost intotdeauna in capul meu. E zgomot, muzica, tipete de copii, fum de tigara de-afara, saruturi scurte si gatuite inauntru si-apoi se inchide o usa: singurate. Deodata, se insingureaza si aeroportul: stimabilii din zborul catre Bruxelles vin mai tarziu.

Nu stiu cum tarai dupa mine 38 de kile. Rog domnita de la check-in sa ma ajute cu bagajul de cala si ma imbufneaza dexteritatea dumisale de a-mi propti bagajul de cala pe banda, in  fustita stramta si perfect croita, in timp ce eu transpir stresata, buimaca si cu inima ferfenita. O sa fie plin avionul. De copii si oameni de varsta a doua care discuta politica. Si, intre timp, romanii se cearta cu angajatii aeroportului.

N-am apucat sa-mi iau toate la revederile: oamenii mei au si alte drame pe langa hatarul de o vedea pe asta mica cum se arunca in avion de nebuna, singura. Dar am auzit cuvantul noroc incontinuu, la fel si sanatate, vise si promisiunile de “vin sa te vizitez” pe care le contorizez.

Am plecat din Romania cu o durere mare de cap, o raceala crunta si moralul la pamant. M-am urcat intr-un avion plin de romani si vreo 2 belgience dezorientate. Majoritatea lucrau in Bruxelles de multi ani, dar aparent spiritul moldovenesc nu dispare niciodata; pilotul ne atentiona discret ca pe partea dreapta se afla Viena cand o femeie din spatele meu a decretat rapid: “Iaca, Viena!”

Dupa un zbor cu dureri crunte de urechi si suflet am aterizat in Bruxelles, in orasul in care ploua tot timpul, pe o vreme frumoasa (erau 27 de grade afara) si atat de dezorientata incat imi cautam bagajele la sectiunea celor veniti din Ibiza. M-a gasit un prieten drag care m-a urcat in autobuz, mi-a aratat unde-i facultatea, dupa care m-a lasat in camera mea. Iar eu, fericita de atata noutate, si ca o femeie puternica si independenta ce sunt, am inceput sa plang.

Nu e usor sa lasi totul in urma si sa stii ca risti atat de multe. Dar cand se inchide usa in urma ta si ramai singura intr-o tara straina, ti se cam ineaca corabiile (da, stiu ca am facut o cacofonie) si iti ia ceva timp sa te gasesti. Cand ai fost obisnuit cu o existenta comfortabila in ultimii ani, in care zona ta de comfort se inradacinase in tine, plecarea e mai mult decat riscanta, pentru ca simti ca iti taie toate legaturile cu tot ce stiai.

Eu am picat un pic din cer in mediul asta. Am ajuns pe 17 seara in Bruxelles, iar pe 18 si 19 am stat doar la facultate. Asta inseamna ca vreo 3 nopti, pana cand am ajuns in IKEA, am dormit intr-un pat fara patura si perna. Nu aveam internet sau telefon, Asta inseamna ca in prima dimineata aici m-a hranit o colega de apartament care si-a dat seama ca n-aveam mai nimic la mine. Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine valoreaza extrem de mult gesturile astea. Grija pe care o arati pentru un om nou cu care vei imparti o casa in urmatorul an. Un cuvant bun si o tigara impartita la ceas de seara. O conversatie lunga.

M-am ratacit in primele zile. Drumul spre facultate e in linie dreapta, dar la intoarcere aparent linia dreapta s-a prelungit. In zona in care stau eu nicio fatada nu seamana cu celelalte. E greu sa nu casti ochi pe cladiri, cand toate par decorate de un pusti talentat, care a zis ca nu-i loc de ordine si disciplina in orasul lui.  E greu sa te orientezi cand iti vine sa te intorci la orice colt de strada si sa tii drumul pana te saturi de atata frumusete.

In Bruxelles se aud toate limbile pamantului. E un oras international cu desavarsire unde intalnesti toate natiunile. Si niciuna dintre ele n-are vreo problema de a comunica clar si raspicat in limba ei. Franceza se vorbeste ametitor de repede, iar romana se aude peste tot. In IKEA, in 2 ore, am auzit de 4 ori romaneste. Vremea e capricioasa ca o femeie rasfatata: acum e soare, acum ploua, mai tarziu se face frig, iar dupa-masa e iarasi o lumina calda si binefacatoare.

Iar facultatea… facultatea e, pana acum, mai mult decat am sperat! Dar despre asta intr-un articol viitor! :)

blog jon snow

Despre plecarea in afara as putea spune ca e  inceputul unei povesti frumoase, dar realitatea e intotdeauna mai complicata decat orice poveste. Si, in realitate, inainte sa-ti urmezi planurile te izbesti puternic de functionarii statului.

I. BIROCRATIA

Ca sa iesi din tara, ma rog, pentru studiu, trebuie sa fii un alergator de cursa lunga. Sa faci sprint-uri de la o institutie la alta, sa zambesti frumos cand iti vine sa te-apuci de box si perseverezi pana se plictisesc angajatii de-acolo de tine. Sa le fii un spin in coasta, care nu le pleaca din birou pana cand nu obtine actul trebuincios. Si nu numai angajatii statului.

Cazul 1. BANCA

Ca sa imi usurez sufletul si sa-mi incarc buzunarul am incercat sa obtin totusi un credit de studii. M-am dus 3 luni la aceeasi sucursala – deh, am zis ca o sa fie mai simplu daca merg in orasul natal, ca-i mai putina hartogarie daca-mi depun actele cu adresa unde am domiciliul si unde-s ai mei sa se mai plimbe si ei pe la banci. As, de unde?! M-am chinuit 3 luni ca sa aflu ce am de facut, ce acte sa aduc. In sensul ca duceam actele initiale, dupa care intrebam : “Nu va suparati, domnita, mai trebuie si altceva?” “Nuuuu, stati linistita!” “Sigur?” “Da, da, va anunt eu de ceva.”

Si tot m-a anuntat. Vreo 3 luni. Dupa care dosarul trebuia sa fie procesat “in maxim 2 saptamani”. Trecusera 3 cand am sunat la ei. Pana la urma s-au hotarat ca unui student in straintate ii trebuie doar jumatate din suma ceruta. Pe care sa i-o dea abia dupa ce ajunge acolo. Inca astept deznodamantul.

Cazul 2. EVIDENTA PERSOANELOR

Trebuia sa-mi schimb buletinul. Asteptam dupa banca, ca sa nu-mi schimb datele inainte sa semnez contracte. Puteam sa astept pana la Sfantu’ Asteapta, asa ca m-am dus cu vreo 2 saptamani inainte sa intreb de buletin. Trebuia sa fie gata in 5 saptamani; ghinion, eu plecam din tara in una. Asadar, mi-am facut actele si cu ochi rugatori am intrebat frumos daca nu se poate mai devreme. Ah, se poate, mergi in audienta! Si vezi ca trebuie sa vina un parinte sa semneze aici. Dar maine, ca noi inchidem azi in 10 minute.

Si iarasi m-am urcat a doua zi in trenul de care mi s-a urat atat de tare incat nu mai piciorul intr-unul luni bune. Cand in sfarsit mi-am adus si descendentii sa dea cu subsemnatul mi-au zis sa ma duc in audienta. Dar, bineinteles, nu in aceeasi zi, controlorul de tren trebuia sa ma cunoasca mai bine, sa invat pe de rost fiecare suprafata scorojita din scaun si sa-mi ramana intiparit in minte peisajul vazut de sute de ori si apatic peste masura. Bun, zic, mai am putintica rabdare, ma prezint in audienta cu camasa incheiata sugrumat sub gat. Da, domnisorica, toate bune si frumoase, iti dam buletin in 3 zile. “Ce fericire!”, gandesc si ma pornesc inapoi spre Iasi. Ca sa ma sune cineva inainte sa pun piciorul in tren sa-mi zica apasat ca e o problema cu adresa mea si ca as!, documentul nu poate fi procesat. Adresa la care stau de vreo 17 ani.

Probabil ca cei din orasele mici au simtit asta: cand incerci sa scapi de acolo si simti cum ti se agata un lat de picioare, ca te sufoca, ca te trag inapoi rubedeniile, amintirile, lucrurile pe care ai vrea sa le uiti. Esti cu un picior acolo si cu altul peste un ocean. Si, intr-un fel, chiar daca iesi de acolo, orasul traieste inca in tine, se agata cu disperare de o adresa la care nu mai locuiesti de ani buni.

S-a rezolvat si asta, am plecat din tara cu un buletin cu o poza spalacita, de spui ca incercam sa-mi fac un selfie in lumina proasta. Dar doamna care ma pozase statuse 5 minute dupa mine, cu o coada imensa afara, ca sa-mi aranjeze naibii o suvita de par care nu statea la locul ei, fir-ar sa fie de suvita!

we can do it

Cazul 3: CAS si ANAF

Ca sa pleci in afara, ca student, ai nevoie de-o asigurare de sanatate. Pentru mine, asta a fost cardul european de sanatate, care se obtine gratuit de la CAS. Suna simplu, nu? Ei, chiar va asteptati sa mearga totul atat de usor? Nu se poate face fara buletin, cum adica doar cu pasaportul? Cand obtin buletinul si ma duc sa depun actele, mi se cere o evidenta ca sunt asigurata. Eu, destul de linistita, ca mi-am platit toate taxele pe PFA-ul meu, ma prezint victorioasa la birou, cu bonul de ordine (respect, CAS, respect!) si cer sa mi se dea “docomentul”. Ah, dar nu se poate, pentru ca trebuie sa mergi la ANAF sa-ti dea o situatiune pe cat ai lucrat. De cealalta parte, ANAF-ul nu intelege despre ce situatiune e vorba. Asadar, ma intorc cu inima cat un burete rasfirat pe o tabla de scoala generala si cer frumusel celor de la CAS sa-mi scrie pe o ciorna exact cum se cheama documentul. Rezolv pana la urma, mai platesc o taxa si ma intorc la CAS pentru foaia salvatoare. Cand mi se spune ca trebuie sa platesc o taxa pentru cele 6 luni in care n-am lucrat (in acte cel putin), dupa terminarea facultatii. 6 luni in care n-am avut niciun venit, dar pentru care eu trebuie sa cotizez. 6 luni in care, daca ar fi verificat, ar fi vazut si ca n-am beneficiat de niciun serviciu medical public. Poate sunt eu o neinitiata in tainele birocratice, dar numai mie se pare absurda treaba asta:

Sa platesti pentru ceva ce n-ai primit dintr-un venit pe care nu l-ai avut?

Iar cardul european vine in 7 zile lucratoare. Ghinion, eu plec in 3! In 24 de ore se emite un certificat constator, care il inlocuieste. Si care se elibereaza, nu-i asa?, in romana! Pentru ca de ce ar fi nevoie de limba engleza pentru un act pe care il poti folosi in afara si trebuie sa constituie o dovada de asigurat intr-o tara a Uniunii Europene? Chiar nu-mi imaginez!

In concluzie, daca vreti sa va mutati intr-o alta tara, incepeti formalitatile cat mai curand posibil. Inarmati-va cu rabdare, pace interioara si zambete. N-are sens sa va stropsitit la angajatii statului (sau ai bancilor), au devenit deja imuni la astfel de atitudini. Dar un zambet si un raspuns calm la o intrebare repezita te tin acolo in birou (si-ti dezvolta skill-urile de management al persoanelor, daca vreti s-o dam in corporatisme) si-ti rezolva chestiunea in cauza.

Iar da, in sfarsit, merita toata alergatura. Dar despre asta vorbim data viitoare! ;)

brussels

Am 23 ani si plec de-acasa. La 2181 km departare, in implinirea unui vis si dorinta de a descoperi lumea inainte sa mi se verse curajul pe apa sambatei si sa uit cat mi-am dorit sa ajung acolo.

De azi ma mut la Bruxelles. Pentru un master in Comunicare la o facultate faina si pentru a potoli setea asta nebuna de a descoperi lumea si a ma molipsi de energia ei. Pentru nebunia de a locui intr-un mediu international, chiar daca asta inseamna, as!, sa lasi acasa pe cel mai iubit dintre pamanteni. Chiar daca asta inseamna sa-ti strangi nervii si sa renunti la un job full-time si la garantia confortului pe care ti-l asigura. Chiar daca asta inseamna sa-i vezi pe cei din jur facand sacrificii pentru tine si sa-ti cam fluture navalnic vantul in portofel.

Dar m-am mutat la Bruxelles. Mi-am intors totul pe dos. Am batut la fiecare usa a institutiilor publice romanesti. Mi-am facut un plan pe 3 luni. Lucrurile mele de vara s-au mutat inapoi cu ai mei. Am facut turneu ca sa ma vad cu toti oamenii inainte sa plec. Am innebunit cautand chirie. Am innebunit si mai tare cand am realizat de cati bani am nevoie. N-am reusit sa-i strang pe toti, dar imi asum riscul.

De azi ne auzim din Bruxelles, din taramul berii si al ciocolatei. Al birocratiei.  Din orasul din care se ajunge usor in orice colt de lume. Din orasul in care locuiesc mai multi expati decat belgieni. Si in care ploua mai tot timpul.

Nu sunt pregatita. Mi-am gasit cazare si bilet de avion, mi-am facut bagajele si mi-au spus “La Revederile”, dar habar n-am ce urmeaza. Nu sunt linistita. In ultima saptamana m-am trezit de mai multe ori in miez de noapte si mi s-a plimbat mintea prin alte taramuri, incercand sa gasesc curaj si o farama de pace. N-am ajuns acolo inca. Imi raman cuvintele in gat si ochii lipiti de tavan. Il iau pe Mr. Home de mana si mi se strange inima. Ma plimb de aiurea pe Copou si mi se pare ca n-am apucat sa cunosc cum trebuie Iasul asta, in cei 5 ani in care mi-a fost casa.

N-am idee cum o sa fie si necunoscutul asta ma fascineaza la fel de tare precum ma sperie. Ma simt ca Alice in Wonderland. Nu aud incurajarile sau ingrijorarile celor din jur. Tot ce-am citit despre locul in care ajung nu pare suficient.

Am prieteni care s-au mutat in Columbia. In Azerbaijan. Belgia ar trebui sa fie floare la ureche, nu?

O sa vedem.

De azi inainte ne auzim din Bruxelles. Va povestesc ce inseamna sa traiesti intr-o tara straina, cum e sa faci un master in Belgia si ce inseamna viata de student international. Jacqueline o sa devina Jazz, pe scurt, si ne auzim si in engleza.

I’m going on an adventure!

blog clif diving

sale

In cateva zile, a naibii de putine, plec. Departe rau sa implinesc un vis. Ajungem si acolo, va povestesc in ce nebunie m-am bagat, tinem legatura. Dar visele nu te duc prea departe daca nu sunt sustinute de bani.

Prin urmare, intru agonisarea de economii si pentru ca orice costa organizam un yard sale (online) cu lucrusoare nefolosite/ abia atinse. Majoritatea pentru domnite! :)

Avem si lista. Licitati dara. :D

1. Laptop HP Compaq - 420 de lei

IMG_20140912_180107

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce il dau asa ieftin? Pai, na, ii lipsesc doua taste (dar 0 functioneaza bine) si merge doar daca e bagat in priza (din pacate). Dar de mers, merge bine si o sa vina curat, instalat cu Windows 7 si functioneaza ca un laptop personal numai bine. E laptopul din anii mei de facultate, iar informatiile despre el le gasesti aici.

2. Botine de piele – 100 lei

IMG_20140912_150738

Purtate de 3 ori pentru ca ma strang teribil. Le-am luat de gura vanzatoarei care-mi explica ceva de marimi romanesti. Sunt un 37/38 si destul de comode la mers, in ciuda tocului. Sunt solide si mie mi-au placut teribil! Dar unde ma duc eu ploua 25 de zile din 30 si nu prea se merge cu tocuri. :)

3. Rochie ASOS – 70 lei

image1xl

Un S/M simpatic, pe care nu l-am purtat niciodata (are si etichetele pe ea) pentru ca am pus cateva kilograme in plus si rochia e pentru domnisoare cu altfel de gene. Dar chiar si cu extra-ul meu tot venea a naibii de frumos, dar, iarasi, n-am unde s-o port si la dieta nu ma bag prea curand. :) In realitate, e mai mult spre burgundy. :)

6. Sandale – 50 de lei
IMG_20140912_151019[1]

Purtate o singura data, la banchetul de absolvire al facultatii. Sunt 38, stau fixe pe picior (breteaua e ajustabila so no worries) si lungesc picioarele fix  cum trebuie. Din nou: n-am unde sa le port momentan, asa ca vor sa faca fericita o alta domnita.

7. Bigudiuri electrice -110 lei

IMG_20140912_150005[1]

 

Nefolosite. Pentru ca ma pricep sa-mi cumpar lucruri care nu mi se potrivesc si pentru care n-am rabdare. Luate de pe Emag, le vizualizati aici. Sunt luate de vreo 2 luni, cred ca am si factura si garantia pe undeva. Aveti aici un tutorial.

8. Carti. Oricare dintre ele e 10 lei. :) Nu incap toate cu mine in bagaje.

Ralph Ellison – Omul Invizibil

Harper Lee – Sa ucizi o pasare cantatoare

Margaret Mazzantini – Venit pe lume

Lenjerie

Jonathan Coe – Ploaia inainte sa cada

Jonathan Coe – Ce hacuiala!

 

Daca aveti intrebari/vreti mai multe poze si lamuriri lasati un comentariu. Si da, putem negocia, dar banutii sunt pentru un vis, so.. not too much! :)

Spor la cumparaturi!

edmundo

In ultimii doi ani am fost Consilier Educational pentru cei care voiau sa mearga la studii in strainatate. A fost primul meu job serios si am facut parte din echipa EDMUNDO.

Intarziasem la interviu. De fapt, era sa nici nu ajung, pentru ca eu intelesesem ca e joi, in loc de miercuri. Aveam 22 de ani (neimpliniti), tocmai terminasem facultatea si inca n-aveam habar ce inseamna un job serios (sau cum sa-l obtii).

Cu toate astea, in doua ore am ajuns deja in alt oras si eram la interviu cu scuzele de rigoare. Eu ma asteptam sa nici nu ma primeasca si cand m-am asezat in scaunul din fata lor, am cerut apa si am raspuns intrebarilor la foc automat, ca sa compensez cumva impresia proasta pe care o facusem la inceput.

Mi-au zis, la sfarsit, ca fusesem cel mai cool candidat din ziua respectiva.

Cred ca a fost cea mai frumoasa validare pentru un om la primul lui interviu pentru un job.

Inainte sa-mi caut un loc de munca insa  -pentru ca terminasem facultatea si ma voiam “om mare” – auzisem aceeasi poveste luni la rand: angajatorii sunt monstrii astia cu sapte capete care cauta doar sa te exploateze, care se vor purta urat cu tine si care te vor plati in bomboane.

La mine n-a fost sa fie asa. Am luat job-ul si de atunci au trecut doi ani frumosi in care cel mai important lucru pe care l-am descoperit  de fapt a fost ce inseamna sa ai un job. Pentru ca atunci cand inveti meserie inveti si ce inseamna sa te trezesti la 6 in primele zile, sa stai peste program ca un parinte sa-ti povesteasca timp de doua ore temerile sale in legatura cu copilul lui si sa traiesti momentul glorios al zilei de salariu. :) Pentru ca un job iti asigura independenta si dezvoltarea profesionala pe care nu le gasesti in nici intr-o facultate sau internship. 

Au fost doi ani care m-au maturizat si mi-au aratat in ce directie ma indrept. Doi ani de lucru cu oamenii – zi de zi – care m-au invatat rabdarea, compasiunea si empatia. La fel cum m-au invatat frustrarile, managementul caracterelor dificile si defintia oboselii. Doi ani in care am facut intr-un singur job cate un pic din mai multe domenii: resurse umane, comunicare si marketing.

Doi ani in care am crescut mai aproape de a fi “un om mare”. Am auzit destule fabule despre cum tu, ca angajat, esti doar un hamster intr-o rotita care trebuie sa alerge constant ca firma pentru care lucrezi sa produca bani. Nu m-am simtit niciodata asa. Poate suna pompos, dar am simtit ca am fost rasplatita exact pe masura muncii depuse. Intotdeauna.

Am facut parte dintr-0 echipa de oameni faini, toti tineri. Care se sunau in caz de nevoie din Timisoara pana-n Iasi si din Cluj pana-n Bucuresti fara sa primeasca vreodata un “Nu”, “N-am timp” sau “Nu vreau sa te ajut.” O sa-mi fie dor de oamenii astia, de felul in care comunica unul cu altul si de sentimentul de apartanenta pe care ti-o da o asemenea echipa. O sa-mi fie dor de diminetile in care ajungeam prima la birou, imi faceam cafea si ascultam muzica inainte sa inceapa nebunia zilei. O sa-mi fie dor de zilele cu zeci de telefoane, de zilele nebune de dinainte de deadline-uri, de programul meu flexibil, de RIUF-uri, oh si chiar si de Excel-uri.

Stiu ca tot ce am scris mai sus suna laudativ. N-am cum sa vorbesc in alti termeni. Cand inchei o colaborare atat de frumoasa esti dator macar cu multumirile de rigoare. Pe care le spui din suflet pentru ca o mana de oameni au avut curaj sa investeasca in tine, desi tu le-ai spus inca de la interviu ca ai sa pleci curand mai departe.

Poate va intrebati ,cu o spranceana ridicata, daca tot mi-a placut asa de mult, de ce plec acum?

Pentru ca oricat de mult mi-ar fi placut job-ul asta, vine un moment in care trebuie sa-ti iei inima in dinti si sa mergi unde te trage pe tine mai avid inima. Pentru ca doar atunci cand iti circula prin vene un sange tanar ai curajul sa lasi zona de comfort si sa pornesti unde iti zboara tie visurile. Chiar daca simti ca e pura nebunie.

Dar despre urmatoarea aventura o sa vorbim de acum inainte.

Va doresc tuturor un asemenea job cum am avut eu! Si sa munciti pentru visurile voastre.

 

P.S.: poza e de la un targ de universitati (RIUF) de anul asta. N-am gasit poza mai expresiva pentru “despartirea” asta decat una despre revedere.

robin

…cu cat respect ar fi fost tratata moartea sa? Cu cata delicatete s-ar fi vorbit despre sinuciderea si depresia lui, in conditiile in care in Romania depresia este inca tratata ca un moft, iar nu ca o problema serioasa?

Care ar fi fost invitatii din platoul Realitatea sau Antena 3, la o discutie inutila despre viata, dar mai ales moartea unui om atat de minunat? Cine ar fi aruncat primul cu jeg in el? Cine ar fi ridicat primul la fileu mingea mostenirii? Cine ar fi gasit intrigi si certuri intre copii sai, cati i-ar fi acuzat fostele sotii?

Cine i-ar fi scris un elogiu atat de minunat ca cel al lui Russel Brand si care ziar l-ar fi publicat asa cum l-a publicat The Guardian?

Cine ar fi fost vedetuta de la noi care l-ar fi confundat cu Robbie Williams?

Cum s-ar fi vorbit despre sinuciderea sa, tinand cont de modul tragic in care a facut-o? Cum s-ar fi interpretat mesajul fiicei lui, care a postat in amintirea tatalui un citat din Micul Print?

 

zelda w

 

Ce ar fi avut de spus invitatii de la emisiunile televizate? Ar fi fost invitati prieteni de-ai sai sau politicieni si parieristi de profesie, care ar fi divagat discutia pe un curs inutil, ofensator, cum s-a mai vazut?

Ar fi respectat presa intimitatea suferintei unei familii daramate? I-ar fi adus presa noastra un tribut respectuos? S-ar fi vorbit cu decenta despre dependenta lui de cocaina si problemele cu alcoolul sau ar fi fost degradat de fiecare nou prezentator cu un prompter in fata? De fapt, l-ar fi amintit presa noastra prin prisma filmelor lui absolut minunate sau din unghiul dependentei si al depresiei?

Asta nu e un articol despre cat de rea e Romania. Nu sunt chiar atat de malitioasa. Dar este un articol despre bunul simt si decenta cu care presa americana (si cea britanica) a tratat moartea fenomenului Robin Williams. E bine sa va puneti problema asta in contextul in care unele institutii media din Romania devin din ce in ce mai mizerabile, in sustinerea unui mogul sau altuia. Este bine sa cititi Time, New York Times, The Guardian si vedeti in ce termeni discuta ei subiectul. Si sa va amintiti jegul cu care se umplu televiziunile noastre cand moare cate un om important (va mai amintiti episodul Ion Dolanescu, nu? Desi stiu, e departe tare Ion Dolanescu de Robin Williams).

Eu si generatia mea o sa-ti simtim lipsa, suflet frumos!